Noi 30
Ieri, Antena1 a sarbatorit 18 ani de la infiintare.
Cu acest prilej, am avut o intalnire emotionanta cu cativa dintre oamenii alaturi de care am pornit la drum in 1993 si am construit, in timp, un reper major pe piata media din Romania, castigand increderea si respectul publicului, cu onestitate, seriozitate si profesionalism.
| 
| 
| 
| 
| 
| 
Legaturi (via Technorati):
- Twitter Sees Value in Forging Partnership with Foreign Search Engine, Yandex
Yandex, the Primary Russian Search Engine, Aligns with Twitter - Kate Upton-Too "Chubby" For A Supermodel?
2012 Sports Illustrated Cover Girl Kate Upton ramps up the debate about Supermodels and their impact on society. - Google Glasses Bring the Web To Your Eyes
Google employees claim a secret project will turn sunglasses into an Android device. Seriously. - Everything in Moderation, Politics on the Brink
Politics as usual evolves into a war of impossible ideologies. - LG Optimus 3D Cube: The World's First Smartphone With 3D Video Editor
New LG Optimus 3D Cube Officially Announced
decembrie 2nd, 2011 at 11:14 am
@ Valeriu Mangu
Şi ca să nu pară în continuare neclar, textul citat de dumneavoastră se află la Art. 631 alin 2 în noul Cod de Procedură Civilă. Încă o dată îmi cer scuze pentru inadvertenţă.
decembrie 2nd, 2011 at 11:55 am
@ Valeriu Mangu
Desigur, cele ce vor urma nu fac parte din studiul unei anume doctrine, reprezintă o părere personală. Nu o luaţi deci ca pe o realitate ci ca pe o supoziţie.
Din câte îmi dau seama, acel text care începe cu “Noi, Preşedintele României” este o moştenire de pe vremea când dimensiunea executorie era dată de autoritatea regelui. Acel “Noi” este semnificativ din acest punct de vedere. De aceea “Noi, Preşedintele României” înseamnă de fapt “în numele statului se ia această decizie”. Doar că în timp ce autoritatea statului se năştea odinioară din suveranitatea regelui, astăzi ea se naşte astăzi din suveranitatea poporului. Iată deci că “Noi, Preşedintele României” înseamnă de fapt “În numele poporului”.
Dacă ţineţi minte, am mai avut o discuţie în contradictoriu. Dumneavoastră spuneaţi că preşedintele ales ESTE instituţia prezidenţială şi nu o reprezintă, cu alte cuvinte preşedintele nu poate fi “simplu cetăţean” ci numai omul care se confundă cu instituţia. Mai mult, spuneaţi că preşedintele este îndreptăţit prin vot la “deţinerea” unui program politic pe are ar trebui să-l aplice prin intermediul Guvernului, respectiv că preşedintele transmite premierului un Program de Guvernare pe care premierul îl execută.
Eu spuneam, dacă vă amintiţi, că acest lucru este parţial valabil în Franţa, nicidecum la noi. Spuneam că la noi preşedintele nu are decât autoritatea autentificării actelor pe care le semnează, la fel ca un notar… Semnătura preşedintelui pe o lege promulgată, de exemplu, înseamnă că procedura legală de legiferare a fost respectată şi nu că preşedintele “dă” legea. Deşi reprezintă statul român în integralitatea sa, prin semnătura pe care o aplică pe document, deşi domnia sa are îndatoriri care implică cele trei puteri, domnia sa nu face parte din nici una din puterile statului, este doar “semnătura statului” care oferă autoritate documentului.
Problema este că în România considerăm preşedintele un fel de tătuc cu mult mai multă putere decât semnătura care conferă autoritate documentului. Mai demult preşedintele a întrebat dacă la asta se reduce rolul preşedintelui… Sigur, domnia sa mai are câteva roluri procedurale, dar de fiecare dată domnia sa reprezintă statul român şi nu un punct de vedere pe care domnia sa îl are. Astfel preşedintele nu poate avea păreri, aşa cum are de exemplu un parlamentar sau un ministru…
Cam pe aici este diferenţa de opinie dintre mine şi domnia voastră… aşa cum mi-o amintesc (a fost de cam mult timp).
decembrie 2nd, 2011 at 4:30 pm
@ Bibliotecaru
Domnule Bibliotecaru,
1) Ne-am inteles: eu am facut trimitere la textul in vigoare.
