Pe Ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor se afla, in continuare, propunerea legislativa privind dublarea pedepselor pentru evaziune fiscal.

Este un proiect pe care l-am initiat la 1 februarie 2012 si l-am  sustinut constant.

Mesajele mele publice pe aceasta tema au produs ecou inclusiv in cadrul celor mai importante institutii europene. Intr-un mesaj primit de la Martin Schulz, Presedintele Parlamentului European, se subliniaza ca „evaziunea fiscala este printre cele mai acute probleme cu care se confrunta Europa”.

Totodata, Presedintele Comisiei Europene, Manuel Barroso, mi-a transmis, prin intermediul Directoratului General Taxation and Customs Union, ca solutiile legislative pentru combaterea evaziunii fiscale reprezinta o „prioritate cheie a Comisiei Europene”.

In conditiile in care chiar si documentele oficiale ale Comisiei Europene estimeaza economia subterana din Romania la peste 30 de miliarde de euro anual (v. Comunicarea Comisiei Europene catre Parlamentul si Consiliul European privind modalitatile concrete de combatere a evaziunii fiscale) consider ca adoptarea acestui proiect este decisiva pentru a face trecerea de la pozitionari retorice fara finalitate la abordari transante cu rezultate concrete.

In mod evident, dublarea pedepselor nu va elimina automat economia subterana, dar, insotita de control eficient si masuri de stimulare a disciplinei fiscale, poate aduce la bugetul de stat peste 5 miliarde de euro anual.

Este insa esential ca si autoritatile interne (Parlamentul, Guvernul, ANAF) sa acorde acestei teme cel putin aceeasi importanta pe care i-o atribuie societatea romaneasca si institutiile europene.

N.B. Atasez mesajele primite de la Parlamentul European si Comisia Europeana.

34 COMENTARII

  1. Noroc cu Dumneavoastra ca veniti cu propuneri demne de luat in seama, ca in nadejdea celorlalti, ne mananca sacalii. Dar, daca nu castigam la alegerile din decembrie si se va intoarce aceeasi haita de lupi nesatui….. ce-am suferit pana acum, a fost „mizilic”, dar ce vom suferi de-acum incolo, va fi inimaginabil. Brrr…. sa dea Dumnezeu sa-i invingem pe varcolacii care ne-au adus in „sapa de lemn”.

  2. Noroc cu Dumneavoastra ca veniti cu propuneri demne de luat in seama, ca in nadejdea celorlalti, ne mananca sacalii. Dar, daca nu castigam la alegerile din decembrie si se va intoarce la guvernare aceeasi haita de lupi nesatui….. ce-am suferit pana acum, a fost „mizilic”, dar ce vom suferi de-acum incolo, va fi inimaginabil. Brrr…. sa dea Dumnezeu sa-i invingem pe varcolacii care ne-au adus in „sapa de lemn”.

  3. Bine-bine, dublam pedepsele pentru evaziunea fiscala dar cine pedepseste, cine controleaza? Din decembrie, USL-ul va avea posibilitatea de a guverna majoritar. Sa vedem atunci!

  4. @ Dan Voiculescu

    PĂREREA MEA

    Vei reuşi pedeapsa s-o dublezi
    Pentru toţi acei ce fac evaziune ;
    Dar nu cred că poţi să garantezi ,
    Că legea se va aplica … pe bune .
    (Va face USL-ul …vreo minune ?)

    P.S. Se mai da …” Lupta politica” pana la alegeri sau numai dupa ?

  5. Romania are o mare problema in aplicarea legislatiei existente. Avem pedepse, dar nu are cine sa le aplice. Cred ca si la acest capitol ar trebui insistat, pentru ca institutiile abilitate sa inceapa sa functioneze in acest sens.

