Intalnire cu Dan Voiculescu

Tocmai am primit acest mesaj – important si sensibil pentru mine. Mă grăbesc să răspund.

Subject: Parcul Tineretului imprejmuit transformat in proprietate privata

Dlui Voiculescu,

Ati promis sa sprijiniti pastrarea Parcului Tineretului, si iata ca
peste noapte partea dintre Costache Stamate si Pridvorului a fost
imprejmuita si incep lucrarile de constructie. Exista pancarte cu
autorizatia de constructie MICSUNESCU 440/42691/16.0810 lucrarile
incep pe 30/08.10. Este ca si cum asistam la moartea copiilor nostri.
Dl. Voiculescu, cum ramine cu promisiunea si de ce nimeni nu face
nimic?

S.M.

Protejarea acelui sector din Parcul Tineretului e o prioritate declarată pentru mine de mai bine de un an. El poate fi însă salvat exclusiv pe cale parlamentară, pentru că retrocedarea sa a fost stabilită printr-o decizie definitivă si irevocabilă a Curtii de Apel Bucuresti. Iar hotărârile Justitiei sunt suverane în România. Tot ceea ce se poate face este declararea parcului de UTILITATE PUBLICĂ. Am depus încă din 2009 un proiect la Senat în acest sens, asigurându-mă că obtin semnături de la membrii tuturor grupurilor parlamentare. Printr-o luptă parlamentară extrem de delicată – vă asigur – proiectul a trecut de Senat. Acum se află la Camera Deputatilor, la Comisia Juridică, sub ”supravegherea” lui Bogdan Ciucă si bucurându-se de sprijinul declarat al PSD si PNL. Majoritatea PDL este însă defavorabilă proiectului. Există totusi o sperantă: doamna Anca Boagiu si domnul Alexandru Peres, desi parlamentari PDL, au semnat totusi proiectul în calitate de initiatori. Dacă ei reusesc să-si convingă colegii că fac un rău inutil comunitătii locale, atunci proiectul va trece si parcul va fi salvat.

P.S. Între timp, prin intermediul unui membru al echipei din colegiul 8, am luat legătura cu domna S.M., care mi-a trimis si poza ”doveditoare”. Îi multumesc.

În mod logic, FACIAS, fundatia care se bucură în mod deschis de suportul meu pentru a monitoriza si taxa abuzurile unui stat din ce în ce mai tâlhar, a demarat deja o actiune împotriva Guvernului Boc pentru uriasa porcărie a ”cozilor care oficial nu există”; mai exact, pentru modul în care sunt încolonati creatorii la câte trei cozi lunare pentru nebănuita sansă de a oferi bani statului român (bani care se vor transforma, neîndoielnic, în autostrăzi…). Din punct de vedere juridic, motivul de atac este flagranta incoerentă dintre OUG 58/2010 si normele metodologice aferente; în tara asta, probabil, cei care fac normele de aplicare ale unei legi (dacă le fac) nu-i văd la fată pe cei care au gândit legea propriu-zisă – altfel nu se explică de ce se contrazic sau se bâlbâie cu asa o voluptate.

Stirea completă aici.

Oricum, ceea ce-i îmbucurător în cazul de fată nu-i o actiune juridică sau alta (vor exista o sumedenie de astfel de actiuni), ci solidaritatea si activismul civic de care dau dovadă cei trimisi să stea nitel la coadă. E un activism parcă atipic pentru România ultimilor ani, în care orice eroare a statului trecea, mergea si-asa, era înghitită cumva de societate.

P.S. Semnalabilă epigrama propusă de Dan Doboseriu la Comentarii:

Cred c-am dezlegat şarada
Ce se-ntâmplă doar la noi :
Vârfurile vor sta la Coadă,
Cât în frunte stă-un…Codoi.

Sa reduci cuantificabil rata mortalitatii infantile intr-un mandat de 4-5 ani, finantand corect centre pentru principalele arii de risc si marind numarul personalului specializat in neonatologie – asta ar trebui sa-si propuna un program de guvernare responsabil, nu bazaconii cu tepe in piata publica.