2) Faptul ca Presedintele Romaniei nu-i un notar rezulta intre altele din imprejurarea ca are (si) atributia de a cere reexaminarea legii. Pe baza caror considerente cere Presedintele Romaniei reexaminarea? Raspunsul la aceasta intrebare trebuie sa tina seama de observatia pe care ati retinut-o dvs. din ceea ce v-am invederat (cu i de dupa i) candva.
Presedintele Romaniei nu autentifica legea – aceasta atributie revine, potrivit dispozitiilor Legii nr. 24/2000, presedintilor celor doua Camere -, ci o PROMULGA, asadar da ordinul de punere a ei in executare.
Tot despre promulgare se poate vorbi si in cazul sentintelor judecatoresti – nu se spune mereu ca o sentinta judecatoreasca are forta legii?
3) Nu-i obligatoriu sa-l consideram pe Presedintele Romaniei un “tatuc” decat in sensul dispozitiilor art. 80 dar, pana la urma, fiind organ reprezentativ al poporului cu o asemenea atributie toti ochii, recte toate asteptarile cetatenilor se indreapta spre domnia sa.
4) Reprezentarea statului este (doar) o atributie a Presedintelui Romaniei in cadrul functiei sale – sau, mai precis, in cadrul mandatului primit de la popor. Presedintele Romaniei este ORGAN REPREZENTATIV AL POPORULUI, in care calitate, dupa cum dispune art. 2 al Constitutiei, face parte din sistemul organelor reprezentative ale poporului, prin intermediul carora poporul isi exercita suveranitatea, in particular impune executarea dispozitiilor constitutionale si, respectiv, legale.
5) Formula “Noi…” pare a fi, intr-adevar, de inspiratie istorica si, deci, desueta. Dar explicatia folosirii pluralului trebuie data, intr-adevar, in sensul consideratiilor dvs., precum si al celor expuse de mine mai sus. Aceasta formula arata insa si altceva: Presedintele Romaniei nu trebuie vazut ca o PERSOANA ci, atunci cand promulga – dar nu numai atunci, ci in toate situatiile -, drept statul INTRUPAT ori, fie si asa, poporul ori chiar natiunea in dimensiunea sa juridicizata VIE, daca se poate spune asa, dimensiune care ne cuprinde pe noi toti, cetatenii.
O asemenea formula – “NOI(, poporul)” – a folosit-o dl. Petre Roman in 22 decembrie 1989, la balconul sediului fostului C.C. al P.C.R. Imprejurarea de atunci arata sensul de colectivitate organica, juridicizata, pe care Presedintele Romaniei o intrupeaza atunci cand isi exercita functia.
Si daca lucrurile stau, pana la urma, asa, cum putem sa spunem noi ca Presedintele Romaniei este un notar?
6) Poporul nu are decat o singura PUTERE – suveranitatea nationala. In art. 80 Constitutia, vorbinde despre “puterile statului”, se refera la cele doua forme ale puterii – civila si, respectiv, militara. Primeia ii corespunde LEGEA (civila), iar celei de-a doua, DIRECTIVA (militara). Asa-zisele “puteri” legislativa, executiva, judecatoreasca, de care vorbeste textul modificat in 2003 al Constitutiei, sunt nelegitime. Atat deputatul/senatorul, cat si ministrul si, respectiv, judecatorul EXECUTA, deci nu sunt “puteri”, ci FORTE de executie.
Al dvs., Valeriu Mangu
decembrie 2nd, 2011 at 9:22 pm
@ Valeriu Mangu
Eu nu am spus că preşedintele este un notar. Nici nu ar avea cum, pentru că notarul face o facultate de drept, are nişte etape de autorizare, dă nişte examene, îşi câştigă biroul notarial… nu e deloc simplu.
