Din ce-am citit în toate cărtile bune :), adversitatea e o premisă a optimizării, a progresului. Economia de piată profită de pe urma adversitătii; la fel si evolutia speciilor ori performanta academică. Din dezacord si polemică iesi întotdeauna mai bogat: fie îti întăresti propriile opinii, fie ti le revizuiesti în functie de argumentele preopinentului.

Iată de ce vă provoc la o întâlnire usor atipică: cu cei mai virulenti critici din on-line.  Cu cei mai convinsi, mai pasionati si mai autentici adversari. Cu cei care nu se multumesc niciodată cu mai putin de trei invective si două ofense la adresa mea.

Locul, data si temele întâlnirii le alegem de comun acord (plecând de la premisa optimistă că opiniile pot fi sustinute, bărbăteste, si dincolo de cadrul linistitor al monitorului).

Până atunci, însă, avem nevoie de nominalizări si auto-propuneri. În caz de balotaj, facem un sondaj on-line.

Asadar? Zoso? Arhi? Spartakus?

Ce ziceti?

82 COMENTARII

  1. Sunt f curioasa cati au sange in vene si vor raspunde acestei provocari simpatice dar de prea mult bun simt pentru vremurile pe care le traim.

  2. daaa, clar Zoso. Sa vedem daca e la fel de curajos cand nu se afla in spatele monitorului!:))

  3. Felicitari pentru curajul de care dati dovada. Acum, sa vedem daa si ei vor avea curaj sa raspunca provocarii!

  4. Dixtractie placuta cu dusmanii de blog. Trecand peste asta, aveti cumva idee cum sta din punct de vedere tehnica alianta la locale? Ptr ca eu nu mai inteleg. Adica din experienta de pana acum, orice alianta isi desemna un singur candidat. Acum, la locale, se pune problema ca alianta sa aiba mai multi candidati in unele localitati, din partea fiecarui partid. Eu nu inteleg pe cel lege se poate face chestia asta. Daca esti alianta, in mod normal listele cu candidati se depun cu stampila aliantei. Daca te duci la biroul electoral cu stampila partidului pe lista, in mod normal nu ti le primeste. Din acest motiv nu inteleg cum or sa se depuna mai multe liste cu candidati din partea aceleiasi aliante. La fel si cu delegatii din sectiile de votare. Iar in cazul in care or sa fie un singur rand de liste de candidati si un singur rand de delegati in sectii, stiti ca la alegerile trecute membrii comisiilor de votare s-au tras la sorti ptr ca erau mai multe partide cu liste complete decat numar de membri in comisiile de votare? Stiti ca anul viitor e posibil sa fie chiar mai multe partide decat au fost data trecuta si deci USL-ul sa aiba sanse mai mici sa fie tras la sorti in sectie? Deci ce faceti daca 10-20 % din sectii n-or sa aiba un om macar din partea USL-ului? Ptr ca acolo or sa se imparta voturile USL-ului intre cei care or sa aiba oameni in sectie si anume intre PDL si satelitii lui. Si dc n-o sa aveti oameni in sectie n-o sa aveti nici macar o copie dupa procesul verbal si n-o sa aveti nici cum sa obtineti contestatii ca sa se renumere voturile din sectiile respective. Deci ce o sa se fure o sa fie bun furat si halellujah. Iar dc se suspenda alianta ptr locale, asta inseamna ca si PC-ul o sa mearga singur la alegeri, ceea ce o sa fie motiv de renegociere a aliantei, lucru care nu prea cred ca o sa fie in avantajul PC, plus ca asta inseamna sa se piarda consilierii care ar fi intrat pe liste comune si care n-or sa intre singuri. Deci, poate sa ma lamureasca si pe mine cineva cum vor fi urmatoarele alegeri din punct de vedere tehnic?

  5. P.S. Polemica e buna daca se bazeaza pe argumente, daca amandoua partile sunt dispuse sa asculte si sa ia in considerare argumentele celuilalt, si daca argumentele nu sunt cumva niste axiome personale ce nu pot fi nici confirmate nici infirmate ptr ca depind de credintele subiective. Cum ar fi etichetarile.

