Oct 19

Mă bucur de fiecare dată când Guvernul adoptă măsuri salvatoare pentru care îmi răcesc gura de ani buni.

Reducerea TVA-ului la produsele alimentare, neimpozitarea profitului reinvestit sau fondul de solidaritate sunt soluții care s-au dovedit în timp a fi nu doar necesare, ci și foarte utile atunci când sunt corect implementate.

Încă din 2006 m-am luptat cu Băsescu și cu oamenii săi pentru a impune un Fond de Solidaritate. Și nu unul simbolic și inutil, ci unul care ar fi prevenit cu adevărat deficitul semnificativ înregistrat constant la fondul de pensii în ultimii 10 ani. Citiți stirea din 15 august 2007:

”Preşedintele PC, Dan Voiculescu, spune că îşi va da demisia din Parlament dacă Senatul nu va aproba proiectul de lege al PC privind crearea fondului de solidaritate. „Fondul de solidaritate, de 1%, rămâne prioritatea noastră. Este atât de prioritar încât, dacă Senatul, în primele săptămâni după 1 septembrie, nu va aproba proiectul, eu personal îmi dau demisia din Parlament – atât de grav este pentru mine şi atât de important”, a spus Voiculescu.

Fondul de solidaritate urma a fi finanțat dintr-o contribuție de 1% din profitul anual al operatorilor economici a căror cifră de afaceri anuală depășește 1.000.000 euro, bani care ar urma să ajungă la pensionarii al căror venit este mai mic decât salariul minim pe economie”.

Credeți că ”solidarii” de atunci au mișcat vreun deget? Credeți că atunci când mi-am dat demisia, din rușinea de a nu-mi respecta promisiunile, a catadicsit vreunul dintre ei să ia în calcul avertismentul meu privind subțierea fondului de pensii?

Acum Guvernul a îmbrăţişat ideea corectă a unui Fond de Solidaritate (pe care, în fond, nu contează cine l-a propus), dar au reușit performanța de a anunța o măsură plină de ambiguităţi și erori, și o nouă taxă care nu se aplică firmelor mari, ci angajatului, iar fondurile nu se îndreaptă către cei mai încercați români, ci către buget.

Pentru că exact în acest context, în care țara are nevoie urgentă de fonduri, în special pentru pensii, pe fondul nivelului excepțional al creșterii economice, în fața provocărilor inevitabile care ne așteaptă, este momentul să se implementeze această măsură eficientă si funcțională.

Și atunci, cu regretul că am pierdut timp prețios, reiau aici coordonatele esențiale care nici înaintea crizei economice din 2008-2009 nu au fost înțelese corect, despre care scriam aici, pe blog, inclusiv pe 9 aprilie 2013:

De peste 20 de ani, România nu a reușit să asigure o plasă de siguranță pentru categoriile vulnerabile (pensionari, tineri, familii cu mai multi copii și cu venituri reduse).

În cele două mandate de parlamentar (2004-2008 si 2008-2012) am inițiat două proiecte legislative care vizau instituirea unei susțineri financiare pentru cei mai încercați români.

Concret, în ambele legislaturi am propus un Program de solidaritate socială, finanțat dintr-o contribuție de 1% din profitul anual al operatorilor economici a căror cifră de afaceri anuală depășește 1.000.000 euro.

În ciuda legitimității și utilității acestui proiect, care oferea un ajutor esențial categoriilor vulnerabile, iar firmelor prospere le asigura șansa de a-și asuma responsabilitatea socială, majoritățile parlamentare controlate de Traian Băsescu au respins propunerea.

Dar, după alegerile din noiembrie 2012, avem o altă majoritate. Există acum capacitatea și voința de a asigura, fără a afecta echilibrul bugetului public, un FOND DE SOLIDARITATE pentru 3 categorii vulnerabile:

  1. pensionarii cu venituri lunare mai mici de 500 de lei;
  2. tinerii cu venituri lunare mai mici de 1000 de lei;
  3. familiile cu peste 3 copii și un venit lunar pe familie mai mic de 2000 de lei.

