Noi 22

Umanismul pragmatic consideră că nici un model socio-economic și nici o inițiativă de reformă nu pot reuși în lumea contemporană dacă nu înțeleg corect și nu folosesc în mod inteligent atât trăsăturile fundamentale ale omului contemporan, cât și cele ale naturii umane în general, de care depinde succesul oricăror aranjamente, inițiative sau instituții.

Până în prezent, modelele de societate și planurile de reformă economică s-au axat în principal pe idealuri și pe aranjamente instituționale considerate în mod abstract și principial a fi optime pentru comunitatea umană. Capitalismul a avansat, la începutul epocii moderne, modelul cooperării umane bazate pe piața liberă, model văzut (încă de la Adam Smith, David Hume și Benjamin Constant) ca model ideal de interacțiune umană, în care indivizii își pot urmări și realiza scopurile pe baza schimbului liber-consimțit de valori. S-a presupus, și s-a afirmat explicit, că existența cadrului de cooperare bazat pe piața liberă va elimina orice înclinație umană spre dominație sau violență, deoarece fiecare individ va putea obține pașnic ceea ce dorește prin schimb cu alții. În acest mod de a pune problema relațiilor dintre oameni sunt însă implicate mai multe erori. Una este aceea de a confunda piața liberă ca model ideal, ca piață perfectă ce asigură permanent echilibrarea cererii cu oferta, a nevoilor cu satisfacerea lor, cu piețele economice reale, totdeauna imperfecte și amenințate de crize. Piețele reale nu asigură niciodată echilibrarea perfectă a cererii și ofertei, nu satisfac niciodată complet toate nevoile, și, datorită asimetriei informației și a puterii de negociere, nu exclud, ci de regulă implică, posibilitatea exploatării unora de către alții, acumularea excesivă de putere și bogăție la un pol, sau de dezavantaje la celălalt, dezechilibrele și tensiunile. De fapt, în timp ce piața liberă ideală postulează echilibrul, prosperitatea și armonia drept caracteristici stabile ale societății capitaliste, pe piețele reale nu se realizează niciodată un echilibru și o prosperitate completă, iar tensiunile dispar doar temporar.

Pe de altă parte, socialismul a postulat și el echilibrul, prosperitatea și armonia, însă nu pe bazele schimbului liber și a concurenței, ci pe baza unui model colectivist de cooperare și planificare economică. Acest model și-a dovedit însă și mai repede utopia, deoarece mecanismele sale  – proprietatea comună, planificarea, cooperarea în vederea atingerii unor obiective generale comune etc. –  au eșuat după numai câteva decenii.

Umanismul pragmatic consideră că ambele modele moderne de societate s-au dovedit nerealiste și necorespunzătoare, în primul rând pentru că au ignorat și subestimat natura umană.

„o mare parte dintre maladiile și problemele lumii contemporane provin din neglijarea de către politică a naturii umane și a legăturii complexe dintre aceasta și relațiile interumane” (Dan Voiculescu  Omenirea, încotro?, Editura Niculescu, 2014, p. 28).

Nici concurența liberă, perfectă, lipsită de orice solidaritate, nici cooperarea totală, lipsită de orice impuls egoist, spre un țel comun nu sunt, în formele istorice afirmate sub capitalism și socialism, realizabile deoarece ele contravin fie unuia, fie celuilalt impuls fundamental ale omului – în timp ce ambele sunt înscrise în natura sa. Cadrele legislative și instituționale ale pieței libere nu pot constrânge suficient instinctele umane de acumulare, de goană după rente și profituri nejustificate, de speculație, de câștig cu orice preț, de dominație și folosire a altor oameni ca simple instrumente. Lăcomia, setea de succes, de control asupra altora, tendința de a încălca orice reguli în goana după profit sunt însoțitoare permanente ale economiei capitaliste ce decurg din însăși firea omului ca ființă cu fundament biologic. Aceste caracteristici denaturează piața liberă, transformând-o din instrument „ideal” în câmp de luptă fără scrupule, în mediu toxic pentru valori și reguli, dar favorabil, în schimb, manifestării tendințelor negative din natura umană: egoismul, concurența neloială, indiferența față de obiective pe termen lung și bunuri comune, iresponsabilitatea față de bunurile publice, conduc la distrugerea ambientului social și natural, la polarizarea economică și socială, la dezechilibre și tensiuni auto-distructive.

