Lupta conservatorilor pentru reducerea TVA la produse alimentare de baza s-a intins pe ani de zile. A inceput in anul 2006 si fost presarata cu rupturi politice, demisii, negocieri cu partide si parteneri internationali. Iata, de pilda, un text pe care il scriam in 2011 aici, pe blog, dupa o intalnire cu FMI:

Azi, in cadrul intalnirii Biroului Permanent al Senatului cu delegatia Fondului Monetar International, i-am propus lui Jeffrey Franks sa sustina reducerea TVA la alimentele de baza. Majoritatea statelor europene practica un TVA redus pentru produsele alimentare de baza. Aceasta masura asigura efecte benefice multiple: diminueaza evaziunea fiscala, asigura venituri suplimentare la buget, incurajeaza consumul si stimuleaza productia interna. Asadar, echilibram bugetul si crestem nivelul de trai al categoriilor vulnerabile. Nu avem niciun motiv sa mai amanam o decizie in acest sens, iar FMI trebuie sa sustina acest demers. Pretul alimentelor de baza trebuie sa fie accesibil tuturor romanilor. In prezent, economia subterana in domeniul alimentar este estimata la peste 10 miliarde de euro. Daca reducem TVA la alimente, putem atrage la bugetul de stat minim 1 miliard de euro. (Sursa: aici.)

Ani de zile politicienilor romani le-a lipsit curajul pentru a face acest pas simplu, cu beneficii generale. Din acest motiv am citit cu o satisfactie speciala un reportaj care atesta scaderea semnificativa a pretului la consumatorul final – asa cum anunt de sapte ani:

Marii producători de panificaţie, prezenţi atât în comerţul tradiţional, cât şi în cel modern, au scăzut preţurile la pâine încă din prima zi cu TVA de 9% cu procente cuprinse între 11 şi 18%, arată o analiză a ZF pe baza datelor culese din câteva magazine din Capitală. ZF a mers în hiper­marketul Cora din cartierul Pantelimon, într-un Carrefour Market de pe şoseaua Pantelimon şi într-un magazin Shop&Go din apropierea bulevardului Dacia, dar şi la două covrigării şi o patiserie din Piaţa Romană. Cea mai mare scădere a preţului a fost observată la o franzelă extra de la Vel Pitar (500 g), care înainte de aplicarea TVA de 9% costa 2,99 lei, iar ieri, în prima zi cu cea mai scăzută taxă pe valoare adăugată la pâine din ultimii 20 de ani, costa 2,45 lei, cu 18% mai puţin. În schimb, în Piaţa Romană, considerată kilometrul zero al covrigăriilor, produsele au preţuri identice cu cele din urmă cu câteva zile. Covrigii cu mac, susan sau stafide costă 1 leu la covrigăriile Georgiana şi Luca, preţul fiind acelaşi cu cel de joi, în condiţiile în care după aplicarea TVA de 9%, preţul unui covrig ar trebui să fie de circa 88 de bani, conform calculelor ZF.

„Scăderea TVA la pâine este o idee foarte bună, deşi în primă fază nu am crezut că va avea acoperire şi în practică. Nu ştiu în ce măsură însă micii producători vor schimba preţurile. Nu ştiu dacă oamenii vor cumpăra neapărat mai multă pâine, dar îi va ajuta pe cei sărmani, cu mulţi copii. Avem clienţi care cumpără şi 9-10 pâini“, spune managerul unui magazin Shop&Go din Capitală. El consideră că problema evaziunii fiscale nu este la marii producători, care deja au făcut scăderi de preţuri, ci la micii producători.

Asociaţia Marilor Reţele Co­mer­ciale din România (AMRCR), din care fac parte cei mai mari jucători din co­merţul modern local, a semnat un acord cu Ministerul Agriculturii şi cu pa­­tronatul industriei de panificaţie, Rom­pan, potrivit căruia preţul pro­du­selor de panificaţie ar urma să fie scă­zut din septembrie cu 15%, aceeaşi pro­porţie cu reducerea TVA de la 24% la 9%.  „Preţurile pe lanţul alimentar (inclusiv pâine) se negociază între agenţii economici în valori nete (fără TVA). TVA  aferentă se aplică mecanic preţului respectiv. De aceea, nu ar trebui să existe niciun fel de discuţii legate de preţ odată cu schimbarea cotei de TVA“, explică Alexandru Vlad, director executiv al Selgros. Dacă în marile magazine preţurile au scăzut deja de ieri, acelaşi lucru se va întâmpla în magazinele mici abia de astăzi.

„De mâine (luni – n. red.) scădem preţurile la pâine, dar nu ştiu cu cât. În general atunci când facem astfel de schimbări producătorii de pâine anunţă când şi cu cât scad preţurile. Cred că după această scădere de TVA oamenii vor cumpăra mai multă pâine pentru că va fi mai ieftină şi îşi vor permite, spune vânzătoarea magazinului Eveline situat pe Calea Dorobanţilor, vizavi de ASE. La câteva sute de metri distanţă, la patiseria Casandra situată pe bulevardul Magheru din Capitală clienţii pot cumpăra produse cu TVA de 9% abia de mâine.

