O analiză lucidă a sistemului instituţional românesc reconfigurat după rezultatul alegerilor prezidenţiale din decembrie 2009 demonstrează că, practic, dintre cele trei puteri fundamentale consacrate constituţional, au mai rămas două (executivă şi judecătorească), ba chiar doar una şi jumătate pentru că Ministerul Public funcţionează, de cele mai multe ori, ca o prelungire a Executivului.

Din păcate, în contextul migraţiei constante a parlamentarilor către Putere, forul legislativ, pare condamnat la statutul de vasal al voinţei prezidenţiale şi la un rol strict simbolic. De altfel, refererendumul privind trecerea la un Legislativ unicameral, redus numeric, se încadrează perfect în logica rudimentară a Puterii conform căreia Parlamentul este, în esenţă, inutil.

Dar şi în cadrul singurei puteri care rulează la capacitate maximă – puterea executivă – s-a produs o deplasare previzibilă şi foarte importantă. Dacă, inclusiv în perioada guvernării PSD-PDL, guvernul, chiar cu domnul Boc în frunte, se bucura de o oarecare autonomie, actualul Cabinet Boc a devenit o simplă anexă a Preşedinţiei. Situaţia este cu atât mai alarmantă cu cât este cunoscută şi, foarte grav, acceptată de majoritatea societăţii româneşti.

Dacă avem un Guvern, sprijinit de o majoritate construită, abia acum, prin soluţii profund imorale, domnule Băsescu, ce sens concret mai are Parlamentul?! În actualul context această întrebare are doar un caracter retoric.

În aceste condiţii, ce mai poate face opoziţia? Aparent paradoxal, există un singur răspuns: Opoziţia poate şi trebuie să facă un Guvern.

În contextul în care puterea executivă, controlată autoritar de Traian Băsescu, dictează totul în România, unicul demers eficient al Opoziţiei rămâne crearea unei alte structuri de esenţă executivă, capabilă să restabilească un foarte necesar echilibru de forţe.

Această structură trebuie să fie un guvern din umbră serios, format din personalităţi politice şi economice, care să răspundă punctual demersurilor puterii şi să ofere românilor şansa unei alternative reale la actualul regim. Printre altele, acest guvern trebuie să propună o nouă viziune bugetară şi să promoveze perspectiva opoziţiei asupra unor legi fundamentale pentru societatea românească – Legea unitară a pensiilor, Legea salarizării unice.

Pentru a depăşi cadrul dezbaterilor de principiu, am convingerea că PSD+PC şi PNL vor demonstra, încă o dată, că au înţelepciunea de a depăşi rivalităţile politice şi vor ajunge la un consens rapid asupra persoanei primului ministru. Personal, aş susţine fără rezerve varianta unui premier independent, după modelul Johannis.

Acest guvern din umbră este deja legitimat de cel puţin 50% dintre românii care s-au prezentat la vot pe 6 decembrie 2009 şi care şi-au dorit explicit un guvern format de PSD+PC şi PNL.

După congresele partidelor parlamentare din opoziţie (20 februarie PSD, 28 februarie PC şi 5 martie PNL) trebuie demarate negocieri transparente (indiferent de locul acestora, chiar şi la Grivco!) pentru a găsi rapid o soluţie comună, evitând astfel capcana “rivalităţii pentru statutul de lider al opoziţiei”, care ar servi doar intereselor puterii.

Dacă, din contră, formaţiunile din opoziţie vor rămâne blocate în proiecte separate, nimeni şi nimic nu va putea opri abuzurile actualului regim. De altfel, continuarea fenomenului migraţiei spre putere al parlamentarilor şi aleşilor locali ar putea determina disoluţia formaţiunilor politice ostile partidului-stat.

Totalitarismul puterii nu poate fi neutralizat decât printr-un “totalitarism al opoziţiei”.