  6. VREMEA ALTOR VREMI

    E vremea ultimului dialog din bunkăr, reluat după 67 de ani de Guvernator – imitaţie a străbunicului Angelei Merkel. Încă două personaje funebre, E(v)lena şi căţaua MM, stau la-ndemâna regizorului Barroso. Cât despre ceanură, aceasta-i berechet la apuseana exploatare auriferă pentru care am băs ador Gâgănştain a ciupit steaua neâmbârligată, ieri.
    Comandantul de barcă, în aer ieri, a primit mandatul (condamnarea), la-nălţime. Miştocarină sadea…

  7. Intr-un final o sa avem parte de dreptate, Domnul Voiculescu o sa faca lumina in lumea evazionistilor fiscali. Probabil legea nu este aprobata din cauza diferitelor interese dar mai devreme sau mai tarziu tot se va aproba. Succes Domule Voiculescu!

  8. Pentru domnul Dan Doboseriu: am fetita la gradinita si m-as bucura tare mult daca ati accepta sa scrieti, contra cost, niste poezii pentru ea. Stiti, pe alea de la gradi nu le retine, dar cred ca stilul dvs ar prinde-o de minune. Multumesc

  9. Dle Voiculescu, daca europenii spun ca masura intra in competenta parlamentului Romaniei, inseamna ca nu e nicio problema, atata timp cat USL-ul va castiga detasat majoritatea in noul legislativ. Depinde de dvs sa va convingeti colegii de coalitie. Mult succes!

  10. Asta e un motiv pentru care trebuie sa va intoarceti in parlament.Acest prim pas a fost facut domnule Voiculescu , acum ramane si implementarea. Astfel guvernul USL ,trebuie sa inteleaga ca ei pot castiga aceste alegeri si chiar toate alegerile deacum incolo cu o singura conditie , sa implementeze aceste legi.
    Partea ceea mai usoara sa facut , propunerea de lege. Pentru implementare trebuie facut urmatorul lucru :
    – marirea salariilor politistilor ,garzii financiare , judecatorilor , acelor ce ai putere de decizie si CONTROL ,
    – in momentul in care se gaseste un vinovat , sa ii fie confiscata averea , chiar daca aceasta e pe numele afinilor ( copii , sotie , parinti ). Aceasta prevedere ar descuraja in numar foartea mare posibilii evazionisti
    – cei ce implementeaza legea , in cazul in care sunt prinsi ca primesc mita de la evazionisti sa le fie dublate si lor pedepsele si confiscate 25 % din avere .
    – trebuie sa se inteleaga de FRICA LEGII SI RIGOAREA EI.

    Pentru implementarea acestor legi , in primul rand trebuie cadrul legislativ , apoi nivelul salarial a celor din justitie , pedepse mai drastice impotriva celor ce implementeaza legea daca si ei ajunga sa o incalce. Pentru fiecare evazionist CONDAMNAT si cu AVEREA SECHESTRATA ,toti cei care au dus la finalitate cazul sa fie recompensati in caz constrar , cel care se face vinovat de intocmirea unui dosar cu dovezii INSUFICIENTE sa fie sanctionat la nivel salarial de aceasta data.

    Vreau sa specific faptul ca NU lucrez in sistemul judiciar si nu am nici o legatura cu acesta , nici prin intermediul familiei sau prietenilor. Dar sunt constient ca problema implementarii consta in modul in care se fac lucrurile in Romani , cu spaga , mita , pile si relatii. Acesta este sistemul care trebuie micsorat pentru inceput si ulterior incercarea eradicarii sale , in caz contrar , orice altfel de incercare este aprope de la bun inceput sortita esecului.
    In Romania marii spagari au fost gasiti nasii de pe tren , este o prostie. Nu aceia trebuie vanati.Ar trebui sa se inceapa cu marii evazionisti si marii corupti , apoi cei care se preteaza la spaga dar care sunt de rang mic , se vor autocenzura , daca imi e permis sa spun asa in a mai lua mita ….spaga.
    „Pestele de la cap se impute”

  11. Odata inceputa acest tavalug impotriva coruptiei , o sa se poata observa si o crestere substantiala in eficacitatea modului de lucru a institutiilor dar si eliminarea persoanelor ajunse pe pile pe anumite posturi si astfel cuprinderea in sistem de cati mai multi oameni COMPETENTI . ;)

  12. Domnule Voiculescu , acest coment nu are legatura cu subiectul , dar are legatura cu ceva mai important in opinia mea. Vreau sa va felicit pe dumneavoastra pentru ca a-ti inceput campanie cu tricolorul si pe cei de la Antena 3 , ca au continuat.