“Cinci nou-născuţi şi-au pierdut deja viaţa în urma incendiului de luni seara de la Maternitatea Giuleşti. Pe lângă deficienţele grave ale sistemului medical, incidentul arată că România mai are mult până va scăpa de eticheta de ţara cu cea mai mare mortalitate infantilă din Uniunea Europeană. Între timp, tot mai mulţi medici şi asistenţi medicali vor să plece în străinătate, astfel că numărul accidentelor şi cazurilor de malpraxis din sistemul medical are toate şansele să crească. Pe lângă aspectul emoţional al accidentului de luni seară, în urma căruia şi-au pierdut viaţa cinci nou-născuţi şi alţi şase bebeluşi, grav răniţi, se află în îngrijire medicală la Spitalul Grigore Alexandrescu, incidentul confirmă o statistică simplă, dar tragică. Potrivit datelor Eurostat, numărul deceselor bebeluşilor cu vârste sub un an din România a fost de 10,1 la mia de nou-născuţi, cea mai mare din Uniunea Europeană. Rate ridicate ale mortalităţii infantile sunt înregistrate şi de Bulgaria şi Letonia, cu 9, respectiv 7,8 decese la mia de nou-născuţi. Dacă ne comparăm însă cu alte ţări din regiune, precum Ungaria (5,1), Polonia (5,6) sau Cehia (2,9) ne dăm însă seama cât de departe ne aflăm de restul Europei.”

Articolul complet aici.

Cauzele se cunosc, iar semnalul de alarma a fost tras constant de catre specialisti.

“In fiecare an, in lume, 9 milioane de copii cu varste sub 5 ani mor din cauze usor de prevenit sau tratat. Pe cat de sec suna, pe atat de adevarat. Si, ca sa punem punctul pe i trebuie sa spunem ca nu putine din decesele micutilor au de-a face cu domeniul medical. Datele furnizate de “Levels and trends in under 5 mortality 1990-2008”, releva ca 37% din cauzele deceselor sunt datorate cauzelor neonatale, 19% pneumoniei, 17% diareei, 8% malariei, 4% pojarului, 3% HIV/AIDS. La nivel mondial se constata o lipsa a personalului calificat: moase, asistenti medicali, asistenti sanitari comunitari. Evident, nici Romania nu face exceptie de la regula. Multe spitale din tara se confrunta cu deficit de asistente medicale in sectiile de neonatologie, astfel ca ajung ca 20 de nou nascuti sa fie in grija unui singur cadru medical. In sectiile de ATI neonatologie ar trebui sa fie cel mult o asistenta pe o linie de ventilatie. “Avem perioade in care sunt 11-17 pacienti in sectie, din care 10 ventilati mecanic simultan. In general, sunt cam 2 asistente la 15 nou-nascuti. Daca am ajunge ca o asistenta sa fie la 4 ventilati ar fi nemaipomenit”, a precizat dr. Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI neonatal, Sp. Marie Curie, Bucuresti.” (paginamedicala.ro)

La sugestia lui Klaus (căruia îi multumesc):

”Va dau o idee pentru sistemul sanitar: crearea unui ONG care sa semnaleze ministerului sanatatii, directorului de spital si opiniei publice, neregulile din spitalele romanesti pe baza informatiilor concrete, punctuale primite de la pacienti sau cadre medicale, sesizari colectate printr-o linie telefonica gratuita si/sau prin intermediul unui portal web. Si nu ma refer doar la probleme ce tin de infrastructura sau de bugete insuficiente, ci si la probleme ce tin de angajatii din spitale, de mentalitatea si de competenta lor. De exemplu doctorul X din spitalul A nici nu se uita la tine decat daca ii dai plicul, asistenta Y de la sectia de terapie intensiva n-o gasesti sa-ti dea un calmant decat dupa doua ore, la Urgente medicul de garda Z a preferat sa se discute chestii personale 30 min cu un prieten in loc sa se uite la tine. Sunt lucruri simple, concrete, care tin de mentalitate, nu de bani, de politica sau de guvern. Iar lucrurile astea se intampla zilnic in toate spitalele din Romania. Daca aceste situatii ar aparea pe un site public, cu numele cadrului medical, cu data cand s-a intamplat si cu toate detaliile, poate o asistenta de la o alta maternitate din tara s-ar gandi de 3 ori inainte de a se duce la baie o ora si sa lase bebelusii nesupravegheati. Poate atunci seful sectiei de Neonatologie ar veni macar odata pe luna inopinat la 10 seara sa verifice daca personalul medical isi face treaba. Si asa ar muri mai putini oameni prin spitale.
Evident ar fi util si publicarea aspectelor pozitive din spitale. As vrea sa scriu undeva unde sa afle toata lumea despre doctorul care m-a operat si care mi-a salvat viata, care venea de 3 ori pe zi pe la mine sa vada cum ma simt si care n-a vrut sa accepte “plicul”. As vrea ca eu, un simplu pacient ce puteam sa fiu acum la 2 metri sub pamant, sa pot face ceva ca seful acelui doctor sa stie ce fel de subordonat are si sa-l poata aprecia la adevarata lui valoare”

voi sprijini acest program FACIAS si SCRS.