  6. @ Dan Voiculescu

    Eu cred că vreţi să-i cumpăraţi… :D

    Faceţi o „Antena 4” online, sau „Antena O”, cu O de la OnLine, că o televiziunea online este o nimica toată din punctul de vedere al costurilor, şi nu are nevoie de nici un fel de licenţă, nu se supune CNA…
    Le daţi nişte posturi de directori şi gata… i-aţi cumpărat. :lol:
    Mai scoateţi şi un ban cinstit.

    Măcar să transmiteţi live, prin streaming, întâlnirea… se ne asigurăm că mai sunt în viaţă şi nu au dat un microbuz peste ei. :D Una peste alta, aşa puteţi verifica şi impactul unei televiziuni online.

  7. VREAU SI EU LA INTALNIRE ….SAU SUNT PREA PERICULOS PENTRU UN MOGUL PLIN DE CURAJ !

  8. vreti sa-i scoateti din zona lor de confort, din spatele calculatorului toti suntem mari analisti, sunt curios sa vad cu ce argumente vin in cazul in care accepta provocarea asta

  9. @ Dan Voiculescu

    La postul dv.de ieri 23 mai a.c. intitulat „Despre curaj si DNA ” am facut 3(trei) comentarii pe 23 05.11 la orele 9,17; 9,27 p.m si respectiv pe 24.05.11 orele 12,34 a.m. insa din motive necunoscute nici unul nu a aparut fiind in moderatie si la aceasta ora cand postez acest mesaj. Sa inteleg ca au fost deja cenzurate?
    Daca e asa, atunci e foarte grav pentru ca ar insemna sa-mi asigur automat participarea la intalnirea pe care astazi o propuneti deoarece sunt convins ca nu voi rezista tentatiei de va injura ca la usa cortului de n+1 ( n>3 ) .
    Eu totusi va mai acord o sansa de a da la pace in sensul ca daca veti dispune si publicarea comment-urilor mele de ieri, atunci va voi injura mult mai putin, eventual de numai 3 ori … Astept deci reactia dv.

  10. Am zâmbit larg citindu-vă ideea. E colosală.
    Prietene, neprietene, contemporane, înjură-mă civilizat şi privindu-mă în ochi.
    E mai mult decât de interesant cum va continua această polemică.

    Toate cele bune!

  11. In criticile mele nu am folosit niciun cuvant obscen,ai cenzurat postarea mea,inseamna ca esti un mare prefacut,vezi ca mai am un comentariu la
    /Despre curaj si DNA/scoate-l te rog ca oricum nu ti cont decat de ce iti place sa auzi

  12. fals . inca o data ….
    asa cum ales el cu cine se intalneste fara nici un pic de transparenta la fel va proceda si acum . eventual nu va mai da un pont la libertatea sa-l fotografieze… si exista o diferenta intre o critica constructiva propulsata de un caracter corect si o jignire gratuita alimentata de dorinta de publicitate ieftina in mediul virtual .
    asa ca depinde cu ce categorie doreste sa se intalneasca acum …. ca de obicei evita intalnirile care i-ar creea un disconfort sau care nu le-ar putea domina

  13. OXIUROZĂ

    E cam bizar să-l vezi pe Voiculescu Dan ,
    Cum pe rivalii lui on-line, asupra sa-i asmuţă ;
    Căci până acum, n-am auzit, ca pe-un motan ,
    Să-l mănânce în fund …ca pe-o maimuţă .

  14. @ Dan Voiculescu

    ( Apropo de comentariul de la poz.15 )

    Probabil ar trebui sa-mi retrag acuzatiile si sa va multumesc in acelasi timp insa nu o voi face … pentru ca ar insemna sa fiu taiat imediat de pe lista celor invitati la intalnire. Va promit insa o bere pe care o veti primi gratuit de la mine numai atunci cand nu va veti mai descurca cu banii pe criza asta interminabila. Putina rabdare deci !

