Traian Băsescu atacă tot mai violent democraţia şi instituţiile fundamentale ale statului. De când şi-a obţinut mandatul, preşedintele îi dezbină constant pe romani, ii imparte in tabere, ii culpabilizeaza, ii jigneste, le incalca drepturile fundamentale. Prin recentele sale declaratii referitoare la recalcularea pensiilor militare, presedintele Băsescu, comandantul suprem al Armatei, poate determina apariţia unor tensiuni periculoase între subofiteri si ofiterii superiori, cu efecte nocive incalculabile.

Dacă sergentul va urma exemplul comandantului suprem şi îşi va sfida colonelul pentru că acesta nu merge cu tabul, asa cum sustine presedintele, armata română va fi extrem de vulnerabilă si, odata cu ea, statul roman. Respectul pentru ierarhie este esenta oricarei armate. Fără acest respect, rigoarea militară se transformă în anarhie.

Un presedinte care generează, prin declaratii publice oficiale, tensiuni între subofiţerii şi ofiţerii propriei armate depăşeşte zona disputelor politice şi alunecă îngrjorător spre sfera clinică. Toţi observatorii străini obiectivi, necontaminaţi de disputele politice interne, au sesizat deja că avem un preşedinte “suspect de original”.

Cred că ar fi util ca responsabilitatea domnului Traian Basescu să fie serios şi specializat analizată.

48 COMENTARII

  1. Oamenii nu realizeaza acum cat de grav este sa decredibilizezi armata. Pentru ca cei mai multi traiesc cu sentimentul unei false securitati. Si i-am auzit pe cate unii spuanand: ce nevoie avem de armata?
    Armata era una dintre institutiile campioane la increderea publicului. Se pare ca trebuia distrusa si aceasta… In fond sanatatea si educatia agonizeaza deja. Acum armata. A mai ramas ceva esential de distrus???

  2. Aş începe prin a spune că preşedintele nu mai este de mult timp comandat suprem.

    ARTICOLUL 92 – Atribuţii în domeniul apărării
    (1) Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

    Pe de altă parte, sergentul ar putea să bage de seamă că nici comandantul forţelor armate nu prea fost prin zonele de conflict ale teatrelor de război… şi totuşi salariul e salariu, pensia e pensie, casa de protocol e casă de protocol… tot restul vieţii preşedintele va duce o viaţă liniştită. Plus imunitatea totală pe întreaga perioadă a mandatului, mai presus de orice alt cetăţean al statului.

  3. Am vazut astazi la Iasi pleava societatii romanesti si europene! Mult laudatii ofiteri sunt de fapt adevarate ciurucuri fara valoare si demnitate! Imaginile arata totul! Sper sa scapam cat mai curand de aceasta pelagra rusinoasa numita pensionari militari!

  4. Dezbina si conduce! Asta e deviza marinelului vesel! Iar in felul acesta ne conduce pe toti, chiar daca unii dintre noi isi mai permit sa sa isi exprime public nemultumirea fata de marinel! Atata timp cat nu suntem uniti nu o sa rezolvam nimic, pentru el aceste „rabufniri” ale noastre sunt dor „vant in panze”!!!