E un prim pas.

”Profesorul doctor Vasile As­tă­răs­toa­ie, preşedintele Colegiului Me­di­cilor din România (CMR), spune că, “anul trecut, toate colegiile judeţene ale medicilor au primit un număr de 1.402 de cereri de eliberare de certificate de probitate morală pentru a pu­tea pleca în străinătate”. Doar în Bucureşti au fost 672 de cereri. Când preşedintele CMR avertiza că doar în ultimii trei ani au plecat peste 6.000 de medici, în acest an cererile ajun­gând la circa 2.000, au­to­ri­tă­ţile, în loc să vină cu o ofertă fi­rească pentru un stat european, le-au amputat sa­la­riile cu 25%.

Con­se­cin­ţele sunt dra­ma­tice: be­be­luşi arşi în in­cubator, ucişi în explozii, spălaţi cu dezinfectant de pardoseli. Secţii care se închid când singurul medic pleacă în conce­diu, aşa cum este secţia de Pe­diatrie a Spitalului Orăşenesc Ba­raolt. Iar ne­norocirea de la Maternitatea Giu­leşti nu-i sin­gura.”

Articolul complet din Jurnalul National aici. Repet: sistemul este atât de bolnav, încât a ajuns să ucidă. Zilnic. Sistemul favorizează eroarea sau iresponsabilitatea individuală – acolo unde ea poate să apară. Sistemul pune în umbră si tinde să blocheze performanta medicală exceptională – caracteristică doctorilor români. Daca statul român – aflat în acest moment într-un moment de degradare fără precedent – nu face din sistemul sanitar o prioritate natională, tragediile vor continua. Iar prioritizarea presupune: alocare de resurse adecvate; leadership cu competente indiscutabile, care să fie acceptat si respectat de toată comunitatea medicală; tratament corect pentru profesionistii din sistemul medical.

Ca membru al Opozitiei, eu pot doar să propun; e privilegiul Puterii să schimbe lucrurile în bine. Si, din păcate, din acest punct de vedere românii au motive de pesimism.

În tara Marii Lupte Împotriva Coruptiei, încă asteptăm să fie pusă o întrebare. Atât: o întrebare.

Ce stiu procurorii americani despre spaga Daimler în România? Unde a mers ea?

Formalitătile pentru ca întrebarea să fie adresată durează o zi-două, nu mai mult. Iar răspunsurile ar putea fi savuroase.

Povestea a început la începutul lunii august. Iată stirea în varianta celor de la wall-street.ro:

”Ce i-a scris Dan Voiculescu Ministrului Justitiei despre afacerile Daimler in Romania

Vicepresedintele Senatului Dan Voiculescu i-a adresat o scrisoare ministrului Justitiei, Catalin Predoiu, in care ii cere sa comunice daca a solicitat oficial SUA informatii referitoare la afacerile producatorului de automobile Daimler AG in Romania, scrie Mediafax.

Voiculescu arata, in scrisoare, ca, in cazul in care ministrul nu a solicitat acestea informatii, atunci se impune sa faca acest lucru de urgenta, pentru a indeparta orice suspiciune referitoare la implicarea autoritatilor romane in circuitul mitei care ar fi fost oferita de Daimler AG. 

Solicitarea adresata de Voiculescu ministrului Justitiei, Catalin Predoiu, are drept motivare faptul ca procurorul general adjunct al SUA si coordonator al anchetei in cazul Daimler, Gary G. Grindler, a raspuns solicitarii facute de acesta, in calitate de vicepresedinte al Senatului, privind furnizarea unor detalii referitoare la afacerile Daimler AG in Romania. El i-a comunicat lui Dan Voiculescu ca Departamentul de justitie al SUA poate oferi Romaniei toate informatiile de care dispune, insa este necesar ca acestea sa fie solicitate de catre Ministerul roman al Justitiei. Voiculescu precizeaza ca, in urma sanctionarii concernului Daimler AG de catre Departamentul de Justitie al Statelor Unite ca urmare a mituirii unor oficiali guvernamentali din mai multe state, inclusiv din Europa, a solicitat Departamentului de Justitie al SUA sa-i transmita daca, in urma anchetei, a descoperit date incriminatorii referitoare la tranzactiile desfasurate de Daimler in Romania, referitoare la achizitionarea, in anul 2007, de catre Primaria Generala a Municipiului Bucuresti, a catorva sute de autobuze Mercedes.