Dacă recitiţi…
Spuneam că la noi preşedintele nu are decât autoritatea autentificării actelor pe care le semnează, la fel ca un notar… Semnătura preşedintelui pe o lege promulgată, de exemplu, înseamnă că procedura legală de legiferare a fost respectată şi nu că preşedintele “dă” legea. ”
În legea notarilor se spune aşa: “Actul indeplinit de notarul public, purtand sigiliul si semnatura acestuia, este de autoritate publica si are forta probanta prevazuta de lege. ”
Cu alte cuvinte, sigiliul şi semnătura unui notar defineşte, pentru actul respectiv, autoritatea statului transmisă prin semnătura notarului care este îndreptăţit de stat să transmită autoritatea asupra actului respectiv. Ca şi preşedintele, notarul nu poate să-şi impună voinţa asupra actului pe care îşi pune semnătură, el atestă că acel act este conform legii, adică verifică cardul de identitate, dacă ceea ce se afirmă în act este conformă cu realitatea, dacă actele pomenite de act sunt reale şi corecte din punct de vedere legal… şi aşa mai departe. Apoi întocmeşte actul conform normelor juridice şi autentifică că tot ce se stipulează în acel act a urmat toate procedurile impuse de lege.
Preşedintele, prin semnătura pe actul de promulgare, atestă că toată procedura respectivă este conform normelor şi principiilor de drept. Dacă el constată că legea are o hibă, poate să trimită legea înapoi în parlament sau la CCR. După aceste proceduri preşedintele ESTE OBLIGAT să promulge legea, deci nu el alege dacă legea este sau nu este promulgată. Dacă toţi îi spun că legea este OK aşa cum e, el TREBUIE să promulge legea, oricât ar crede că nu este corectă. Promulgarea nu este deci un act de voinţă a preşedintelui, ci un act pur formal.
Actul promulgării reprezintă atestarea oficială a existenţei legii. Caracterul executoriu poate fi însă afectat de decizia CCR. Nici CCR nu schimbă legea, dar poate să-i întrerupă caracterul executoriu. În cazul hotărârilor judecătoreşti, caracterul executoriu este dat de lege.
Iată deci că succesiunea este următoarea:
1. Preşedintele promulgă legea
2. Prin actul promulgării legi înseamnă automat că Preşedintele autentifică textul legii şi atestă regularitatea adoptării sale.
3. Legea este investită, în urma promulgării şi publicării în Monitorul Oficial, cu formulă executorie.
4. Autorităţile publice sunt obligate să treacă la aplicarea ei
Actul de promulgare reprezintă “facerea publică” a textului. De fapt în latină promulgare înseamnă aducerea la cunoştinţa publică, se pare născut din pro-vulgare (vulg – popor, comun). Caracterul executoriu este rezultatul promulgării şi nu al semnăturii preşedintelui. Este însă evident că dacă promulgarea nu se poate face decât cu actul de semnătură a preşedintelui, urmare este caracterul executoriu.
Iată însă că domnul Constantinescu a semnat demisia domnului premier Vasile fără să aibă dreptul să facă asta. Textul a apărut în Monitorul Oficial, a fost promulgat… dar nu a fost executoriu. Dovada este că domnul prim-ministru Vasile şi-a dat demisia la câteva zile de la promulgarea demiterii domniei sale. De ce? Pentru că acest caracter executoriu este dat de lege şi legea spunea, şi spune, că preşedintele nu poate demite premierul, în consecinţă demiterea promulgată nu a fost executorie.
Nu mai ştiu exact ce a spus domnul Roman şi, fără text, nu aş putea să spun nimic.
Constituţia din 1991 nu vorbeşte decât despre funcţia de mediere între puterile statului, este adevărat, dar nu vorbeşte despre puterile despre care vorbiţi domnia voastră. Deci nu pot accepta ceea ce spuneţi numai pe baza acestui fapt că nu se vorbeşte despre cele trei puteri în stat. Ceea ce spuneţi are logică, dar nu pot să neg constituţia în vigoare care stabileşte foarte clar acest lucru al celor trei puteri în stat. Fac totuşi observaţia că nu vorbim despre puterea în România, putere care aparţine poporului prin suveranitate, vorbim despre organele puterii în stat. Dacă sunteţi atent, în articolul 1 se spune “Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor – legislativa, executiva si judecatoreasca – in cadrul democratiei constitutionale.”
Haideţi să mergem şi aici cu un exemplu.
Sectorul Public este al întregului popor, numai că poporul nu-şi poate exprima calitatea de proprietar, de exemplu nu poate vinde ceva din Sectorul Public, aceste drepturi revin statului, deşi cei care ocupă organigrama statului, în mod evident, nu au drepturi de proprietate asupra Sectorului Public. La fel şi aceste organe ale puterii statului iau puterea de la cetăţeanul suveran şi se folosesc de ea ca şi când ar avea putere personală, în numele instituţiei pe care o conduc. Evident însă puterea nu este a celor din organigramă, ci instituţiei.
decembrie 3rd, 2011 at 10:14 pm
@ Bibliotecaru
Am citit. Voi reveni.
decembrie 7th, 2011 at 8:02 pm
@ Bibliotecaru
Domnule Bibliotecaru,
Acum cateva zile am redactat un raspuns dar cablul internet mi-a facut figura. Reiau, pe etape, replica.
