E de notorietate faptul că nu-mi place Traian Băsescu. Totusi, observ în unele canale media, de ceva vreme, o înversunare personală, subiectivă, tot mai puternică la adresa acestuia. Sau a echipei sale. Mai puternică decât ne-am astepta, uneori, de la jurnalisti. Traian Băsescu face rău României – e indiscutabil. Încă cinci ani cu un factor destabilizator ca el îmi par de neimaginat. Nu ştiu însă dacă înverşunarea subiectivă în media e o soluţie justă. Sau eficientă.
Nu-i o concluzie, ci mai degrabă o întrebare pe care vi-o adresez. Care e punctul dincolo de care un jurnalist devine “luptător”, nu “comentator”? Poţi deveni – tu, jurnalistul – pătimaş şi pasional pentru un scop politic just?
Ieri, Traian Băsescu a fost invitat la TVR. A spus de 15 ori ”Voiculescu” si de 7 ori ”Grivco”. Delir! Se uitau moderatorii – oameni civilizati, inteligenti – ca la urs. Zâmbind jenati.
Mai tineti minte sceneta antologică ”Castravetele”? Orice era întrebat, Florin Piersic o dădea pe-a lui: ”Castravetele este un fruct dicotiledonat, de culoare galben-verzuie, care face parte din familia curcubitaceelor, are tulpina în formă de vrej…”.
Ieri, ”România Liberă” titra cu emfază: ”Politicienii, datori milioane de euro la Fisc”. Textul articolului e explicit: ” Cei mai mari datornici imobiliari ar fi Gigi Becali, Dan Voiculescu, Marian Oprisan, Dan Radu Rusanu, Gabriel Oprea si Adriean Videanu.” Si, mai departe: ” Dan Voiculescu, presedintele fondator al Partidului Conservator, ar avea TVA imobiliara neplatita de 6,8 milioane de euro (vanzari de 36 milioane euro)”.
Pe baza acestei informatii, cititorii au luat pozitie. Cititorul ”Mihai Viteazu” a comentat asa: ”V-AM SPUS EU CA TREBUIE IMPUSCATI S-AU CEL PUTIN ARESTATI LA MUNCA FORTATA TOT RESTUL VIETII IAR LEGEA SA O DEA POPORUL CARE SUFERA DE FOAME SI FRIG NU PARTIDELE CARE S-AU TRANSFORMAT IN CETE DE BANDITI SI TILHARI SA FIE LICHIDATI NU VA MAI SUFERIM .” Dan a scris: ”Pentru o amarata de amenda de parcare luata pe nedrept si sustinuta de “justitia” romana, mie mi-au trimis portarelul acasa. Nu a primit nimic, dar nici placut n-a fost. Lor, nestiilor care au devalizat miliarde in valuta, le va trimite cineva portarelul pe bune, sau se va musamaliza totul dupa alegeri?”. ”Nae Bolovan a scris: ”Aceste cazuri sint un exemplu complet, convingator al “democratiei” de tip Romanesc…Risul lumii…o totala lehamite…Oricum ar fi cazul.macar acum (la algeri) sa incercam sa boicotam aceste personaje si MAI ALES PARTIDELE SI PROTECTORII LOR !!!”
Si asa mai departe.
Stirea este falsă. Documentele atasate o demonstrează. Nu am datorii la Fisc, nu fac vânzări imobiliare, totul e o fantezie. Sunt alergic la datorii – reflex de copil sărac.
Nu vreau să mă justific: la câte mi s-au pus în spate, un TVA neplătit e floare la ureche. Din 90 si până azi, m-am confruntat săptămânal cu gogomănii de genul asta; orice rău imaginabil putea fi invocat – a fost invocat la adresa mea. Acum câtiva ani, de exemplu, am fost acuzat de tâlhărie. Un bătrân a scris negru pe alb că, în timp ce cobora pe scările unui tribunal, Dan Voiculescu a trecut în fugă si i-a smuls borseta cu 500 de lei.