Fondul de Solidaritate, administrat de Ministerul Bugetului, poate fi alimentat cu o contribuție de 1% din profit, plătită de firmele mari care îndeplinesc cumulativ 2 condiții:

  1. cifra de afaceri anuală de peste 1 milion de euro;
  2. profit anual de peste 100.000 de euro.

Am convingerea că firmele serioase, cu profituri substanțiale, își doresc să contribuie cu 1% din profit la progresul societății care le asigură condițiile necesare pentru a face performanță economică.

Știu, nu este un proiect ușor de concretizat. Dar o majoritate de 70% are forța de a reuși acolo unde alții nici nu au îndrăznit să încerce.

Fondul de SOLIDARITATE reprezintă o soluție utilă pentru România și o șansă pentru USL de a confirma încrederea care i-a fost acordată.

Fondul de solidaritate este un proiect apolitic, esențial din punct de vedere social și sustenabil din punct de vedere financiar.


Execuția bugetului de asigurări sociale de stat

Categorii de venituri si cheltuieli (BASS), în milioane lei VENITURI – total Subvenţii CHELTUIELI – total %subvenție din cheltuieli Excedent/ Deficit total (fără subvenție)
2006 20.277,30 0.00 18.494,30 0.00% 1.783,00
2007 24.632,00 0.00 23.093,70 0.00% 1.538,30
2008 32.832,60 1.379,60 33.704,60 4.09% -2.251,60
2009 40.638,90 6.397,50 40.390,80 15.84% -6.149,40
2010 42.873,00 10.954,70 42.640,50 25.69% -10.722,20
2011 48.144,00 13.329,30 47.968,60 27.79% -13.153,90
2012 48.849,60 13.148,70 43.784,30 30.03% -8.083,40
2013 50.129,10 12.254,20 49.915,50 24.55% -12.040,60
2014 52.318,90 13.471,90 47.363,30 28.44% -8.516,30
2015 54.941,90 18.363,70 54.705,00 33.57% -18.126,80
2016 52.468,75 15.096,96 52.196,57 28.92% -14.824,78
2017 57.087,12 14.079,80 56.806,06 24.79% -13.798,74

Sursă: Ministerul Finanţelor Publice

 


Oct 17

Nu știu câtă lume știe că astazi este Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei. Natura umană face ca atunci când lor le este bine, majoritatea oamenilor să manifeste indiferență față de cei cărora nu le este bine.

Din nefericire, majoritatea populației din România cunoaște gustul sărăciei și ce este mai grav este că guvernele nu au găsit până acum instrumente care să ducă la reducerea numărului oamenilor care nu pot pune un ban deoparte pentru zile negre.

Voi propune actualului Guvern un set de măsuri care să ușureze viața celor aflați în nevoie. Pentru aceasta sunt necesare:

1. O evidență strictă pe cele 3200 de localități din România, cu populația care trăiește la nivelul pragului de sărăcie.

2. O evidență a celor care au capacitate de muncă și nu vor sau nu au unde să muncească (este importantă delimitarea riguroasă a celor două categorii).

După realizarea punctelor de mai sus de către Direcția Națională de Statistică și de alte autorități locale sau centrale, voi prezenta un plan cu un pachet de legi care să reducă sărăcia cu cel puțin 25% în următorii doi ani.

Cele de mai sus implică decizia politică și dacă ea nu va fi luată, istoria va marca această lipsă de interes și moralitate din partea politicienilor.

Oct 15

Prima și cea mai importantă critică pe care umanismul pragmatic o aduce societăților contemporane, inclusiv celor dezvoltate, este greșita folosire a valorii umane, sub-utilizarea sistematică a resurselor creative ale oamenilor. Încă din primii ani ai mileniului III, am semnalat prin doctrina umanistă pericolul capital al reducerii capacităților de a inova și întreprinde la statutul subordonat de „forță de muncă” sau de simplu „ingredient” al proceselor economice.

