Intalnire cu Dan Voiculescu

Sâmbătă am fost în Grădina Valorilor Românesti.  Unde cu greu mai puteai arunca un ac de țâncimea venită la teatrul de păpusi, la cântat, pictat ori modelat.

Stiti ce m-a bucurat cel mai tare? Să văd cât de puternice, de solide, de pline de viată păreau familiile tinere cu copii. Am întâlnit oameni de 30-35 de ani – care puteau alege la fel de bine să se bucure de libertătile ”burlăciei” încă o vreme – însotind cu zâmbetul pe buze câte doi-trei bucălați rozalii. Erau tineri frumosi, europeni, care găsiseră cumva o cale de a deveni proprii lor stăpâni si de a oferi familiei lor sigurantă si confort.

Ei sunt clasa de mijloc de care se leagă toate sperantele României de mâine.

P.S: Felicitări echipei de la Fundatia pentru Dezvoltarea României pentru munca din Grădina Valorilor: Trisi, Anca, Anca, Alexandra, Alexandra, Alice, Magda. Numai fete – din câte observ acum .

Am văzut ieri, cu o mică întârziere, revolta lui Mordechai. Citez doar finalul, restul poate fi găsit aici:

”Asta e tot ce am avut să îţi spun, domnule Băsescu. Aşa cum ţi-am promis, îţi sunt pe mai departe dator cu întreg dispreţul. Şi îţi promit că mă voi achita de această obligaţie. Dar vreau că de acum să te dispreţuiesc ca pe un ticălos oarecare şi nu ca pe preşedintele ţării mele. Du-te! Rândurile care urmează nu îţi mai sunt adresate, deşi te privesc.

Vreau să sper că prieteni şi neprieteni din blogosferă mi se vor alătura. Pentru că este o limită care nu trebuie trecută. Şi aşa, prea multă vreme, prea multe am îngăduit. Şi mai vreau să sper că, mai ales, politicieni, cu şi fără blog, vor prelua revolta mea şi îi vor da cuvenită îndreptare. Acelor politicieni le cer, neîntârziat, iniţierea procedurii de suspendare a lui Traian Băsescu. Dincolo de meschinăria calculului politic de conjunctură, dincolo de laşitatea cu care ne-au obişnuit, dincolo de indolenţa pe care le-am tolerat-o. Sau puteţi cu toţii tăcea, prudent, vascularizaţi de precauţia pe care o putem numi şi laşitate. Şi atunci am să-i cer scuze lui Traian Băsescu. Şi am să admit că trăiesc într-o ţară de mâna a doua.”

De mine nu cred că se poate îndoi…

Merită citit. Aici.

Pentru week-end: câteva sfaturi practice pe care le-am pus pe hârtie, mai ales pentru tineri, într-o brosură numită ”Bucuria de a fi propriul tău stăpân”. O puteti rasfoi aici.

Ieri am fost la Realitatea TV, la Ora de Foc (puteti vedea înregistrarea emisiunii aici) Ocazie cu care am comis un mic păcat, un ne fait pas: l-am bătut pe Mihai Gâdea la audientă – oricât m-am străduit să promovez incognito, pe furis, interesele Sintezei Zilei. Îmi pare rău, Mihai, data viitoare promit să tin o dizertatie plictisitoare despre macroeconomie si să alung toti telespectatorii …

Tot la emisiunea de ieri am promis suport gratuit din partea Fundatiei pentru Apărarea Cetătenilor Împotriva Abuzurilor Statului pentru toate persoanele din sistemul bugetar care sunt vizate în această perioadă de concedieri abuzive, făcute ”la kilogram” si fără o gândire temeinică. Găsiti toate explicatiile si datele de contact ale Fundatiei aici. Dacă cumva linkul nu functionează, aveti mai jos detaliile esentiale ale programului FACIAS pentru bugetari:

1. FACIAS inaugurează o linie telefonică specială pentru persoanele în curs de concediere din sistemul bugetar. Avocatii si juristii FACIAS vor oferi tuturor acestor persoane consultare si informare gratuită astfel încât drepturile lor să fie respectate – iar concedierile ilegale blocate. Numărul de telefon disponibil în acest sens este 021.460.20.63.
2. FACIAS va deschide împotriva statului român un proces pentru concedieri pe criterii politice – toate persoanele care fac obiectul unor astfel de concedieri urmând a fi reprezentate în instantă gratuit. . Numărul de telefon disponibil în acest sens este 021.335.01.48.

Am doar trei scurte observaţii pe tema asta:

1. Pinocchio şi-a pierdut singurul avantaj pe care l-a avut: instinctul. Refrenul cu mogulul malefic s-a epuizat în decembrie 2009.

2. Începând din anul 2005, Pinocchio este preşedintele jucător al României, preocupat obsesiv să controleze totul. Din acest motiv, Preşedintele-Pinocchio este principalul responsabil şi pentru gazele ieftine ale domnului Ioan Niculae şi pentru Guvernul-dezastru Boc. După un car de ani în fruntea tării, cu institutiile la dispozitie, e cumva pueril să te miri naiv de problemele cu care se confruntă românii.

3. România are acută nevoie de preşedinte. Real, dinamic, proaspăt, credibil, nu uzat, depăsit, părăsit de apropiati si de propriul popor.

