Din motive obiective sau subiective, ce pot tine de noroc, de o alegere neinspirata, de un context nefavorabil, multi dintre romani au pierdut prima sansa de a-si implini destinul, de a-si atinge potentialul, de a se realiza pe plan profesional si social.

Unii au inceput o afacere prea devreme, cand nu erau cu adevarat pregatiti; altii au inceput prea tarziu sau niciodata; unii s-au concentrat excesiv pe scoala, neglijand practica; altii nu au invatat suficient. Unii s-au ratacit printre prea multe incercari, altii nu au incercat niciodata sa-si gaseasca adevarata vocatie. Unii s-au multumit cu foarte putin, altii au tintit totul si nu au obtinut nimic.

In general, a existat la un moment dat o alegere neinspirata care le-a oprit ascensiunea.

Fara un ajutor, o indrumare sau chiar un pic de avant, persoane inteligente, creative, bine structurate, raman intreaga viata in umbra, irosindu-si nedrept inzestrarile.

De aceea, folosindu-mi experienta si cunostintele acumulate in cei peste 40 de ani in care am construit industrii de la zero, am descoperit si am promovat mii de oameni, iar multi dintre ei au devenit apoi proprii lor stapani, mi-am propus sa incep un proiect dedicat unei noi sanse.

Concret: in fiecare saptamana voi sta de vorba cu cei care cred ca merita mai mult si isi doresc sa munceasca cu adevarat pentru o noua sansa. Le voi asculta problemele, voi incerca sa inteleg unde au gresit si vom cauta impreuna cea mai buna solutie pentru a reconstrui un traseu profesional si social reusit.

Nu vom face minuni. Nu va fi un demers populist, nu vom oferi cadouri. Acest proiect NU se adreseaza celor care incearca sa castige fara munca.

Vom analiza onest erorile si vom discuta aplicat despre asumarea unor noi responsabilitati, despre descoperirea adevaratei vocatii si despre efortul necesar unei schimbari majore. Realitatea ofera posibilitati multiple si, uneori, o noua abordare, bazata pe experienta succesului, poate oferi o a doua sansa.

Cazul lui Julio Iglesias, a carui cariera de portar de fotbal la Real Madrid a fost brusc intrerupta de un accident de masina, iar apoi, intr-un nou context, si-a descoperit adevarata vocatie, care i-a adus celebritatea mondiala, reprezinta un exemplu relevant pentru modalitatea in care o noua sansa poate reconstrui destine ce pareau compromise.

Discutiile se vor purta live, de pe blog, prin apel video. Inscrierile, care vor contine datele de contact, o scurta descriere a biografiei dumneavoastra, cu precizarea momentelor decisive, se pot face pe e-mailul coolmogul@yahoo.com, in perioada iunie – august 2012. Pentru detalii accesati Regulamentul Proiectului “O noua sansa.”

Pe orice tema la zi pe care o considerati relevanta.

P.S: Echipa de monitorizare a actualizat Felixometrul. O serie de jurnalisti care au rezistat “tentatiilor puterii” au fost remaniati , altii, mai zelosi la ordinul de la Cotroceni, au fost promovati in instrumentul de masurat felicsii pe cap de ziarist serviabil…

Pentru ca nu imi pot imagina o categorie mai afectata deopotriva de criză, lipsa de respect pentru intelectuali si incompetenta leadershipului politic. Pentru ca vreau sa le inteleg de la ”sursă” problemele, oportunitatile, nemultumirile. Si pentru ca stiu că putem identifica împreună solutii mai bune decât cele identificate până acum.

Dacă sunteti profesori sau învătători e suficient să postati un comentariu – si începem discutia.

Iată de ce vă provoc la o întâlnire usor atipică: cu cei mai virulenti critici din on-line.  Cu cei mai convinsi, mai pasionati si mai autentici adversari. Cu cei care nu se multumesc niciodată cu mai putin de trei invective si două ofense la adresa mea.

Locul, data si temele întâlnirii le alegem de comun acord (plecând de la premisa optimistă că opiniile pot fi sustinute, bărbăteste, si dincolo de cadrul linistitor al monitorului).

Până atunci, însă, avem nevoie de nominalizări si auto-propuneri. În caz de balotaj, facem un sondaj on-line.

