Autoritățile și specialiștii au datoria să informeze corect opinia publică cu privire la următoarele date:

România a avut 94 de proiecte majore aprobate de Comisia Europeană cu o valoare globală de 10,87 miliarde euro.

Conform deciziei Comisiei din 20.03.2013 C(2013)1573 final privind aprobarea orientărilor referitoare la încheierea programelor operaționale, dacă aceste proiecte nu au fost finalizate în perioada de programare 2007-2013, ele vor putea fi finalizate în următoarea perioadă de programare cu afectarea directă a fondurilor alocate intervalului 2014-2020.

În situația în care proiectele aprobate nu au fost finalizate până la data de 31 decembrie 2015, acestea nu vor fi acceptate pentru continuarea lor din fondurile aferente perioadei 2014-2020, urmând a fi finalizate din fondurile beneficiarilor până la 31.03.2017.

PS: Reamintesc care sunt cele mai importante realizări ale României din perioada de programare 2007 – 2013: rata de absorbție de 40,1%; 8.151 noi locuri de muncă; 60 de IMM-uri sprijinite în faza de lansare; 800 km de drumuri reabilitate; 11 km de drumuri noi și un număr de 244.207 participanți la cursuri de formare.

Aceste date sunt infime dacă ne raportăm la Polonia, de exemplu, care a înregistrat o rată de absorbție de 75%, a reușit să creeze 43.084 de noi locuri de muncă, să sprijine 1.355 de firme noi, să conecteze un număr de 818.484 de persoane la internet de bandă largă, să construiască 430 km de drumuri noi, să reabiliteze alți 5.365 km de drum, să reabiliteze 128 km de cale ferată, să sprijine un număr de 1,71 milioane de persoane prin Fondul social european.

Reprezintă aceste date un semnal suficient de alarmă?