“Consider necesar, domnule ministru, sa ne comunicati daca v-ati asumat responsabilitatea stabilita prin Tratat si ati solicitat oficial Statelor Unite sa va transmita informatii referitoare la afacerile Daimler AG in Romania, precum si daca aceste informatii sunt incriminatorii pentru functionari publici sau demnitari romani. Daca inca nu ati solicitat aceste informatii, se impune sa o faceti urgent pentru a indeparta orice suspiciune referitoare la implicarea autoritatilor romane in circuitul mitei oferite de Daimler AG”, arata Voiculescu in scrisoarea transmisa ministrului Predoiu. Romania se numara, alaturi de Coreea de Nord, Libia, Bulgaria sau Yemen, printre statele in care Daimler a oferit mita si cadouri unor oficiali pentru a-si asigura sprijinul acestora in vederea incheierii de contracte de vanzare de autovehicule cu autoritatile din tarile respective.

Platile incorecte au fost efectuate prin intermediul birourilor din Istanbul ale subisidiarei Mercedes-Benz Turk (MB Turk) a Daimler si se ridica la cel putin 3,88 milioane de euro, potrivit unui acord intre grupul german si procuratura americana, referitor la incheierea amiabila a anchetei SUA care vizeaza afaceri din 22 de tari, depus la tribunalul din districtul Columbia, in primavara acestui an. MB Turk produce autobuze pe care le exporta in mai multe state. Acte gasite in seiful din sediul MB Turk in 2006 si alte dovezi indica plati de aproximativ 6,05 milioane de euro catre parti terte in legatura cu tranzactii de export de autovehicule catre clienti guvernamentali din afara Turciei, respectiv din Coreea de Nord, Letonia, Bulgaria, Libia, Romania, Rusia, Arabia Saudita, Yemen si alte state, se arata in document. Aceste tranzactii au generat venituri de 95 de milioane de euro. SUA au acuzat, in martie, grupul auto german Daimler ca a oferit unor oficiali straini milioane de dolari si masini de lux pentru a incheia acorduri de afaceri, incalcand astfel legislatia americana in domeniul coruptiei. Departamentul de Justitie al SUA a acuzat, de asemenea, grupul german ca a falsificat documente pentru a eluda Legea Practicilor Straine si de Coruptie, care statueaza ca este ilegal ca o companie listata pe bursele din SUA sa dea mita pentru a obtine afaceri in strainatate. Daimler urma sa plateasca 185 de milioane de dolari pentru a rezolva pe cale amiabila litigiul cu autoritatile SUA. Germania a interzis companiilor sa ofere mita in strainatate in 1998, potrivit editiei online a cotidianului Spiegel. Unele companii nu au instituit sisteme de control si au permis perpetuarea unor astfel de practici.”

Jurnalul National a preluat azi subiectul (cititi aici). Mă limitez la un singur paragraf:

”…Câteva răsunătoare (şi extrem de scumpe) scandaluri de mită şi corupţie care au zguduit în ultimul an lumea afacerilor au implicat tocmai companii germane: Siemens, MAN şi Daimler. Iar iţele celui de-al treilea au ajuns până în România, una din cele 22 de ţări unde Daimler AG a “investit”, sub formă de mită, 3,3 milioane de euro pentru a-şi asigura contracte grase cu autorităţile, în perioada 1998-2008. Asta reiese, fără drept de apel, din documentaţia consistentă obţinută de procurorii din SUA, ţară unde Daimler a făcut obiectul unui proces pe măsura notorietăţii sale şi care se va încheia printr-o înţelegere evaluată la 140 de milioane de euro.”

N-ar fi corect, asadar, să avem un răspuns?