Pinocchio este un domn rudimentar şi agresiv, cu apă în urechi, care ne scufundă. Este lipsit de substanţă, logică şi legitimitate. Trebuie schimbat: e prost pentru România.

N.B. După B1, Pinocchio – luptătorul anti-moguli care visează, în secret, să fie unul din ei – are acum o nouă mărgică – TVR. Si-i tare mândru.

1. Neimpozitarea profitului reinvestit.
2. TVA de 5% pentru alimentele de bază.
3. Penalităţi aplicate statului pentru întârzierile la rambursarea de TVA.
4. Compensarea de TVA între stat şi agenţii economici.(sumele reprezentând TVA de plată către stat se compensează cu rambursările de TVA pe care le datorează statul)
5. Neimpozitarea microîntreprinderilor în primii 3 ani de la înfiinţare

Aceste cinci măsuri s-au concretizat, în perioada 2008-2010, în propuneri legislative pe care le-am iniţiat şi le-am susţinut în Parlament. Toate aceste măsuri au fost respinse ca urmare a refuzului lui Traian Băsescu şi, implicit, al parlamentarilor PDL, de a accepta un proiect de lege iniţiat de Voiculescu, indiferent cât de utilă ar fi fost măsura propusă.

În mod constant, după o vreme de la respingerea unor asemenea proiecte, Traian Băsescu, Emil Boc şi PDL descoperă utilitatea acestor măsuri, o comentează favorabil, dar, fatalitate, eşuează în încercarea de a le aplica. Ultimul exemplu îl reprezintă propunerea privind introducerea unui sistem de penalităţi aplicate statului pentru întârzierile la rambursarea de TVA.

Proiectul meu pe această temă, depus în Parlament la începutul anului 2009, a fost respins de PDL şi în Senat şi în Camera Deputaţilor. Rezultatul: de câteva zile liderii PDL propun, încărcaţi de profesionalism şi responsabilitate, introducerea unui astfel de sistem. Evident, totul va rămâne la stadiul de bune intenţii.

Problema actualei Puteri nu este atât că respinge obtuz propuneri utile pentru ca, ulterior, să şi le asume. Adevărata problemă este că nu ştie să aplice inteligent ideile furate.

Sunt imagini de care, sincer, uitasem. Le-am revăzut ieri – cu amuzamentul de rigoare. Un ”ajutor de memorie” pentru toti cei care mai cred că Traian Băsescu a avut vreodată convingeri personale sau credinte oneste.

Avem o clasă politică precară – ăsta e un adevăr. O clasă politică marcată adesea de amatorism, improvizatie si coruptie. Dar e o clasă politică formată si după chipul si asemănarea ”judecătorilor” săi. După chipul celor care ”comentează” si ”formează opinii”. Si în acest domeniu România se află – în egală măsură – sub semnul imposturii si al pierderii reperelor autentice. Si aici scara valorilor e răsturnată si batjocorită în fiecare zi.

Te minunezi câteodată văzând cum adolescenti întârziati, jurnalisti esuati flagrant sau femei insuficient iubite devin sursa unor sentinte moral-politice. Rămâi ca la dentist văzând cum anonimi cu mina îndelung studiată în poza de ”editorialist”sau ”blogger” îti expediază viata sau munca în două propozitii veninoase si stupide.

Ce le conferă acestora competenta morală de a judeca si a împărti simbolic dreptatea? Nu ar fi normal ca această competentă să apartină celor care au demonstrat ceva, înainte de toate, în propria lor viată? Celor care au construit, celor care generat idei, institutii, cărti, plus-valoare – ceva, orice, însă durabil si solid?

E suficientă frustrarea pentru a primi o ”diplomă” de ”comentator”? Sunt suficiente esecul sau mediocritatea în destinul personal pentru a te transforma într-un judecător al societătii românesti? E suficientă amăgirea că, înjurându-i pe cei care au reusit prin propriile puteri, devii si tu, pentru o clipă, puternic?

Accept să fiu criticat, apostrofat ori chiar dispretuit – pe drept sau pe nedrept, e irelevant – de Mircea Cărtărescu. De Andrei Plesu. De Eugen Simion. De Augustin Buzura. De Cristian Tudor Popescu. De Alina Pippidi Mungiu, cu toate excesele sale politice. Sunt oameni care au bifat criteriile performantei în viata profesională si criteriile responsabilitătii în viata privată. Pot să nu fiu de acord cu ei. Pot să-i apostrofez sau să-i dispretuiesc la rândul meu. Dar nu le pot nega competenta intelectuală si morală.

Nu înteleg însă ce experientă personală de viată invocă, pentru a judeca si a împrosca cu noroi, un mocofan care n-a purtat vreodată de grijă nici măcar unui copil. Nu înteleg ce competentă invocă un jurnalist care a esuat moral si managerial cu o constantă de ceas elvetian. Nu înteleg ce criterii poate utiliza, pentru a analiza mersul societătii, câte-o muiere acră, care nici măcar în propria viată n-a reusit să-si aducă fericirea.

În scurtul răgaz de pe Valea Prahovei (da, informatiile de aici sunt corecte) am nimerit un documentar savuros despre ”Bătălia de la Kruger”.

Am dat fuga la IPad (la care am început să mă pricep, să stiti) si am revăzut povestea de câteva ori.

Merită împărtăsită.