Apr 24

Astazi are loc primul termen din actiunea in justitie pe care am intentat-o Paraschivei Silaghi pentru declaratiile defaimatoare pe care le-a facut in decursul procesului cu CNSAS.

Reamintesc ca atat Curtea de Apel Bucuresti, cat si Inalta Curte de Justitie si Casatie au respins toate acuzatiile emise de doamna Silaghi, decizia din acel proces invocand exclusiv o nota de serviciu despre un cetatean strain, adresata directorului intreprinderii de comert exterior unde eram angajat, demers care reprezenta, de fapt, o obligatie legala dupa orice intalnire cu strainii – si totusi judecatorul Albu, un fost coleg de guvern si de partid cu Traian Basescu, caruia i-a fost repartizat “absolut intamplator” dosarul Voiculescu, a decis ca indeplinirea unei formalitati legale, care nu a produs niciun prejudiciu, trebuie sanctionata – dar aceasta este o alta poveste asupra careia, mai devreme sau mai tarziu, in Romania sau la CEDO, tot se va face lumina.

Asadar, revenind la declaratiile defaimatoare ale doamnei Silaghi, am solicitat instantei sa o determine sa retracteze public toate acuzatiile, nimic mai mult. De altfel, i-am cerut avocatului sa renunte la orice pretentii financiare.

Este un proces pe care nu mi l-am dorit in mod special, care nu va mai putea anula raul deja facut, dar care reprezinta un necesar exercitiu de normalitate, avand si o functie educativa: cine greseste, plateste (chiar si simbolic, prin recunoasterea publica a greselii).

Nu voi mai reveni la acest subiect pana la decizia justitiei desi, foarte probabil, declaratiile defaimatoare, vanate de propaganda puterii, vor continua pana in ziua verdictului.

Din 2007, de cand l-am suspendat pe Traian Basescu, am fost atacat de atatea ori si in atatea moduri, incat am devenit imun la orice atac.


Apr 06

Trocul propus de Traian Basescu, revizuirea Constitutiei contra propriei demisii, dovedeste ca, nici dupa atatia ani, acest domn nu a inteles nimic din exigentele functiei de presedinte. Domnia sa are, in continuare, voluptatea comertului clandestin, exersat in porturile din intreaga lume. Batranul marinar face negot cu propria functie pentru a-si salva putreda barcuta portocalie.

In mod evident, propunerea presedintelui este absolut neserioasa. Enumar cateva motive:

1. Traian Basescu va fi oricum suspendat. Asadar, demisia sa “cu 5 minute” inainte de alegerile parlamentare este inutila.

2. Prioritatea absoluta a Romaniei o reprezinta relansarea economica. Pana la modificarea Constitutiei, romanii au nevoie de locuri de munca, de un sistem de impozitare progresiv si de un TVA redus la alimentele de baza.

3. Revizuirea Constitutiei trebuie realizata de un nou Parlament, legitimat de votul natiunii si neafectat de traseism.

4. Organizarea unui referendum in aceeasi zi cu alegerile, locale sau parlamentare, denatureaza libera exprimare a vointei natiunii, asa cum a decis explicit Comisia de la Venetia.

5. Mandatele domnului Basescu sunt pline de manipulari similare. Candva functionau, astazi plictisesc sau, in cel mai bun caz, amuza.

Lansand scrisoarea in ajunul congreselor partidelor USL, Traian Basescu a crezut ca da lovitura. Nu a reusit decat sa se acopere de ridicol.

Mar 31

Abia ce-am iesit din salina de la Slanic Prahova, unde am fost in vizita cu familia.

Si, la plecare, mi-am amintit: chiar asa, nu striga Traian Basescu, in 2009, prin toate pietele Romaniei, ca ma pregatesc sa iau sarea?! Si nu se jura el, cu lacrimi de crocodil, ca se va opune cu orice pret diabolicului plan :) ?

Am cumparat, in consecinta, de la standurile de suveniruri, un bulgare de sare gema.

Sa vedem acum pe unde mai scoate camasa :)

Feb 21

Ati auzit de Vasile Gherasim si Vasile Nedelcu? Probabil ca nu.

Sunt doi “voinici” din armata de “viteji” a regimului Basescu-Udrea. Un Vasile e senator, alt Vasile e deputat. Pe scurt, Vasile la patrat.

Inarmati cu refrenul antivoiculescu, intens invatat in cursurile de “educatie politica” predate la partid, cei doi au demascat ieri, la televiziune, o noua faradelege comisa de subsemnatul: “Voiculescu a depus in Parlament un proiect de lege privind dublarea pedepselor pentru evaziunea fiscala.”

Ingroziti de acest demers, ei au prezentat in direct “corpul delict”: o declaratie depusa in Parlament prin care solicitam tuturor grupurilor parlamentare sa sustina proiectul de lege pe care il consider “apolitic si vital pentru economia si societatea romaneasca.”