Am văzut ieri, cu o mică întârziere, revolta lui Mordechai. Citez doar finalul, restul poate fi găsit aici:

”Asta e tot ce am avut să îţi spun, domnule Băsescu. Aşa cum ţi-am promis, îţi sunt pe mai departe dator cu întreg dispreţul. Şi îţi promit că mă voi achita de această obligaţie. Dar vreau că de acum să te dispreţuiesc ca pe un ticălos oarecare şi nu ca pe preşedintele ţării mele. Du-te! Rândurile care urmează nu îţi mai sunt adresate, deşi te privesc.

Vreau să sper că prieteni şi neprieteni din blogosferă mi se vor alătura. Pentru că este o limită care nu trebuie trecută. Şi aşa, prea multă vreme, prea multe am îngăduit. Şi mai vreau să sper că, mai ales, politicieni, cu şi fără blog, vor prelua revolta mea şi îi vor da cuvenită îndreptare. Acelor politicieni le cer, neîntârziat, iniţierea procedurii de suspendare a lui Traian Băsescu. Dincolo de meschinăria calculului politic de conjunctură, dincolo de laşitatea cu care ne-au obişnuit, dincolo de indolenţa pe care le-am tolerat-o. Sau puteţi cu toţii tăcea, prudent, vascularizaţi de precauţia pe care o putem numi şi laşitate. Şi atunci am să-i cer scuze lui Traian Băsescu. Şi am să admit că trăiesc într-o ţară de mâna a doua.”

De mine nu cred că se poate îndoi…

Azi, de la ora 12.00, a început oficial aventura ”Grădinii Valorilor Românesti” .

Un proiect născut din necesitatea elementară de a ne cunoaste si de a ne respecta predecesorii. Am adunat laolaltă, într-un mic Panteon românesc, 76 de busturi ale unor ”români esentiali”: de la Emil Cioran la Brâncusi, de la Stefan cel Mare la Noica, de la regele Carol la Corneliu Coposu.

Cu sigurantă că lipsesc încă multe figuri majore din acest ”rezumat” al României creatoare. Academicianul Eugen Simion, de exemplu, remarca absenta lui Marin Sorescu. Din fericire, vorbim despre un proiect deschis, urmând ca an de an, prin consultare publică, să adăugăm noi si noi personalităti definitorii.

Ce mă bucură mult la ”Grădina Valorilor Românesti” – si e un lucru asupra căruia am insistat – e caracterul său viu, interactiv. Gratie bibliotecii în aer liber care va fi instalată aici, de pildă, tinerii vor putea să-i citească pe Marin Preda sau Camil Petrescu chiar sub ochii ”maestrilor”. Gratie sistemului care va asigura muzică ambientală de exterior, bucurestenii vor putea asculta, în sfârsit, in extenso, muzică clasică românească. Copiii vor beneficia de cursuri de pictură chiar lângă busturile lui Grigorescu sau Tonitza. Sau de cursuri de modelaj în lut lângă monumentul lui Brâncusi.

Încă o idee la care am tinut – si care mi-a încoltit când mă aflam la Londra – a fost instalarea aici, în Grădina Valorilor Românesti, a unui Speaker’s Corner – o ”Tribună a democratiei”, dacă vreti – unde oricine, oricând, se poate sui să vorbească despre problemele sau propunerile sale. Conceptul îl puteti găsi explicat aici

Nu, nu e anul cine stie cărei bătălii între spanioli si francezi (sau între englezi si englezi), ci numărul celor care au semnat deja petitia “Să schimbăm soarta românilor care au nevoie de tratamente în străinătate!” initiată de EVZ.

Nu stiu dacă avem încă o reactie oficială a Ministerului Sănătătii – desi la un asemenea nivel de presiune al opiniei publice si mass-media răspunsul e obligatoriu. O reformă atât de complexă si de tehnică e imposibilă fără implicarea Ministerului: oricât ai fi de bine intentionat, nu ai cum să legiferezi modificări sistemice într-un domeniu precum sănătatea. Poti face interpelări, poti adresa întrebări parlamentare, poti sugera modificări legislative în probleme birocratice precum formularul 112, dar e iresponsabil să te apuci să reorganizezi un domeniu la care se pricep, de fapt, foarte putini oameni.

Adevărul este că reforma sistemului de tratament al bolilor grave nu poate fi făcută decât de o elită restrânsă de specialisti în medicină, în management medical si legislatie sanitară. Noi reactia lor o asteptăm, declinându-ne competenta si limitându-ne doar să constatăm că, în acest moment, sistemul e cinic, indolent, inechitabil si iresponsabil fată de bolnav.

