Mă uitam dimineaţă pe interviul din Cotidianul şi mă gândeam ce diferenţă sensibilă există între stilul rigid pe care mi-l impune haina de politician şi stilul relaxat de pe blog. Sau din discuţiile cu prietenii foarte apropiaţi. Sau din călătorii.
Am observat o chestie ciudată: gradul meu de relaxare şi ”tinereţe” creşte proporţional cu depărtarea de ţară. În Bucureşti sunt sobru, bătăios, preocupat. În Buşteni încep să zâmbesc. În Maramureş râd. În Croaţia fac poante. În Belgia sunt un fel de Dan Negru. Iar în China – Răzvan şi Dani.
E drept însă, nu suport să stau mai mult de două săptămâni departe de România. Unde m-aşteaptă, mai nou, mica mea China virtuală: blogul.
Am închis numărătoarea de nume pentru reality-show-ul cu mogul, tineri si idei de afaceri. Lista-i mai jos. Aştept păreri. (Nu promit că alegem de-aici, producătorii vor avea ultimul cuvânt).
Nota-bene: business-planurile pe care le trimiteţi n-au legatură directă cu show-ul. Pot ajunge acolo – dar numai dacă vreţi şi dacă vă ajută la marketing. Spun asta pentru că, iată, mă mustruluieşte Naivu’: ”Domnu’ Voiculescu, eu una vreau să pun pe picioare o afacere, nu să fac show pt Dvs la TV împreună cu alţi doritori de finanţare… Ce-ar fi totuşi să practicăm un sistem etic, ne asociem, băgaţi Dvs bani și scoateţi bani din ideea altuia, ne luam fiecare partea de contribuţie şi suntem fericiţi? Nu era fair enough? Fără show şi PR?”
Îmi place treaba cu blogul: pot înţelege, la prima mână, ce băiat rău vă par. Cum staţi mereu în gardă, vigilenţi, aşteptând să fiţi folosiţi sau păcăliţi…
En garde!
1.Orix: New Deal
2.Codrin: Time for Revolution
3.Jademan: Mogool-show
4.Mihai:
a.Ce aş face eu dacă aş avea bani
b.101 idei de business
5.Ellasarya: Aspiranţi la mogulie
6.Ratio: Vreau să fiu mogul!
7.Sadd: Vrei să fi mogul(ean)?
8.Ruben: …ESCU de România
9.WaTzaP: Tineri moguli
10.Alex:
a.Mogul în Devenire
b.Tonomatul de Moguli
c.La lecție cu Mogulul
d.Lecția de business cu Mogulul
e.Business de România
f.Yes we can!
11.Cetățeanu’ Turmentat: Ștafeta
12.Sisokoki:
a.Pariu cu tinerii
b.Provocarea antreprenorilor (tineri)
c.Te-ai nascut antreprenor(businessman)!
d.Respira business
e.Tanarul propriul stapan!
f.Nu dormi? Esti antreprenor!
17.Alina:
a.MoneyMaker
b.Pariul Afacerilor
c.The Strategy
d.Business Trick
e.The Business Game
f.Mândrie și Judecată
g.Demnitate și Afaceri
h.Rivalii
i.Strategic Royals
j.To be or to business
k.Imperator
l.Imperialiștii
m.Cec pentru un milion de vise
18.Rodica:
a.Antreprenorul
b.Start a Start-up
c.Ora de antreprenoriat
d.Cum faci România să meargă?
19.George: Ora de afacereză
20.Husam: Mogulii de mâine
21.Diana B: Business School … la un mogul
22.Andrei Stoian:
a.Bate palma cu mogulu’
b. Fabrica/incubatorul de moguli
c. hi5 Mogul
d. Tânar și mogul
e. Nume de cod: M O G U L
f. Vreau să fiu mogul!