Nu vreau, asadar, să mă justific. Vreau doar să exemplific un mecanism de denigrare. Pe care îl vom vedea înflorind în următoarele trei săptămâni. Din astfel de calomnii, adunate în straturi succesive, se nasc legendele mogulilor răi. Capitalistilor vinovati. Legende care sunt transformate apoi în teme de propagandă electorală. Până când oamenii, exasperati de propriile greutăti, ajung să strige, precum ”Mihai Viteazu” în ”România Liberă”:
Dragă Tolo (mama ta îmi spunea ”Croco”, probabil din cauza profilului ”tenace” – asa că îmi permit si eu să-ti folosesc porecla asumată public).
Totul e atât de simplu, încât nu merită lungit cu dezbateri despre ”independenta editorială” sau ”relatia ziaristului cu mogulii”: aveam dreptul la un telefon.
Si nu pentru că ancheta apărea într-un ziar cu care am o anumită legătură, ci pentru că, atunci când numele lui ”cutare” e implicat într-un scandal public, ”cutare” trebuie totusi întrebat cum stau lucrurile. Poate confirma, poate infirma, se poate interesa, poate cere lămuriri – dar trebuie să-i acorzi dreptul la toate aceste lucruri. E un principiu relativ banal – nu?
În rest, mica noastră controversă, în dimensiunea ei publică, arată bine. Arată matur si civilizat. Semn că presa din România – cu tot cu moguli – începe să capete primele fire albe. Marca întelepciunii.
În următoarea perioadă, preşedintele Traian Băsescu va asigura, în mod benevol, o campanie de notorietate şi promovare pentru o companie cu capital românesc. Având în vedere că impozitul forfetar a omorât zeci de mii de firme, iniţiativa reparatorie e lăudabilă…
Cu umor bun (și prudent) sunt ofertat aici pentru calitatea scriiturii.
Accept, în principiu. Fără salariu simbolic. Mai întâi, totuşi, vreau să văd condiţiile patronatului. Ca să nu mă trezesc pe urmă cenzurat sau chiar concediat când sunt în vacanță.
Cât despre nobila tradiţie Aquino – Voiculescu, uitați ce are de spus Jerome K. Jerome.
Vă recomand un articol al frumoasei doamne Rodica Ciobanu. Citiți aici.
Acum:
1. Povestea cu Voiculescu-circarul e chiar simpatică, dacă mă gândesc cum trag consilierii de mine să mai apar pe la un talk-show: ”trebuie”, ”e util”, ”e momentul să punctăm cutare idee”, ”nu ați mai ieșit de două luni”.
Și, până la urmă, nu mă duc.
Numărați de câte ori m-ați văzut la talk-show-urile Antenelor, Realității, TVR-ului și veți înțelege cât de însetat de imagine e Voiculescu. Consilierii mei au o glumă: cea mai bună veste pe care i-o poți da mogulului e că i s-a amânat o emisiune.
2. Dacă doream să-l maimuțăresc pe Trump, o puteam face de acum doi-trei ani, când mi s-a propus formatul ”Ucenicul” de-a gata, lucrat până la ultimul episod, cu personaje, scenarii și locații de filmare deja alese. Mi-a părut rău pentru munca echipei, dar am spus ”nu”. Motive: tocmai faptul că îl maimuțăream pe Trump și trebuia să mă dau în spectacol.
3. Emisiunea despre care vorbesc – o repet – nu are nicio legătură cu Trump ori cu imaginea personală. E un concept total diferit, iar apariția mea e punctuală și pasageră. Ideea emisiunii s-a născut aici, pe blog, în urma unui comentariu al vostru. Nu-l pot încă cita, e ”transparent” și se vor da producătorii de ceasul morții.
4. Să judeci un produs media cu câteva luni înainte de a ieși pe piață – să spui ce urmărește, pe cine imită, cum ar fi mai interesant – seamănă cu cronica de carte făcută în orb, după ce ai citit comentariul de pe copertă. Se practică în liceu. Nu-i prea profesionist. Nici prea responsabil.
Deşi voi rămâne la nivelul principiilor, vreau sa fiu cât se poate de clar în privinţa unui eveniment recent, care implică, deopotrivă, responsabilitatea televiziunilor şi solidaritatea blogosferei: rasismul e o mizerie.
Oricât de isteţ, cochet ori şmecheresc ar fi. Tot rasism se cheamă.
Umorul nu justifică niciodată sensibilitatea ori demnitatea noastră rănită.
