Prietenilor acestui blog, celor dragi si respectati, romanilor de aici sau de pretutindeni: La Multi Ani pentru 2012! Un an extrem de important – cu miza pentru economie si, prin rascrucea electorala, pentru istoria Romaniei.
Un an pe care sa-l strabateti cu forta, seninatate si sanatate. Alaturi, desigur, de familie si de cei apropiati.
Stimati membri ai Consiliului Superior al Audiovizualului Republicii Franceze,
Vă scriu în calitate de cetătean european: nu de vicepresedinte al Senatului României, nu de politician si nici măcar de cetătean român ofensat. Vă scriu în calitate de european responsabil, care cunoaste istoria încărcată si sensibilă a acestui continent în materie de rasism, xenofobie sau agresivitate inter-etnică.
Faptul că în Franta zilelor noastre – Franta, o tară care a înfruntat direct agresiunea hitleristă! – sunt posibile, în cadrul unor emisiuni de largă audientă, jigniri desprinse parcă din repertoriul miscarii naziste la adresa unui popor european mi se pare incredibil si incalificabil.
”Glumele” si ofensele găzduite de emisiunea ”Les Guignols de l’Info”, din data de 6.09.2011, reproduc cu fidelitate cliseele proferate în anii 30-40 de miscările anti-semite la adresa evreilor: ”hoti”, ”păduchiosi”, ”nespălati”, care trăiau în ”ghetto-uri mizerabile”. Încadrarea unor astfel de ofense în cadrul ”satirei” justifică si legitimează – păstrând logica scuzei invocate – fecunda activitate ”satirică” a unui personaj precum Joseph Goebbels.
Stimati Consilieri,
Marea problemă ridicată de ofensele proferate în cadrul emisiunii ”Les Guignols de l’Info” nu constă în jignirea sensibilitătii unui popor european, ci în posibilitatea reactivării – în inima Europei civilizate – a unui discurs de o agresivitate simbolică care frizează nazismul. Aici apare, în opinia mea, responsabilitatea dvs. în raport cu poporul francez si cu fiecare cetătean al Europei Unite: nu românii au ceva de pierdut, ci climatul de civilizatie si normalitate din Europa si Franta.
În acest sens, vă adresez solicitarea de a analiza oportunitatea sanctionării emisiunii ”Les Guignols de l’Info”, mergându-se până la suspendarea acesteia până la stabilirea unui cod deontologic aflat în concordantă cu valorile elementare ale Uniunii Europene – valori pe care realizatorii emisiunii le sfidează în mod asumat.
Cu consideratie,
Dan Voiculescu
Impliniti azi 6 ani.
Pe unii va cunosc de 20 de ani, pe altii doar de cateva luni. Stiu insa ca succesul Antenei 3 se datoreaza efortului, inteligentei si vocatiei fiecaruia dintre voi.
N-a fost nici usor, nici simplu, dar nimic de valoare nu se construieste usor sau simplu.
Va inteleg efortul cotidian de a depasi performantele zilei anterioare. Va respect creativitatea si pasiunea, care va plaseaza intotdeauna in avangarda prezentului. Va apreciez solidaritatea si intelepciunea cu care ati reusit sa integrati personalitati individuale remarcabile intr-un grup unitar si echilibrat.
Eu sunt, poate, subiectiv, si e normal sa fiu asa. Antena 3 ocupa un loc special in randul proiectelor mele, in istoria mea personala. Dar respectul milioanelor de romani, pentru care ati devenit o necesitate zilnica, este, in mod sigur, un reper obiectiv al performantei voastre.
Mihai, ati realizat intr-un an mai mult decat s-a facut inainte in 5 ani. Asemenea rezultate demonstreaza capacitatile exceptionale ale actualei echipe.
Existati pentru ca rezistati, spuneti voi. Existati pentru ca meritati, as spune eu.
Si va garantez ca voi avea mereu grija ca voi sa existati, sa rezistati, sa meritati…
Mihai,
Intai de toate vreau sa te felicit. Demersul tau este un exceptional exercitiu de libertate.
Da, fiecare cetatean roman are dreptul, daca nu chiar datoria, sa-si analizeze critic, lucid propriul popor. E singurul drum veritabil catre progres.
Da, natiunea romana poate face mai mult pentru sine insasi.
Da, suntem inca datori fata de propria istorie, fata de marile noastre repere culturale, fata de propriile resurse, fata de propriile asteptari.
Da, exista astazi un urias decalaj intre ce suntem si ce am vrea sa fim. Este un decalaj care creste in fiecare zi.
Da, romanii sunt tot mai saraci, tot mai putin educati, tot mai bolnavi, mai izolati, mai singuri.
Traversam un moment istoric critic. Dar nu e primul in istoria noastra.