1) Potrivit dispozitiilor art. 46 al Legii nr. 24/2000, republicata, privind normele de tehnica legislativa privind elaborarea actelor normative, articol intitulat “Atestarea autenticitatii actelor normative”, autenticitatea adoptarii potrivit dispozitiilor constitutionale si, respectiv, regulamentare a unei legi este atestata de presedintii celor doua Camere ale Parlamentului sau de vicepresedintii care au condus sedintele – v. alin. (10) al articolului. (Va urma)
Al dvs., Valeriu Mangu
decembrie 7th, 2011 at 8:10 pm
@ Bibliotecaru
(continuare)
2) Cu ocazia PROMULGARII Presedintele Romaniei nu dispune doar aducerea textului legii la cunostinta publicului, ci ii imprima forta executorie, respectiv verifica daca vointa exprimata de – ori continuta in – lege este a poporului. “Promulgare” nu trebuie vazut aici (doar) in sens etimologic, respectiv istoric. Anumiti termeni folositi de Constitutie nu au acelasi inteles cu cel dat lor de teoria constitutionala privind monarhia – de exemplu, “partid”, care in Anglia, de pilda, are sensul de “grup”, pe cand in democratie are alt sens si in acest sens a se vedea art. 8 al Constitutiei. (Va urma)
decembrie 7th, 2011 at 8:13 pm
@ Bibliotecaru
3) Istoria demiterii dlui Radu Vasile este, din punct de vedere constitutional, cu adevarat interesanta. Urmarea respectivului incident este ca in 2003 s-a introdus in textul Constitutiei dispozitia nelegitima potrivit careia Presedintele Romaniei nu il poate demite pe primul-ministru. (Va urma)
decembrie 7th, 2011 at 8:36 pm
@ Bibliotecaru
4) Dvs. sunteti tributar conceptiei ca exprimarea vointei poporului ar fi atributia Parlamentului. Dar vointa poporului ia nastere potrivit principiului “Unul propune, celalalt dispune”, anume Parlamentul propune, iar Presedintele Romaniei (prin promulgare) dispune, dupa cum, cu ocazia demiterii din functie a Presedintelui Romaniei, Parlamentul propune (prin suspendare), iar poporul (prin referendum) dispune.
5) Statul este caracterizat de o singura vointa – printr-o formula generala,cea exprimata de legi. Toate subiectele de drept – autoritati publice, persoane, cetateni – sunt chemate sa execute aceasta vointa, obligatoriu, iar in unele cazuri facultativ, ceea ce inseamna ca nu exista “puteri” in stat cu vointa proprie. Executarea dispuzitiilor legilor este insa de mai multe tipuri – unele subiecte executa de exemplu, ministrii), altele impun executarea (judecatorii), altele organizeaza executarea, respectiv impunerea executarii (de exemplu, Guvernul). In raport cu aceasta diferentiere are loc o grupare in asa-zisele puteri legislativa, executiva, judecatoreasca, dar aceste puteri nu sunt reale in sensul posibilitatii aplicarii in actul de executare a unei vointe proprii. De aici rezulta ca textul introdus in art. 1 al Constitutiei in 2003 referitor la aceste “puteri” este nelegitim. Iar ca o observatie, orice dispozitie poate. la un moment dat, sa fie constitutionala, dar nu orice dispozitie poate sa fie LEGITIMA.