În cartea „Omenirea, încotro?”, apărută în 2014, am dezvoltat ideea necesității unei revoluții în modul de utilizare a resurselor umane cu noi argumente ce valorifică teoretic experiența evidențiată de criza economică izbucnită în 2008. Plecând de la constatarea că societățile postindustriale au redus și reduc la maxim posibil rolul forței de muncă, am semnalat faptul că procesul de degradare a resurselor umane la nivel de ingredient productiv împinge economiile contemporane spre evoluții nefaste, cu efecte negative greu de cuantificat pe termen lung.

Nu este vorba, în raport cu aceste evoluții, doar de considerente umanitare vizând injustiția plasării valorii umane în poziția de simplu element al unui calcul de profitabilitate – considerente invocate uneori de doctrinele de stânga. Este vorba, dimpotrivă, de considerente teoretice profunde, vizând însăși supraviețuirea sistemului economic contemporan.  Considerarea factorului uman ca subordonat calculului economic, fie că este vorba de câștigul material imediat sau de profitul economic pe termen lung, este o eroare care în ultimă instanță conduce la eșecul modelelor economice care procedează astfel.

Ideea nu este nouă. Încă din 2004, într-una dintre lucrările în care vorbesc despre doctrina umanistă, spuneam că singura soluție viabilă la problema sub-utilizării valorii umane și a degradării continue a statutului resurselor umane este atragerea într-o proporție cât mai masivă a oamenilor în sfera antreprenoriatului, în sfera clasei de mijloc caracterizate de „independența materială și de mentalitate” (ideea este dezvoltată în cartea ”Societatea umanistă”, publicată la Editura Intact, în anul 2004).

Numai transformarea cetățenilor din simpli „angajați” în posesori și administratori ai unor proprietăți utile, active, în întreprinzători independenți, poate ridica omul modern de la treapta elementară de „forță de muncă” la nivelul de persoană independentă, creativă, care nu trăiește cu teroarea  – ce l-ar face cu ușurință manipulabil –  că, dacă azi își pierde sursa de venit, mâine nu poate asigura această subzistență. Cu alte cuvinte, transformarea în proprii lor stăpâni.

În ciuda avertismentului pe care l-am lansat prin doctrina umanistă încă din primii ani ai mileniului III, la care s-au adăugat ulterior și unele semnale înrudite ale unor economiști reputați, evoluțiile iresponsabile privind tratamentul acordat resurselor umane au continuat și s-au agravat la nivel mondial. În prezent însă, sub presiunea fără precedent a modernizării tehnologice, experții economici încep să realizeze riscurile sub-utilizării valorii individuale și să înțeleagă necesitatea revoluției umane a transformării simplei „forțe de muncă” în forță antreprenorială.

Declarații recente, vin să confirme acest lucru.  Sean Culey, expert în trans­formarea afa­ce­rilor şi vicepreşedinte în cadrul Manucore – o reţea de lideri de busi­ness din zona de pro­ducţie şi supply chain, prezent la o con­ferinţă orga­nizată zilele acestea la Praga de către P3, unul dintre cei mai mari investitori şi dez­voltatori europeni de proprietăţi logistice, a semnalat auditoriului că rapiditatea schimbării tehnologice pune în fața companiilor cerințe imperioase de adaptare rapidă: „În 2013, unui robot îi lua 3 minute şi 20 de secunde să ia un produs, să îl împacheteze şi să îl dea mai departe, iar toţi liderii din business erau sceptici, spuneau că durează prea mult şi este ineficient. Câteva luni mai târziu, aceeaşi sarcină era finalizată în doar 1 minut şi 12 secunde. Lucrurile se schimbă foarte rapid, iar cine nu se adaptează va pierde în faţa competiţiei“.(Ziarul financiar, 13 octombrie)

Care credeți că este însă direcția în care trebuie să meargă firmele economice, pentru a se adapta revoluției tehnologice accelerate la care asistăm? Direcția este exact aceea a dezvoltării antreprenoriatului, pe care umanismul pragmatic o recomandă de aproape două decenii:

„Concentraţi-vă pe o strategie pen­tru clienţi pe termen lung, experimen­taţi şi inovaţi în mod constant şi dez­voltaţi o echipă de antreprenori în interiorul companiei. Nu mai folosiţi oamenii ca pe nişte resurse, începeţi să îi trataţi ca pe nişte antreprenori, pentru că astfel vă vor aduce valoare şi vouă, şi clienţilor voştri“, a mai spus Sean Culey. În opinia lui, oamenii nu îşi vor pierde joburile ca urmare a avansului adus de tehnologie, însă conţinutul acestora se va schimba semnificativ.

