Când devii persoană publică iti asumi – si nu trebuie să te plângi de asta, a fost optiunea ta – tot soiul de intâlniri, acuzatii si lupte ”exotice”. Zilele trecute, de pildă, am descoperit cum un simpatic critic al acestui blog, domnul Robert Horvath, luptă zelos împotriva mea cu… Interpolul pentru că nu i-au apărut niste comentarii
. Cam in aceeasi maniera, Traian Băsescu vorbea, in campania din 2009, despre cum vreau eu să mă înfrupt din sarea României, împilând pe cale de consecintă poporul.
Cea mai haioasă acuzatie de gen datează însă din urmă cu 6-7 ani – si a facut obiectul unei ”anchete” in toata regula. Intr-o plangere, un cetatean indignat declara Politiei că, în timp ce cobora scările tribunalului Bucuresti, citez, ”Dan Voiculescu a trecut în fugă si i-a smuls borseta, dispărând ulterior cu ea”. Cu tot amuzamentul implicat de scenă, organele de cercetare fuseseră sesizate – iar eu trebuia să-mi probez nevinovătia: nu, nu am trecut fulgerator pe scările tribunalului, atentand la borseta omului. Intâmplarea făcea totusi ca în perioada presupusului ”furtisag în viteză” să fi fost plecat din tară, lucru demonstrat de documentele de călătorie – asa ca am inchis rapid povestea.
Altfel EVZ ar fi titrat si astăzi: Voiculescu nu si-a clarificat inca implicarea in Operatiunea Borseta
.












