Premiile obținute astăzi de Antena 3 la New York Film Festivals reprezintă o confirmare a crezului meu: niciun sacrificiu nu e prea mare pentru a proteja libertatea presei.

Este o uriașă nedreptate ca, după o viață de muncă cistită, efort și responsabilitate, să fii pus în situația de a plăti pentru ceva ce nu ai făcut. Am știut însă întotdeauna că lupt pentru o cauză dreaptă și i-am simțit mereu alături de mine pe cei pentru care am luptat.

Nu îmi pare nicio secundă rău că, în ciuda presiunilor și a răului care mi s-a făcut, nu am dat niciun pas înapoi și nu am acceptat să subordonez trustul de presă pe care l-am fondat. Am luptat o viață întreagă pentru ca jurnaliștii să își poată face corect datoria față de cetățean și față de adevăr. Zilele pe care le trăim confirmă verticalitatea celor care au avut curajul să spună adevărul.

Felicitări, dragii mei! Ați dovedit nu doar că sunteți profesioniști de top, dar și că, în România, se poate gândi, crea și vorbi liber.

Sunt mândru de voi.

2 COMENTARII

  1. Libertatea presei este garantia libertatilor noastre. Chiar si unii care, vremelnic, au lovit in noi toti, chiar si acestia au nevoie de presa, acum. Foarte multi care au fost impotriva trustului au ajuns sa-si apere drepturile tocmai prin acest trust ! Felicitari pentru ECHIDISTANTA, pentru respectarea principiilor democratice. Cunosc destui care, fiind manipulati, erau impotriva, mai ales, a Antenei 3. S-au cam stins, incercand sa vada realitatea (nu Realitatea) cu alti ochi. Altii au reprosat ca trustul s-a referit si procesul d-lui Voiculescu. Da, asa este, dar in egala masura cu celelalte cazuri strigatoare la cer. Multi au spus, conform Ordinului de Manipulare, ca este trustul unui Mogul, unui fost securist. Timpul a vorbit si vorbeste, manipularea se stinge. Nimeni nu e perfect pe lumea asta. Toti gresim. Conteaza daca stim sa ne indreptam, sa recuperam si sa ne depasim „datoriile”.Ganditi-va, ce ar fi facut poporul fara Antena 3, fara Romania Tv, fara vechea Realitatea Tv care se lupta, de la egal la egal, cu Base ? Mai nou si altele. Au fost momente, pana in 2016, cand stiam cu totii ca vom pierde, ca vom fi devorati de un sistem ocult mondial (avand si la noi corespondenti), dar nu voia nimeni sa se predea. Chiar daca si pe plan mondial lucrurile incearca un Restart, societatea romaneasca se afla ca dupa un razboi, unul neconventional (pe toate planurile). Ne aflam si acum in aceasta situatie, dar poate ne-am intarit si noi. Au fost si pierderi. Si, probabil, vor mai fi. Insa, Cauza comuna a nostra a tuturor, desi neintegrata intr-un „#” formal, fals, ci fiind una tacita si REALA ne-a tinut pe pozitie in tot acest timp la care ne referim. Pentru unii, Cauza nu a fost tacita, ci a constituit un permanent pericol, o expunere permanenta. Tot respectul pentru asemenea oameni, in conditiile in care ceilalti, neavand nici posibilitatea sa se apere mediatic, in Justitie nu mai vorbim, au preferat sa stea in asteptare, sa se protejeze pe ei si familiile lor. Un reflex format de vechiul regim. Multi nici nu acces la prea multe date si informatii, ci doar la manipularea permanenta a sistemului si e greu sa decida in aceasta situatie cand cei platiti de propriul popor isi faulteaza permanent platitorul. Nu are rost sa spun mai multe, ca celelalte le stiti cu totii, poate, si mai bine decat mine. Pana acum, ne-am dovedit un popor puternic. Cand veti afla si mai multe, va veti da seama ce puternici suntem/sunteti…

  2. Doamne,cata bucurie,suntem puternici,da,eu simt asta!
    Stima,Antena 3,intotdeauna esti aici♥♥♥♥♥

Comentariile sunt închise.