Merită salutată, cred eu, deschiderea Bisericii Catolice (condusă de un papă mai conservator si mai rezervat mediatic decât Ioan Paul al II-lea) fată de subiecte atât de curajoase si de riscante precum pluralitatea vietii în univers. Despre colaborarea Bisericii cu stiinta pe teme extraterestre puteti citi, pentru început, aici si aici.
S-a dus Gheorghe Dinică. Peste 100 de ani, strănepotii nostri îl vor evoca încă în sintagme: ”mare ca Dinică”, ”urmasul lui Dinică”, ”scoala lui Dinică”. Am pierdut un artist care, depăsindu-si conditia trupească, devenise deja un reper.
Am observat în on-line “încălzirea” unei discuţii despre femei în politică. Cu sub-varianta “vom avea o femeie preşedinte?”.
Vă spun eu: nu! Mai avem cel puţin două decenii până la o absorbţie autentică a femeii în politică. Şi până la acceptarea ei ca lider autentic, nu ca obiect decorativ util.
Şi vă spun asta după ce Partidul Conservator a dezvoltat, în urmă cu câţiva ani, o strategie electorală bazată pe accesul femeii pe scena politică. Şi după ce PC a propus prima femeie preşedinte de partid din România.
Aud că să plimbă prin tară un domn răgusit, viitor fost presedinte, explicând cum a reusit el să salveze sarea românească de Dan Voiculescu.
O să fiu scurt si direct: e o halucinatie. Nu am vrut ”să pun mâna pe sare”, nu m-a interesat subiectul, nu am initiat demersuri în acest sens. În orice stat sănătos, astfel de acuzatii se probează: cum, unde, când, a existat o procedură, a existat o ofertă?
În al doilea rând, e aproape amuzant (dacă n-ar fi vorba de oameni în toată firea) cum, în lipsă de idei serioase, presedintele ajunge să salveze tocmai… sarea. Nu salvezi economia, nu rezolvi criza politică, nu găsesti solutii pentru salarii si pensii – în schimbi te lauzi singur că ai salvat sarea si, în curând, lăptucile, gogonelele si cimbrul poporului român.
Asa fac unii campanie electorală: aruncă sare în ochii electoratului. Si, fireste, promit marea cu sarea.
Afacerile au un principiu simplu: managerul răspunde.
Tu, ca antreprenor, îi asiguri managerului bugetul necesar si îi dai mână liberă. Răspundere si libertate totală timp de un an. După un an, îl chemi la raport. Dacă lucrurile merg bine, îl feliciti, schimbi două vorbe – si gata. Dacă lucrurile merg prost, îl lasi să se explice. Dacă are argumente – mai primeste un an de libertate.
După doi-trei ani de esec, însă, închizi discutia si managerul pleacă acasă. Indiferent de scuze si justificări. Scuzele si justificările, oricât de melancolice sau creative, nu tin în ”viată” un sef. Un sef se justifică prin rezultate. Rezultate plasate deasupra vicisitudinilor.
Poporul român este, în felul său, un antreprenor. Si a dat cinci ani mână liberă unui manager care, la bilant, vine cu obiectivele neatinse si cu toată ”întreprinderea” paralizată. Cum se justifică managerul? Spune că e de vină concurenta…
O astfel de scuză copilărească ar primi în lumea afacerilor o singură replică. Cea consacrată de Trump:
- You’re fired!
Am fost astăzi la Brașov. Pentru întâlnirea lunară a liderilor conservatori.
Și, pentru că întâlnirea s-a desfășurat la Hotel Aro, mi-am amintit de Cerbul de Aur. Și de un excelent recital Tom Jones.
În tot zgomotul irelevant provocat de alegeri, cred că ar trebui să ne facem timp pentru o mirare. Şi pentru un elogiu.
Cum e oare posibil să mai avem în România – atât de dezorganizată şi atât de prădată – un institut capabil să facă performanţă ştiinţifică? Cum e oare posibil ca Institutul Cantacuzino să se menţină la un nivel similar marilor corporaţii internaţionale? Cum se pot obţine rezultate atât de riguroase şi solide cu bani atât de puţini? Şi cu atât de puţin respect pentru cercetători şi profesionişti?
Eu, unul, nu prea înţeleg. Şi, pentru că nu înţeleg, mi se pare că-i aproape un miracol. Să ţii în picioare, de atâta vreme, un institut de prestigiu doar cu responsabilitate, pasiune şi profesionism în sărăcie – ăsta e un miracol.
Şi un model probabil nemeritat pentru o Românie aflată la marginea prăpastiei. Respectul meu, profesionişti de la Cantacuzino!
Când vezi ce intoxicări se practică azi în presa şi on-line-ul românesc, parcă ţi-e dor de anii 90. Atunci, intoxicatorii îşi scuzau parţial ticăloşia prin “profesionism”. Ştiau măcar să îmbrace o minciună!
Uite ce intoxicări se practică azi:
“Primul mesaj cu adevărat dur anti-Geoană va fi dat de Oprescu, cel mai probabil, mîine, prin intermediul unui interviu acordat deja unui cotidian central și care urmează să vadă lumina tiparului, deși se vehiculează că Geoană face tot posibilul să îi blocheze apariția. Surse din mediul politic afirmă că Geoană este atît de înspăimîntat de perspectiva unui atac concertat al celor doi adversari împotriva sa, încît i-a cerut aliatului său, Dan Voiculescu, să medieze o întrevedere de urgență, la Grivco, între cei trei actori politic plus șeful Antenelor. Conform acelorași surse, refuzul lui Antonescu a fost destul de tăios: “Îmi pare rău, dle.Voiculescu, dar Grivco nu e noua CDR, iar dvs. nu sunteți noul Corneliu Coposu pentru a încerca asemenea medieri” (Inpolitics).