„Ne-au anunţat că de mâine vom avea preţuri mai mici la covrigi şi la pâine deocamdată. Duminica labora­torul de patiserie este închis, iar toate produsele sunt făcute ieri“, spune Elena D., 57 de ani, una dintre anga­jatele firmei Patiseria Casandra SRL, care anul trecut a avut o cifră de afaceri de aproape 990.000 de lei şi un profit de 96.000 de lei. Ea este de părere că această scădere este mică pentru a contra­balasa preţurile celorlalte ali­mente şi consideră că ar fi necesară o scădere a TVA şi pentru alte produse precum carnea. La câteva sute de metri distanţă, aceeaşi părere este împăr­tăşită şi de Ştefan, 59 de ani, taximetrist al firmei Apolodor Taxi.

„Este un lucru foarte bun pentru că pâinea este un produs care se consumă zi de zi. Însă TVA ar trebui să fie scăzut la tot ce înseamnă hrană, dar şi la curent apă şi gaze“, spune el. Ideea este susţinută şi de Ştefan Costache, 71 de ani, pensionar care are o pensie de 500 de lei lunar şi care consumă o pâine în 3-4 zile după cum spune el.

 „Aş putea spune că e o idee foarte bună, însă ar trebui să scadă preţurile la toate alimentele“, consideră Costache. (Ziarul Financiar)

Reusita experimentului din panificatie ar trebui sa ofere Executivului curajul de a merge mai departe si a extinde conceptul, asa cum am propus de la inceput, pentru mai multe alimentele de baza, care asigura cosul zilnic pentru marea majoritate a cetatenilor. Eu, unul, ii asigur pe romani ca voi continua sa lupt pentru aceasta idee.

Chiar daca dureaza ani de zile, initiativele bune se impun intotdeauna atunci cand sunt aparate cu tenacitate.

6 COMENTARII

  1. VIS NEÎMPLINIT

    Cu TVA redus la pâine, problema-i tot nasoală ,
    Căci cu leafa mea de bugetar, sărăcia mă obligă
    Să nu mai mănânc de-acuma decât pâine goală ,
    Visând la ziua în care voi mânca şi … mămăligă .

  2. Deci, in tara noastra dureaza 7 ani pentru legiferarea unei solutii in favoarea cetatenilor ? Politicienii dorm mai mult decat frumoasa din padurea adormita.

    Va multumesc pentru tenacitate si pentru ca sunteti un mare patriot !

