Intalnire cu Dan Voiculescu

”Mai mult de jumătate dintre români au venituri mai mici decât în 2009, situaţie în care se regăsesc nu doar personale de peste 35 ani cu nivel redus de educaţie, ca în aprilie-mai, ci şi oameni mai tineri, cu educaţie şi venituri medii…Mai mult, 29% din cei intervievaţi susţin că se gândesc să meargă la muncă în străinătate, pentru a câştiga mai mulţi bani, printre aceştia regăsindu-se în principal românii fără loc de muncă, precum şi cei cu un nivel mai scăzut de educaţie sau venit.”

O spune un studiu 360insights/Mediafax pe care îl puteti găsi aici.

Rezultatul e cumva legic:

”Guvernul are o încredere de 9%, cea mai mică din ultimii 20 de ani”

O spune, de această dată, un studiu IRES despre care puteti citi aici.

Cred că începem cu toti să întelegem cum arată reforma statului în viziunea lui Traian Băsescu. Pinocchio.

Între o societate etatistă (un ”Stat al Bunăstării”) – care pretinde mult de la cetăteni (sub formă de contributii, taxe, impozite), dar care oferă la fel de mult înapoi (sub forma de salarii, pensii, servicii medicale, asigurări sociale) si un stat minimalist (care pretinde foarte putin si oferă la fel de putin societătii), Băsescu a creat o sinteză bizară:

un stat care pretinde enorm de la proprii cetăteni (sute de biruri si taxe, la propriu), dar care oferă înapoi din ce în ce mai putin; se taie salariile, dar si banii pentru sănătate scad; se impozitează drepturile de autor, dar, în acelasi timp, scolile sunt si mai sărace. Cetătenilor li se pretind tot mai multi bani – si li se oferă tot mai putine servicii si drepturi.

Cum ar trebui să se numescă această această nedreaptă sinteză băsesciană de etatism (al luatului) si minimalism (al datului înapoi)? Stat maximinist? Sau, ferească sfântul, stat etilist?

Nu. Cred că formula corectă ne vine din istorie: e un stat fanariot în toată puterea cuvântului.

În urma sancţionării Concernul Daimler AG de către Departamentul de Justiţie al Statelor Unite pentru practici comerciale ilegale – în special, pentru oferirea de mită unor oficiali guvernamentali din mai multe state, inclusiv din Europa – am solicitat Departamentului de Justiţie al SUA să ne transmită dacă, în urma anchetei desfăşurate, au descoperit date incriminatorii referitoare la tranzacţiile desfăşurate de Concernul Daimler AG în România. (Reamintesc că în anii 2007-2008, Primăria Generală a Municipiului Bucureşti a achiziţionat aproximativ 1000 de autobuze Mercedes.)

Răspunzând solicitării mele, domnul Gary G. Grindler, Procuror General Adjunct al SUA, cel care a condus ancheta în cazul Daimler, mi-a comunicat că, în conformitate cu Tratatul Romania-SUA privind asistenta judiciara in materie penala, vor transmite toate informaţiile relevante pentru România, cu condiţia ca acestea să fie solicitate de Ministerul Justiţiei.

Pe 3 august i-am solicitat domnului Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei, să-mi comunice de ce nu a solicitat informaţiile de la Departamentului de Justiţie al SUA. Domnul ministru mi-a răspuns că nu poate face o asemenea solicitare decât la sesizarea procurorului general, Laura Codruţa Kövesi. Înţelegând tot mai clar cât de greu funcţionează sistemul atunci când ancheta ar putea ajunge în sfera puterii, am trimis o scrisoare si doamnei Kövesi în data de 31 august 2010, solicitându-i să ne comunice de ce nu s-a autosesizat Parchetul General asupra unei afaceri de mită de sute de milioane de dolari.

Au trecut 2 săptămâni de la acest demers, dar încă n-am primit răspuns.

Având obiceiul de a duce la capăt un demers început, ieri, în şedinţa Birourilor Permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, am discutat din nou acest subiect cu domnul Predoiu. Cu acest prilej, domnia sa s-a angajat să transmită personal solicitarea mea către doamna procuror general.

Dacă doamna Kövesi nu-i va răspunde nici ministrului Justiţiei, îi voi solicita şi preşedintelui Băsescu să o roage frumos să îşi facă treaba.

Intuiţia îmi spune că, într-o asemenea eventualitate, reacţia procurorului general va fi promptă .