  5. DESBINAREA POLITICA BUMERANG
    Tensiunea in armata romana este un grav motiv de ingrijorare pentru
    cancelarile vestice. O revolta in Balcani ar fi o lovitura pentru NATO. Nu demult peste capul Departamentului de stat Presedintele Obama a semnat un ordin secret
    catre CIA numit Stabilizarea Romaniei care trebue citit invers. Politica de desbinare
    a lui Basescu in loc sa atenueze tensiunile in zona militara le accentuiaza. Prezenta militarilor in uniforma chiar in rezerva in mijlocul unor largi manifestatii ale populatiei profund nemultumite va pune pecetea finala pentru acest regim.
    Folosesc aceasta intrebare pentru a va pune o intrebare care ma framanta de multa vreme. Exista vreo intelegere secreta intre mogulul cel bun Voiculescu si mogulul cel rau Basescu?
    MAFIA ARMAMENTULUI BASESCU
    Cea mai puternica mafie din Romania este cea a armamentului. Ea are ca baza contrabanda de arme desfasurata in jurul lumii. Pe langa aceasta sunt comisioane fabuloase obtinute prin contracte militare. In varful acestei mafii extrem de puernice
    se gaseste Traian Basescu. Fiecare export de arme conform legislatiei poarta semnatura comandantului suprem. Aceasta mafie avand la dispozitie sume enorme a cumparat intreaga structura a democratiei Romanesti. Justitia. servicile secrete, armata, parlamentul sunt in mana mafiei armelor care actioneaza nestingherit. Despre aceasta mafie nu se aude mai nimic si toate eforturile mele facute in calitate de jurnalist de investigatie specializat in terorism si transport ilegal de arme se lovesc de zidul implacabil al tacerii. In lume au existat trei imperii globale de armament conduse de 3 negustori ai mortii : BOUT, KASSAR SI BASESCU. Primi doi au transportat in jurul lumii armele produse de fabricile de armament ale statului roman. Kassar a fost extradat si a luat 20 de ani, Bout a fost extradat de curand din Tailanda si in curand va avea loc procesul lui la New York.
    Antena 3 nu scoate nici-un piuit despre faptul ca Basescu este citat ca martor principal ( si in curand acuzat ) in acest proces, Punctul principal al acuzarii reprezinta rachetele sol aer pe care Bout a incercat sa le procure pentru a pe trimite teroristilor columbieni FARC. Toate aceste rachete sunt de provenienta romaneasca. Absolut toate capetele de acuzare in acest proces leaga pe Basescu
    de transportul de armament si terorismul international. Flota aeriana a ucrainianului Bout ( 6o de avioane si helicoptere ) are ca baza cadoul facut de Basescu . Lumea vorbeste de vanzarea flotei comerciale dar nu se scoate nici-o vorbulita despre vanzarea flotei aeriene de catre Basescu pe un pret de nimic. Un Tupolev la pretul unui jeep sau unui apartament.
    VOICULESCU SPARGE CENZURA SERVICIILOR SECRETE
    Pentru prima data in premiera……. in postarea anterioara de pe acest blog sunt admise referinte la Dosarul Criminal si Terorim Basescu remis catre FBI. Presedintele Senatului recunoaste indirect ca a primit cerea mea oficiala de a deschide o ancheta parlamentara. ( o treime din memoriu catre fbi poate fi citit pe http://devanewyork.blogspot.com/ )
    Este un semn bun extrem de important. In curand vom afla cine este Dan Voiculescu. Un om al curajului si al competintei sau doar o gura mare care va pleca alaturi de ceilalti spre locuri liniste cu masa casa gratis.

    VOI PUBLICA PE ROBERT HORVATH DEVA BLOG DESFASURAREA ZILNICA A PROCESULUI BOUT CARE ESTE UN PAS INTERMADIAR AL EXTRADARII LUI BASESCU CATRE SUA SI TRIMETEREA SA CATRE SCAUNUL ELECRIC. ANUNT CA DOBORAREA A 14 HELICOPTERE SI UCIDEREA A120 DE PILOTI SI MILITARI AMERICANI IN IRAK SI AFGANISTAN NU ARE CUM SA FIE UITATA.

    Robert Horvath Deva CINEAST USA
    http://devanewyork.blogspot.com/

  6. EVALUARE RISC

    Supremul comandant, de – atâta whisky,
    În N.A.T.O., riscă de-a-nfunda ospiciul,
    De-o va confunda pe Nuţy cu Lewinsky
    Şi pe Barak Obama cu însuşi Licuriciul .

  7. VOICULESCU IMPOTRIVA LUI VOICULESCU
    Nu desmint ca exista un Voiculescu in care cred. Este singurul politician cu experienta si expertiza economica. Pot sa vorbesc ca de un geniu…… in afaceri.
    Cu riscul de-a ma repeta este omul care poate scoate Romania din prapastie.
    Vocea lui a devenit vocea oamenilor saturati de un regim corupt si incompetent.
    Am scris articole si postat pe bloguri consideratii in favoarea sa. Nu sunt naiv si nu-mi fac iluzii desarte dar in clasa politica romaneascu nu exista unul mai bun, decat el. Trecutul lui nu ma intereseaza in momentul in care el poate aduce speranta pentru un popor dezamagit si mereu manipulat.
    Nu mica mi-a fost surpriza cand am inceput sa fiu cenzurat si apoi alungat de pe acest blog. Atunci am intalnit un alt Voiculescu opus primului. Am trimis deacursul timpului memorii cerand deschiderea unor anchete parlamentare, Singura institutie
    sau politician roman sau strain care nu mi-a raspuns si nu a confirmat primirea este acest Voiculescu. Am primit o scrisoare lunga de raspuns de la Sarkozy si corespondez du printul Charles despre sansa monarhiei in Romania. Singurul politician care ignora politetea elementara si merge cu fudulia si aroganta atat de departa incat sa nu se involve chiar pe blogul personal,
    este acest Voiculescu.
    Vom afla in curand care este Voiculescu cel adevarat.
    Nu am timp de pierdut. In cazul in care mogulul nu ia in considerare memorile mele despre crimele lui Basescu adresate catre FBI, INTERPOL SI ONU nu ramane decat sa consider ca ca VOICULESCU ARE UN BLAT CU BASESCU si toata cruciada impotriva presedintelui este o diversiune. In acest caz Voiculescu devine un om al trecutului care nu merita sa aiba un …..viitor.