    In seara asta am vazut ca imparteau TRICOLORUL , in Piata Universitatii , am avut intentia sa ma urc in masina si sa plec spre Bucuresti , doar cu intentia de a lua un TRICOLOR. Am unul la locul de munca , dar as fi facut acest drum , doar ca sa imi demonstrez mie ca imi RESPECT INAINTASII , ISTORIA si tara. Am realizat ca nu o sa ajung in timp util , dar maine stiu unde sa ma opresc. Poate nu ar trebui doar la munca sa am , ci si acasa.

    Imi iubesc tara si o respect , pentru ca astfel imi respect istoria si inaintasii.
    Poate prin lucruri marunte pot sa arat si eu ca ii respect pe cei ce in ’89 si-au dat viata …..ca EU , ca NOI ….sa fim LIBERI IN TARA NOASTRA.

  13. ® EXERCIŢIU DE LIBERTATE
    Se ia triunghiul Parlament-Preşedinţie-Guvern căruia i se stabileşte ortocentrul, după care se trasează cercul magic al celor 9 puncte (cercul lui Euler). În ăst cerc materializat pe o minihartă fluturaş multiplicată în 300.000 exemplare ce se distribuie gratuit şi opţional la tot atâţea români din cei „7,4 milioane”, se masează aceşti hotărâţi care nu pleacă de acolo până ce Guvernatorul nu înţelege că problema e groasă.
    A dat rezultate şi în decembrie 1989, doar că triunghiul era niţel diferit.

    Notă : Se publică şi în „Revista de Matematică Politică Aplicată”.

  14. Ai dreptate Sandu, dar cine sa ne ajute daca noi nu ne ajutam? Trebuie sa facem intr-un fel sa aducem mai multa dreptate acestei comunitati. Un mod simplu de a indeplinii acest obiectiv este sa avem capul pe umeri atunci cand o sa mergem la vot.

  15. Il sustin pe Domnul Dan Voiculescu, este un om de onoare, cinstit si un om puternic. Avem nevoie de cati mai multi oameni ca dansul.

  16. Problema evaziunii fiscale este una spinoasa si agaravata in anii de guvernare PDL, dar este sirezolvabila in conditiile in care exista vointa politica!

  17. Un exemplu de evaziune fiscală ar putea fi cel din agricultură. Evaziunea fiscală pe filiera cereale, morărit, panificaţie este evaluată de producători şi autorităţi la 65% din totalul pieţei de profil.

  18. Daca dl.Martin Schulz V-a raspuns ca Parlamentul Romaniei trebuie sa adopte legile necesare sanctionarii evaziunii fiscale si evazonistilor, iar dl.Heinz Zourek V-a comunicat despre Planul de Actiune la care Comisia Europeana lucreaza in prezent, sarcina si raspunderea pentru economia subterana revine politicienilor nostri, din nefericire. Si cine sunt acesti politicieni ? Oameni corupti in prea marea lor majoritate, facand parte din retele de coruptie locale care sunt niste caracatite in economia romaneasca si care par a fi din ce in ce mai complicat de destructurat de catre procurori – niste procurori obositi si depasiti de fenomen. :(

  19. RÂDEA CA TUTA-N VÂNĂ
    pe sălile Bruxelului, acum ceva minute, Guvernatorul, zicând că e mai bine afară ca-n sală, şi asta pentru că el, într-adevăr, e p-afară. Bine că, în sfîrşit, s-a dumirit.