Pe de altă parte, ignorarea instinctelor umane de a poseda, de a controla propria viață, de a beneficia de libertate și autonomie, de a acumula beneficii personale duce socialismul la eșec: oamenii nu se mobilizează doar pentru scopuri comune, indiferent cât de nobile ar fi ele, nu își declanșează inventivitatea și spiritul întreprinzător exclusiv pentru beneficii colective îndepărtate și prezumtive, fenomenele de parazitism (free riding) se amplifică dezastruos, iar economia se sclerozează. Disciplina nu se poate menține decât prin mijloace dictatoriale, economia devine una de comandă, rigidă, inertă, risipitoare și ineficientă.  Absența stimulentelor și a libertății individuale îi transformă pe oameni în dușmani ai socialismului.

Ambele sisteme economico-sociale moderne s-au bazat pe imaginarea unor instituții ideale, piața liberă, perfectă, axată exclusiv pe proprietate privată, în capitalism, și cooperarea perfectă, planificată, axată exclusiv pe proprietate de stat în socialism. Instituționalismul contemporan, cu tendința sa de a explica și succesele și eșecurile prin funcționarea optimă sau suboptimă a instituțiilor și aranjamentelor, a accentuat tendința de a crede că există mecanisme instituționale care, o dată implementate, vor asigura funcționalitatea economiei, prosperitatea tuturor și armonia socială. Chiar unele dintre cele mai recente cercetări economice (Acemoglu și Robinson, Dani Rodrik și alții) au întărit convingerile de acest tip, prin abordările lor ce implică ideea că sărăcia, subdezvoltarea și crizele au origini pur instituționale. Dar ideea că marea soluție la crizele contemporane ar putea veni exclusiv de la instituții, așa cum este ea înțeleasă azi, este greșită. Istoria atestă că nenumărate aranjamente instituționale care păreau teoretic impecabile s-au dovedit în practică fundamental nesatisfăcătoare, în primul rând datorită neconcordanței lor cu firea umană.

În contrast cu aceste tendințe vechi și persistente ale teoriei sociale și ale ideologiilor dominante, umanismul pragmatic pleacă de la premisa că eșecurile trebuie atribuite nu pur și simplu insuficiențelor instituționale sau imperfectei aplicări a modelelor ideale în practică, ci erorilor umane inspirate de anumite tendințe înnăscute ale firii individului din orice epocă. El statuează principiul că orice reformă social-economică trebuie să plece de la corecta înțelegere a naturii umane, și de la conceperea unor mecanisme instituționale care să prevină derapajele și denaturările către care tind, atunci când condițiile sunt favorabile, înclinațiile omului.

Umanismul pragmatic se caracterizează prin faptul că:

„acordă o atenție sporită raporturilor dintre natura umană și relațiile interumane, în scopul promovării unei noi ‘căi’ moderne a dezvoltării economice, sociale și politice” (Dan Voiculescu  Omenirea, încotro?, Editura Niculescu, 2014, p. 30).

Însă care este fundamentul principial al acestei noi căi? Cum pot fi depășite cele două extreme, exaltarea egoismului pur, care conduce la excesele și eșecurile capitalismului, și postularea altruismului colectivist, care a erodat și distrus socialismul? Tocmai în acest punct intervine contribuția inovatoare la care ne referim aici.

