Intalnire cu Dan Voiculescu

Un exceptional cercetător român, pe care – prin intermediul conferintelor si studiilor de popularizare – sper să-l cunoastem si să-l întelegem mai bine în următorii ani.

”Hermann Oberth, alături de Ţiolkovski şi Goddard, a fost unul dintre pionierii zborului cu racheta, fără de care explorarea spaţiului cosmic nu ar fi fost posibilă. Modelul de rachetă gândit de Oberth, sistemul de propulsie propus de el, aveau să stea la baza construcţiei vehiculelor spaţiale americane şi ruseşti, construite în cadrul programelor de explorare a spaţiului. Rolul său este unanim recunoscut, astăzi, pe drept cuvânt, Hermann Oberth fiind trecut printre pionierii zborului cosmic.” (Sursa: Promptmedia.ro)

Pentru pustii inventivi si curiosi, un concurs Henri Coandă  pe site-ul Fundatiei pentru Dezvoltarea României: aici.

Luati-le cărtile!

Cercetatorii si inventatorii romani sunt oricand demni – prin creativitate si tenacitate – de premiul Nobel. Totusi, cel putin din a doua jumatate a secolului XX, o astfel de performanta a devenit imposibila fara infrastructura si management. Care sunt, din pacate, in puterea (in fapt neputinta) clasei politice… Pana cand aceasta va invata sa tina pasul cu varfurile inovatiei romanesti, e nevoie insa de rabdare, educatie, popularizare si cat mai multa initiativa privata.

O inventie exceptională, care rezolvă cea mai profundă dilemă PDL: cum să repari drumurile si să păstrezi banii? Cititi aici .

Probabil că, în materie de infrastructură rutieră, chiar si microbii se vor dovedi mai eficienti decât statul-tâlhar român.

Un paradox al stiintei: pentru a face fată riscurilor generate de tehnologiile noi (energia nucleară), e nevoie de tehnologii si mai noi (robotica). Cercetarea intră într-un cerc vicios, având misiunea de a se proteja de propriile progrese; cititi aici detaliile.

Oricum, dacă robotica va furniza solutii pentru riscurile nucleare întelese de comunitatea internatională în contextul crizei de la Fukushima, e cazul să ne întrebăm ce s-a întâmplat cu cercetarea românească într-un domeniu în care, între 1980 si 1990, cu toate lipsurile, România părea că a reusit să-si fondeze o scoală.

De câteva luni am început să dezvolt – mai degrabă discret, temeinic, fără a da sfoară în tară, fără publicitate si PR – un centru pentru inovatie aplicativă în cadrul Fundatiei pentru Dezvoltarea României. În primul rând pentru că – e de domeniul evidentei – statul român pare expert în a descuraja si a irosi creatiile românilor.

Nu promit nici pe departe că orice idee va deveni realitate sau că orice solutie se va aplica; stiu însă sigur că ideile si solutiile vor fi ascultate, fisate, analizate. În fond, respectul pentru capacitătile noastre inovative este o formă a respectului pentru viitorul nostru si al copiilor nostri: cel mai bun mod de a prezice viitorul este să îl inventezi - spune pe undeva Alan Kay.

Contactele necesare le găsiti aici.

În câteva decenii, dezbaterile vizând relatia dintre libertate, responsabilitate si genetică vor ajunge si pe scena politică. Pe masură ce oamenii de stiintă descoperă gene care explică orice (pornirile criminale, comportamentul deviant, violenta etc) căpătăm scuze ”medicale” pentru erorile noastre morale.

E un domeniu în care gândirea conservatoare îsi va dovedi utilitatea la zi, fiind polul ideologic care pledeaza în cea mai mare masura pentru libertate si responsabilitate individuală.

Spuneam vineri că voi povesti despre întâlnirea cu profesorul Yunus.

Înainte s-o fac, totusi, as vrea să vă lansez o provocare:

plecând de la datele accesibile aici, cum credeti că putem transa problema regional vs. global care transpare în munca lui Yunus? Nu orice societate poate reproduce conditiile folosite de profesor în sistemul său initial de micro-creditare; cum globalizăm sistemul, în acest caz? O putem face? Cum a solutionat Yunus însusi problema?

Câstigătorul primeste chiar lucrările laureatului Nobel.