  15. eu cred ca nu prea aveti ce dialoga cu indivizii pe care i-ati enumerat. aia vad numai alcool. numai atunci pot scrie ceva.

  16. Invitatia la o dezbatere pe idei concrete ,argumentate si asumate observ ca de anumite persoane a fost preluata ca o INVITATIE LA ” HAI SA NE INJURAM ….MANCATI-AS „.Ce mai poti spune la aceste cuvinte.
    Mai simplu spus : Daca cei care vor sa injure au si ceva concret de spus nu ar trebui sa le fie frica sa se prezinte la aceasta inalnire si sa isi sustina cauza ( DOAR EI TRAIESC INTR-O TARA LIBERA ,NU? )
    Daca le este frica de represalii port purta cagule ca sa nu fie recunoscute si sa foloseasca numele pe care le folosesc online.
    Pana atunci gargara si doar gargara li se vinde romanilor zi de zi.
    FAPTE DOMNILOR ,NU VORBE ARUNCATE IN VANT – traducere libera ( fa ceva frate, nu da doar din gura )

  17. Unde si cand vrei tu draga mogulule. Sa nu iti uiti sluga Firea sau isterica Dana Grecu. Plus bodyguard-ul Spagat Badea sau salivarul Ciutacu. Ce zici, crezi ca ii faci fata lui Spartakus? Sa te vad in fata micului ToG intai draga crescentule.

  18. A spune adevarul este un curaj rar,
    Dar sa va intalneasca in fata, ei nu au habar.
    Atata timp cat minciuna le infloreste pe buze,
    Aparand pe limba rautatii, ca niste buburuze,
    Lasitatea o sa-si spuna cuvantul,
    Si o sa dispara toti, cu randul.
    Capul in nisip il vor ingropa,
    Si de calomniatori veti scapa.
    Cand faci o afirmatie, trebuie sa fie ceva real,
    Improscand cu noroi, nu este decat un fapt banal,
    Decat sa vorbeasca ca sa nu adoarma,
    Mai bine si-ar gasi o alta arma,
    Pentru a distruge minciuna portocalie,
    Ca sa nu ajungem cu totii… pe nasalie !

  19. Dialog, dezbatere, polemica…toate astea presupun capacitatea de a asculta, intelege, rationa. Ori asta vreti sa faceti cu cine? Zoso, Arhi, Spartakus, Visurat? Pai astia lasati de capul lor uita sa respire si mor de prosti ce sunt…Eu cred ca ei primesc dimineata tema zilei….si fac variatiuni pe tema data. Si sunt remunerati pentru asta evident de la buget, pentru ca din traficul lor nu ar manca decat un covrig la luna, lucru contrazis de orice poza de a lui Arhi :) . Angajatii Intact sunt „sclavii mogulului”, „ligaii lui Felix”, „slugi la motan” etc…Dumneavoastra sunteti „securist”, „turnator”, „Felix motanul”, „ati luat banii din conturile lui Ceausescu”etc…. Aici se termina polemica, dialogul, dezbaterea cu susmentionatii. Argumentele dvs sunt extrase din hotarari judecatoresti ale lor sunt „las’ ca stim noi mai bine”. Din hotararea judecatoreasca o sa citeze doar ca ati colaborat cu securitatea.

  20. „fie îti întăresti propriile opinii” -aici se pozitioneaza Felix
    „fie ti le revizuiesti în functie de argumentele preopinentului”-aici vrea Felix sa-i pozitioneze pe adversarii on-line.
    @1 Geta:
    Nu de „sange in vene” e vorba, ci de stomac tare („stomac”, nu abdomen, sau muschi abdominali, sa ne intelegem!). Parerea mea…
    PS1 Simpatica imaginea, simpatice personaje, simpatice desene animate…
    Dar „Felix”-ul dumneavoastra nu are legatura cu Walter Elias Disney, nu-i
    asa? (nu-i pot banui pe „nasi” de un asa dezvoltat simt al umorului!) :)))
    PS2 Timp „moderatie”? :)))

  21. Cred ca mai greu decat o intalnire cu mogulul ar fi , pentru cei mai vehementi, implicarea intr-o polemica cordiala cu acesta. Probabil ar fi un exercitiu de comunicare si pentru ei, obisnuiti sa arunce critici din spatele monitorului.