Strategii economici și tehnicienii ce explorează direcțiile de dezvoltare a societății moderne confirmă astfel atât diagnoza umanistă, cât și soluțiile pe care le-am propus încă de la începutul anilor 2000: nici o societate care sub-utilizează resursele umane nu poate fi sustenabilă, de unde decurge ideea umanistă directoare pe care am enuntat-o in cartea ”Societatea umanista” din 2004:  Teza noastră este că, pe termen foarte lung, succesul unei societăți, în particular competitivitatea ei, înțeleasă într-un sens larg, este dată de proporția în care respectiva societate reușește să-și exploateze zestrea fixă de valoare umană cu care este dotată în mod natural.

Competiția va fi câștigată numai de către companiile, comunitățile și societățile care se vor dovedi capabile să reevalueze și repoziționeze valoarea umană, ridicând individul, redus astăzi la nivelul de ingredient al producției, până la rangul de inovator și antreprenor, și reabilitând astfel clasa de mijloc, ce concentrează majoritatea agenților activi ai antreprenoriatului și inovației, ca principală forță economică, socială și politică a contemporaneității.

Oct 12

De-a lungul istoriei, poziționările antagonice nu au dus la nimic bun și au avut efecte nocive asupra oamenilor.

Încă de acum 2 ani am prevăzut că în 2018 va fi începutul unei noi crize la nivel global. Sugerez factorilor responsabili să formeze un grup de reflecție format din specialiști în economie care să deseneze scenariile posibile pentru anul viitor.

Sep 21

După cum vă spuneam săptămâna trecută, am fost plecat câteva zile din țară. Nu am să vă încarc cu detalii despre investigațiile mele medicale – totul a decurs bine până acum. În mod previzibil, urmează operația.

Vreau însă să vă povestesc o întâmplare reală, la care vă invit să vă gândiți.

Întâmplător, în una din aceste zile în care am fost plecat, am avut o scurtă discuție cu un cetățean britanic. Printre altele, la un moment dat, l-am întrebat cu ce se ocupă în Anglia. Mi-a spus că are o fabrică cu peste 3.000 de angajați care produce mobilă de bucătărie, cu o cifră de afaceri de sute de milioane de euro. Un domeniu nou și interesant în care și românii ar putea investi, m-am gândit eu.

L-am întrebat care este durata medie de viață pentru mobila de bucătărie. Conform experienței sale, aceasta ar fi de 7 ani – mi-a spus el.

Bun și după ce piața de mobilă se va sătura, pentru cine mai fabrici? l-am întrebat.

Închid temporar fabrica până când crește din nou cererea!, a replicat el.

Nu am putut să nu îl întreb: Și cu cei peste 3.000 de angajați ce faceți când fabrica se închide? TRASH! a fost răspunsul antreprenorului britanic.

În final, am vrut să știu când vrea să repornească fabrica, de unde ia alți muncitori. Relaxat, mi-a explicat că forță de muncă există din belșug.

Pe mine, convingerile umaniste m-au făcut să mă gândesc, în primul rând, la cei peste 3.000 de oameni, în detrimentul rațiunilor ce țin de profitabilitatea unui business – cu toate că, nici acestea din urmă nu sunt de neglijat.

Voi ce credeți?

Oct 14

În opinia mea, efectul negativ al globalizării determină creșterea inegalității. Iar, în mod evident, efectele acestei inegalități sunt mai pregnante în perioade de criză.

Concluzia mea este că sistemul capitalist în forma sa monopolistă nu va rezista ca sistem.