  20. DUPĂ…”70 DE ANI DE LA COTUL DONULUI”
    un român face 1942 km până la locul sinistrului pentru a anina TRICOLORUL, pe o cruce dintr-un copăcel uscat.
    Ce ziceţi domnule D.V.? Merită oarece atenţie, sau chiar un comentariu la Antana 3 ?
    Aşa să ştie şi alegătorii domniei-voastre.
    Ruşii au cimitire în România. Românii n-au nimic la Cotul Donului.

    „pe Drumul Patimilor ostaşilor români din vara și toamna anului 1942”. A fost primul român care a pus pe unul dintre dealurile de cretă ale staniței Kletskaia, unde stăteau ostașii români în 1942, o cruce, dintr-un copăcel uscat, cu TRICOLORUL pe el. „Deci, în anul tristei aniversări de 70 de ani de la Cotul Donului, făcusem exact 1942 de kilometri de la Chișinău până la locul acelei tragedii…”, mărturisește surprins Vasile Șoimaru. Poza din carte este dovada cuvintelor autorului.

    http://stelapopa.unimedia.md/2012/11/20/foto-un-soimar-la-cotul-donului/#more-15911

  21. @ Maria Calota

    Stimata doamna, va marturisesc faptul ca nu m-am gandit niciodata sa scriu versuri pentru a castiga bani si cu atat mai putin poezii destinate copiilor, adica exact celor mai exigenti si mai obiectivi critici pe care i-ar putea avea un amator ca mine intr-ale literaturii . Oricum ma simt onorat pentru aprecierea asupra stilului meu literar si pentru propunerea pe care mi le-ati facut, fapt pentru care va multumesc. Nu mai stiu ce poezii mai invata copiii la gradinita in vremurile astea atat de tulburi dar imi place sa cred ca in cartile lui Grigore Vieru , cel mai mare poet roman pentru copii si unul din cei mai mari ai lumii in ce priveste creatia literara dedicata celor mici, ( Vieru a primit de altfel premiul Andersen – cel mai stralucitor din domeniul literaturii pentru copii) veti gasi pentru fetita dv. multe poezii frumoase care sa-i placa intr-adevar si tocmai de aceea sa-i fie mai usor de retinut .
    M-a impresionat placut si am apreciat ca atare gestul pe care sunteti dispusa a-l face spre binele fetitei dv. Sunteti intr-adevar o mama model !
    In speranta ca am fost inteles, va multumesc inca o data si va urez toate cele bune ! Cu tot respectul, Dan Doboseriu -Piatra Neamt .

  22. 80 DE ANI DE LA EROICELE LUPTE ALE CEFERIŞTILOR DIN 16.02.1933

    Adrian Năstase ar putea fi eliberat la 16 februarie 2013, a anunţat avocatul Ion Cazacu.
    Avocatul a explicat că, la această dată, se împlineşte termenul de opt luni de când Năstase a fost încarcerat. Potrivit lui Cazacu, fostul prim-ministru ar putea beneficia de reducerea sentinţei de doi ani de închisoare la opt luni, în baza prevederilor legii care-i permit unui deţinut a cărui vârstă depăşeşte 60 de ani să poate fi eliberat după executarea unei treimi din sentinţă.
    Guvernatorul comunist Traian Băsescu ştie să comemoreze, dar o mai apuca ?

  23. BLESTEMATO

    « Ocuparea viitorului » presupune localizarea lui exactă, care reclamă utilizarea triangulaţiei, a « triangulaţiei politice ».
    Români treceţi Tisa ! De grabă, şi ocupaţi – fără vărsare de sânge – viitorul. Ăsta e ordinul prin care recunosc un conducător veritabil. După care mărşăluim până la Bruxelles ca să strigăm : Vetooo ! Ieşi dracului afară bretonato ! Iaca ici mandatul de arestare pentru port ilegal de sex. Paşol na turbincă ! Şi nu oricum : nici îmbrăcată nici dezbrăcată, nici călare nici pe jos, nici în căruţă nici în teleguţă. Acasă vei purta o vreme nr oo53, deşi arăţi ca 0083. Blestemato !

Comentariile sunt închise.