21 COMENTARII

  1. Domnule Voiculescu,
    Cu tot respectul va spun, eu una daca ramane domnul Geoana presedintele PSD nu mai ies la nici un vot.
    Si asta o spune un om care face parte din aripa dura a PSD, dintre aceia care ies la vot si cand e viscol si cand sunt 45 de grade Celsius.
    Nu sunt singura care gandeste asa.Foarte multi PSD-isti sunt hotarati sa nu le mai acorde nici un credit celor care au pierdut.
    Exista riscul ca PSD sa ajunga un partid de de 10 -15 %.
    Pentru dansul este mai importanta victoria personala decat interesul partidului. Tare imi este teama ca propunerea dumneavoastra, foarte buna de altfel, sa nu mai fie de actualitate.
    Geoana este principalul vinovat pentru faptul ca Basescu a ajuns din nou presedinte si pentru tot ce trebuie sa suportam noi toti acum.
    Geoana a reusit performanta greu egalabila sa darame cu o fraza si cu un gest necugetat, tot efortul pe care PSD+PC, PNL, o parte a UDMR si ANTENELE l-au depus pe toata perioada campaniei electorale.
    Cu deosebit respect
    Theodora Marinescu

  2. UMBRA DE GUVERN

    Imi iese rima iar la rampa
    Pe blogul asta mogulan:
    Daca pui pe Boc o lampa
    Apare umbra lui… Traian.

  3. Sugestie pentru o solutie alternativa:

    Visati la un guvern pestrit,cu muschi de balerina,
    Dupa modelul vechi Johannis ,scos din naftalina?
    Decat guvern minoritar din umbra,eu va zic solemn:
    Mai bine o frectie nervoasa… la un picior de lemn.

  4. Cred ca pana nu se schimba conducerea PSD, si pana nu se linistesc apele nu aveti mari sanse sa faceti ceva. Si nu doar drepturile pensionarilor ar trebui sa fie obiectivul.

    Va scriu aici cateva lucruri care imi trec prin cap acum:

    1. Transparenta cheltuirii fondurilor publice, (vezi cazurile Udrea si Ridzi de abuz flagrant)
    2. Eliminarea impozitului forfetar care este un impozit injust asupra propietarilor de firme mici
    3. Aberatia cu nedeductibilitatea TVA a benzinei, reparatiilor, masinilor, cumparate de firme trebuie sa dispara. Sunt de acord sa se pastreze masura indreptata asupra persoanelor fizice deoarece acolo chiar exista o evaziune generalizata. Toata Europa e disperata sa impulsioneze piata auto guvernul Romaniei nu face decat sa o sugrume. Sunt convins ca aceasta masura este contraproductiva si va scadea contributiile la buget.

    Sunt mai multe lucruri dar astea mi se par cele mai importante impreuna cu cele amintite de dvs.

  5. mda.ar fii ceva.
    dar,sunt deacord cu teodora.
    geoana ne-a dezamagit crunt.
    chiar daca l-am votat mai in…hm,sila.
    e slab si egoist.
    crin e omul.
    partidul conservator,mai bine sa faca aliantza cu crin…
    hehehe
    o spun asa,fara rautate.din contra,cu sperantza.
    am urmarit tinerii din pc.sunt unii chiar foarte buni.

  6. pana acum nu am cerut raspuns,
    dar acuma chiar as vrea sa ne datzi cateva motive de ce nu ar fii posibila aliantza pc cu pnl.
    poate,maine?

  7. Revin cu o completare:
    Geoana a reusit performanta greu egalabila sa darame cu o fraza si cu un gest necugetat, tot efortul pe care PSD+PC, PNL, o parte a UDMR-ului, ANTENELE…… SI NOI CEI DIN BLOGOSFERA……. l-am depus pe toata perioada campaniei electorale.
    Stiti cate injuraturi am primit eu pe blog in campania electorala?
    Pentru ce? Pentru cine?
    Cu deosebit respect
    Theodora Marinescu