Nu stiu câti medici (sau medici în devenire: studenti, stagiari s.a.) citesc acest blog. Mi-as dori să aflu. Si mi-as dori ca această postare să le ofere în primul rând lor posibilitatea de a vorbi despre problemele cu care se confruntă cei care lucrează în sistemul sanitar. Pe care îi acuzăm grabnic, pe drept sau nedrept, când se întâmplă câte o tragedie în spitalele românesti, dar pe care nimeni nu-i ascultă serios, responsabil si matur în momentele de răgaz, când presiunea mediatică si a opiniei publice nu impune un simulacru de ”consultare politică”.

Asta se cheamă spirit conservator; ba chiar reactionar! Îl trec în blogroll.

Ce văd eu – cu o privire de nespecialist – e că povestea cu gravitatia seamănă cumva cu povestea cu maimutele: spiritele se vor înfierbânta o vreme, vor apărea scoli si tabere rivale – iar în final vom întelege că incompatibilitatea ar putea fi, de fapt, o complementaritate. De vreo două-trei sute de ani, stiinta nu-l exclude pe Dumnezeu; doar rafinează constant viziunea noastră asupra lumii, asupra creatiei si, evident, asupra Creatorului.

Mai tineti minte, cred, tot tămbălăul făcut de actualul Guvern pe tema cumulului pensie-salariu. Mai tineti minte, adică, cum au fost înjositi marii nostri actori-seniori, dati jos de pe marile scene în cazul în care doreau să-si păstreze pensia. Mai tineti minte, probabil, lacrimile lui Ion Lucian sau ale Rodicăi Popescu Bitănescu; sau nedumerirea profesorilor-seniori, care au încercat să explice faptul că e încă nevoie de ei într-un sistem de învătământ în cădere liberă.

Ei bine, dacă vă mai amintiti toată turuiala guvernamentală pe tema reformei si economiei care se realizează în sistemul bugetar prin interdictia cumulului salariu-pensie, atunci vă veti minuna citind informatia-cheie din scrisoarea de mai jos:

”Domnului Ştefan Viorel,

Preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe, bănci din Camera Deputaţilor

Domnule Preşedinte,

Comisia pe care o prezidaţi are în dezbatere Propunerea legislativă pentru abrogarea Cap. IV (art.17 – 26) din Legea nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.  

Prin această iniţiativă legislativă am vizat eliminarea interdictiei cumulului salariu-pensie în sistemul public, considerând că o economie bugetară absolut nesemnificativă nu justifică îngrădirea dreptului la muncă pentru persoanele care îmbină într-un mod strălucit experienţa şi competenţa.

Pentru a analiza consecinţele concrete ale acestei măsuri am solicitat Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin intermediul unei întrebări parlamentare, să-mi comunice care a fost efectul bugetar determinat de introducerea interdicţiei cumulului salariu-pensie. Din răspunsul Ministerul Muncii reiese că totalul pensiilor suspendate la nivelul sistemului public de pensii, în luna ianuarie 2010, a fost de 1.660.837 lei(aproximativ 400.000 euro), cele mai multe persoane afectate activând în sănătate şi învăţământ.

În aceste condiţii, cred că este evident că efectele negative ale interdicţiei cumulului salariu-pensie asupra unor domenii de activitate esenţiale, precum sănătatea şi învăţământul, nu sunt justificate de o economie bugetară irelevantă. În consecinţă, am încredere, domnule Preşedinte, că, împreună cu toţi membrii Comisiei pentru buget, finanţe, bănci, veţi decide să eliminaţi interdicţia cumulului salariu-pensie în sistemul public.

Consider că societatea şi economia românească au reală nevoie de persoane competente, care îndeplinesc toate criteriile solicitate de o funcţie din sistemul public.

 Cu sinceritate,

Dan Voiculescu”

Asadar: 400.000 de euro. Atâta ”costă” sacrificarea actorilor, militarilor, profesorilor sau medicilor cu mare experientă din România. Cam cât vreo 50 de metri de autostradă a la maniere de Băsescu.

Am scris deja mediului privat, propunând o actiune reparatorie în acest sens – dacă pe stat nu-l duce capul. Revin cu amănunte.

Un mesaj către profesori – la deschiderea anului scolar.