P.S. Câstigatorul:

Buduru Says:

noiembrie 1st, 2010 at 12:23 pm

Intr-o economie de piata, cei mai multi bani sunt castigati de catre cel care “scrie” (la figurat, nu la propriu) cartea, nu de catre cel care aplica principiile din carte.
N-a existat, in nicio carte de marketing, notiunea de “publicitate televizata”, pana cand ea n-a fost efectiv aplicata de catre “unul” care-a “scris” acest lucru.
Cam asa este si cu teoriile d-lui profesor Yunus. Ii analizam cartile, sau le scriem pe-ale noastre?
In opinia mea, nu exista o solutie globala. Solutia globala nu poate fi decat o rezultanta a solutiilor regionale/nationale/locale, date fiind particularitatile fiecarei zone.
Pentru asta, trebuie sa intelegem fenomenul.
Comunismul porneste de la premisa ca toti oamenii sunt egali. Cel care munceste mai mult (ca-i mai destept, ca-i mai voinic, etc.) va primi tot atat cat si cel care munceste mai putin (ca nu-i atat de destept, nu-i atat de puternic, etc.). In timp, cel care munceste mai mult va munci din ce in ce mai putin, ca sa fie “egalul” celuilalt. In concluzie, teoretic, economia se va echilibra la nivelul celui mai slab om. Adica, foamea, baieti!
Capitalismul porneste de la premisa, corecta, ca oamenii nu sunt egali si trebuie sa castige ca atare. Da, dar un asemenea mecansim face ca, in timp, un numar din ce in ce mai mare de oameni (mai putin dotati) sa saraceasca, iar un numar din ce in ce mai mic de oameni (mai dotati) sa acumuleze banii de pe piata. Asa ajunge consumul sa se prabuseasca, averile sa se-mputineze, vine criza/trece criza si se reia un ciclu economic.
Practic, asa-nteleg eu, profesorul Yunus propune ca oamenii bogati sa stimuleze consumul din propriul buzunar si doar sa-si recupereze banii, din cresterea consumului, fara a avea profit, pentru a nu accelera (ba chiar a frana) ciclul ala, Kondratiev, despre care vorbeam mai sus.
Ce inseamna, practic, eradicarea saraciei? Inseamna cresterea consumului. Din aceasta crestere a consumului real (spun consum “real”, pentru ca si cu acest consum e o poveste lunga, ce nu-si are locul aici) , care genereaza crestere economica sanatoasa, care genereaza nivel de trai superior, profesorul Yunus spune ca bogatii sa nu ia deloc (sau foarte putin), iar cea mai mare parte s-o ia saracii.
Ei, si-acum, dupa introducerea asta plictisitoare, cum aplicam ceea ce spune Yunus la nivelul Romaniei (spun Romaniei, pentru ca asta-i cartea pe care trebuie s-o scriem noi, asta-i contributia noastra la solutiile regionale/globale)?
Exista doua cai, zic eu:
- una este calea naturala (sa-i spunem liberala), prin care bogatii inteleg fenomenul si, in functie de interese, finanteaza, benevol, afaceri sociale (asa cum strange Yunus fonduri astazi – dar mult prea putin, pentru un efect global);
- a doua este calea artificiala, prin impozite si taxe, statul urmand sa se ocupe de finantari (sa-i spunem calea social-democrata).
Prima cale ar fi cea mai sanatoasa, dar nu cred ca-i realizabila, tocmai pentru ca oamenii nu sunt egali. Bogatii sunt si ei in competitie, unul cu altul, si putini vor accepta sa investeasca fara profit imediat, riscand sa fie depasiti, in top Forbes, de altii.
A doua cale se aplica, in Romania, de 20 de ani. Statul, cu banii pe care ni-i ia, finanteaza borduri si patinoare, care genereaza cresteri ale PIB doar pana la finalizarea lucrarilor, dupa care nimic, zero, canci. Sau, mai rau, genereaza cheltuieli de intretinere. Si reprezentantii statului numesc asta “investitii”.
Asta-i natura umana, n-ai ce-i face! De-aia n-a fost eradicata saracia pana astazi si nici nu va fi vreodata!
Sa dea Dumnezeu sa ma contrazica istoria si sa se-aplice prima cale, fie ca a fost teoretizata de profesorul Yunus, sau de oricare altul!

Este, daca doriti, profesiunea mea de credintă când vine vorba despre dezvoltarea României: inteligenta românilor depăseste media uzuală în privinta creativitătii si capacitătii de adaptare si reprezintă principalul nostru capital (în contextul în care mai avem mult de recuperat în termeni de capital tehnologic sau financiar).

Misiunea noastră – iar eu fac asta prin Fundatia pentru Dezvoltarea României – este să descoperim la timp vocatiile speciale si să le oferim conditii optime pentru a creste sănătos. Si, mai cu seamă, este să sprijinim orice formă de inventivitate si creativitate care pot transforma România – dintr-un simplu importator întârziat de tehnologii – într-un motor al dezvoltării intelectuale.

Si dacă vă îndoiti ca noi, românii, avem această capacitate – trebuie să cititi articolul de aici.