Umanismul pragmatic pleacă de la premisa necesității de a se evidenția „dubla determinare a (sau dubla natură) a omului, ca ființă individuală și ca ființă colectivă simultan” (Dan Voiculescu, Societatea umanistă, 2004, p. 261). Fiecare persoană este, simultan, și individualitate, animată de interese proprii, egocentrice, dar și o parte a colectivității, a societății. Este oare acest lucru o noutate absolută? Sigur că nu; dubla determinare a individului a mai fost invocată, dar  – și acesta este lucrul esențial –  nu s-au tras, din nefericire, concluziile corecte din această apartenență a fiecărui om la două registre existențiale diferite. Liberalismul și mai ales neoliberalismul au manifestat frecvent tendința de a minimaliza până la anihilare latura socială a oamenilor. Atitudinea egocentristă apare, în lumina acestor ideologii, nu numai ca „naturală”, dar și ca legitimă filosofic, axiologic și moral:

„doctrina liberală transformă chiar această atitudine într-un merit și statuează că numai prin urmărirea liberă a intereselor individuale se poate asigura binele social. Această concepție, care reprezintă în fond liberalizarea, legitimarea și la limită legalizarea egoismului intrinsec al ființei umane, este atât de pregnantă și de vizibilă în ultimii 200 de ani, adică în timpurile moderne, încât riscă să transforme alternativa la ea într-o utopie” (Dan Voiculescu, Societatea umanistă, 2004, p. 262).

Fără îndoială că tocmai această aparență de utopie a alternativelor la individualismul pur a condus la mentalitățile politice recente de negare completă a laturii sociale a omului, mentalități sintetizate tipic de celebra formulă a liderului conservator britanic, Margaret Thatcher: „There is no such thing as society!” Aceste mentalități au devenit dominante în ultimele trei sau patru decenii, și influența lor este în mare măsură responsabilă de marile polarizări sociale și economice, de diminuarea și reducerea capacității creatoare a clasei de mijloc, de sărăcirea unor grupuri de oameni și, nu în ultimă instanță, de crizele contemporane. Se poate deci spune că experiența recentă a infirmat, prin rezultatele negative înregistrate în cadrul ei, ideile neoliberale ostile intereselor publice, bunurilor publice, politicilor de reglementare a pieței și de asistare a unor grupuri de persoane aflate în poziții dezavantajate.

Oricine judecă rațional, adică oricine gândește liber, fără corsetul unei ideologii rigide, simte, desigur, că ceva este profund greșit în această abordare absurd-individualistă. Dar ideologii epocii moderne au avut dificultăți în a găsi răspunsul adecvat la asemenea abordări unilaterale. Spre exemplu, doctrinele tradiționale de stânga au încercat să pledeze pentru ideea implauzibilă că și instinctul social (altruist) al omului este la fel de puternic, sau chiar mai puternic, decât cel individualist. Socialismul, spre exemplu, lucra sistematic cu premisa tacită sau explicită că toți oamenii pot să subordoneze interesele lor egoiste unui interes colectiv, proclamat de conducerea statului – premisă la fel de nerealistă ca și cele cu care operau doctrinarii capitalismului clasic. Reprimarea individualismului natural, și într-o anumită măsură legitim, al omului a fost și ea condamnată de experiență, care în ultimele decenii a indicat inadecvarea politicilor socialiste și a înregistrat eșecurile acestora.

Umanismul pragmatic nu se alătură câtuși de puțin ideologiilor utopice care încearcă să confere spiritului comunitar sau colectiv o forță de propulsie decisivă, sau măcar egală cu aceea a individualismului. El respinge „ideea iluzorie a altruismului ființei umane ca determinant al comportamentului uman” (Dan Voiculescu, Societatea umanistă, 2004, p. 262). Cu toate acestea, umanismul pragmatic consideră că spiritul comunitar, interesele colective și bunurile publice trebuie reabilitate, după atacul devastator lansat de neoliberalism și individualism,  pentru un motiv de cea mai mare profunzime, și anume acela că nici un om, nici chiar cea mai egoistă persoană, nu trăiește în afara societății și nu este independentă de ea. Chiar dacă natura umană este dominată de impulsurile individualiste sau egoiste, condiția umană rămâne totuși marcată definitiv de existența colectivității, în măsura în care aceasta constituie condiția sine qua non a nașterii, evoluției și succesului fiecărui om. Interpretarea corectă a naturii comunitare a individului nu este aceea că acesta s-ar dedica prioritar intereselor comune, ci acela că fără existența comunității, nici un individ nu își poate satisface nici măcar interesele individuale:

„Sensul real al naturii colective a omului ține însă de profunda și inevitabila dependență a ființei umane de colectivitate, de faptul că individul nu poate exista și nu se poate realiza fără colectivitate, tot așa cum colectivitatea nu poate exista fără indivizii care o compun” (Dan Voiculescu, Societatea umanistă, 2004, p. 262).