”Doamnelor şi domnilor profesori,

Aţi fost minţiţi. Legea care vă creştea salariile, deşi a fost votată în unanimitate în Parlament şi promulgată teatral de preşedintele Băsescu, nu a fost niciodată aplicată. Aţi fost fost furaţi. Guvernul Boc v-a eliminat sporurile şi v-a diminuat salariile. Aţi fost umiliţi. Preşedintele Băsescu vă reproşează că munciţi puţin şi cereţi mult. Puterea politică vă condamnă la sărăcie, nedreptate şi disperare. Răspunsul dumneavoastră a fost întotdeauna decent şi constructiv. Aţi răspuns raţiunii forţei cu forţa raţiunii. Dar argumentele dumneavoastră nu pot fi înţelese de o guvernare strict modelată după profilul conducătorului său suprem. O inteligenţă sub-mediocră, un temperament rudimentar şi agresiv, o educaţie precară nu pot face diferenţa între minciună şi adevăr, între valoare şi non-valoare.

Prostia puterii se confundă, în aceste zile, cu puterea prostiei.

Doamnelor şi domnilor profesori,

Începe un nou an şcolar. Salariile vă sunt reduse, multe şcoli s-au închis, elevii nu au uniforme şi rechizite, dar guvernanţii se pregătesc să vă viziteze, să marcheze festiv încă un an al unui sistem de învăţământ muribund. Nu îi primiţi, nu merită! Asumându-vă vocaţia pedagogică, puteţi da o lecţie de responsabilitate întregii societăţii româneşti. Luni, 13 septembrie 2010, la începerea anului şcolar preuniversitar, refuzaţi orice dialog cu puterea portocalie. Nu-i invitaţi la deschiderea anului şcolar, iar, dacă vor veni neinvitaţi, – şi vor veni ! – luaţi-vă elevii şi intraţi în clase. Lăsaţi-i singuri. Şi-au pierdut dreptul de a vă sta alături.

Societatea românească are nevoie de un exemplu de protest civic. Dumneavoastră, cadrele didactice, aveţi autoritatea morală de a oferi românilor acest exemplu.

Resemnarea nu este o soluţie. Orice abuz nesancţionat devine un precedent acceptat.

Cu sinceritate,

Dan Voiculescu

Un mesaj primit zilele trecute. Simplu si, în egală măsură, incredibil: copiii nu au pantofi ori pantaloni ca să meargă la scoală.  

”ASOCIATIA SPERANTA OMULUI SINGUR PETROSANI

 face apel la FUNDATIA DAN VOCULESCU  pentru a veni in sprijinul unor copii nevoiasi din VALEA JIULUI-PETROSANI. VOLUNTARII ASOCIATIEI NOASTRE AU DEPISTAT 22 DE COPII, elevi in clasele primare, I-IV , care nu au posibilitatea de a merge la scoala datorita faptului ca nu au incaltaminte, imbracaminte, haine, rechizite. Am facut demersuri pe linga oamenii de afaceri din Valea Jiului, dar nu am reusit sa stringem sumele necesare. Rugamintea noastra este de a veni in sprijinul acestor copii, de a trimite direct  produsele necesare pentru cei 22 de copii,  materialele necesare pentru scoala,imbracaminte, incaltaminte si rechizite , daca sunteti de acord noi am sa va comunicam lista si datele de baza ale copiillor, precum si scoala la care vor merge. Stim ca v-ati implicat in multe proiecte sociale. Nu stim unde sa mai apelam, la noi sunt putini oameni de afaceri, noi am contribuit fiecare cu o suma dar nu este suficienta pentru asigurarea strictului necesar pentru acesti copii. Parintii acestor copii sunt someri, o parte sunt disponibilizati de la unitatile miniere, si traiesc din ajutorul social sau lucreaza cu ziua pe unde gasesc, pentru a aduce mincare copiilor, de restul nici nu se poate pune problema. VA RUGAM SA NE SPRIJINTI DEOARECE DORIM SA ASIGURAM CONDITII PENTRU A MERGE LA SCOALA, PENTRU CA SI EI AU DREPTUL LA EDUCATIE. va multumi si speram ca veti da atentie acestui mesaj deosebit de important pentru niste copilasi. ”

E un mesaj punctual – iar această problemă s-a rezolvat între timp: copiii vor primi tot ceea ce au nevoie. Precum acest semnal de alarmă al unui ONG generos, care face voluntariat într-una din cele mai dure zone din România, există însă MII DE ALTE MESAJE DE GEN. As vrea să vă reamintesc, din acest motiv, că peste câteva zile începe scoala si că multi dintre copiii nostri nu au manuale, ghiozdane si nici măcar haine. Uitati-vă în jur – si îi veti vedea.