  8. Lipsa doctrinelor politice si a programelor politice bazate pe doctrine politice, au adus situatia de fata;pina acum, partide declarate de stanga, auluat masuri politice de dreapta, partide politice de dreapta, au aplicat masuri de stanga, etc ! Asa cum am mai spus-o, criza {vizibila} din partidele actuale, nu mai poate fi rezolvata de ochii lumii : incercarile actuale nu rezolva fondul problemei, ci-defapt- adincesc criza…..Banuiesc ca o sa avem o primavara si cel putin o parte din vara,zbuciumate, pentru a ajunge in miezul problemei : logic, situatia nu convine actualelor elite, dar….cind o sa inteleaga…..{poate fi prea tirziu pentru ele,n’asa ?}Sigur ca, in acest timp, puterea poate cataliza o parte din esichierul actual; din moment ce nu mai exista scopuri politice, puterea devenita scop in sine, actioneaza ca un magnet….Eu m-as bucura sa apara o stinga reala si o dreapta reala , dar,totodata, mi-e greu sa cred ca e si posibil, in contextul actual…….Citeam-mai sus- de posibilitatea ca pesedeul sa ajunga un partid de 15-20% : foarte posibil-si mai rau chiar!-, asa cum exista si un pericol real al spargerii acestui partid ! Problema e, cine va incerca sa „stringa” cu grije cioburile pretioase……Devine-pe zi ce trece- din ce in ce mai clar, ca si peneleul are probleme de genul asta{era de asteptat,nu?dupa cit „balet” politic a facut…}Sa nt convins ca si pedeleul sufera de aceeasi …boala : „pacientul” refuza-la fel ca si ceilalti doi- „tratamentul” vital ! E limpede: astia mor toti odata: unu’ cu ghearele’n beregata celuilalt…….
    Sa dea Dumnezeu sa nu fie asa, dar…….

  9. Solutii exista.Ca prima urgenta, GEOANA TREBUIE SA SCAPE DE BLESTEMUL FLACARII VIOLET(vrajitoarele, Campina,Mercedesa si Omida jr.stiu cum) O excelenta caricatura pe care am onoarea sa o semnez ne-o arata.Oputeti vedea aici: http://www.ironic.ro In rest, inca mai sper sa pot ilustra cu POANTA ZILEI blogul dvs.( in privinta Ghimpelui, m-am linistit FIE-I TARANA USOARA)

  10. TRECEREA DE LA COMUNISMUL PRIVATIZAT LA CAPITALISMUL MODERN.
    Domnule Voiculescu
    TREBUE SPUS ADEVARUL. ROMANIA NU ESTE O TARA CAPITALISTA CI A COMUNISMULUI PRIVATIZAT. ESTE TARA IN CARE CLICA VENITA LA PUTERE
    3% DIN POPULATIE DETINE INTREGUL CAPITAL SI BOGATIA TARII. CLASA POLITICA, PARLAMENTUL IN FRUNTE CU PRESEDINTELE SUNT SLUJITORII SI EXPONENTII ACESTEI CLICI. IDEIA DE OPOZITIE IN CADRUL SISTEMULUI MAFIOT ESTE O ILUZIE .
    PARTIDUL VOICULESCU TREBUE SA SE ADRESEZE CELOR CARE NU SUNT REPREZENTATI-MAJORITATEA ROMANILOR. IDEI NOI SI OAMENI NOI .
    PENTRU MOMENT SINGURA SOLUTIE UN GUVERN DE TIP VOICULESCU YOHANNIIS.
    ROMANIA ESTE O TARA IN ACTIVITATEA POLITICA SE REDUCE LA LUPTA PENTRU CIOLAN. ROMANIA A DEVENIT NEGUVERNABILA.
    PE TERMEN LUNG REVENIREA LA MONARHIE PRIN UN REGE TANAR -NICOLAE -ARBITRU NEUTRU ESTE SINGURA SOLUTIE VIABILA.
    Domnule Voiculescu
    Dupa parerea mea si sper a altora dumneavoastra sunteti singura persoana care puteti fi motorul trcerii Romaniei de la Cominismul mafiot privatizat la Capitalismul
    modern. Sper sa nu ne inselati asteptarile.

    ROBERT HORVATH DEVA CINEAST USA
    http://www.devagallery.com/ http://devanewyork.blogspot.com/