  8. Mai trebuie sa se lege si de Biserica si gata, a acoperit toate institutiile in care oamenii au declarat ca au incredere.Probabil de oftica ca nu mai este el cel luat in calcul la capitolul incredere.

  9. ÎN LOC DE

    Aş vrea să pun : un f în loc de t, cu sens horor
    Urând puterii pdl-udmr un la „mulţi ani (t)uturor”;
    Un u în loc de E pierdutului în ceaţă, măgar senil
    Pe care mă-sa l-a numit, de la fătare, ca Bok (E)mil;
    Helenei (c)acă bani i-aş pune V în loc de c, ce dacă!
    Oricând se va afla printre colegi un bou s-o placă;
    Theodor (b)ârfă masculină (un invers b cu T ar mere)
    Ca voturi numărate la Paris [ Ăsta in pat nu piere !];
    Traian (G)ăsescu – javra ordinară aflată, în declin
    (În loc de G un B iar un „cârpaci” la gât să-i facă clin)
    …………………………………………………………………………………………
    Şi ar mai fi de spus clasei politice, dorind s-o (m)ute
    Poporul pune f în loc de m, că la mânie-i tare iute !…

  10. Da… avand in vedere contextul, presedintele nu se mai ghideaza dupa „dezbina si cucereste”, dansul merge acum pe formula „dezbina si supravietuieste”.

    A ajuns cu dezbinarea la un nivel mai adanc, daca pana acum instiga unele categorii sectoriale impotriva altora (bugetari – privati; angajati- beneficiari ai asigurarilor sociale; parinti – profesori), acum a ajuns cu temele sale distructive in interiorul acestor categorii, definind (si inventand) sub-categorii (ofiteri- subofiteri) .

  11. Pai doar nu o sa-si recunoasca greselile, nu si-a asumat niciodata nimic din ce a facut rau, intotdeauna va da vina pe altii si va sacrifica pe oricine va trebui doar ca sa-si ascunda mizeriile

  12. declaratiile publice din ultima vreme ale lui basescu sunt tare neclare si imprecise, o data e bine, a doua oara nu..nu mai stie nici el ce a facut din tara asta

  13. pai acum sa-l suportam ca noi ne-am ales soarta, a demonstrat de la primul mandat ca nu e bun de nimic, dar romanul nu se invata niciodata

  14. Uimitor ce explicatie i-a dat presedintele batranului care, spunandu-i cu cat s-a redus pensia, a intrebat care e destinatia banilor retinuti. Presedintele a raspuns ca merg la sanatate. Oare? ? Si sub ce forma?

  15. @ Şam Săn Jur (poz.9)

    EXIGENŢĂ

    Cred că şi eu un M aş fi plasat
    În epigrama mea de ieri, cu U.E.,
    Dar unii ar fi zis că-s un agramat ,
    Că I n-am pus în faţă la duduie .

    P.S.Epigrama intitulată JURĂMÂNT o veţi putea (re)citi la poziţia 23 din comentariile făcute la postarea din 23.01.2011,”24 ianuarie” .

  16. pentru traian basescu nu exista notiunea de risc pentru statul si natiunea romana, exista doar oportunitatea de a „dezbina si cuceri”… indiferent de consecinte.

  17. Pai el in calitatea sa de comandant de nava, inseamna ca nu facea prea mare lucru, axioma enuntata de el in privinta armatei putand fi aplicata si in marina. Deci cei care muncesc mai mult si isi merita banii sunt marinarii. Corect, dle comandant de nava Basescu?