Uneori, o fundatie, două fundatii sau zece fundatii nu sunt de ajuns. Birocratia cere timp, unele cereri se pot rătăci, oamenii obosesc si încep să evite contactul cu suferinta, câtiva voluntari sunt insuficienti pentru a prelua si a satisface mii de cereri. E nevoie de implicare colectivă; de solidaritate. Puteti începe, cum spuneam, doar privind în jur, pe strada voastră: veti găsi un copil care are nevoie de ajutor. Sau puteti începe aici ori la orice altă fundatie care promovează educatia.

Am primit, în ultima perioadă, aici, pe blog, foarte multe opinii amare despre România zilelor noastre. Si despre PLECAREA DIN TARĂ ca unică solutie pentru supravietuirea morală si, uneori, fizică.

Gabriel îmi spune:

Plec cu inima stransa, nemultumit si de-a dreptul inversunat. Asta nu mai este o tara unde sa poti sa traiesti normal! Plec, si daca cineva ma intreaba daca am sa ma intorc, astazi, prin prisma frustarilor, ii raspund: Never Ever in my life! Tatal meu are 83 de ani….am sa revin anual 5 zile sa-l mai vad, atat cat mai are de trait….Dupa, nu mai am niciun motiv….Prietenii, rudele….sa vina ei la mine in concediu! Nu mai vreau sa stau la cozi ca sa-i dau Statului bani, desi el nu face nimic pentru mine ci numai impotriva mea!

Ciprian mi-a scris:

Sunt inginer proiectant .
Am PFA si sunt subînchiriat la diversi de catre o firma germana de proiectare (din Germania ).Sunt sanse sa ajung in curand pe contract direct la o firma care face chestii high tech gen platforme pt auto hibride si motoare etc. Sper sa imi placa in Frankfurt , si asta o spun din Koln. Cu impozit dublu pe pfa , abia astept sa il inchid. Pt. 50% dati din salariul brut intr-un sistem care imi asigura totusi ceva de banii acestia , tot e mai bine decat si ii irosesc acasa fara voia mea . Iar pt dl. Presedinte, asa, ca info, poate ca nici el si nici fica dansului , mare amatoare de masini 4×4 , ei bine poate ca unele componente ce fac ca fundul ei sa zboare pe autostrada sunt proiectate de cetateni romani …

Alina mi-a spus:

Si prietenul meu e medic, nu are nici un motiv sa mai ramana in tara. Daca se hotaraste sa plece din tara, plec si eu cu el.

Anca zice:

Buna ziua,
Ce argument sa ai in fata unui om cand vine si-ti spune intr-o dimineata “eu plec in Franta”? Lucrez la o firma unde marea majoritate a angajatilor au pana in 30 de ani. In ultimele 2 luni 3 oameni cu studii superioare si-au anuntat demisia pe motiv ca pleaca din Romania ca ingineri, asistente etc. Prietenul meu e medic in primavara pleaca si el. Eu sunt economist si intentionez sa plec si eu. Probabil asta isi doresc guvernanti o tara plina de ignoranti pe care sa-i manipuleze iar intelectualii sa nu le mai stea in cale. Am o veste buna domnule Boc planurile dumneavoastra se indeplinesc…… Plecam……

Niciodată nu cred că am mai întâlnit un asemenea val de dezamăgire, de vocatie a auto-exilării; nici în 1996-1999, când România a trecut printr-un moment critic, nici în 1990, când toată lumea dorea să vadă „cum e la ei”.

Si totusi – am eu senzatia – reusim cumva să RĂMÂNEM, în ciuda tuturor dezamăgirilor si a vorbelor spuse la mânie. Ceva ne tine pe loc: găsim pentru viitor de doi bani sperantă. Sau, poate, suntem prea comozi ca să o luăm de la capăt în altă parte. Sau părintii, fratii, copiii ne tin cumva în loc, împotriva vointei noastre.

De ce rămânem?

As vrea să pun această întrebare, printr-o trimitere specială, unora dintre cele mai severe/ dezamăgite/ critice voci din on-line-ul românesc: Mircea Badea, Mordechai, Victor Ciutacu. Zău asa: supărati, supărati, dar rămânem. De ce?

Înteleg de la radio că azi ar fi fost ziua lui. Chiar dacă generatia mea a crescut mai degrabă cu ”slagărul” francez sau italian, chiar dacă muzica anglo-saxonă a pătruns greu în România înainte de 1989 (iar după 1989 eram deja trecuti de prima tinerete) n-ai cum să nu recunosti un mare artist atunci când îl asculti.