Asadar? Zoso? Arhi? Spartakus?

Ce ziceti?

Şi să oferim, cu această ocazie, Premiile de Excelenţă ale Fundaţiei pentru Dezvoltarea României.

Urmăriţi mai jos filmul evenimentului de anul trecut şi, dacă vă interesează, exprimaţi-vă.

P.S. Bloggerii vor beneficia de masa plasata cel mai bine. Dar rămâne între noi…

Atât doamnele, Roxana, profesoara de istorie şi mama unui băieţel de 11 luni, Ştefania, persoană cu răspundere la o celebră firmă de telefonie mobilă, cât şi Alex, jurnalist sportiv în mediul electronic, n-au pierdut vremea, şi-au pus clasica întrebare:
De unde, domnule Voiculescu, de unde?
Şi, uite aşa, mi-au oferit prilejul s-o iau cu începutul, cu studenţia, hocheiul, facultatea de comerţ exterior, primul job, al doilea job, prima tipografie, cumpărată la mâna a doua, pe care am scos Jurnalul Naţional în format A4, după modelul unui cotidian austriac de succes, începuturile Antenei1, când împărţeam timpul de emisie cu televiziunea SOTI etc. Ne-am plimbat imaginar din Statele Unite până în Afganistan şi, de acolo, retur la Viena, via Bucureşti. Pe scurt, am povestit când, cum şi unde am început să construiesc o afacere, un trust şi-un mod de viaţă. Evident, numai manipulări!
Am mai vorbit despre a fi sau a nu fi în politică, iar aici Roxana ne-a mărturisit că o interesează politica, iar eu n-am pierdut ocazia de a o îndoctrina, spunându-i că mi-aş dori să existe un proiect politic 100% al tinerilor.
Am aflat de la Ştefania, cea care, pur şi simplu, „a vrut să mă cunoască”, că pe piaţa de telefonie mobilă ar mai fi loc de un operator cu o strategie bine gândită, iar de la Alex, 25 de ani, format în lumea cu adevărat liberă a internetului, am înţeles că tinereţea şi pasiunea pentru propriul job îţi oferă libertatea de a gândi şi vorbi liber, de a fi mereu egal cu propriile principii.
Şi-am mai vorbit şi despre limite, atât despre cele pe care ni le stabilim singuri, cât şi despre cele pe care ni le impune viaţa.
Au substanţă întâlnirile de joi!

Mai bine spuneţi că e P.R.!

“You got mail

Nu eram eu Meg Ryan, dar nici el Tom Hanks… şi totuşi mi-a dat mail cu mesajul să dau numărul de telefon pentru a ne întâlni! Am răspuns, nu ştiu din ce motiv, că doar intrasem să spun pe blog că îmi place cum a scris scrisoarea către fiica dumnealui şi că îmi place cum sună “mogulul cool”. Aproape imediat am fost sunată să confirm prezenţa mea la întâlnirea din joia respectivă, episodul pilot. Ora 5. Five o’clock tea? Cam aşa aveam impresia că o sa fie! păi cum altfel? Vor mai veni doi bloggeri supăraţi care îi vor sări la beregată iar eu voi sta cuminte în banca mea aşteptând să mă întorc acasă cu 335-ul să-mi văd de ale mele. De ce m-am dus? Din curiozitate, din nevoia de a mă simţi importantă? Nu sunt nici chiar aşa curioasă şi nici n-aveam nevoie să mă simt importantă prin astfel de metode. M-am dus! Şi… şi mi-a plăcut!
Destul de încordate (eu cea mai încordată), cele două domnişoare care au răspuns aceluiaşi mail şi cu mine ne îndreptam spre locul de întâlnire. Locul frumos, zi caldă, mă rodea un pantof, nemachiată, prăfuită că luasem Herăstrăul la picior… daţi-vă seama! Şi iată că a venit domnul Voiculescu în persoană, îmbrăcat lejer, zâmbind şi uşor surprins de noi care nu prea ne găseam locul mâinilor pe sub faţa de masă. Ne întreabă ce bem, ce mâncăm… Nu ştiu cum a început conversaţia. Cred că a început atât de uşor că nu ne-am dat seama cât de natural decurge totul. Câte ceva despre noi, câte ceva despre el, mai despre afacerile lui, mai despre serviciul pe care îl aveam fiecare, ba ne continua dumnealui ideile, ba ne apucam şi-l întrerupeam, uite că ajungem şi la Revoluţie, apoi la criză şi, nu cumva să uit, ceva şi despre Badea (am zis şi de-o primă pentru el, măcar pentru faptul că am ajuns să ne cunoaştem astfel!! hyhy!).
A fost foarte placut, o experienţă cu care poate alţii sunt obişnuiţi, dar mie nu mi s-a mai întâmplat să mă întrebe un senator dacă vreau să mă  întâlnesc cu el şi să-l întreb orice… absolut orice! Poate n-am profitat la maxim de oportunitate, poate alţii ar fi întrebat altceva, poate alţii l-ar fi atacat, l-ar fi învinovăţit de multe lucruri auzite de-a lungul anilor, dar eu am simţit că m-am întâlnit cu un om pe care deşi nu-l cunoşteam şi nici nu ştiam prea multe despre el îl voi respecta pentru gestul său, pentru pertinenţa cu care şi-a expus motivele şi argumentele într-o conversaţie cu trei domnişoare pe care le-am descoperit în acea zi şi care mi-au făcut onoarea să mă includă în echipa lor.