Aceasta inseamna ca termenul “putere” folosit in art. 80 in sintagma “puterile statului” trebuie inteles altfel, anume puterea CIVILA, caracterizata de lege(a civila), respectiv puterea MILITARA, caracterizata de directiva (militara). Ambele aceste instrumente juridice sunt in mana Presedintelui Romaniei – primul, prin actul promulgarii, iar al doilea in caltatea acestuia de comandant al fortelor armate. A media intre aceste puteri inseamna ca Presedintele Romaniei sa gaseasca formula potrivita petru transarea unei situatii. (Va urma)
decembrie 7th, 2011 at 8:47 pm
@ Bibliotecaru
(Continuare)
6) Statul este forma juridica de organizare a natiunii (naturale). Cum singurul executant VIU al vointei eterne a natiunii exprimate de – ori continute in – Constitutie este POPORUL, are loc o translatie a suveranitatii nationale – deci a puterii natiunii – de la natiune la popor. Din acest motiv Constitutia foloseste in art. 2 al sau formula “Suveranitatea nationala apartine poporului”, formula ilogica daca nu este sesizata translatia de care vorbeam mai sus. Tot asa, statul fiind singurul executant al vointei exprimate de legi are loc o noua translatie, de la popor la stat, dar numai in ceea ce priveste vointa exprimata de lege. Vointa exprimata de constitutie este executata – a se vedea si art. 2, ibid. – de ORGANELE REPREZENTATIVE ALE POPORULUI. In felul acesta trebuie inteleasa capacitatea statului de a gestiona sectorul public.
Trebuie in aceasta directie retinut ca Presedintele Romaniei este organ reprezentativ al poporului, mandatul sau fiind caracterizat si de atributii in tangenta cu statul, anume de reprezentare a statului. Presedintele Romaniei nu este asadar un “executiv” statal ci, repet, ORGAN REPREZENTATIV AL POPORULUI – si atat!
decembrie 8th, 2011 at 12:14 am
@ Valeriu Mangu
Sunt un pic obosit şi s-ar putea să fiu lipsit de coerenţă.
1. Aveţi dreptate, dar eu nu vorbeam despre autentificarea actelor, ci de procedura (corectitudinea procedurii) obţinerii lor. De exemplu dacă doamna Anastase, prin semnătura domniei sale, autentifică faptul că legea cu pensiile este OK venită de la Camera Deputaţilor şi s-a votat într-un anumit fel deşi, evident şi chiar recunoscut (se spunea ceva de o cutumă, dacă vă amintiţi), nu au fost atâtea voturi… procedura de vot a fost respectată. Actul este autentificat, dar votul s-a exprimat în lipsa unui cvorum şi a unui număr legal de voturi pentru exprimate. Deci nu e tocmai OK.
Puterea, cu acest sens al cuvântului “Putere”, este dată de lege. Deci sunt de acord că putere nu înseamnă voinţă proprie. Însă în continuare nu văd pomenite în constituţie puterea civilă şi militară.
Dacă ţineţi minte s-a mai întâmplat ca de la semnatarul actului oficial şi până la Monitorul Oficial lista unor medicamente să fi fost uşurel modificată… Semnătura care spune că documentul vine cu adevărat de la instituţie, pe de o parte, şi promulgarea efectivă prin semnătura preşedintelui, pe de altă parte… sunt două lucruri diferite.
2. Legea devine executivă după publicarea în Monitorul Oficial şi nu datorită semnăturii preşedintelui… semnătură care, e drept, conduce la Publicarea în M.O. Dacă pierzi un act care are relevanţă juridică, de exemplu un act de identitate, el devine nul în momentul în care acest lucru este publicat în Monitorul Oficial, dar fără semnătura preşedintelui.
3. Aşa este, cursurile de drept constituţional cuprind acest caz ca indicaţie de abuz.
4. Eu am spus altceva, expresia voinţei poporul are loc în momentul votului pentru “parlamentare”. Acest lucru se face prin identificarea voinţei politice proprii cu voinţa politică exprimată de candidat. Astfel, când parlamentarul îşi exprimă propria voinţă proprie, exprimă, în mod automat, şi voinţa politică a celor care l-au votat. Pentru asta trebuie să existe, înainte de exprimarea votul, o operaţiune de identificare a voinţei politice exprimate de candidaţi în campania electorală.
Aici am o probleme de vocabular pentru că “a propune” a fost înţeles de preşedinte, şi domnia sa nu a fost contrazis de nimeni, în acelaşi sens cu propunere, adică în sensul facultativ al cuvântului, implicând deci dispunerea fie în concordanţă cu propunerea, fie nu.
5. Aşa este, “nu exista “puteri” in stat cu vointa proprie. ”
Înţeleg că avem o diferenţă de limbaj. Cele trei puteri nu implică sensul de putere care poate lua hotărâri de capul ei…
6. Noţiunile de popor şi naţiune sunt destul de vag definite. Dacă poporul se leagă de populaţie, respectiv “cei din interiorul graniţelor”, naţiunea este legată de naţionalitate, adică de limbă, cultură specifică… Cred că se foloseşte “poporul” find cel mai apropiat de totalitatea cetăţenilor.
