Motto 1:
andy spune:
Iunie 3rd, 2009 at 8:09 am
…Ce ma intereseaza este un comentariu privind esecul/semi-esecul start-up-ului politic ce se numeste PUR/PC…
Motto 2:
anamaria spune:
Iunie 3rd, 2009 at 8:43 pm e
In urma cu cativa ani, cand tocmai iesisem de pe bancile liceului, m-am inscris si eu in PC, PUR la acea vreme. Din pacate, toti, dar absolut toti cei de acolo au umblat numai dupa capatuire si nu i-au interesat problemele reale si nici tineretul… Atunci am vazut un fost ministru al dumneavoastra, pentru care aveam cel mai mare respect, destrabalandu-se ca ultimul mahalagiu. Tot acolo am vazut un presedinte de filiala ce alerga pe marginea unei piscine numai in chiloti, mimand ca zboara, insotit de grupul de amante.
Motto 3:
anouk spune:
Iunie 1st, 2009 at 12:44 pm
“…Domnule Voiculescu, ati primit vreodata un feed-back de la un tanar care a incercat sa se inscrie in partid, in teritoriu, nu in Bucuresti? Daca nu vi-l ofer eu: conducerea locala este alcatuita din aceeasi unsurosi oameni de afaceri locali, ca si la celelalte partide… Credeti ca as accepta vreodata sa activez sub conducere unor asemenea indivizi? Cum sa schimbam noi tinerii tara asta, daca organizatiile de tineret ale partidelor sunt un fel de exponate de vitrina, fara nici un rol in conducerea partidului, bune de aratat pe la chefuri si intalniri: Uite, ba, cati tineri avem noi in partid,astia-s viitorul, tata, vezi ce ascultatori impart afisele cu fosilele astea pe care le promovam pe la alegeri?
Partidul Conservator a început mediocru. Şi a continuat ceva mai slab. A fost un start-up călduţ. Şi-a devenit un follow-up de-a dreptul rece.
Motivul ?
N-a avut marketing politic. N-a avut public-ţintă. Nici context. Nici oportunitate. A apărut ca o mişcare atemporală, care vorbea despre valori. Şi alte chestii bizare. Cam aşa apăreau partidele în secolul al XIX-lea. Doar că acum e alt secol.
Totuşi, chiar şi aşa, PC s-a mişcat rezonabil un timp. A dărâmat nişte baroni locali. A dat spre 20 de preşedinţi şi vicepreşedinţi de Consilii Judeţene. A fost ”soluţia salvatoare” când România intrase în blocaj politic (Mai târziu, după ce criza a trecut, ”salvatoare” a fost înlocuită cu ”imorală”)
Şi, apoi, s-a dezumflat. A pierdut din ritm şi viteză.
Cine-i vinovat?
Eu, în primul rând. Pentru că, gogeamitea mogulul, nu m-am priceput la comunicare şi PR. Am început, prin 1990, fiind “generalul lui Ceauşescu”. După câţiva ani de luptă, când Băcanu şi-a cerut scuze, n-am mai fost chiar general; am devenit “beneficiarul conturilor”. Când începusem să mă obişnuiesc cu postura, din lipsă cronică de probe, am fost retrogradat: iată-mă “colaborator al poliţiei politice”. Puteam să mă resemnez şi cu asta, dar nu era suficient: trebuia să fiu “turnător”. Şi, pentru ca groaza să fie completă, nu puteam fi turnător de rând – din aceia care vorbeau despre colegul cutare; nu, din ăsta n-am fost. În schimb, îmi turnam rudele. E drept, fără să spun un cuvânt despre ele. Sigur, deci nu chiar rudele, ci “cadrul” care a contribuit la fuga acestora din ţară; un biet funcţionar idealist, rătăcit într-un regim totalitar, strivit sub talpa turnătorului Voiculescu. Bine, bine, dar unde-i “cadrul”? Păi nu e! Pentru că rudele au plecat cu voie, nu au fugit. Ahaaa, deci ”cadrul” însemna ”contextul” !?!
Precum în povestea lui Dănilă Prepeleac – care-a plecat la târg cu doi boi ca să facă afaceri şi s-a întors cu o plasă – eu am pornit la drum fiind “a prominent member of Ceausescu’s intelligence service”, mai exact “general in Ceausescu’s intelligence service, a fact which is well documented” (Tom Gallagher, “Return of the Poet”, 14 octombrie 2000, “Central Europe Review”) şi am sfârşit, patetic, ca un turnător care, în mod oarecum spectaculos, n-a reusit sa toarne pe nimeni.
Pe lângă această luptă pentru imagine – pe care eu am pierdut-o – Partidul Conservator a plătit în ultimii ani preţul mentalităţii de ”asistat” în care s-au complăcut mulţi dintre liderii săi. Nu-i nevoie de prea mult efort electoral: ”face Voiculescu o alianţă şi ne bagă-n Parlament”; nu-i nevoie de cine ştie ce relaţie cu presa: ”are Voiculescu televiziuni”; nu-i nevoie de donaţii şi cotizaţii: ”nu-i Voiculescu miliardar?”
În acest ritm, Partidul Conservator şi-a pierdut entuziasmul. Vitalitatea. Bucuria de a face politică. Iar astfel de căderi se plătesc. Iată de ce ne aflăm acum într-un punct critic: PC se va reforma radical sau va dispărea.
Eu – atât cat mai contează opinia mea platonică de fondator – cred într-un alt PC. Viu, proaspat, solid. PUR. Un PC tânăr, foarte tânăr, cu idei, cu forţă autentică, eliberat de inerţii şi neputinţă.
Ceva se va întâmpla în PC.
Punem pariu?
