Aici e ZERO, aici, in Romania, totul e de facut de la zero!!!

Aici e zero, iar dincolo de granite, sa nu pornim, ne spuneti! Prea e curat acolo, prea am fi cat un bob de mazare. Cat un bob de mazare, insa vazut, remunerat, recunoscut, luat in seama, folosit in tumultul intregului succes, fie si al altui popor, dar al omenirii; pana la urma, la succesul fiintei tale.
Acolo un bob de mazare, aici un bob de pulbere…din care vom renaste…candva…
Aici e un zero permanentizat sau nici macar atat. E un zero suspendat. E doar o amanare de a o lua de la capat, poate maine, poate poimane. Nici zero nu mai e zero, nu-si mai are valoare.
Aici e un teribil dor de duca trezit in fiecare dimineata! Acesta este adevarul.

Aici e o incaierare intre obscen si inocent, intre ingenunchierile precoce, compromisuri ale cotidianului si teribila dorinta a noastra de a nu muri ingust. E o revolta stoarsa de orice magie.
E o totala absenta a energiei disperarii, e o lipsa de vlaga a cailor propuse pentru a scapa, un amar al vietii inlocuit cu amarul berei reci.
La noi, acum e deceptie ideologica si refuz in a delega pe careva pentru a ne salva. E tristete si meschinarie in solutiile propuse de omul politic al prezentului.
Traim un timp de mare paloare.
Ar trebui ca disperarea sa se agraveze, sa se exaspereze pana la granitele intolerabilului, punct in care totul redevine posibil, inclusiv ivirea unui nou sens de acordat vietii.

In jur vad doar epuizare a vocilor interioare, o minima aptitudine de aprindere a launtrului. Iar mersul societatii e un fas de mare dezolare.
Cum sa o luam de la zero? Cu ce forta? In ce mod? De unde creativitate excitata?
Avem nevoie de o descoperire a echivalentului emotional al credintei, o tentativa lucida de respiritualizare.
Am ajuns sa ne mentinem in viata doar spunandu-ne intruna:
Ai incredere in tine, in eul tau!
Crede ca poti mai mult decat aceasta infirmitate in care te-au impotmolit doctrinele omului politic.
Implineste-te!
Crede ca poti deveni o capodopera cu conditia sa o creezi tu!

Suntem fiecare cat un bob si tara… cu boabe neunite inca, nedumerite, naucite de atata ramas pe loc, chiar regres si continue reluari.
Suntem intr-o tara in care l-am vrea stapan pe Ianus, declansator al suvoiului de vitalitate. Visam la un inceput al vietii bune.

Intr-un prezent dominat de plictis, de cenusiu, de delasare, de renuntare la efort, de declinul fortelor vitale, veniti sa ne spuneti ca ne ramane a o lua mereu de la capat.
Isi are acest mesaj valoarea unei stimulari, a unui soc, a unei revelatii??? Ma indoiesc.
E doar o “momire verbala”.

Care ne este, totusi, certitudinea?
Iat-o: Fiecare ne suntem eroul propriei vieti!

Piesa e draguta, spune adevarul…dar sunt multe altele care fac acelasi lucru, dar nu beneficiaza de aceeasi promovare!

Pentru ca Romania sa creasca are nevoie in primul rand de oameni cu idei si cu capacitatea de a pune aceste idei in practica. Bineinteles, exista si posibilitatea de a importa idei si de a le pune in practica aici, desi ar trebui adaptate (lucru la care vad ca nu ne prea pricepem).
In timp ce tari precum SUA, Germania, Franta etc., importa creiere din Romania, India, China etc., noi suntem din ce in ce mai dispusi sa le cedam doar pentru a castiga un ban in plus de la cine stie ce institutie financiara.
O solutie ar fi cresterea acestor “creiere” prin Centre Regionale de Excelenta – proiect dezvoltat cu ani in urma de Ministerul Educatiei, dar uitat. Performanta nu s-a facut. In Romania, parere personala, nu se poate face performanta prin proiecte ale statului care se schimba de la an la an.
Poate se gandesc fundatiile care promoveaza tinerile talente gen FUDV, Fundatia Dinu Patriciu, Fundatia Principesa Margareta etc. sa faca un proiect comun, sa treaca peste mandria “personala” si sa faca ceva care sa ajute cu adevarat societatea romaneasca. Sa devina “Locul potrivit” pentru a creste…