Nu pot deci spune că “Statul este forma juridica de organizare a natiunii”, pentru că atunci statul nu ar putea fi definit multi-naţional şi atunci nu ar avea rost art.1, alin1. Mai mult, atunci ar afirma că minorităţile naţionale nu ar trebui să-şi exprime voinţa politică şi, deci, nu ar trebui să voteze. Or poporul cuprinde toate naţionalităţile din România.
Statul nu poate fi executant. Executanţii sunt cei din organigrama statului, respectiv organele statului. Statul reprezintă, în mod expres, colecţia de legi şi principii. Nu scrie nicăieri despre voinţa organelor reprezentative, se scrie despre voinţa poporului şi atât. Politicienii ajunşi pe o anumită funcţie îşi exercită voinţa exclusiv în calitatea lor de cetăţeni (nu au drepturi mai mari sau mai mici decât orice cetăţean), doar că exprimând voinţa lor exprimă şi voinţa cetăţenilor care s-au identificat cu voinţa candidaţilor.
Preşedintele româniei NU ESTE ORGAN REPREZENTATIV AL POPORUL. Organele reprezentative ale poporul sunt următoarele, la nivel naţional Parlamentul, la nivel local consiliile locale şi judeţene. Preşedintele este reprezentantul statului, nu al cetăţenilor, chiar dacă este ales de cetăţeni.
decembrie 8th, 2011 at 5:29 pm
@ Bibliotecaru
Domnule Bibliotecaru,
O iau invers:
a) Organele reprezentative ale poporului sunt:
1) Parlamentul – organul reprezentativ suprem;
2) Presedintele Romaniei;
3) Camera Deputatilor si, respectiv, Senatul;
4) Guvernul.
La toate acestea se poate adauga corpul electoral.
Evident, primarul si consiliul local nu sunt organe reprezentative ale poporului ci, dupa cum spune chiar Constitutia, AUTORITATI publice locale.
De retinut ca exista mai multe organe reprezentative ale poporului de vreme ce art. 2 al Constitutiei foloseste pluralul. De asemenea trebuie facuta distinctia intre organul reprezentativ al poporului si, respectiv, autoritatea publica de vreme ce tot Constitutia, vorbind despre Parlament, il califica drept organul reprezentativ suprem al poporului SI unica autoritate legiuitoare a tarii. (Va urma)
Al dvs., Valeriu Mangu
decembrie 8th, 2011 at 5:34 pm
@ Bibliotecaru
(Continuare)
De acord, organele reprezentative ale POPORULUI nu ii reprezinta pe cetateni, dupa cum nici deputatii si, respectiv, senatorii, acestia fiind, dupa cum dispune Constitutia, IN SERVICIUL POPORULUI.
Intrebarea fundamentala al carei raspuns trebuie gasit este urmatoarea: care este misiunea cardinala a organelor reprezentative ale poporului, respectiv care este trasatura cardinala a MANDATULUI?
Pentru a gasi raspunsul la aceasta intrebare este necesar sa gasim definitiile corecte ale urmatoarelor concepte – ori chiar categorii – constitutionale: natiune; popor; stat; cetatean. (Va urma)
decembrie 9th, 2011 at 10:15 am
@ Valeriu Mangu
În acelaşi timp duc o discuţie cu altcineva care spune că suveranitatea poporului durează 5 minute, în momentul exercitări votului.
Revenind la discuţia noastră…
Eu nu am spus că Parlamentul este singurul organ reprezentativ, ci singurul organ care instituie, la nivel naţional, democraţia. Altfel toate organele statului există ca urmare a exercitării suveranităţii poporului, dar mai ales statul în sine, colecţie de legi şi principii, reprezintă poporul român. Noi nu vorbim însă despre organe reprezentative, ci despre transmiterea democratică a voinţei politice de la popor spre execuţia ei de către stat.