Până când îi vom auzi vorbind articulat în domeniu, cu dosare în brate, pe ministrul Sănătătii, pe seful CNAS, pe presedintele Colegiului Medicilor (e just sistemul, maestre Astărăstoae, coleg de blogosferă?), o declaratie de principii de la omul care a făcut posibilă această miscare: Daniel. Si o asigurare pentru el: sistemul se va schimba. Nicio birocratie politică nu rezistă mai mult de 1 an unei campanii corecte si puternice a societătii civile si presei. Si, deocamdată, presa a fost elegantă: a folosit floreta…

Blogul acesta m-a învătat un lucru: cei mai onesti si mai inspirati consilieri sunt oamenii reali. Cititorii dezinteresati. Iată de ce îmi propun să vă cer opinia din ce în ce mai des în probleme legate de activitatea mea parlamentară, urmând să mă întâlnesc cu ”strategul” care identifică cele mai bune solutii.

Problema în dezbatere azi: Legea 1/2009. O lege extrem de nedreptătită de presă, care a transformat-o într-o ”nouă nationalizare” – desi lucrurile stau cu totul altfel.

Iată despre ce e vorba. După 1989, statul român a fost nevoit să reglementeze o problemă sensibilă: situatia juridică a caselor nationalizate, pretinse atât de urmasii fostilor proprietari, cât si de chiriasii care locuiau în ele de zeci de ani si, adesea, investiseră în reparatii, conservare etc. Într-o primă fază, statul a legiferat în beneficiul chiriasilor, dându-le acestora dreptul de a cumpăra casele. Apoi, acelasi stat si-a schimbat opinia, pronuntându-se pentru retrocedare.

Asa se face că proprietarii si chiriasii au fost prinsi intr-o capcană întinsă chiar de stat: chiriasii de bună credintă au cumpărat o casă pe care ulterior au pierdut-o pur si simplu, fiind obligati să o evacueze în beneficiul unor mostenitori care, la rândul lor, aveau dreptatea în mână.

Orice legiuitor responsabil trebuia să trateze situatia – extrem de complexă si delicată – în beneficiul maxim al ambelor părti. Ori acest lucru nu s-a întâmplat, pentru că legea retrocedării scotea fostii chiriasi (actuali proprietari de bună credintă) în stradă, lăsându-i să-si recupereze ulterior (si eventual) banii, în urma unor procese îndelungate cu statul român.

Era, după părerea mea, o inechitate si o formă de iresponsabilitate a statului român. Solutia propusă de mine a fost următoarea: în loc să aruncăm în stradă niste cumpărători de bună credintă, care nu au făcut decât să respecte legea, lăsându-i ani de zile pe mână justitiei pentru a-si recupera banii – n-ar fi mai corect ca mostenitorii să primească bani (contravaloarea caselor) iar noii proprietari să rămână în ele? Nu erau în acest mod ambele părti mai protejate de stat?

Această initiativă a devenit Legea 1/2009, desi Traian Băsescu a încercat să o blocheze prin diferite mijloace constitutionale. Dar, evident, în România nu e suficient ca o lege să devină lege pentru a fi aplicată. Nu: o lege are nevoie de norme de aplicare care, conform dispozitiilor Legii 1/2009, trebuiau emise în maxim treizeci de zile de la publicare. Adică undeva prin martie 2009.

N-au fost emise. A trecut un an. Degeaba. O lege avizată de tot sistemul constitutional românesc a rămas apă de ploaie pentru că Guvernul e deasupra Constitutiei. Executivul a fost trimis în judecată de o fundatie. Si a pierdut procesul, fiind obligat si de instantă să emită normele. Inutil. Zilele au trecut, Guvernul a cerut recurs. Probabil îl va pierde – juridic nu are niciun argument.

Si ce? Ce dacă va pierde? Executorul judecătoresc îi va forta pe guvernanti să scrie? Le va conduce mână pe hârtie împotriva vointei lor? Nu. Vor fi dictate probabil amenzi, care vor fi contestate la infinit – si în timpul acesta legea va rămâne nelege, evacuările vor continua, afacerile imobiliare vor înflori.

Întrebarea mea de azi – pragmatică, aplicată – este: ce se mai poate face? Cum mai poti lupta în România, în interiorul sistemului de drept, astfel încât o lege să fie, totusi, lege? Eu am o strategie proprie – si sunt convins că, în final, se va face dreptate; dar mai stiu, cum spuneam mai sus, că am multe de învătat de la voi.