  18. Cred ca traian basescu a inteles gresit functia pe care o are. In nenumarate randuri, el a facut si face abuz de ea, incalcand drepturile romanilor, incalcand Constitutia, legile si alte reguli de limbaj, comportament, el practic transformandu-se in dusmanul nr.1 al tarii.Basescu trebuie sa plateasca, basescu trebuie suspendat! Este inadmisibil ca o tara cu „pretentii” UE sa aiba un asemenea presedinte.

  19. nu mi se pare ca aceasta tara a fost guvernata responsabil. si cred ca mai sunt si altii de aceeasi parere cu a mea

  20. problema mea e ca poporul se lasa. ba chiar ii place.

    relatia dintre basescu si aceasta populatie e relatia dintre fantele de mahala si gasculita amorezata. o seduce si ea e toata rosie si emotionata, pe urma incepe s-o bata si s-o mai imprumute si la vecini si ea sufera in tacere. din cand in cand, sub lovituri, mai mormaie surd. dar de iubit, tot il iubeste. numai sa aiba el interesul si s-o vrajeasca iar, ca proasta indata se topeste la loc.

  21. IMPOTRIVA DEZBINARII PENTRU UNITATE NATIONALA
    Solutia Voiculescu pentru Romania
    Va consider seful si simbolul opozitiei. Figurile palide de gen Ponta si Antonescu nu reprezinta nici macar o vaga speranta. Ei sunt exact tipul de politica si politicieni care a adus Romania in prapastie. Basescu si ai lui au pus doar capacul prin hotie si incompetenra. Sper sa aveti inteligenta si instinctul politic sa va disociati de ei, pana nu sunteti confundati cu clasa politica impotenta si lipsita de orice solutii economice si sociale palpabile.
    Daca Basescu incearca sa dezbine dumneavoastra trebue sa uniti pe cetatenii Romaniei.
    REFUZUL imprumutului FMI
    In Ungaria vecina se desfasoara a doua revolutie maghiara. Daca revolutia din 1956 a dat semnalul caderii comunismului, revolutia actuala da semnalul revoltei impotriva colonialismului financiar reprezentat de FMI. Reprezentanţii FMI şi UE au renunţat la discuţiile cu guvernul ungar pentru evaluarea acordului de ajutor extern, după ce autorităţile maghiare au respins ideea adoptării a noi măsuri de austeritate, optând în schimb pentru taxarea suplimentară a băncilor şi plafonarea salariilor din sectorul public, inclusiv pe cele ale oficialilor băncii centrale. Aceasta politica care pune interesul natiunii ungare inainte de alte interese are un larg sprijin popular si poate fi un bun exemplu pentru Romania.
    Atat cat demnitatea romanilor este calcata in picioare orce efort colectiv de a iesi din criza este fara sens.
    UN NOU NATIONALISM ROMANESC
    Apelul la demnitatea nationala atat cat nu prejudiciaza demnitatea altora este un lucru pozitiv. Slugarnicirea si continua ploconire nu a adus prestigiu tarii. Daca pana acum nu eram bagati in seama acum din cauza lui Basescu toti vor sa scape de noi. Clica de la putere joaca ultima carte …..Dezbinarea si lupta de clasa. REFUZUL FMI POATE FI SEMNALUL UNEI NOI UNITATI A TUTUROR CETATENILOR ROMANIEI INDIFERENT DE ETNIE. DUMNEAVOASTRA DOMNULE VOICULESCU PUTETI DA SEMNALUL UNEI REINOIRI POLITICE SI ECONOMICE. ROMANIA MERITA MAI MULT.

    Robert Horvath Deva CINEAST SUA.

  22. Va prezint lista persoanelor care il huiduie frecvent pe securistul Basescu :
    1. profesorii
    2. medicii si asistentele
    3. bugetarii modesti
    4. oamenii de afaceri ce nu fac afaceri cu statul
    5. Pensionarii
    6. Mamicile
    7. Copii

  23. Curaj si disperare, asta am vazut in Iasi si la Focsani, iar presedinte incoltit intre dispretul poporului si ura adanca, neputincioasa si patologica ce-l macina! Cat priveste pupatorii de cur marinaresc, mi-e si lehamite sa mai comentez, ei sunt platiti din gros pt a bate campii, ilogic, nedemn, mincinos, imbecil pana la urma, oricum numai sa iasa deasupra.