După mai mulți ani a venit și confirmarea Fondului Monetar Internațional care susține că austeritatea este rea și datoriile sunt bune.

Deci globalizarea și austeritatea pun în pericol creșterea economică.

Este o necesitate istorică apariția unei noi paradigme care să contureze noul sistem politic, economic și social mondial.

Vorbesc despre sistemul umanist care va încerca să facă suma principiilor sistemelor de până acum și care va demonstra că pe glob există din abundență capital financiar și capital uman.

Ceea ce lipsește este inițiativa privată, dezvoltarea intensivă a antreprenorilor în paralel cu controlul sever al marilor corporații economico-financiare-bancare.

Am expus parțial această teorie și într-una din cărțile mele. Se pune problema schimbării paradigmei existențiale prin creșterea determinantă a rolului naturii umane în evoluția societății globale. În acest context, doresc să supun dezbaterii oamenilor de știință din domenii diferite o dilemă la care eu însumi nu am găsit răspuns: Cum promovăm creșterea competitivității și cum limităm efectele competiției? La scaraă globală, această dilemă trebuie elucidată cât mai repede cu putință.

Sunt deschis opiniilor și dezbaterilor, astfel încât împreună, cât mai repede, să reușim să oprim adâncirea prăpastiei care ar putea să ne producă mari prejudicii în următoarele decenii.

Oct 12

Nivelul consumului de produse agroalimentare cumpărate de români din import a depășit cotele alarmante. La fel ca și în 2008, cererea românilor depășește net producția internă, astfel că importurile au creșteri nesănătoase, accentuând riscul unor dezechilibre macroeconomice.

Față de semestrul I din 2015, în primele 6 luni ale anului 2016, românii au consumat din import cu 28 de milioane de euro mai multe produse de brutărie și patiserie, cu 25 de milioane mai mult zahăr, cu 20 de milioane mai multe preparate alimentare, cu 20 de milioane mai multă ciocolată, cu 18 milioane mai multe brânzeturi, cu 17 milioane mai multe banane, cu 15 milioane mai multe țigări și tot cu 15 milioane mai multe citrice.

Per ansamblu, conform sintezei Ministerului Agriculturii, am importat produse alimentare de 2,9 miliarde de euro.

Conform datelor INS, deficitul balanței comerciale a ajuns la 4,46 miliarde de euro iar repercusiunea negativă a acestui dezechilibru se va resimți în curând.

Într-o perioadă în care vânzările de alimente cresc cu aproximativ 30%, contribuția la creșterea PIB la agricultură este zero.

Se știe că în 2015 economia a crescut pe baza consumului. În 2016, crește pe baza consumului bazat pe importuri. În fața acestei creșteri, producția și-a decelerat creșterea medie de la +6% la +2% și se îndreaptă vertiginos către zero.

Am avertizat și în 2008. Inutil ar spune unii.

La fel ca și atunci, consider că încă avem soluții: investițiile și un pachet de măsuri dedicat clasei de mijloc, care să conțină credite fără dobândă și facilități fiscale în primii 3 ani de activitate, ar reporni economia și ar reduce semnificativ șomajul.

Creșterea consumului pe baza importurilor devine o bombă cu explozie întârziată.

Aug 22

Multe dintre previziunile mele s-au adeverit în timp. Și nu doar cele politice – preferatele adversarilor mei, ci și cele economice.

În 2004, am susținut că România nu este pregatită să adere, mai devreme de 2020, la moneda unică europeană, deși Traian Băsescu le-a promis românilor, ani la rândul, că din 2015 vor trece la euro.

Încă din 2006 am cerut ca TVA-ul să fie redus la toate alimentele de bază pentru pentru reducerea economiei subterane și pentru creșterea veniturilor la buget.

Am avertizat, în 2010, că măsurile de auteritate sunt o greșeală pentru că reduc consumul.

Iar exemplele ar putea continua, și nu din vanitate.

Am fost de multe ori întrebat care este criteriul, factorul generator al acestor abordari.