  3. BURLĂCIŢA PORTOCALIU-VERZUIE
    (Basm romantic contemporan)

    Elena Udrea este o femeie insensibilă, cu o inimă de piatră, ce nu se îndură de lacrimile de iubire ale unui amorez tomnatic, dar de „sânge” împărătesc. Privirile lui pofticioase ca ale unui motan la vederea peştelui proaspăt, o împresură ca o mantie dotată inclusiv cu glugă.
    Cu toate că Iulică ofta din toţi rărunchii, gândindu-se la Nuţişor ca la o plăcintă proaspăt scoasă din cuptor, ţinta dorită cu ardoare rămânea impasibilă, refuzând cu vehemenţă înscăunarea ei ca împărăteasă a tuturor romurilor, coniacurilor şi a altor beuturi creole alcoolizate. Cică femeii nu-i plăcea tăria !
    Iată, o altă dragoste neîmpărtăşită dintre un bărbat încă viril, dornic de a-i aşterne la picioruşele ei finuţe o întreagă împărăţie, însoţită de sentimentele cele mai calde ale celui ce o cârmuieşte, plus celelalte bonusuri, o adevărată extraoferă ce nu trebuie refuzată şi o femeie căpoasă mai ceva ca un catâr, ce se lasă greu cucerită, pe scurt inaccesibilă, depăşind cu brio vârful Kilimanjaro.
    Ca un adevărat cavaler de modă veche, Iulică s-a hotărât să se înarmeze cu răbdare şi tutun, aprovizionându-se serios cu 100 de cutii cu trabuce, storcându-şi creierii ce tertipuri să folosească, menite a-i înmuia inima statuii râvnite. Şi becu’ i se aprinse ! Evrika ! Ştiindu-l pe Băse iubitor de beuturi fine, va apela la el pentru a-i facilita cucerirea redutei Nuţica.
    Prin urmare, întrevederea avu loc ! La început pe Băsescu l-a umflat râsul, ca apoi, treptat-treptat să devină serios, propunerea împăratului captivându-i atenţia: UN REGAT PENTRU O IAPĂ PURSÂNGE ! La auzul câştigării unei aşa o pleaşcă, amândoi bătură palma, rămânând ca-n finalul vizitei să guste aldămaşul.
    Iulică, după plecarea celui mai hulit dintre pământeni, se culcă în baldachin, strângând în braţe perna roz-bonbon, imaginându-şi că este Nuţica lui mult dorită, adormii cu un zâmbet de satisfacţie întipărit pe chipul brăzdat de trecerea anilor.
    Împăratul se descătuşă de griji, pasându-le în poarta prezidenţială, iar Băse le-a primit cu bucurie, negândindu-se deloc la urmări.
    Pe când Iulică dormea ca un prunc, pe atât Trăiănel se perpelea, trăgându-şi creierii pe răzătoare cum să o abordeze pe Nuţica şi cum dracu’ să o convingă să primească sceptrul împărătesc fără crâcnire.
    Se gândi să o aburească, promiţându-i propulsarea de pe rampa împărătească pe rampa prezidenţială, iar el să rămână la dreapta ei, sfătuind-o ca un bun sfetnic, pardon, consilier !
    Zis şi făcut ! Şi astfel, Nuţica a înghiţit găluşca cu prunele lui Trăiănel şi devenii mare împărăteasă, cu alte cuvinte, dădu norocu’ peste ea şi o accidentă grav.
    Odată înscăunată, a trebuit să-şi ia adio de la vestimentaţia Bucii – Guccii, fiind nevoită ca o adevărată conducătoare să dea puterea exemplului şi să poarte straiele împărăteşti.
    Vrând-nevrând, se conformă, liniştindu-se că o asemenea ţinută va fi de scurtă durată, sperând ca previziunile şefului ei să se împlinească cât mai rapid.
    Dar, viaţa nu fu chiar aşa de rozalie pentru proaspăta împărăteasă. Dacă-n trecut era răsfăţată cu bucate alese în restaurante de lux, acum trebuia să se înarmeze cu un şorţ de bucătărie pe post de armură, cu un polonic înlocuitorul sabiei şi să participe volens-nolens la turnirul ce se desfăşura printre crătiţi, oale şi ulcele, pentru a-şi prepara singurică bucatele ce odinioară zburau şi aterizau direct în guriţa ei delicată.
    Eeeeeee … şi dragostea îşi arătă adevăraţii colţi ! Iulică gurmand din fire aştepta cu nerăbdare bunătăţile preparate de mânuţele iubiţicii lui. Aşteptare ce nu fu încununată de succesuri ! Pe lângă farfuriile sparte, mâncarea sărată potroacă – de nici capra mare iubitoare de sare nu putea face faţă, Iulică se căptuşii şi cu un incendiu de la mâncarea uitată pe foc. Se supără, îşi trânti coroana de pământ şi începu să-i profereze iubiţicii cuvinte de dragoste cianurice.
    Şi aşa avu loc, după prima noapte de dragoste, prima zi de război conjugal, împănată cu ridicări în slavă şi trântiri, de-i merse Nuţicii toţi fulgii.
    Împăratul din basmul nostru, cam începu să regrete prinderea unei asemenea puicuţe, dar tot el se îmbărbătă şi hotărî să-i mai acorde o şansă sfertului conjugal.
    Şi vremea trecu, când cu pupături în cerul gurii, când cu ochelari vineţii ce-i purtă Nuţica permanent, pentru că după cum se ştie, dragostea trece prin stomac, iar bucătărăseala nu era punctul ei forte.
    În 2014 avu întâlnirea cea de taină dintre Trăiănel şi Iulică, primul amintindu-i celuilalt că este timpul să-şi primească regatul, iar al doilea spăşit se gândea că ar fi fost mai bine dacă rămânea cu piranda lui oacheşă, în loc să alerge după bălaia ce s-a dovedit a fi doar un balon de săpun.
    În urma alegerilor, Trăiănel ieşii învingător la puncte, suportul lui fiind romurile, coniacurile şi alte beuturi maronii din ţară…. Puioşi, deh !
    La auzul veştii izbândei şefului ei politic, Nuţica prinse speranţa din zbor, că va scăpa de împărăţie şi va fi paraşutată direct pe scaunul prezidenţial.
    Hă-hă-hă ! Vise !
    Trăiănel când se văzu înscăunat,
    El mintenaş de Nuţica a uitat !
    Dar ea l-a tot sunat,
    La tot pistonat,
    Reamintindu-i de promisiunea ce i-a fost dat.
    Numai că socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg şi astfel, Nuţica a rămas cu buzele umflate, tot cârmuitoarea beuturilor maronii din ţară, înecându-se în lacrimile unei pedeliste trădate şi suflându-şi mucii pe straiele iuliene.

    Bad end

  4. Conaşule D.V.,

    La matale mai e scaiva speranţă.
    Râca asta dintre Antonescu şi Ponta a-nceput să ne râcâie pe suflet.
    Chemă-i la ordine, minchenaş, rogu-te.
    ………………………………………………………………………………………………….

    DAN MIHĂESCU, umoristul care a scris texte memorabile pentru Toma Caragiu şi Tămara Buciuceanu Botez a lăsat o scrisoare de adio, înainte de a pleca dintre noi, anul acesta,(25.01.2013).

    SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE CARAGIALE

    Stimate nene Iancule,

    Ambetat de tristeţe şi turmentat de scumpiri bezmetice, îţi compun această misivă tristă şi de adio, că ce mă enervează când vine vorba despre opera matale, este gogoriţa că satira îşi păstrează actualitatea, că personajele seamănă leit cu cele din zilele noastre, poltroni,tembeli, pungaşi, mahalagii, hahalere, bagabonţi etc.
    Să avem rezon, coane Iancule, tălică ai scris pentru copii, scenarii de desene animate. Eşti mărunt, neicuşorule!
    Ia hai, să te cocoşez cu niscaiva exemple.
    Matale ştii cât ar costa acum o masă la “Iunion”?
    Şi câtă verzitură îi lipeşti pe frunte manelistului minune, care ţine acuma locul lui I.D. Ionesco? Şi să te văd eu dacă ai corajul să vii pe jos de la “Iunion” acasă, noaptea. Că te dezbracă lotrii cu ranga. Heavy metal!
    Dacă ai vedea cine-i acuşica în fruntea bucatelor, te-ai închide la “Gambrinus” şi nu te-ai trezi din beţie decât să te închini.
    Suntem o ţară penală, meştere!
    De la parlament la govern, toate mangafalele cu foncţii sunt în libertate condiţionată. Nu ştii cum şi cât se fură. Răcnesc gazetele de vuiesc Carpaţii! Şi toate oalele sparte le plăteşte poporul acesta de coate-goale, care nu mai visează castele în Spania. Visează căpşuni.
    S-au înmulţit nesimţiţii şi proştii şi vorba matale: “Cu prostia te poţi lupta, dar ea întotdeauna învinge!”
    Zicea Nae Ipingescu: “Să nu mai mănânce nimeni din sudoarea, bunioară, a unuia ca mine sau ca dumneata şi să şază numai poporul la masă, că el e stăpân”. Mai mult de jumătate din popor e în mare mizerie şi tot atâta ar vrea să-şi lase ţara. O să zici că le crapă obrazul aleşilor? Ei, aş!
    Unde este Rica Venturiano cu al lui “Angel radios”? E timpul cocotelor. Ziţa, Veta, Joiţica, Didina sau Miţa Baston au fost sfintele-sfintelor. Paraşutele au acuşica golaveraj la televizor. Să vezi chestii deochiate, nene Iancule! S-a uitat şi Bubico al meu la o emisiune şi de atunci nu mai latră. Guiţă!
    Domnul Goe e ticsit de droguri şi mamiţa vorbeşte la telefon, la linia fierbinte. Conul Leonida şi soaţa şi-au depus pensia la pubelă, de unde şi mănâncă, Tipătescu este Naşul mafiei judeţene, Dandanache face tocşouri de seară, jupân Dumitrache zis “Titircă Inimă-rea” e primar şi milostiveşte cu parcuri moca toate rubedeniile.
    Se face Capitală până la matale la Ploieşti , numa’ borduri şi mijlocul rămâne aşa cu gropi, cu mahalale fără apă şi canal, fără buleftrică.
    Caţavencu combate la gazetă contra marilor corupţi, el fiind curat, deoarece până şi banii lui au fost spălaţi. Ghiţă Pristanda e finanţist acu’, din negoţul cu maşini furate, alte fapte necurate ca şi şpăgi nenumărate. Până şi frizerul Nae Girimea se minunează câtă prostime s-a umplut de mătreaţă şi câţi politicieni de valută. O soţietate fără prinţipuri morale şi cinste, care va să zică.
    Madalin Voicu vorbeşte romanes, la televizor, cu fraţii şi surorile lui, la care s-a dat dezlegare să belească Europa. Fericiţi că au un de-al lor care îi înţelege, fiind apropiat de ei ca nărav şi poftă de viaţă. În ţară, băieţii deştepţi la matrapazlâcuri au strâns averi din care să se îndestuleze toate loazele lor, până la două mii paş’opt. Se fac mafioţi unii pe ăilalţi şi mă jur pe cursul valutar că au dreptate toţi. Dacă nici ei nu s-or şti între ei?…
    Altminteri e “criză teribilă, monşer”. Dacă ai cunoaşte Parlamentul de acum i-ai dedica “Năpasta”, promisiunilor guvernului schiţa “1 aprilie”, Justiţiei “Lanţul slăbiciunilor”, vieţii noastre politice – “D-ale carnavalului”, scrisoarea către FMI şi Consiliul Europei este “Scrisoarea pierdută”, iar viitorul nostru poate fi asemuit cu “O noapte furtunoasă”. Bravos naţiune! Egzistă nişte unii care zice că suntem “Ţara lui Caragiale”. Ei, aş! Moravurile de pe vremea matale erau parfum.
    Şi atunci, eu cu cine votez? Aceasta-i întrebarea! Cică dă-i, Doamne, românului mintea de pe urmă şi pe urmă el votează la fel. Într-un singur loc ai avut dreptate, nene Iancule. Atunci când ai zis că românul s-a învăţat să aibă din toate câte nimic.
    În fruntea soţietăţii s-au aburcat mitocanii şi nu le poţi bate obrazul, întrucât (tot matale ne-ai învăţat) mitocanul se naşte jignit. Încolo, frică ne e că ne-am născut în România şi o să murim în Becalia!
    Dar să fim optimişti, că dacă nu murim o să fie şi mai rău!

    Un matze-fripte, coate-goale,
    Ce-i este dor de matale !…

  5. DRAGOSTE FĂRĂ T. V. A.

    …………………………………………..