  22. Eu il nominalizez pe MOGUL la aceasta intalnire, desigur cu voia dansului.
    Nu l-as pune in aceas barca cu Mogulul, dar l-as nominaliza si pe un domn Dragos (poate sa vina si cu cagula).
    R/. Horvath nu l-as nominaliza, ca nu e serios., isi schimba parerea in functie de cum bate vantul :)

  23. @Bibliotecaru – pacat ! :) ideea cu o Antena 4 a lumii virtuale, online, ar fi extraordinara. Nu e viitorul televiziunilor on line? I-Antena – asta e viitorul!

  24. @Dan Doboseriu – dara ce, doar tanti Udrea are voie sa se certe in cocos? / Noi aicea vrem sa vie un balaur mai neaos!

  25. Basexu de ce nu are blog? sau lui ii plac doar polemicile cu admiratoarea lui Udrea, stropite cu bomboane cu Jack??

  26. Horvath are vantul la pupa mintii lui… iar Spartakus e rupt de(in) realitate – el crede – a scris-o textual in comentariile de la articolul lui de azi despre Crin – ca BASECU A DAT INAPOI CASA DIN MIHAILEANU SI CA TVA LA ALIMENTE A SCAZUT… BIETUL SPART-AKUS.. Omul e Lethe pentru alt ne-om, adica pt Basexu…

  27. @Bibliotecaru – dar ce mai, bloggereii nostri sunt Mihail Sebastian, sa joace in..” Accidentul” de-a binelea??? :))

  28. Sunt curioasa, daca nu vor raspunde provocarii, ce comportament vor avea ulterior si cat de vehementi vor ma fi.

  29. @ROBERT HORVATH CINEAST NEW YORK

    imi permiteti sa va propun o regie ?
    incercati demolarea cu un Ball Wracker
    Ca referinte va ofer :
    videoclip : Hard as a Rock AC/DC 1995
    videoclip : Pour some sugar on me Def Lepard

  30. În orice polemică ştiinţifică, socială sau politică, discuţia trebuie să se rezume la schimbul de idei şi numai la acele idei care au contingenţă cu problema respectivă.

  31. Etichetarea adversarului, prin menţionarea şcolii de gândire, clasei sociale, organizaţiei profesionale sau partidului politic din care acesta face parte, constituie o încălcare a regulilor polemicii şi dezvăluie slăbiciunea lipsei de argumente.

  32. Într-o polemică civilizată contează numai argumentele invocate de adversar ca individ şi nu ca membru al unei şcoli sau organizaţii. Nu ai dreptate pentru că eşti gânditor materialist, patron sau laburist, ci dacă argumentele tale sunt convingătoare sau nu.

  33. Pentru toti cei care fac afirmatia : MOGULUL = COMUNIST.
    Dovada daca el este sau nu comunist ESTE LIBERTATEA CUVANTULUI.
    Pe intelesul tuturor : UN COMUNIST NU AR ACCEPTA COMENTARIILE VOASTRE INJURIOASE PENTRU CA NU AR ACCEPTA IDEEA DE LIBERTATEA EXPRIMARII.
    Ar putea sa cenzureze cu usurinta mesajele voastre, si de ce sa le cenzureze ar putea sa nu le publice mai ales ca este BLOGUL SAU.
    Un raspuns la afirmatiile mele astept,dar unul inteligent pentru ca gargara stim sa facem toti si sa jignim.

  34. poate ca vedeti adversiuni acolo unde nu exista. o comunicare directa ar lamuri lucrurile.

    va rog sa ascultati cererile disperate si urgente de ajutor ale celor aflati la grea incercare.
    am apelat la fundatia dvs fara nici un rezultat – poate dvs va veti indura sa-mi ascultati rugamintile..