In 1821 situatia romanilor aflati sub domniile fanariote nu era deloc simpla. La fel in 1848, 1859, 1877 sau 1918. Realitatea este ca, in niciunul dintre aceste momente, natiunea nu era nici bogata, nici foarte educata, nici pregatita civic. Diferenta insa a fost facuta de cativa lideri: a existat un Tudor, un Cuza, un Kogălniceanu, doi Bratieni. Niciunul dintre ei nu s-a plans ca poporul nu il ajuta. Un lider veritabil nu face niciodata asta. Toti au gasit solutii pentru a indruma natiunea spre progres.
Asadar, draga Mihai, moralistii, jurnalistii, comentatorii si persoanele private au tot dreptul sa semnaleze intarzierile natiunii.
In schimb, un lider autentic, un adevarat barbat de stat are obligatia de a recupera aceste intarzieri. Cand Traian Basescu, dupa sase ani de mandat, arunca nervos asupra poporului roman vina pentru propria incompetenta, demonstreaza ca este absolut inadecvat functiei de presedinte. Drumul spre progres, spre “reforma statului”, nu poate fi găsit sub indrumarea unei precupeţe irascibile.
Istoria ne învaţă că, mai devreme sau mai târziu, fiecare naţiune îşi găseşte soluţiile. Când aceste soluţii sunt aplicate de sus in jos se consemnează guvernările eficiente. Când soluţiile trebuie impuse de jos în sus, incep revoluţiile.
Pentru oamenii care ma cunosc, cred ca sunt utile cateva comentarii referitoare la procesul pe care l-am deschis impotriva CNSAS.
Procesul dureaza de aproape 5 ani.
In acesti 5 ani, in care, cum bine stiti, puterea politica mi-a fost permanent ostila, am reusit sa demontez toate acuzele formulate la adresa mea. Tot ce a mai retinut justitia din acest dosar este ca i-am spus directorului firmei de comert exterior unde eram angajat ca un austriac incerca sa ma determine sa fug din tara. Atat. Nu doream sa fug din tara, insistentele austriacului erau suspecte, pareau provocari, eram permanent urmarit si aveam obligatia legala de a comunica directorului firmei aceste presiuni. Asadar, atat a mai ramas din mitul colaborarii. (Sunt obisnuit cu asemenea mituri, m-am judecat 7 ani cu domnul Bacanu, justitia mi-a dat dreptate, domnul Bacanu si-a asumat public eroarea, dar asta nu inseamna ca mitul conturilor lui Ceausescu a disparut).
Acum astept decizia ICCJ. Faptul ca surse arondate puterii cunosteau de luni, 28 februarie, verdictul pe care instanta ar trebui sa il pronunte joi, 3 martie, ar trebui sa ma ingrijoreze. Ar fi un indiciu ca decizia a fost luata la alt nivel.
Si, totusi, nu ma ingrijoreaza.
Stiu ca se fac presiuni uriase. Toata lumea stie. Sincer, nu ma mai intereseaza. Daca Inalta Curte rezista presiunilor, va da un verdict corect. Daca presiunea puterii politice va invinge, voi continua imediat procesul la CEDO si ma voi asigura ca toti cei care au gresit in acest dosar vor plati.
In ambele cazuri, voi castiga.
Din fericire, exista si instante invulnerabile la presiune si santaj. Mai devreme sau mai tarziu, la Bucuresti sau la Strasbourg, se vor pronunta si aceste instante. De altfel, dupa ce voi avea acea decizie, sunt decis sa recuperez imensul prejudiciu moral care mi s-a cauzat in acesti ani.
Celor care nu ma cunosc si ma injura la ordin sau din convingere, le urez sanatate, putere de munca si, daca nu cer prea mult, curajul de a gandi liber.
N.B. Un scurt comentariu si despre noua gaselnita a puterii, falsul in declaratii: in 2004 si in 2005, inainte de conflictul public cu Traian Băsescu, am primit doua decizii de la CNSAS, conform carora “nu am colaborat cu Securitatea”. Asadar, toate declaratiile mele au fost corecte.
O scrisoare trimisa azi lui Traian Basescu în contextul năzbâtiilor ori neghiobiilor de politică externă pe care le comite.
Domnule Presedinte,
În şedinţa de Guvern din data de 7 decembrie 2011 aţi declarat că speraţi “că miniştrii nu vor cădea în plasa unei poveşti de genul << sa luăm bani din China>>”.
Domnule Presedinte, intelegeti ca distrugeti pe termen lung relatiile internationale ale României?
Ati distrus relatia cu Franta si Rusia. Ati amenintat grobian Germania ca nu mai platiti contractele semnate de statul roman cu resortisantii germani. Ati compromis intrarea in spatiul Schengen. V-ati umilit ridicol in relatia cu Statele Unite ale Americii si cu Marea Britanie, vorbind despre o axa care nu a existat decat in imaginatia dumneavoastra. Acum, in conditiile in care nu aveti un dialog echilibrat cu niciun partener occidental, v-ati apucat sa distrugeti si relatia cu China!