    „IUBIRILE LUI PUSKIN

    – Comparat adesea cu Don Juan, Aleksandr Sergheevici Puskin, cel mai mare poet al Rusiei, a trait 113 povesti de dragoste. A murit tanar, impuscat intr-un duel. Focul inimii a fost stins cu un foc de arma –
    Mitul sufletului rusesc a facut cariera in literatura universala. In nici o alta tara din lume nu se iubeste atat de dramatic, intre agonie si extaz, si nu se moare cu atata usurinta din dragoste. Desi este o veritabila strabunica a povestilor de iubire, Anna Karenina n-a fost intrecuta de nici una dintre stranepoatele ei literare. Zbuciumul povestii ei de iubire ramanand neegalat pana azi… Dar literatura rusa mai are un reprezentant de elita al iubirilor imposibile, intruchipat, de data asta, de un poet: Puskin. Aleksandr Sergheevici Puskin, un geniu cu o viata la fel de fascinanta, de pasionala si vie, precum toate personajele lui. Cel mai mare poet pe care l-a dat Rusia a avut o existenta involburata, stapanita de pasiunea pentru femeie, a avut parte de glorie si a trait drama exilului. Pana cand s-a casatorit, in sfarsit, cu una dintre cele mai frumoase femei de la curtea tarului, se spune ca a trait 113 povesti de dragoste. Demonii ascunsi ai pasiunilor carnale i-au subjugat intreaga viata si l-au dus la pieire. S-a nascut in ziua de 6 iunie 1799, la Moscova, intr-o straveche familie de aristocrati rusi, avand si stramosi germani, scandinavi si africani. Mama lui, Nadejda Ossipovna Hannibal, a fost nepoata lui Abram Petrovici Hannibal, un sclav african, adus cadou suveranului Petru cel Mare si care a devenit, gratie abilitatilor sale deosebite, general de armata si persoana apropiata tarului. Din acest amestec pestrit de semintii, se naste o personalitate in care se vor imbina profunzimea si sensibilitatea sufletului rus, cu pornirile patimase, aproape salbatice, ale sangelui african.
    Conasul Pusca
    IUBIRILE LUI PUSKIN
    Temperamentul vulcanic al lui Puskin s-a manifestat atat in dragoste, cat si in opera sa. Versurile sale indraznete, indreptate impotriva sclaviei, ce luase amploare in Rusia, si epigramele ironice la adresa tarului Alexandru I al Rusiei, i-au adus in scurt timp exilul. In 1820, la numai 21 de ani, dupa ce scrie poemul „Oda libertatii”, tarul ordona indepartarea poetului incomod din capitala. Apropiatii il salveaza de la o deportare in Siberia, si Puskin, sub forma unui exil deghizat, este trimis ca functionar pe langa generalul Inzov, guvernatorul regiunilor din sud-estul Rusiei. Astfel ajunge in Basarabia, provincie ce se afla la vremea aceea sub dominatie ruseasca.
    Aleksandr Puskin
    Viata in Chisinau, o gubernie de la periferia Imperiului, atat de diferita de cea din Petersburg, fara societate aleasa, fara saloane luxoase, fara discutii politice, nu era deloc pe placul tanarului poet. Insa, in scurt timp, Puskin descopera farmecul aparte al acestei asezari. Aflat la confluenta dintre Europa si Orient, Chisinaul era un oras cu femei frumoase. Imbinarea dintre traditiile orientale, aparent exotice, si stralucirea sarmanta, europeana, a avut un efect fericit asupra femeilor din Basarabia. La vremea aceea, Basarabia, proaspat „eliberata” de rusi de sub stapanire otomana, nu era un teritoriu cu o populatie densa. Astfel, la invitatia tarului, aici sosesc oameni din mai multe colturi ale Europei: greci, nemti, bulgari, ucraineni. Moldovencele, dar si grecoaicele, „incuiate” pana de curand in iatacuri, in conformitate cu obiceiurile musulmane, facusera brusc cunostinta cu civilizatia europeana vestica, cu balurile mascate, cu romanele erotice frantuzesti, cu revistele de moda. Doamnele de la Chisinau si-au pastrat eleganta si sensibilitatea rasariteana, dar au adoptat un stil de viata modern, tipic occidental, devenind nestapanite in dragoste, patimase, uneori apropiindu-se de frivolitate.
    Prin natura sa ardenta, si la cei 21 de ani ai sai, Puskin a constientizat ca, de fapt, in aceasta lume ce emana senzualitate, se afla in elementul sau. De-a lungul celor trei ani petrecuti in Basarabia, se arunca orbeste in zeci de aventuri amoroase, atragand invidia si oprobriul barbatilor. Ca o consecinta obligatorie, este implicat in tot atatea dueluri, ceea ce-i atrage si o porecla din partea moldovenilor: „conasul Pusca”.