  11. Vorbeste lumea-n targ….
    Ce-o fi adevarat din toate astea?????
    VC Tudor, pe care-l consider cel putin deplasat, nu ar fi scris in ziarul lui online (o fi totusi al lui??) ceva foarte interesant si alarmant…..
    Nu vreau sa comentez prea mult….deja mi se pare exagerat, dar, este bine ca macar cu titlu de informare, sa citim articolele postate de ei, si sa analizam gravitatea situatiei, daca este cazul, dar si neconcordanta dintre unele informatii.
    Lectura placuta:
    1) http://www.ziarultricolorul.ro/?cmd=displaystory&story_id=3773&edition_id=142&format=html
    2) http://www.ziarultricolorul.ro/?cmd=displaystory&story_id=3780&edition_id=142&format=html
    3) http://www.ziarultricolorul.ro/?cmd=displaystory&story_id=3815&format=html
    4) http://www.ziarultricolorul.ro/?cmd=displaystory&story_id=3801&edition_id=143&format=html

    Nici macar dusmanilor nu este bine sa le doresti boala sau moartea, darmite noi sa dorim asta, presedintelui unei tari in metastaza….
    Sper sa nu fie atat de grav cum se scrie.

    Aaaaaaa…….
    Si auzisem azi pe realitatea, sau pe antene, ca niste tiganci l-au blestemat zilele trecute pe Base, sa crape de boala grea……
    Ma ce discutii or sa mai fie pe tema asta la TV.

    Va reamintesc:
    1. Un cancer nu se dezvolta si nu ajunge la metastaza in cateva zile de la blestem….pardon, de la debut.
    2. Uit ma ca se documenteaza tiganii si actioneaza ca atare in vederea cuceririi tit;u;ui de populatie majoritara a Romaniei. De cate ori merg la Bucuresti vad cum le creste numarul….si merg in fiecare luna. Saptamana trecuta, inafara de oamenii de la servici, de 2-3 vanzatoare de la o alimentara si cucoanele de la cantina…..nu prea am vazut romani, da tigani…garla, mai ales la metrou. Bai ce surpriza or sa aiba in curand bucurestenii….
    3. Desi articolele sunt deja vechi….presedintia, guvernul, parlamentul, toate tac malc. Toti politicienii rumega. Toti fac planuri. Toti coc inscaunari si destituiri…..
    Vai de curu’ nostru.
    In timpul asta, noi traim live, fara-ncetare, AVATARUL Romanesc.

  12. De asta sa fi aparut propunerea de sanctificare a marinarului?
    Oare-si ia cu el si Sirena…de pe vas? Asa, cat sa-l treaca apa cu barcuta….
    Nea’ Mogulu’, tare perspicac ai fost aici cand ai acceptat propunerea cu Sf. Base.
    Ba da si Ciutacu om smerit, cu frica de Dumnezeu…..Mare crestin!
    :)

  13. 1. „Totalitarismul puterii nu poate fi neutralizat decât printr-un “totalitarism al opoziţiei”.” – o conceptie care seamana periculos de mult cu reactia politistului din Mures care a fost palmuit de o „profesoara. S-a uitat cateva secunde tamp, apoi a ras si el o palma. La totalitarism nu se raspunde cu totalitarism, fie si el al opozitiei, fie si el in ghilimele.
    2. Nu exista unitate nici in PSD (~30%) nici in PNL (~20%) deci cum sa ne amagim cu o unitate PSD-PNL-PC???
    3. Am mai scris la subiectul cu pensiile: fara UDMR – no chance. Re-cooptati-i pe maghiari intr-un proiect comun, altfel nu ajungeti nicaieri.
    4. Iarasi am ajuns la esenta natiunii romane – adica mintea romanului cea de pe urma. De ce mereu trebuie sa se intample ceva si apoi sa facem eforturi pentru a drege busuiocul? Daca era ceva de facut impotriva alunecarii spre totalitarism, trebuia facut preventiv. De ce sa-si uneasca acum fortele PSD, PC si PNL? Acum cand toate cele 3 partide sunt vlaguite? De ce n-au facut-o mai bine si mai eficient acum 6-12 luni? Si daca au facut-o si nu au reusit sa obtina rezultate, ce va face sa credeti ca vor reusi acum?
    5. De ce ramaneti ancorati intr-o alianta paguboasa cu un PSD haotic si cangrenat?
    6. Eu unul l-as coopta Valeriu Steriu. Sau chiar pe Cristian Diaconescu. (de ce nu?)