  35. S I G U R !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  36. vor veni cu mainile transpirate…si cu rosheatza in obraji. o sa fie show! tb neaparat filmat

  37. eu nu stiu cum de au acei bloggeri atata trafic? pentru ca nu spun nimic, nu transmit absolut nimic. mesajul lor zilnic e ceva de genul „m-am spalat cu duru si miros bine”.

  38. @ DV

    Păi să vă dau nişte elemente PRO („contra” cu siguranţă că are cine să le găsească)

    Acest sistem de televiziune pe internet costă extrem de puţin faţă de una convenţională. Nu vorbesc numai de personal mult mai puţin, spaţii, lumini, studiouri, energie electrică, emisia hertziană… Costurile de producţie sunt şi ele mai mici, internetul nefiind atât de pretenţios cu imaginea. De exemplu, o cameră video 7D costă cu mult mai puţin decât celebrele camere video pe care televiziunile le folosesc (de exemplu clasica SONY HXRNX70U are un preţ „cam” dublu) şi… trebuie spus, că au calitate aproape cinematografică (eu cred că merg mult mai bine decât cele de televiziune fiind specializate în a filma în mişcare).

    Transmisia se poate face de oriunde există o linie INTERNET cumsecade, eventual fiecare de acasă la el. Realizatorul programului poate fi de oriunde, chiar şi din străinătate, de peste ocean (desigur şi linia este din ce în ce mai scumpă cu cât se îndepărtează de Bucureşti).
    Modalitatea de prelucrare a imaginii este similară cu cea dintr-o televiziune, putându-se partaja produsele software, mesele de montaj video mai vechi şi aşa mai departe.

    Aceste televiziuni pe internet pot fi oricând o adevărată pepinieră de lucrători în televiziune fără nici un cost din partea televiziunii. Televiziunea hertziană şi pe cablu ar avea practic întotdeauna la dispoziţie o structură de schimb, de la cameramani la prezentatori, de la editori la copyrighter.

    O dată ce reţeaua de colaboratori se face la nivel naţional, Antenele vor fi practic tot timpul la faţa locului prin reprezentanţii internauţi. Să nu mai vorbim despre faptul că în spaţiul INTERNET vor fi probabil tineri şi este evident că aceştia sunt mai aproape de evenimente.

    Se asigură promovarea cumsecade a evenimentelor media în spaţiul internet iar feedback-ul este practic instantaneu.

    Există posibilitatea de a afla în fiecare moment câţi privitori sunt exact, funcţie de asta putându-se îmbunătăţi emisiunea în timp real.

    Televiziunea pe internet să va cupla foarte, foarte bine cu videonews.antena3.ro şi implicit cu cele trei televiziuni „mame”.

    Sumele colectate din reclama pot ajunge la valori importante, pentru că traficul unei astfel de site poate depăşi 50.000 de vizitatori unici pe zi (asta de la bun început).

    În sfârşit, spre deosebire de o televiziune clasică, pe o televiziune pe internet există un foarte mare avantaj. Se pot posta spre download fişiere de tot felul, documente Word, PDF, mp3… De ce este important? Pentru că în emisiunile normale, atunci când invitatul vine cu nişte acte, acestea nu prea se pot prezenta astfel încât să poate fi studiate… şi atunci trebuie să crezi pe cuvânt pe cel ce vorbeşte. Aici nu este nici o problemă să scanezi în live un document şi să-l oferi, instant, spre studiu celui care priveşte. În plus, instrumentul internetului permite şi chat-ul live, astfel încât spectatorii pot adresa în live întrebări unui invitat în emisiunile de tip videoblogging.