    Iubiri pe malul Prutului
    Prin maniere elegante, cu infatisarea sa exotica, usor negroida, si cu marea sa sensibilitate poetica, Puskin reusea sa suceasca mintile pana si celor mai cuminti domnisoare din familii nobile. La scurt timp dupa stabilirea la Chisinau, la o serata care reunise aristocratia orasului, face cunostinta cu vestitul general Raievski, eroul bataliei de la Borodino, din 1812, si cu cele trei fiice ale acestuia, Caterina, Elena si Maria. In mod firesc, Puskin se indragosteste de toate cele trei distinse domnisoare si le seduce, provocand un adevarat scandal. Maria, viitoarea printesa Volkonskaia, indragostita, la randul ei, si luptand pentru onoarea barbatului ce-o cucerise, scria in jurnalul sau: „Poet fiind, Puskin a simtit o datorie de onoare in a fi indragostit de toate femeile frumoase si tinere pe care le intalnea”.
    Conacul Ralli, din Basarabia
    Dar scandalul a fost rapid eclipsat de unul si mai mare. Puskin pica, el insusi, de asta data, in mrejele seducatoarei Ludmila Sekora Inglezi, o tiganca recunoscuta in Chisinau pentru frumusetea ei, dar si pentru numeroasele aventuri extraconjugale. Se spune ca Ludmila, sotia boierului Inglezi, mare proprietar de terenuri, fusese cumparata de la o familie de tigani. Bruneta, cu ochii verzi si nestapaniti, il impresionase atat de profund pe poet, ca acesta uita complet ca era casatorita, ignora privirile iscoditoare ale oamenilor si sfideaza pericolul care il pandea. Fericirea lor nu dura insa prea mult. Intr-o zi, Puskin si Ludmila se plimbau nestingheriti intr-un parc din centrul Chisinaului. Intotdeauna, la asemenea intalniri era prezent si un baiat care statea de paza, ca nu cumva cei doi indragostiti sa fie surprinsi intr-o postura necuviincioasa. Chinuit de banuiala ca sotia ii este necredincioasa, Inglezi o urmarea indeaproape de cateva zile, fara insa a reusi sa aiba o dovada convingatoare. Pana in acea zi cand, turbat de gelozie, a navalit pe aleile parcului, scotocind fiecare coltisor mai ferit pentru a vedea cu ochii lui cum ii este patata onoarea. De abia reusi baiatul sa ii avertizeze pe amanti de apropierea amenintatoare a lui Inglezi. Puskin si doamna sa scapara ca prin urechile acului din calea maniosului sot, insa fusesera, totusi, vazuti. In ziua urmatoare, Inglezi o incuie in casa pe Ludmila si pleca sa se intalneasca cu Puskin, pe care il provoca la duel. Foarte orgolios si nepasator fata de propriul destin, Puskin nu rata ocazia de a se duela, s-ar putea spune, „calendaristic”, astfel ca accepta imediat lupta cu Inglezi. Confruntarea sangeroasa de pe esafodul onoarei se stabili pentru ziua urmatoare. Din fericire, guvernatorul Ivan Nikitici Inzov, pe langa care Puskin lucra ca functionar, este informat si reuseste ingenios sa evite o posibila tragedie. Il pedepseste pe poet cu zece zile de arest la domiciliu, iar lui Inglezi ii acorda permisiunea sa plece pentru un an in strainatate, impreuna cu sotia sa. Negustorul intelege aluzia si accepta propunerea generoasa a guvernatorului. A doua zi, cand Puskin afla devastat despre brutala separare, Ludmila era deja departe…
    Dragoste de tiganca
    Se pare ca tanarul poet rus avea o slabiciune pentru femeile cu sange tiganesc. Nici nu se stinsese bine focul dragostei pentru Ludmila, ca in viata lui aparu Zamfira, tot tiganca, tot frumoasa, de care s-a indragostit la fel de patimas. A cunoscut-o in imprejurimile satului Dolna, unde se afla conacul boierului Ralli-Arbore, cu care se imprietenise si la care isi petrecea zilele dogoritoare de vara. Impreuna cu boierul, Puskin cutreiera estul Basarabiei, colinele Nisporenilor si codrii Moldovei. Intr-o zi, ajung la o satra de tigani, robi ai lui Ralli, care munceau din greu, primind ca simbrie posibilitatea de a fi liberi vara, cu conditia ca toamna sa revina la mosie. Printre puradei, la umbra unui nuc, Puskin zareste o tanara frumoasa, imbracata cu haine barbatesti, cu „sarovari” (salvari) purpurii si cu rubasca alba, brodata. Parul negru ca abanosul i se scurgea pe umeri si pe solduri, pe cap avea o caciulita de blana alba, de oaie, iar la gat o salba din monede de argint. Fata statea turceste si fuma dintr-o pipa. Indragostit la prima vedere, poetul il convinge pe Ralli sa-l lase pentru o perioada in satra.
    Se spune ca ar fi trait acolo timp de o luna, din iulie pana in august, ca „invitat de onoare” in cortul bulibasei, tatal Zamfirei. Ziua se cufundau in tihna codrilor batrani, tinandu-se de mana, iar seara se asezau pe marginea unui paraias, ce acum poarta numele „Izvorul Zamfirei”, privindu-se tacuti. Caci tiganca nu stia ruseste, iar poetul, nici atat, tiganeste. Povestea spune ca Zamfira, foarte iscusita la ghicitul in palma, i-ar fi prezis soarta: va lua de nevasta o femeie foarte frumoasa, dar care „nu va face nici cat cizma lui”, caci ii va aduce pieirea. Dar Zamfira nu ii apartinea intru-totul lui Puskin, iubea in taina un tigan. Si intr-o dimineata, Puskin se trezi in cortul bulibasei fara iubita sa. In zadar o striga, in zadar o cauta prin locurile pe unde obisnuiau sa se plimbe. Zamfira disparuse. Iar el nu avea sa o mai vada niciodata. Dupa cativa ani, pe cand locuia la Odesa, Ralli i-a scris o scrisoare in care ii povestea ca Zamfira fusese injunghiata mortal de tiganul cu care fugise. Frumusetile Basarabiei si dragostea pentru tiganca Zamfira l-au inspirat pe Puskin sa scrie poemul „Tiganii”.

