Adrian Sârbu a confirmat și el, ieri la Comisia parlamentară de control al SRI ceea ce știe deja o țară întreagă, mai exact 86% din populația României: am fost condamnat la comanda.

Până acum, au confirmat-o prin declarații publice: Traian Băsescu, Elena Udrea, generalul (r) Dumitru Iliescu, fostul procuror Emilian Eva, judecătorul Stan Mustață, expertul DNA Dumitru Gheorghiu. Și ieri, Adrian Sârbu.

Motivul pentru care toate forțele răului s-au năpustit asupra mea a fost consecvența cu care eu nu am acceptat cenzura presei și nici îngrădirea exercițiului liber al profesiei de jurnalist.

În anii 90, au încercat cu povestea banilor lui Ceaușescu și cu Crescent. Am probat în justiție că totul a fost o minciună și am câștigat printr-o decizie definitivă și irevocabilă.

În anii 2000, au inventat tema colaborării cu Securitatea. I-am dat în judecată și am demontat toate acuzațiile care mi-au fost aduse.

Ani întregi au verificat averea familiei Voiculescu. În final, Agenția Națională de Integritate a recunoscut oficial că nu a găsit absolut nicio neregulă.

Au găsit o solutie: un dosar fără probe, directe sau indirecte, fără mărturii, în care nu există prejudiciu și în care nimeni nu a comis nicio ilegalitate.

PS: Cât despre probele despre care vorbește Adrian Sârbu, am convingerea că acestea vor apărea cât mai curând.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.