De aceea, problema reabilitării intereselor comune, publice, a bunurilor comune și a politicilor dedicate binelui public, nu este, în concepția umanismului pragmatic, una a dislocării intereselor individuale de către cele comune, ci una de construcție a aranjamentelor sociale într-o arhitectură care să garanteze compatibilitatea dintre egoismul natural, normal, al oamenilor și binele comun. Este oare posibil să existe asemenea aranjamente? Fără îndoială că da, și ele nu sunt ceva necunoscut în istorie. Concurența liberă, loială, corectă, și adecvat reglementată este un asemenea mecanism, care, din nenorocire, a fost înlocuit în ultimele decenii de fundamentalismul de piață care, opunându-se reglementării corespunzătoare a concurenței, a distrus libertatea și corectitudinea acesteia, favorizând până la absurd anumite grupuri minuscule, privilegiate (reprezentând mari corporații, companii transnaționale, grupuri de bancheri și alte coaliții de pradă, orientate spre obținerea de rente, de profituri speculative) și ignorând atât interesele publice, cât și pe cele ale clasei de mijloc și ale grupurilor cu resurse modeste. Exaltând marea proprietate ca pe un bine în sine, care ar dinamiza economia indiferent de efectele sale asupra concurenței libere, asigurând privilegii (reduceri de impozite, mijloace de dirijare a deciziilor politice spre folosul exclusiv al unor grupuri de interese speciale, putere structurală – adică de a modela reglementările de stat conform preferințelor lor egoiste), fundamentalismul neoliberal și neoconservator al pieței a împins capitalismul pe un drum contraproductiv, către crize și polarizări, tensiuni și conflicte, ce amenință însăși dezvoltarea societății.

În concepția umanistă, problema care se pune este deci de a reforma aranjamentele sociale fundamentale, sistemele instituționale ce guvernează piața liberă și viața socială, în așa fel încât aceste disfuncții să dispară, iar concurența loială, productivă, să ia locul actualelor forme de competiția denaturată, controlată de actori economici și politici excesiv de puternici și abuzivi.

Umanismul pragmatic propune un sistem nou de aranjamente sociale, sisteme îmbunătățite de instituții politice și economice (noi ministere, agenții, curți de justiție), noi metode de mobilizare a opiniei publice (prin ONG-uri, alianțe constructive ale grupurilor sociale active etc.) și forme noi de conciliere a intereselor sociale legitime, care să conducă, prin reglementări adecvate, la competiție economică și politică corectă și fertilă, la armonie și solidaritate socială și la evitarea crizelor ce minează societatea contemporană. Aceste aranjamente se bazează nu pe negarea trăsăturilor fundamentale ale omului, a individualismului său funciar sau a dependenței sale de comunitate, ci pe reorientarea individualismului sau egoismului, și chiar a înclinațiilor către violență, spre obiective constructive. O legislație adecvată, care combină rațional stimulentele și pedepsele, încurajând conduita constructivă și sancționând chiar foarte dur, la nevoie, comportamentele anti-sociale, de genul corupției, abuzului de putere, evazionismului fiscal și criminalității, urmează să asigure convertirea unor instincte potențial distructive în motoare ale dezvoltării.

delicious | digg | reddit | facebook | technorati | stumbleupon | savetheurl

Legaturi (via Technorati):
Niciuna deocamdata.

One Response to “Doctrina Umanista: Natura umană și relațiile interumane”

  1. 1
    Geta Says:

    offfff-topic:

    Cativa prieteni din alte tari ( nu vreau sa ma laud dar sunt din USA, UK, Austria ) erau curiosi sa stie cate carti si despre ce Ati scris Dumneavoastra de-a lungul intregii vieti ? Si la ce edituri s-au publicat. Va rog sa lasati modestia deoparte si sa faceti si pe acest blog o sectiune cu acestea. Eu le-am cautat pe blog dar nu le-am gasit. Va rog eu mult ! O Zi Placuta Va doresc !

Leave a Reply