23.Cristoltan Nicolae:
a.Batem palma?
b.Șansa priceputului
c.Provocarea
d.Succes sau deziluzie
e.Stăpân sau motan
f.Pariu cu șansa
g.Școala de afaceri
h.Profesorul și elevul
i.Parteneri de afaceri
j.Confruntarea
24.Ramo: Business revolution: Mogulul te ajută!
25.Andrei Pietrosu
a.Ia-te cu mogulul!
b.RoMogul
c.Maestrul Mogul
d.Ajutor de mogul
e.Afacerea vieții
f.Mogul knows best
g.Antrenorul de moguli
h.Afacerea “MOGUL”
26. Canalia:
a.Pariați pe Mogul!
b.Țară, țară, vrem mogul/patron/manageri!
c.De la idee la profit
d.Business pas cu pas
e.Sparge piața
f.Firme și imperii
g.ABC-ul SRL-ului
h.Construiește-ți viitorul
i.Tinere speranțe
j.Slugă sau stăpân
k.Goana după bani
l.100 de metri business
m.Atleții afacerilor
n.Business de succes
o.Meditații de business
27.Laura Maris:
a.Business ID
b.Ucenicul de România
c.Calea succesului
d.Asociatul
e.Arbitrajul afacerilor
f.Business talent
g.The access to business
h.Defining& identifyng talent
28.Corbalb:
a.Noua generație
b.A fi sau a nu fi…mogul!
29.obligatoriu:
a.Ai bani de luat?
b.Bani(cash) vs. idee
c.Experiență vs. entuziasm
30.Darie Florin
a.Money Land
b.Money Show
c.One Deal Show
d.MOGULYWOOD
e.MOGULLYWOOD
f.MOGULIWOOD
g.Caractere
h.Senatul viselor
i.Senatorul viselor
j.Verdictul
k.Verdict: Mogul
l.Senatorul
m.Senatorul tinerilor
n.Senatorul speranțelor
o.Senatul speranțelor
p.Mogul hall
q.Sala mogulilor
r.Seara mogulilor
s.Liga mogulilor
t.Tineri cu aripi de mogul
u.Phoenix Mogul
v.Câștigătorul
w.Alteța sa, Ideea
x.Stăpânul ideilor
y.Idee de mogul
z.Idei la start
aa.Idei pe podium
bb.Podiumul ideilor
cc.Crosul ideilor
dd.Duelul ideilor
ee.Idei în concurs
ff.Business ideal
gg.Ideal business
hh.Ora minților deschise
ii.Business – Liga Mare
jj.Business show – Liga Mare
kk.Business Senat
ll.Hotărârea
mm.Schimbarea destinului
nn.Destin de mogul
oo.Open
pp.Mogul Open
qq.Openul mogulilor
rr.Verde de dolar
ss.Euro show
tt.Euro Business
uu.Sunetul banilor
vv.Comoara Mogulului
ww.Alegerea
xx.Angajatorul
yy.Finanțatorul
zz.Mogul sau Angajat
aaa.Mogul, procent sau angajat
bbb.Procentele
ccc.Procentele mogulului
eee.Vise în procente
fff.Acceptul
ggg.Acceptul Senatorului
hhh.Acceptul Mogulului
iii.Aprobarea
jjj.Valiza cu bani
kkk.Statut de mogul
lll.Viza pt un mogul
mmm.Viza de mogul
nnn.Mogulul dă verde
ooo.Mogul aspirant
ppp.Afaceri moguliene
qqq.Afacerea
rrr.Afacerea “Mogulul”
sss.Mogul printre tineri
ttt.Vă ordon, faceți bani!
uuu.Insula mogulilor
vvv.Nașterea unui mogul
www.Victoria
xxx.Strada mogulilor
yyy.Strada Cool Mogul (…nr.1)
zzz.Plus valoare
aaaa.Sesam
31.Arpad Dobre
a.FII COOL, TAPEAZĂ-L PE MOGUL!
b.FII COOL, IA BANII DE LA MOGUL!