Daţi curs invitaţiei! N-o să vă pară rău orice aţi avea de spus!

Mădălina Pop”

Mi-au acceptat cu graţie invitaţia: Ioana, Mădălina şi Simona. Băieţii – bag de seamă – sunt mai ruşinoşi.

Ioana, mezina grupului, a venit tocmai de la Iaşi. Cu ”tati” – pe care-l compătimesc pe această cale pentru cele opt ore de condus tur-retur. Sper totuşi că a meritat, pentru că Ioana a beneficiat de un veritabil ”Voiculescu Tour” în timpul zilei: a văzut studiourile Antenei (se filma ”Divertis”), a aruncat un ochi la cabinetul de vicepreşedinte de la Senat (şi la Senat tot un fel de ”Divertis” se filmează în fiecare zi) şi a încheiat la cabinetul senatorial din Obregia, unde cam toată echipa e de-o seamă cu ea.

Mădălina, mămica grupului, a venit mai de-aproape: din sectorul 3. E atât de plină de prospeţime încât n-aş fi ghicit că are (ca şi mine), două fetiţe. Una de câteva luni, alta de trei ani; ”fetiţele” mele sunt, ce-i drept, mai mari. În răgazul pe care i-l oferă meseria de mamă, Mădălina s-a specializat în Resurse Umane – lucru care se vede din dezinvoltura cu care pune întrebări şi conduce discuţia.

Simona, politiciana grupului, s-a dovedit colegă de Alianţă PSD+PC. Dar mai multe n-am voie să spun, pentru că Simona vrea ca identitatea ei politică să fie învăluită în mister… Vă pot însă dezvălui altceva: tânăra blondă, cochetă şi suplă e ”liberă”. O veritabilă provocare pentru orice blogger inteligent şi sensibil la frumos. Nu pierdeţi vremea!

Am vorbit despre:

1. Recenta mea intrare în ”blogosferă”. Cum a fost posibil?
2. Diferenţa dintre imaginea mea TV şi cea care transpare pe blog şi în întâlnirile directe.
3. Provocări şi căderi în viaţă.
4. Curaj şi prieteni.

Totuşi, momentul care mi-a rămas cel mai viu în memorie e cel în care Mădălina mi-a spus că se luptă în van să-şi înscrie fetiţa la grădiniţă. Deşi e dreptul ei! Deşi statul cu asta ar trebui să se ocupe!

Asta este, de altfel, tema cu care am plecat de la prima întâlnire de joi: un loc la grădiniţă pentru fetiţa Mădălinei. Şi pentru fiecare fetiţă şi băieţel al fiecărei Mădăline din ţara asta. În care normalul este anormal şi anormalul este normal, probabil, din cauza blazării şi oboselii de care dă dovadă generaţia din care fac şi eu parte. Dar care are o şansă atâta timp cât în România există mai multe Ioane, Mădăline şi Simone!

Ne vedem, din nou, joi.