Cele doua minti agere nu s-au lasat pacalite. In opinia lor, formata, probabil, pe baza experientelor proprii si a partenerilor lor politici, orice afacere privata este un izvor de evaziune.

Ca toti cei din specia lor, cei doi sunt total rupti de realitate. Spre exemplu, ei nu vor sa stie ca firmele pe care le-am fondat au platit catre stat taxe si impozite de aproximativ 100 de milioane de euro in trei ani.

Totusi, prestatia publica a celor doi distinsi parlamentari este, in definitiv, o veste buna. Daca Puterea a trimis in lupta pe “Vasile la patrat” inseamna ca a ajuns la fundul sacului.

Feb 16

Speriat că, în toate adunarile publice, românii isi exprima vehement opiniile impotriva regimului Basescu, Sever Cotoi Voinescu a anuntat „preventiv” că orice eventuale manifestari ostile puterii, la meciul de astazi al Stelei, „au fost pregatite de Dan Voiculescu.” Pentru a-si apăra stăpânul, acest om jigneste cateva milioane de persoane care sustin Steaua.

PDL vede, în fiecare român, un posibil dusman. Orice multime ii ingrozeste. In opinia regimului Basescu, suporterii Stelei sunt multi, deci periculosi! Cu sau fara voie, Sever Cotoi Voinescu a sugerat o tema politica suporterilor Stelei. Insa, am mult mai multa incredere in inteligenta si responsabilitatea suporterilor decat a domnului Voinescu, personaj care incita practic la politizarea unui eveniment sportiv.

Dec 19

Tensionat de realizările colegilor sai, un realizator de la Antena 3, un domn care traverseaza, se pare, o criza de identitate, a cautat cu disperare un subiect care sa ii asigure o performanta relevanta. Fara sa mai stea pe ganduri, domnul in cauza a organizat un spectacol strident, intr-o seara de vineri, catre miezul noptii, moment in care, sustin specialistii, persoanele parasite (de incredere si inspiratie) sunt capabile de orice exces in speranta unui dram de atentie.

Astfel, in singuratatea-i nocturna, realizatorul a incercat sa-si dea lovitura. A uitat de public si s-a cautat pe sine.

Să se mai caute.

Noi 24

Update: Anca M, Bogdanel si Marco sunt castigatorii. Vor fi contactati de echipa. 

Intentia USL de a demara procedurile parlamentare privind suspendarea presedintelui a determinat o reactie furibunda din partea propagandei puterii. Si, pentru ca aparatul de represiune mediatica al regimului Basescu are idei putine, dar fixe, tinta predilecta a fost Dan Voiculescu. Am rasfoit zilele trecute revista presei: numele meu nu lipsea din niciunul dintre cele peste 50 de articole dedicate acestui subiect.

Sunt mai multe explicatii pentru fenomen. Va propun cateva variante si astept, cu interes, comentariile voastre.

1.   Propaganda portocalie incearca in mod ridicol sa provoace o concurenta in cadrul USL. 

2.   Puterea doreste sa reduca o confruntare institutionala majora la un conflict personal, Voiculescu-Basescu.

3.   Asocierea Suspendare-Voiculescu a devenit un reflex conditionat. “Cainii” de paza ai regimului Basescu, cand aud suspendare, latra “Voiculescu”.

4.   Asa cum am mai sugerat, ziaristii arondati puterii sunt platiti in functie de numarul de felicsi din articol. Pe subiectul suspendarii, si-au asigurat primele de Craciun (le pregatesc in curand, aici, pe blog, un Felixometru care le va masura obiectiv prestatia). 

Cele mai interesante trei comentarii vor fi premiate – pentru a stimula circulatia si inspiratia :) – cu cate o sticla de sampanie Veuve Clicquot Brut Gift. Chiar in ziua de mos Nicolae, pentru a fi impartasita cu cei dragi de Sarbatori.

*Reamintesc ca justitia a respins toate acuzatiile din dosarul CNSAS. In urma presiunilor politice, a fost retinuta doar o nota comerciala adresata directorului intreprinderii de comert exterior (NU securitatii) despre o intalnire cu un om de afaceri strain, o obligatie legala pentru orice angajat in comertul exterior pana in anul 1989. “Felix” a fost un balon de sapun umflat propagandistic de regimul Basescu si spart la Curtea de Apel Bucuresti si Inalta Curte de Justitie si Casatie.  

Oct 27

Va mai amintiti sloganul “nicio masa fara peste”? Pana in 1989 era peste tot: in gari, in piete, pe stadioane, fabrici si uzine. Era o modalitatea grosiera de indoctrinare, un exercitiu propagandistic rudimentar.

Desi au trecut peste 20 de ani de atunci, metoda se aplica in continuare. Propaganda actualei puteri are idei putine si fixe. In fruntea listei este “Felix”.