    Mai sunt câteva, dar nu vreau să par mai entuziast decât sunt :D

  39. Zoso? Arhi? Spartakus?
    Unde sunteti mai?
    Chiar as fii vrut sa vad o polemica intre voi si „Felix”. Absenta voastra ma face sa gandesc ca sunteti „niste fete” care au ceva de ascuns. Cine sunteti de fapt? basexu? fraxu? udrea? nepoata lui boc de la cancelarie? (asta mai posta la ciutacu injuraturi sa il apere pe unchiutu) eba? (nu cred ca o ajuta gramatica sa treaca de bariera a 3 litere puse una dupa alta)
    Nici macar unul din voi nu „se arata”? Sa fiti una si aceeasi persoana?
    Critica voastra atata timp cat era constructiva era utila, deci mie imi pare rau ca v-am pierdut. Toti avem nevoie de critica sincera, e calea spre progres. Din nefericire, critica voastra a fost doar un concurs „care scuipa ma tare”. Cu Flegmolin nu se castiga „razboaie”, doar va naclaiti in propria „ammunition”.
    L-ati lasat pe Felix sa castige.
    Domnule senator, sunteti declarat invingator prin neprezentarea adversarului.

  40. @Bibliotecaru: Daca tot vorbesti de download fisiere cel mai bine ar fi sa se faca cu o aplicatie in timp real, ceva in gen Dropbox sau altceva similar.
    Cate idei ar mai fi pe marginea acestui subiect…

    Cred ca tot conceptul, daca ar fi dat catorva studenti de la Informatica sau AC care vor sa se specializeze pe webdesign, ar fi gata in 2-3 luni. Mai bine decat sa il faca o firma specializata (lucreaza mai incet, pe bani mai multi si calitate mai scazuta).

  41. @ Codrin
    :)
    Nu aţi înţeles… nu mă ascultă nimeni.
    :D
    Veţi vedea că nu se va face nimic. Eu le bag gratis bani în buzunar şi „mogulii” sunt prea leneşi să întindă mâna să-i ridice.
    :lol:

  42. Un must-have prin cultura generala a unui om daca vrea sa fie bagat in seama cand are o parere

  43. @Bibliotecaru: Am inteles si ai dreptate. Am dat si eu gratis pe piata, nu doar mogulilor, idei gratis care au fost bagate repede in sertar. Dar sa stii ca nu mogulilii sunt cei care le evalueaza si aproba sau nu, ci echipele lor, iar unii din aceste echipe se simt inferiori atunci cand vad ca altii au idei mai bune.

    Tu poti sa continui cu ideile. Mergi pe aceeasi linie. Cine stie…poate te va aprecia cineva, candva pentru ceea ce faci.

  44. @ Codrin, Neo

    Hei rup, hei rup,
    Muncim, muncim…
    :D

    În curând mă vor aprecia post mortem… Câci sunt la un pas de a deveni la fel ca Emil Cioran, adică rece şi nemuritor, dar şi Pe culmile disperării! :D

    În acest moment văd la TV Antenele într-un nou joc de atitudini. Transmisia foloseşte un efect de parcă sare discul… bufferul de emisie se repetă din 10 în 10 secunde de două, trei ori. Zici că e un efect tehno. La început a fost cool, apoi am trecut la concurenţă (nu Realitatea TV ci TVR Info – „Locuri de muncă pentru tineri”, o chestie interesantă pentru că de dimineaţă am aflat că în tot Bucureştiul sunt numai 25 de mii de oameni fără un loc de muncă… or numai eu şi cunosc mai mulţi. :D ), că ei sunt live. O fi de la exploziile solare? Ne atacă americanii cu HAARP sau au pus ăştia prea multe microfoane în norul cu cenuşă venit din Islanda? Cine să mai ştie?

  45. Salut
    te felicit pentru ceea ce ai scris, este foarte, foarte bine, dar atat de greu ca cineva sa si faca asta. Eu tin sa iti multumesc pentru ca ai mentionat categoria tinerilor, care in vremuri ca acestea, in plina instabilitate din toate unghiurile posibile, au sanse ce tind sa se apropie vertiginos de zero in vederea unei oarecare angajari. Sunt student in domeniul acesta si convingerea ca fac ceea ce trebuie mi-a fost stearsa de toate „furtunile” prin care am fost, mai mult sau mai putin, silit sa trec.

Comentariile sunt închise.