Secretul, sursa o reprezintă atmosfera naturală de umanism si preocuparea permanentă în a găsi soluții, modalități, metode și noi mijloace de creare a echilibrului în existența oamenilor. De altfel, toate lucrurile bune și rele din prezent și, în special, din viitor derivă din această dorință naturală și din lupta de a obține acest echilibru care este atât de necesar.

Însă despre principiile umanismului și avantajele lui am să vă mai scriu.

Iun 23

Autoritățile și specialiștii au datoria să informeze corect opinia publică cu privire la următoarele date:

România a avut 94 de proiecte majore aprobate de Comisia Europeană cu o valoare globală de 10,87 miliarde euro.

Conform deciziei Comisiei din 20.03.2013 C(2013)1573 final privind aprobarea orientărilor referitoare la încheierea programelor operaționale, dacă aceste proiecte nu au fost finalizate în perioada de programare 2007-2013, ele vor putea fi finalizate în următoarea perioadă de programare cu afectarea directă a fondurilor alocate intervalului 2014-2020.

În situația în care proiectele aprobate nu au fost finalizate până la data de 31 decembrie 2015, acestea nu vor fi acceptate pentru continuarea lor din fondurile aferente perioadei 2014-2020, urmând a fi finalizate din fondurile beneficiarilor până la 31.03.2017.

PS: Reamintesc care sunt cele mai importante realizări ale României din perioada de programare 2007 – 2013: rata de absorbție de 40,1%; 8.151 noi locuri de muncă; 60 de IMM-uri sprijinite în faza de lansare; 800 km de drumuri reabilitate; 11 km de drumuri noi și un număr de 244.207 participanți la cursuri de formare.

Aceste date sunt infime dacă ne raportăm la Polonia, de exemplu, care a înregistrat o rată de absorbție de 75%, a reușit să creeze 43.084 de noi locuri de muncă, să sprijine 1.355 de firme noi, să conecteze un număr de 818.484 de persoane la internet de bandă largă, să construiască 430 km de drumuri noi, să reabiliteze alți 5.365 km de drum, să reabiliteze 128 km de cale ferată, să sprijine un număr de 1,71 milioane de persoane prin Fondul social european.

Reprezintă aceste date un semnal suficient de alarmă?

Mai 27

Mi-am propus să profit de atenția, deja consacrată, pe care presa o acordă carților mele pentru a vorbi despre o temă folosită în special pentru atacurile politice. În rest, puțini vorbesc despre asta: nu e breaking news.

Și totuși, e o temă de o importanță și de o gravitate excepționale care va ajunge să fie de interes – ca multe altele – abia atunci când efectele vor fi greu de reparat.

Atunci când am scris cartea ”Dezvoltarea economică durabilă – rolul fondurilor europene structurale și de investiții”, la sfârșitul anului 2014, nu m așteptam ca, în mai 2016, absorbția fondurilor europene pentru exercițiul bugetar 2014-2020 să fie ZERO.

În partea de concluzii a acestei crti, am vorbit despre necesitatea atragerii fondurilor europene într-un domeniu esen?ial precum infrastructura de transport din România.

Avem grad de absorbție zero din fonduri europene pentru proiecte cu un impact major asupra societății (pentru reabilitarea școlilor, construirea de spitale si autostrăzi).

În ultimii 10 de ani, nu am încetat să vorbesc în calitate de senator, economist sau simplu cetățean, despre această oportunitate și să sesizez autoritățile competente.

La fel am facut și astăzi, adresându-mă printr-o scrisoare oficială celor care au puterea sa schimbe lucrurile. Am propus asumarea raspunderii pe Master Planul pe transporturi care se afla, de mai bine de un an blocat în Parlament.

Este timpul să deschidem ochii!

Repet: Banii Europei nu sunt un moft, ci șansa României de a intra cu capul sus în lumea civilizată.

PS: Cei care doresc să aprofundeze subiectul, pot citi aici cartea ”Dezvoltarea economică durabilă – rolul fondurilor europene structurale și de investiții” publicată în decembrie 2014 la Editura Monitorul Oficial