Un grup de jurnalisti arondati actualului regim au sarcina ca, la orice articol, indiferent de context sau tema, sa bifeze tema Felix. Sub imperativul “niciun articol fara Felix”, ziaristii forteaza subiectele si logica pentru a bifa comanda politica. Nu merge economia, “Felix a blocat-o”. O fluiera publicul pe doamna Udrea la un meci de box, “Felix i-a platit”. Nu atrage guvernul fonduri europene, “Felix e vinovat”. Vine regele in Parlament, “e aranjamentul lui Felix” . Are regele un discurs intelept si echilibrat, “doar atat a reusit Felix”.

Pentru soldatii regimului Basescu nu conteaza ca balonul de sapun Felix a fost spart chiar de justitie, care a infirmat toate acuzatiile ce mi-au fost aduse, agatandu-se, in disperare de cauza, de o nota obligatorie la vremea aceea, adresata conducerii intreprinderii, in legatura cu un cetatean strain care incerca sa ma convinga sa fug de tara.

Desi nu am o simpatie aparte pentru propaganda puterii, nu pot sa nu-i compatimesc pe bietii oameni care nu mai pot scrie nici despre starea vremii fara sa invoce o conspiratie de-a lui Felix. Inteleg ca si primele se dau in functie de numarul de felicsi, deveniti unitate de măsură a productivitătii: ”Tu câti felicsi ai dat azi?!”

Si, in plina criza, fiecare Felix conteaza.

P.S: Sebastian îmi trimite si ilustratia parodică :) :

Sep 15

Dacă articolul de aici se confirmă, vorbim din nou, în mod regretabil, despre decantarea lentă, progresivă, a unui discurs similar celui extremist din anii 30.

 « Tu étudies à la Sorbonne ? Mais c’est pas la vraie, si ? C’est une autre Sorbonne pour les pauvres, pour les Roumains ? » (sursa: rue89.com)

Parcă ne întorcem prea mult în trecut pentru spiritul mereu progresist al Frantei, nu?

Aug 30

Scrisoare deschisă a senatorului Dan Voiculescu către presedintele Traian Basescu

Stiu, domnule presedinte, ca, pentru regimul dumneavoastra politic, la fel ca si pentru cele care l-au precedat, am un mare defect: nu aveti cum sa ma controlati, sa ma speriati, sa ma intimidati. De ani de zile institutiile regimului pe care il conduceti incearca sa-mi gaseasca ceva. Negasind nimic, imi confirmati constant corectitudinea.

Cateva exemple ale eforturilor dumneavoastra:

ANI mi-a verificat ani întregi averea. Nu au găsit nimic ilegal. În final, nu au avut incotro si au recunoscut oficial ca sunt “curat.”

CNSAS s-a dat peste cap sa-mi transforme dosarul de urmărit de Securitate în dosar de colaborator. Dar in dosarul CNSAS sunt sute de file care contin activitatea de urmarire desfasurata asupra mea si asupra intregii mele familii, schita casei mele, relatari ale unor colegi care ma turnau pentru ca nu respectam intocmai birocratia comertului exterior comunist etc. Asadar, si in acest caz, rezultatul a fost exact invers celui asteptat.

Sigur, în disperare de cauza, judecatorul Albu de la ICCJ, fost membru PD si coleg de guvern cu dumneavoastra, a decis ca o nota obligatorie, adresata conducerii intreprinderii de comert exterior si nu Securitatii, despre un cetatean austriac care încerca sa ma determine sa fug din tara, reprezinta “colaborare cu Securitate”! Dar, chiar si cu acest verdict ridicol, justitia a infirmat, pe fond, toate acuzatiile lansate la adresa mea, inclusiv episodul unor verisoarelor amagite de himera unei îmbogatiri rapide prin santaj.

Frustrată de acest esec de proportii, aceeasi justitie încearca acum inca o pista si a decis sa cerceteze declaratiile pe care le-am depus la inceputul mandatului de senator. Evident, nu vor gasi nimic. Eu am mentionat in acele documente ca, in anii 2003 si 2004, CNSAS a decis ca nu am colaborat cu Securitatea si ca, incepand din 2006, sunt in proces cu CNSAS pentru ca si-a schimbat neintemeiat deciziile anterioare.

Pe langa toate acestea, armata dumneavoastra de clone portocalii are ordin sa ma atace in fiecare zi. Insa atacurile unor personaje pestrite, cu cote de incredere sub 10%, imi asigura un plus de simpatie din partea celorlalti 90%.

Asadar, toate atacurile regimului Basescu sfarsesc prin a ma intari, eliminand orice dubii si controverse.

In acest ritm, fara sa intelegeti si fara sa vreti, ati devenit cel mai bun agent de PR pe care mi l-as fi putut dori.

Va multumesc.