    Iubita cu „salul negru”
    Dar muza poetului Puskin din „perioada Basarabia” nu a fost Zamfira, nici Ludmila, ci grecoaica Calipso. S-au intalnit la un bal organizat de un boier moldovean, unde grecoaica a oferit invitatilor un mic concert de chitara. Despre ea se spunea ca „avea o voce calda, fascinanta, nu numai atunci cand vorbea, dar mai ales atunci cand canta la chitara cantece turcesti”.
    Calipso Polichroni, despre care se zvonea prin Chisinau ca in tineretea ei timpurie fusese amanta Lordului Byron, fugise din Constantinopol dupa declansarea revoltei populatiei grecesti impotriva otomanilor, si se stabilise impreuna cu mama ei in Chisinau.
    IUBIRILE LUI PUSKIN
    Frumoasa bruneta, Natalia Goncearova
    Puskin se trezeste prins intr-o pasiune stranie pentru aceasta femeie, care nu era deloc frumoasa, dupa cum o descrie si Filip Vighel, un prieten apropiat al poetului: „Avea o statura foarte mica, cu fata lunga, cu nas mare si ochi imensi”. De la inceput Puskin a indragit-o pentru simplul fapt ca era grecoaica, el fiind un sustinator entuziast al luptei grecilor de eliberare de sub turci. In acelasi timp, femeia cu voce angelica ii starnea si admiratia, caci insusi Byron fusese dezmierdat de bratele ei. Poetul ii dedica poezia „Salul negru”: „Pe cand fusesem tanar si-ncrezator, trufas,/ O tanara grecoaica iubit-am patimas”.
    Desi ducea o viata extravaganta in Chisinau, participand la toate balurile si petrecerile, jucandu-si ultimii bani la jocurile de carti si biliard, desi era iubit si iubea cele mai ravnite femei ale orasului si se duela constant pentru inimile lor, Puskin se plictisise cumplit de monotonia provinciei. „Adio, Chisinau soios…” va spune poetul dupa trei ani de pribegie in tinuturile Moldovei, indreptandu-se catre Odesa. Nici aici, insa, nu ramane pentru mult timp, caci poetul intra din nou in conflict cu autoritatile tariste, care-l trimit in exil, de asta data in nord-vestul Rusiei, in satul Mihailovskoie, langa Pskov. Desi departe de viata intensa a marilor orase, carora le poarta un dor arzator, Moscova si Petersburg, Puskin nu duce o viata anosta. Accepta cu mare placere toate invitatiile la petreceri si serate, pentru a-si indulci viata de surghiun. Aventurile amoroase si pasiunile trecatoare se tin lant si aici. Nu putea ramane devotat unei singure femei, ca si cum geniul nelinistit al dorintelor senzuale s-ar fi razvratit impotriva-i.Acest periplu de la o amanta la alta il trudea, il chinuia si ii innegura existenta. Dar numai in aceasta zvarcolire continua se manifesta si geniul sau creator. Perioada exilurilor a fost, paradoxal, si cea mai prolifica.
    Natalia… ultima iubire
    IUBIRILE LUI PUSKIN
    In 1826, dupa ridicarea pedepsei de catre tarul Nicolae I, Puskin se muta la Moscova. In iarna anului 1828, la un bal, o intalneste pe Natalia Goncearova, o tanara de 16 ani, de o frumusete tulburatoare. Puskin se indragosteste nebuneste de ea si o cere de sotie, dar familia ei se opune. Era o „partida” aproape imposibila, care a declansat imediat multe barfe si clevetiri in cercurile inaltei aristocratii din „Palmyra Nordului”, asa cum era denumita capitala Rusiei. Mult mai tanara decat Puskin, de o frumusete covarsitoare, bruneta, cu ochii verzi si un profil de statuie antica, Natalia nu parea deloc potrivita pentru poetul flusturatic, a carui reputatie era deja prea bine stiuta. Aproape trei ani s-a luptat cu refuzul constant al familiei Goncearov, pana cand tatal isi da, intr-un final, acceptul.In 1831, dupa nenumarate escapade amoroase, Puskin se insoara cu Natalia Goncearova. Dupa cum noteaza in controversatele „Insemnari de taina”, Natasa este a 113-a iubita a sa si, poate, ultima.
    IUBIRILE LUI PUSKIN