  24. Pai in tara in care presedintele nu respecta Constitutia, incalcand legile pe care el cu gura lui le-a rostit sub juramant, ne-ar mai mira ceva.
    El stie sa atace presa, punandu-i eticheta de pericol la siguranta nationala
    Halal presedinte

  25. Cât a stat la Cotroceni, Traian Băsescu i-a dezbinat pe români şi i-a favorizat pe cei care fac parte din camarila proprie. Traian Băsescu nu are misiune pentru construirea României de mâine.

  26. Domnule Voiculescu,sunt ofiter in marina civila desi nu este ceruta aceeasi riguare ca si in marina militara spre exemplu,pot spune cu mana pe inima ca respectul fata de ofiteri si calificarea acestora este un lucru de o importanta extrema pentru echipaj.Se stie faptul ca atunci cand un ofiter urca la bordul unei nave comerciale,nici macar comandantul sau ofiterii superiori nu il „verifica”, ci echipajul.Deoarece viata lor se afla in mainile acestuia.Daca este slab pregatit sau da dovada de NESIGURANTA acesta indiferent de nationalitatea lui este in urmatorul port schimbat de catre comandant.Deoarece pe langa faptul ca echipajul se asteapta la o pregatire cat mai buna a ofiterului totodata poate mai important e felul in care acesta gestioneaza o criza.Un exemplu concret ar fi : intrarea in port – manevra de acostare.In cazul in care din diferite motive motorul se opreste si este necesara aruncarea la apa a ancorei ofiterul ESTE VITAL sa fie pregatit si SUFICIENT DE HOTARAT IN DECIZII SI AUTORITAR incat sa mentina echipajul grupat pentru indeplinirea actiunii in cauza.Daca in aceast tip de job,civil nu militar este necesara o astfel de autoritate si riguzitate atunci in domeniul militar acesta devine de necnceput sa nu existe.FARA DECIZI CONCRETE VIETILE OAMENILOR POT FI PIERDUTE.Cazul navei MADY desi personal cred ca a fost un act intentionat datorita modalitatii in care a fost salvat echipajul ( cu tot cu bagaje ) arata si faptul unei lipse acute de autoritate din partea comandantului si o pregatire inexistenta.Este cunoscut la nivel international lipsa de instructie si de pregatire a marinarilor turci si eu de nenumarate ori m-am aflat in postura unor decizii sa le spun inedite din cauza ca acestia din urma nu stiu nici macar COLREGUL care e codul international de navigatie.Poate fi comparat oarecum cu cunoasterea regulilor de circulatie a soferilor,numai ca la un alt nivel si mult mai complicat.
    In consecinta sa ne ajute Dumnezeu ca in rest spaga,coruptia sunt atat de bine inradacinate incat s-a format o simbioza intre stilul nostru de viata si aceasta mentalitate.Practic nu vom putea scapa niciodata de aceasta mentalitatea decat poate peste 100 ani ( incepand din acest moment ) sau chiar mai mult sau daca cine v-a veni la putere este hotarat sa TAIE aceste apucaturi desi v-a trebui sa stie ca v-a fi tinta numeroaselor atacuri de diferite modalitati.

  27. Motto : Armanie-n dezbinare

    „Huidui Eli”

    Firma de stat pieziş cu profil democratic „Huidui Eli” a obţinut exclusivitate în a susţine joi la Strasbourg moralul politic vidat al Excremenţei Sale Traian Băsescu -Preşedintele autoales-bules peste pieile portocalii.
    Fundaţia VAP care se află în spatele acţiunii a finanţat şi deplasarea cu un dirijabil umplut cu „vânturi calde opozante” a susţinătorilor pdl-udmr conduşi de garda de porc Nuţa-maimuţa.
    Invizibila coloană sonoră consacrată se distinge prin armonia huiduielilor pe fondul marii glaciaţiuni sociale.
    Se zvoneşte că va veni şi Crin pe Rin cu pluta Merker-Sarkozy (pilotată cap-coadă de Voiculescu, Ponta).

  28. Suspendarea lui Basescu este urgenta numarul 1 . Fara el, iesirea din mocirla portocalie va fi anevoioasa, dar posibila.