32.Bogdan
a.Vânătoarea de idei
b.Hunting brainchild
33.Todirica Paul
a.Tânăr și îmbogățit
b.Calea mogulilor
c.O idee, un milion de $
d.Om bogat, om cu cap
34.Ionel Ripan: Plecand de jos.
35.Cedrik
a.Urmează-ți visul (follow your dream)
b.Support team
c.Dare to dream
d.Need a sponsor?
36.Ioana: Show me the money
37.sunpearl
a.Piatra de temelie
b.Banca
c.Business Flight sau Zbor la clasa business
d.Marinarii (de ce nu?)
e.De la 0 la infinit
38.ioska: Mogulul
39.eSHashGi
a.Afacerea by Dan Voiculescu
b.The Deal
c.Bate palma
d.Business plan
40.Iulian: MONEY (F) OR NOTHING
41.Eliana: Pygmoneyon
42.Calinu: După douăzeci de ani
43.Cristian Munteanu: Start-up Show
44.didi gabriel: Primul Milion
45.mara:
a.Se naște o afacere
b.The business teacher
c.The business guru
46.Adrian: În gura Mogulului
47.innuenda:
a.Clasa business
b.Un băiat de milioane
48.Andrei:
a.The one
b.Chance
49.Lavi:
a.Mogul wannabe
b.The new generation of moguls
c.Pariu cu noua generație
d.The chance of the mogul
e.Moguling the world.
Mogulul răspunde: Nu bag mâna în foc, dar ce zici de echipa mea din colegiul 8?
Bogdan întreabă: Bună Ziua! Cei ale caror idei au fost validate vor fi informaţii prin mail?
Mogulul răspunde: Şi cei cu ”da”, şi cei cu ”nu” au fost informaţi prin mail. De luni până azi au mai venit însă vreo 40 de idei. Nu am apucat să mă uit peste ele. Puţină răbdare.
Dielda Dinu avertizează: DA, am idei pentru formatul emisiunii. Însă nu cad în capcana de a mi se ¨fura¨ gratis.
Mogulul observă: Formatul e rezolvat. Am cerut idei pentru denumire. Şi, evident, dacă ideea vine de la unul dintre voi, ea va fi recompensată. Dacă anunţ asta de fiecare dată, ”cumpăr imagine”. Dacă n-o anunţ, ”fur idei”.
Violeta Niţă solicită: Stimate domn, pentru a da o idee de nume ar fi bine să ştim câteva aspecte legate de formatul emisiunii. Dacă-mi vine vreo idee care vă place nu vă cer bani pe ea.
Mogulul precizează: Construim o afacere de la zero. Eu îmi dau cu părerea şi pun banii, voi faceţi restul: de la idee până la execuţie.
67 dintre ideile voastre au primit undă verde şi trec în faza de business-plan.
Cei cu “nu” pot cauta idei in continuare. Vor primi, în acest sens, “bibliografie”. Canalul de comunicare e deschis, puteţi reveni oricând. “Nu”-ul meu e o formă de respect: afacerea nu-i viabila şi, daca v-aş încuraja doar de dragul PR-ului, viaţa vi s-ar complica inutil. Sigur, însă, în câteva cazuri pot greşi: cele mai bune afaceri au fost cândva refuzate de-un mogul obosit sau grăbit.
Cei cu “da” au la dispoziţie câteva săptămâni (maxim patru, să zicem), pentru business-plan.
Între timp, unii din cei mai buni oameni de televiziune din România lucrează la un format de emisiune. Chiar aşa: aveţi vreo idee bună de nume pentru un business-show cu mogul şi tineri?
M-am conformat sfaturilor voastre și pun la dispoziție o versiune de petiție on-line pentru păstrarea celor două hectare din Parcul Tineretului în circuitul public. Daca nu sunteți beneficiarul retrocedarii sau unul din politicienii care au dat avizele, semnati aici.