    Se spune ca inainte de ziua nuntii, in ultimele zile de burlacie, Puskin s-ar fi dus la una dintre fostele sale iubite, tiganci. „Ma insor, dupa cum ai auzit. Canta-mi ceva sa-mi alungi umbra de tristete si sa-mi poarte noroc”. Tania si-a luat vioara si i-a interpretat o piesa atat de trista, ca Puskin a izbucnit in lacrimi, ingropandu-si capul in palme. Tiganca s-a oprit uimita si l-a intrebat ce s-a intamplat. „Cantecul asta m-a sfasiat. Anunta o mare tristete, nicidecum bucurie”.
    Desi casatoria lor parea una fericita, Natalia dand nastere la patru copii, pentru Puskin aceasta perioada este una de grele incercari, de amaraciuni si deceptii. Desi nu se mai afla sub pedeapsa exilului, poetul este indeaproape urmarit, opera cenzurata, calatoriile limitate. Ultimii ani ai existentei sale involburate sunt marcati de griji materiale si de o atitudine ostila din partea oficialitatilor, sunt ani de insingurare sufleteasca. Se refugiaza pentru o perioada in oraselul Tarskoe Selo (Satul Regal), unde traieste linistit cu Natalia. Nu pentru mult timp insa, caci are nenorocul ca familia imperiala sa-si mute resedinta tot acolo, pe timp de vara. Sotia poetului, femeie de o frumusete rara, admirata de toti barbatii, i-a placut tarului in mod deosebit. Pentru a o avea in preajma, ii ofera lui Puskin o slujba la Curte. Atributia de istoriograf al Curtii imperiale era mult prea neinsemnata, fiind umilitoare pentru marele poet. „Tarului nu i-a convenit ca nu am primit cu umilinta si recunostinta rangul meu. Pot fi supusul imparatului… dar sluga si mascarici nu voi fi nici imparatului ceresc”, scria in jurnalul sau. Astfel, se poate spune ca tarul impuscase doi iepuri deodata: il avea sub supraveghere stricta pe incomodul poet si se bucura de prezenta frumoasei sale sotii.
    IUBIRILE LUI PUSKIN
    Puskin si Natalia. Statuie pe strada Arbat din Moscova
    Nefericirea lui Puskin atinge apogeul in 1834, cand la Sankt Petersburg isi face aparitia un ofiter francez, Georges d’Anthes. Frantuzul nu era orisicine, ci fost senator, ce frecventa cercurile diplomatice de la Moscova si Petersburg, ajungand astfel protejat al baronului de Heeckeren, ambasadorul Tarilor de Jos in Rusia. Cu trasaturi fine, inalt, impunator, in uniforma regala, d’Anthes devenise atractia balurilor din Petersburg si barbatul visurilor mai multor doamne din inalta societate. Natalia se simte atrasa de chipesul locotenent francez si intre cei doi se stabileste o legatura puternica, desi platonica. Din scrisorile lui d’Anthes catre baronul Heeckeren reiese ca, desi cei doi facusera o pasiune nebuna unul pentru celalalt, intre ei nu existase niciodata o relatie intima. „Ea s-a dovedit a fi mult mai puternica decat mine. De peste 20 de ori mi-a cerut sa am mila de ea, de copiii ei, de viitorul ei, si in acele clipe era frumoasa ca un inger coborat de pe cer… si a ramas pura, fidela sotului ei”. Dar zvonul facea deja inconjurul saloanelor, ajungand pana la urechile lui Puskin.
    Foarte plauzibila este teoria pe care unii istorici o sustin, potrivit careia legatura celor doi a fost „inflorita” si apoi raspandita, spre deliciul cercurilor inalte, de catre autoritatile tariste, tocmai pentru indepartarea poetului. Se stia prea bine faptul ca Puskin era un barbat extrem de gelos, navalnic si orgolios, si nu ar fi suportat o asemenea jignire cumplita. Asteptarile lor au fost confirmate. La primirea unei scrisori anonime cu caracter ofensator, care facea referire la infidelitatea sotiei sale, Puskin il provoaca pe d’Anthes la duel. Acesta cere un ragaz de 15 zile, timp in care, pentru a alunga orice indoiala, se casatoreste cu sora Nataliei, Ecaterina.
    Ultimul duel
    Conflictul celor doi ramane insa deschis si, in februarie 1837, poetul ii adreseaza cumnatului sau o scrisoare dura. Ca raspuns, d’Anthes il provoaca la duel.
    IUBIRILE LUI PUSKIN
    Adrian Volkov. Ultimul glont al lui Puskin
    Dimineata zilei de 8 februarie era mai mohorata decat toate celelalte de pana atunci. O ceata groasa se asezase peste padurea de pe malul paraului, ce purta, parca, un nume predestinat, Ciornaia Recika (Paraul Negru), acolo unde doi barbati aveau sa infrunte moartea in numele onoarei si al dragostei. Conditiile duelului, stabilite de trufasul Puskin, au fost pe viata si pe moarte, si nu dadeau adversarilor nici o sansa de supravietuire, datorita distantei foarte mici de la care se tragea. „Eu nu am o dorinta limpede de a muri, dar ma comport ca si cum as cauta moartea cu toate puterile”, scria poetul in „Insemnari de taina”.
    Pe cararuia ingusta, inzapezita, la o distanta de 20 de pasi unul de celalalt, se aflau Puskin si d’Anthes. Secundantul da semnalul. D’Anthes trage primul. Puskin cade. Toti se reped catre el, chiar si adversarul. Desi ranit, cere rivalului sa se intoarca la locul sau, trece peste durerea cumplita provocata de rana din stomac si trage. D’Anthes cade si el, insa nu este ranit decat in mana.
    IUBIRILE LUI PUSKIN
    Ranit, Puskin e dus pe brate acasa
    Grav ranit, Puskin a fost transportat pe brate, de catre secundanti, la locuinta sa din centrul capitalei. Medicii insa nu i-au dat nici o sansa: rana era fatala. Dupa doua zile de agonie, Puskin moare, pe 10 februarie 1837, la ora 14.45. Ceasornicul din camera poetului a fost oprit de prietenii sai exact la ora mortii. Asa a ramas incremenit pana astazi. Pentru frumoasele sale poezii de dragoste, cat si pentru curajul cu care incriminase regimul despotic al tarului, Puskin era deja considerat poetul neamului. Vestea mortii sale s-a raspandit cu repeziciune, iar strada pe care se afla casa lui s-a umplut de o mare de oameni. Autoritatile erau vadit ingrijorate de o posibila demonstratie antitarista. Astfel, in mare taina, din ordinul lui Nicolae I, sicriul este ridicat in miez de noapte, ascuns intr-o troica si dus la Mihailovskoie. Acolo, Puskin va fi ingropat langa mama sa, in zorii zilei.
    Astfel s-a stins cel mai mare poet al Rusiei. In focul dragostei. Sub focul unui pistol. Dincolo de moarte, ramane in memoria omenirii nu doar prin versurile sale care se inscriu in patrimoniul literaturii universale, ci si prin felul nebunesc in care a celebrat dragostea si viata.”

Comentariile sunt închise.