  29. Purul adevar domnule Voiculescu.
    Doresc sa fac o remarca putin pe langa subiect, dar tot legata de crunta realitate, si anume:
    Aradeanul care a castigat in instanta dreptul de a inmatricula un autoturism fara plata taxei pe poluare, fireste ca i se refuza acest drept de catre institutiile statului, mai mult, aradeanul este supus de doi ani de zile la o serie de abuzuri, va aduc la cunostiinta doar doua:
    Statul incearca sa-i confiste acel autoturism, punandu-i sechestru pe el.
    Aradeanul a fost inspectat fiscal ca simpla persoana fizica timp de UN AN, cu toate ca legea specifica clar ca o inspectie fiscala nu poate dura mai mult de trei luni.
    Dar, acest caz a fost mediatizat in presa locala mai pe larg, imi permit sa recomand aceasta emisiune tv cu interviul lui:
    Emisiunea Impact din 24.01.2011
    http://stareanatiunii.com/emisiunea-impact-din-24-01-2011.html

  30. Stimate DOMNULE VOICULESCU, ma numesc OANA CORNELIA, sint pensionara ,locuiesc in Timisoara str. ICAR nr. 14 si prin prezenta va rugam sa ne sprijiniti pentru nedreptatea care ni se face noua pensionarilor cu pensii putin mai mari de 740 lei prin aplicarea gresita a OUG 117/2010, , in sensul ca contrib. se aplica la intreava valoare a pensiilor ce depasesc 740 lei . Domnule senator, am dat mesaj si domnului PRESEDINTE BASESCU si domnului PRIM MINISTRU BOC si am rugat sa analizeze acel act normativ si sa -l abroge ca incorect,,. SE face o mare DISCRIMINARE intre pensionari si le-am scris un ex.practic logic elementar pe care doresc sa vi-l transmit si dv. Sint o femeie batrina dar cred ca logica nu m-a lasat inca , si anume … Avem un cos ,in care punem in el suma de 740 lei atit pensionarii cu pensii pina la 740 lei cit si pensionarii cu pensii mai mari de 740 lei . Suma de 740 lei este limita de la care se calculeaza contributia de 5,5 % drept , de care beneficiaza toti pensionarii . Acuma procedam la calculul contributiei si constatam … 1.. La pensiile pina la 740 lei nu mai putem calcula contrib deoarece pensia intreaga a fost pusa in cos . ..2.. Pentru pensiile mai mari de 740 lei mai putem calcula contrib. doar la diferenta ce depaseste 740 lei si pina la valoarea reala,, pentru ca 740 de lei au fost pusi in cos, ca suma , drept pentru care nu se calculeaza contributie . Si atunci domnule SENATOR, oare cine nu a putut intelege acest calcul elementar, .Sint convinsa ca s-a facut DISCRIMINAREA CU BUNA INTENTIE, incepind de la initiatorul actului normativ si pina la cei care l-au aplicat , si mai grav ca CASA DE PENSII puteau sa sesizeze ca au mai avut acest mod de calcul pina la 31.12.2010 ,cind contrib . se aplica pensiilor mai mari de 1000 lei . Va rugam, ajutatine sa ne recuperam drepturile incepind cu 01.01.2011 , prin toate posibilitatile legale si politice , Cu multa consideratie si respect , VA MULTUMESC . OANA C..

  31. aurelian Says:

    ianuarie 25th, 2011 at 12:35 pm
    „Cred ca traian basescu a inteles gresit functia pe care o are. In nenumarate randuri, el a facut si face abuz de ea…”

    Lasa ba Aureliene, ca noua ne este suficient ca-ntelesi tu ce „functie” trebe sa aibe Base!…Na esti multumit, dasteptule?…

  32. Aveți dreptate,eu am văzut acest lucru de mult,dar noi oamenii simpli nu putem face nimic.Eu personal nu am votat cu el.Dar asta nu este singura soluție, ca el sa ales.Dupa pararea mea trebuie sa apară un nou lider. Credibil,puternic,incoruptibil, și care sa nu poate fi atacat cu acte ale fostei securități sau PCR,o personalitate în care sa creadă marea parte a populației.Am încredere ca în țara acesta m-ai sunt persoane inteligente,Profesori universitari,doctori,intelectuali care pot sa îndeplinească aceste condiții.
    KLAUS JOHANNIS – Primarul Sibiului a fost o variantă care eu sincer am crezut,dar nu sunt toate persoanele ca mine,cred ca ar trebui mediatizat,deoarece nu s-s mai auzit nimic de el.
    Va doresc sănătate sa dea Bunul Dumnezeu ca romanii sa se lumineze si sa scate cu bine și din aceasta încercare.

Comentariile sunt închise.