Oct 06

Săptămâna viitoare – marti – Stefan Tomici, tânărul meu amic sahist, vine la Parlament pentru un simultan cu un grup de senatori si deputati (câti îsi vor lua, până la urmă, inima-n dinti).

La drept vorbind, am impresia că actiunea asta nu va face bine imaginii si-asa chinuite a Parlamentului României: dacă bate pustiul de 13 ani toti ”alesii”, pe fugă, trecând de la o masă la alta? :)

Iată de ce vă cer sprijinul: cunoasteti vreun parlamentar priceput la sah, care să salveze onoarea Legislativului?

(E si o provocare de a-si testa talentul pentru parlamentarii activi din on-line, precum Mihai Voicu; Victor Ponta; Alina Gorghiu; Varujan Pambuccian sau Oana Niculescu-Mizil.)


Oct 05

Pentru că e nevoie de putină tăcere în aceste zile pe scena publică românească.

Cred că aveam 20 de ani când Simon&Garfunkel cântau piesa asta. Si arătam cam ca ei

Oct 04

M-am intalnit recent, in colegiul 8, cu 125 de pensionari. Am vorbit deschis despre demiterea cabinetului Boc. Stiti cati au spus ca e un act necesar si corect? 125! Iar ei sunt cei mai activi, mai responsabili si mai constanti cetateni din punct de vedere electoral si politic. Unii mai pripiti, mai superficiali, se grabesc sa-i numeasca oameni ai trecutului. Eu, dimpotriva, am senzatia ca si ei, gratie maturitatii si echilibrului, au caderea de a decide, in ultima instanta, care e drumul sanatos pentru Romania. Câteva milioane de pensionari sunt ”oameni ai trecutului” langa care eu sunt mândru să stau pentru a îndruma drumul încă nesigur al oamenilor viitorului.

Oct 03

Un articol util despre statul social aici.

“Ţările care ar fi trebuit – după spu­sele mitomanilor politici – să se afle în „cap­cana clasică a sub-dez­voltării“, ca ur­mare a protecţiei sociale largi oferi­te, sunt cele vest-europene. Dar exact aces­te ţări se dezvoltă, nu cele în care protecţia socială este margi­nală. În Germania, 67,1% din familii bene­fi­cia­ză de cel puţin un tip de prestaţie so­cială, 44% din familii primind venituri de natură socială altele decât pensiile. În Belgia, 83,3% din familii pri­mesc cel pu­ţin un tip de prestaţie so­cială, în Franţa 75%, în Marea Britanie 79%, în Danemarca 65%, în Aus­tria 76%. În medie, 67% din fami­liile europene pri­mesc cel puţin o prestaţie socială.”

Iar pentru cei care nu reusesc sa inteleaga sustenabilitatea economica a unui astfel de stat, un singur – suficient – cuvant: consumul.

Oct 02

Văd, în ultimele zile, oarece agitatiune pe teme de moguli, suspendări, comploturi si alte amuzamente. Am un singur răspuns:

23 iulie 2010: Dan Voiculescu solicită suspendarea lui Traian Băsescu, o cerere în acest sens fiind deja depusă la Biroul Permanent al Senatului (România Liberă).

Asadar: e o initiativă veche. Nimic nou – mirarea unora acum, după trei luni, e caraghioasă.

E initiativa unui senator. Unui senator care si-a castigat fără drept de apel colegiul uninominal. Povestea cu ”mogulul” poate fi un compliment simpatic, dar nu se aplică: mogulii nu sunt senatori de drept.

E o initiativă formală, oficială. Nimic misterios ori obscur – totul e la vedere si, slavă Domnului, în acord cu dorinta majoritătii românilor.

Mergem mai departe, pe drumul început.