Delicat şi politicos ca întotdeauna, Crin m-a sunat acum vreo oră. Nu ca să mă asigure că n-am vorbit asta la telefon (o ştim amândoi…), ci ca să-mi spună că nu are nicio legătură cu povestea. De parcă mai era nevoie: cuvintele care îi sunt atribuite sună ca într-o tragedie de Sofocle sau Eschil. Adică suna ca naiba în gura unui lider din 2009.
Rugămintea mea la voi, ca oameni mai vechi în blogosferă, e să-mi oferiţi o opinie şi un “pont”: cine e sursa intoxicării? Şi care e scopul ei?
Premiul constă într-un manual de comunicare politică. Care include şi un capitol de manipulare. Bine făcută.
Nu cred că am motive să mă ruşinez pentru mandatul meu de senator de până azi. N-am chiulit, n-am dormit în bancă şi n-am făcut umbră pământului. Am depus peste 15 proiecte de lege.
Vreau să vă vorbesc despre cinci dintre ele, care se află în acest moment la comisii. Sunt proiecte grele şi necesare, care ar merita plasate deasupra votului politic de tip: „E al lui Voiculescu? Nu-i bun!”
La comisia juridica din Senat se află Propunerea privind retrocedarea patrimoniul sindical, care a fost iniţiată în urma consultărilor cu liderii confederaţiilor sindicale reprezentative la nivel naţional. Am semnat un Memorandum cu sindicatele (BNS, CNSLR-FRĂŢIA, CARTEL ALFA, CSDR) ca să dăm greutate acestei propuneri. Şi am avut numeroase întâlniri cu cei implicaţi – pentru a asigura un consens rezonabil. Sunt în legătură constantă pe tema legii cu Toni Greblă, preşedintele Comisiei, cât şi cu liderii sindicali. Iar mingea e la parlamentari.
La Comisia de buget din Senat am două propuneri. Prima vizează Compensarea directă de TVA între stat şi agenţii economici pentru a evita blocajele cauzate de întârzierile la returnarea de TVA, precum şi pentru a simplifica procedurile şi a fluidiza activitatea economică. Cred că oamenii de afaceri înţeleg „limba străină” şi înţeleg că au nevoie de o lege de gen – mai ales în această perioadă. Al doilea proiect vizează Neimpozitare microîntreprinderilor în primii 3 ani de la înfiinţare, pentru a stimula libera iniţiativă şi, implicit, pentru a reduce presiunile asupra bugetului de stat (persoane care depind, într-o formă sau alta, de venituri de la stat, sunt încurajate să pornească propria afacere). Ţin legătura, între alţii, cu Bota Marius, vicepreşedinte al Comisiei şi Dan Radu Ruşanu, membru al Comisiei. Mizez pe sprijinul lor şi al întregii Comisii.
La Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor sunt în dezbatere încă două propuneri. Prima vizează Creşterea pensiei de handicap gradul I – respinsă de Senat pentru că parlamentarii PDL au ales să nu o voteze. Propunerea vizează creşterea cu aproximativ 10% (absolut rezonabil!) a pensiei pentru invaliditatea de gradul I. Sunt aproximativ 30.000 de beneficiari la nivelul întregii ţări, persoane, de regulă, imobilizate la pat şi care nu pot desfăşura nicio altă activitate pentru a-şi suplimenta venitul. Propunerea avea nevoie în Senat de 69 de voturi „pentru”. A avut doar 51, pentru că 30 de senatori PDL au ales să se abţină. A doua iniţiativă doreşte să instituie Îngrijitori la domiciliu pentru persoanele vârstnice. Soluţia este folosită în toate ţările europene: persoanele în vârstă, care nu se pot îngriji singure şi nici nu au un ajutor, trebuie sprijinite. De altfel, este mult mai economic şi mai responsabil să oferi acest serviciu decât să oferi asistenţa medicală după ce aceste persoane suferă diverse accidente din cauza lipsei unei minime asistenţe. Propunerea a fost adoptată de Senat. Mă consult pe acest subiect cu domnul Dobre Victor Paul, preşedintele Comisiei pentru muncă din Camera Deputaţilor.
Prea plictisitor subiectul pentru blog? Nu face „trafic”? Tot ce se poate. Din când în când însă, rar, cu pipeta, trebuie să vorbim şi despre astfel de teme. Pot face mai mult bine în viaţa unor oameni reali decât un post „funny”.
P.S. Cine ghiceşte corect care din aceste proiecte va trece de Comisii şi de plen vine o zi în Parlament, la invitaţia mea.
Prin vară, când răspundeam constant la comentarii, eram luat peste picior: stă Mogulul numai în faţa calculatorului… În consecinţă, mi-am găsit de lucru, ca să par ocupat: mai o coaliţie Grivco, mai o strategie anti-criză…
Acum, însă, sunt apostrofat pe drept: să răspunzi e o dovadă de respect.
Aşa e. O voi face mai des. Chiar dacă trebuie să-mi iau IPhone!