Sigur, Constituţia vorbeşte despre AUTORITĂŢI publice locale, cum şi Parlamentul, Guvernul şi aşa mai departe sunt tot AUTORITĂŢI publice. Probabil că vroiaţi să spuneţi că autoritatea publică locală este trecută la ADMINISTRAŢIE… Desigur, dar la administraţia publică este trecută şi armata “subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea suveranităţii”… Nu văd nici un motiv care să conducă la concluzia că… consiliul local sau consiliul judeţean nu reprezintă organe reprezentative. Evident, consiliul local nu este un organ reprezentativ al tuturor românilor, ci doar a românilor din localitatea respectivă. Asemenea şi consiliul judeţean. Toate consiliile la un loc însă reprezintă, prin însumare, toţi românii.
decembrie 9th, 2011 at 4:48 pm
@ Bibliotecaru
(Continuare)
NATIUNEA, rspectiv POPORUL nu sunt simple multimi de oameni ori chiar persoane. Ceea ce le face VII este vointa pusa pe seama multimii respective, precum si executia acestei vointe.
Pentru a ne da seama despre diferenta dintre o multime de oameni si, respectiv, aceeasi multime insa ORGANIZATA este suficient sa facem comparatia intre o fiinta vie si, respectiv, cadavrul acesteia dupa ce fiinta moare. Un cadavrul nu ne ofera decat posibilitatea unei cercetari anatomice si partial in ceea ce priveste functionalitatea diverselor componente anatomice, mai mult prin deductie; fiinta vie ne poate oferi informatii atat in ceea ce priveste functiile partilor componente – maini, picioare, ochi, organe interne etc. -, dar si in ceea ce priveste gandirea ei, ratiunea ei, sufletul ei.
De cele mai multe ori stiinta Dreptului constitutional s-a rezumat la o cercetare a statului in starea sa statica, nu functionala. Asa se face ca in loc de a se vorbi despre MANDAT, despre FUNCTIE, de cele mai multe ori se vorbeste despre ATRIBUTII. (Va urma)
decembrie 9th, 2011 at 6:45 pm
@ Bibliotecaru
(Continuare)
Natiunea NATURALA – sau NEAMUL (mare) -este un grup de OAMENI organizat asemeni familiei fundamentale, formata din copil/copii si, respectiv, parinti. UNITATEA dintre membrii natiunii naturale are multiple explicatii, cea esentiala constand in legatura de sange/de rudenie.
Cum in cadrul familiei fundamentale raporturile dintre membri nu sunt supuse unor reguli juridice, nici in privinta raporturilor dintre membrii natiunii naturale nu se poate vorbi despre o normare de tip juridic, ci MORAL. MORALA constituie totalitatea PRINCIPIILOR pe care un membru le are si care, in coordonatele lor fundamentale, sunt aceleasi la fiecare membru. Morala priveste asadar legatura cu sine. Ca o precizare, LEGEA juridica normeaza legaturile cu ceilalti.
In cadrul natiunii naturale se poate vorbi doar despre CUTUME – sau obiceiuri -, a caror respectare este – ori trebuie sa fie – mai presus de orice vointa, interes etc.
Forma VIE de MANIFESTARE a unei natiuni este POPORUL. Dar daca natiunea naturala poate sa existe fara a exista o normare juridica in sanul ei, despre popor nu se poate vorbi decat in conditiile existentei unei organizari de tip juridic. (Va urma)
decembrie 10th, 2011 at 10:20 am
@ Bibliotecaru
(Continuare)
O PUTERE este LEGITIMA in raport cu o persoana daca vointa ce o caracterizeaza, precum si mijloacele de transpunere a acesteia in fapte apartin persoanei in cauza si, inca – fapt esential – vizeaza NUMAI dezvoltarea LIBERA, asadar necenzurata de alta vointa, a peraonei in cauza. In mod asemenator se poate defini puterea legitima a unui grup de persoane, cu nuanta ca este necesar de stabilit in ce consta vointa legitima a acestuia.
Poporul exista numai in masura in care o multime de oameni este in masura sa creeze puterea legitima. Inzestata cu asemenea putere, multimea in cauza se juridicizeaza sub forma STATULUI legitim – sau, echivalent, democratic si social. (Va urma)
decembrie 10th, 2011 at 4:21 pm
@ Valeriu Mangu
Stimate domn,
Am mai ajuns o dată la concluzia că pe acest sector al atribuţiilor preşedintelui avem păreri totalmente diferite… cred că ar fi cazul să facem acest lucru şi acum. Dacă s-a ajuns la disecţii de cadavre, probabil că am dus discuţia mult mai departe decât este necesar.