  14. Iar cu Base …. a devenit obsedat mister Voiculescu …

    @ Gabriel … daca inspir seriozitate …iti confirm ca o duce rau de tot Base cu sanatatea

  15. Romania = FALIMENT !!! V-am mai spus, am sa postez comentariul acesta, pana o sa va plictisiti ! Vad ca o dati tot pe langa…

  16. ATENTIE ROMANI !!! Bla-bla… x 20 de ani = Bla-bla… Pai… fratilor, nu va mai ” omorati ” cu pareri si idei… chiar nu v-ati prins ca dupa 20 de ani de neocomunism, lucrurile nu numai ca nu s-au schimbat in bine, ci… mai rau ?!… Romania pur si simplu nu mai exista !!! … sau, nu mai e a noastra demult ! Suntem niste amarati de chiriasi, sclavi ai bancilor si intretinatori ai marlanilor de politicieni si beizadelele lor ! Acum, Romania apartine : 1. Politicienilor, fosti si actuali comu(n)isti 2. Bancherilor + Notari publici ( camatari oficiali protejati de politicieni ) 3. Magistratilor, judecatori, procurori, avocati de lux si tot ce tine de justitia romana ( care sunt tot ai politicienilor ) 4. Securistilor vechi si noi, bineinteles, servitorii clasei politice 5. Curvelor de lux, ajunse vedete pe toate posturile Tv, in politica, dame de companie, etc. promovate de… alesii neamului, adica de… 6. Clanuri tiganesti, manelisti, afaceristi dubiosi, care sunt cununati, nashiti, botezati de unii politicieni, dupa care bineinteles… devin cotizanti la unele partide in campanii electorale si… v-ati prins, Romanica e a lor ! 7. A tuturor celor care au legaturi cu clasa politica.

    PS: acum… ati inteles cui apartine Romania ?!…
    Asa ca nu va mai dati cu fel si fel de pareri, ca va pierdeti timpul si nervii degeaba ! Romania e un stat in faliment, cu datorii ce nu vor putea fi platite nici de nepotii copiilor nostri, pt. ca nu vom avea de unde scoate bani !
    ATENTIE ! NU MAI AVEM :
    Agricultura,Petrom, Gaz, Apa, Electrica, Flota, fabrici de ciment, textile, medicamente, de fapt… toata industria romaneasca a cazut pe mana strainilor ! Va mai aduce-ti aminte ce spunea Ceausescu inainte de executie ?!
    ” Agenturili straine ”

    Mai aveti pretentii la un viitor in aceasta tara ?!
    … Eu, nuuuuu !!!

    Va Urma !

  17. Va dati toti cu parerea,dar vai de capul vostru.Ii doriti moartea lui Basescu,hhalal sa va fie.Dar nu stiu de ce ma mir ca va intelegeti atit de bine cu turnatorul deVoiculescu.Vrea la guvernare,ba sa stea in banca lui,nu iar fi rusine ,canalia.

  18. Domnule Voiculescu,

    Ideea e de exceptie (ideea cu guvernul din umbra)… din pacate este, ca si comunismul, o UTOPIE.
    In tara asta nu mai exista bun simt, nu mai exista patriotism.
    Si dvs vreti guvern din umbra?

    Chiar sunt curios care ar fi componenta acestui Guvern.
    Cine ar accepta sa lucreze benevol pentru binele tarii asteia.

    Eu sunt mai radicalist de felul meu si cred cu putere in „taierea nodului gordian” sau in „ruperea piscii”.

    Sper din tot sufletul ca „cei de la putere” vor deranja pe cineva mai puternic decat ei – pe principiul ca orice „nas isi are nasul” (si nu fac referire la recenta nasie a lui M. Basescu) acel cineva va face o „militie” si ii va pune la „punct” (poate chiar punct ochit punct lovit – Doamne Ajuta) pe cei din „conducerea tarii”.

    Pe de alta parte… ar fi foarte bine ca poporul roman sa fie cel care e „mai puternic” decat guvernul. Sper din tot sufletul ca oamenii vor iesi din strada sa isi strige nemultumirea.

    @ szabo arnold – voi nu veti avea autonomie decat peste cadavrele noastre.
    Vreti autonomie… va spun eu ce va desparte de ea: 400 de km.
    Solutia e simpla: va mutati in Ungaria si ati rezolvat problema.
    Deocamdata … traiti in Romania.

Comentariile sunt închise.