Diplomatia nu se face nici in genunchi, nici cocoţat pe gard! Nici cu plecăciuni, nici cu ameninţări. Diplomaţia se face, în primul rând, cu inteligenţă. Cât de prost inspirat să fiţi încât să declaraţi oficial că un acord financiar cu China reprezintă o plasă, o capcană de care miniştrii dumneavoastră trebuie să se ferească ?! Cât de prost informat să fiţi încât să nu fi aflat că economia chineză este a doua forţă mondială şi că, într-un interval de maxim 40 de ani, va devansa şi SUA ?!
Domnule Presedinte, declaratiile dumneavoastra sunt atat de neinteligente, atât de neverosimile de la un individ raţional, încât vă sfătuiesc să susţineţi că nu sunt reale, să acuzaţi presa că v-a preluat greşit afirmaţiile şi să negaţi veridicitatea imaginilor. Dacă cineva vă va contrazice, sigur veti gasi un specialist bine orientat care va demonstra că imaginile au fost trucate.
Domnule Presedinte, partenerii straini nu isi pierd timpul cu nuante si nici nu sunt obligati sa o faca. Ei nu îl văd, aud şi analizează pe marinarul sau jucătorul Traian Băsescu, ci pe preşedintele României. Concluziile lor despre domnia voastră se răsfrâng asupra întregii naţiuni române. Cu fiecare întâlnire externă în care îi hărţuiţi pe participanţi, cu fiecare gafă declarativă despre Franţa, Germania, Rusia sau China distrugeţi imaginea şi viitorul României.
La începutul noului an, vă urez, domnule preşedinte, să nu mai faceţi nimic. Să păstraţi liniştea. Este singurul mod în care îi mai puteţi ajuta pe români.
Sper că diplomaţia românească va reuşi să repare, în doar câţiva ani, dezastrele diplomatice din mandatele Basescu.
Dragă Traiane, Traian Băsescu.
Mă adresez aşa, mai puţin protocolar, nu preşedintelui României, ci politicianului care acum candidează la funcţia supremă în stat.
La fel ca toţi românii, am observat şi eu că ai dezvoltat o obsesie în ceea ce mă priveşte. Reuşeşti performanţa, deloc uşoară, de a-mi rosti numele de cel puţin 7-8 ori în orice intervenţie publică, indiferent de context sau de subiectul dezbătut.
În aceste condiţii, trebuie să admiţi şi tu, ai o problemă.
Sigur, nu puţini cred că eşti sfătuit să interpretezi un rol care, poate, ţi-ar suplimenta şansele electorale. Recunosc cinstit, eu nu cred în această variantă.
Intensitatea privirii tale, voluptatea pronunţării obsesive a numelui meu mă determină să cred că situaţia ti-a scăpat de sub control. Eşti posedat de idee, te macină, te consumă, te epuizează. Şi rezultatele se văd: ţi-ai pierdut tonusul, te descurci tot mai greu, ai obosit.
Traiane, hai să rupem pisica! Sau, dacă vrei tu, motanul!
În 2004 ai venit la Grivco să negociem. Erai împreună cu Teodor Stolojan şi, spui tu, „cu căciula în mână”. Nici atunci presa nu a fost invitată, informată sau prezentă. Sigur, înţeleg că dacă se fac în lipsa presei, dar în prezenţa lui Traian Băsescu, negocierile, chiar şi la Grivco, sunt transparente şi în interesul românilor.
Îmi amintesc detaliat tot ce am vorbit atunci.
Ce nu reuşesc să-mi amintesc, pentru că nu am dat niciodată importanţă unor astfel de amănunte, este cine a stat în capul mesei, cine în stânga şi cine în dreapta. Am observat, însă, că tu eşti foarte sensibil la asemenea detalii.
Nu vrei, Traiane, să spui românilor şi să-mi aminteşti şi mie cum am stat noi la acea întâlnire?
Aş întreba presa, dar, din păcate, repet, presa nu a ştiut nimic.
Cu sinceritate,
Dan. Dan Voiculescu
(Pleacă şi către presă, dar m-am grăbit întâi la blog. Reflexe schimbate!)
Emil,
N-a fost cu intenţie. N-am ştiut că se va întâmpla. N-am cerut niciunui angajat să modifice studioul Antenei. Nu am aranjat ca Gheorghe să-ţi taie calea. Nici ca doamna ministru să se oprească strategic. Nu am luat în calcul că nu te vei uita pe unde calci. Asta se învaţă în copilărie.
Nimeni n-a vrut sa râdă pe seama ta. Mai mult, în calitate de gazdă, am suferit. Am fost împreună cu tine în fiecare secvenţă a năpraznicei bufnituri. Şi marea noastră şansă a fost că, fiind de fel mai mititel, căderea ţi-a fost lină, lipsită de atracţia gravitaţională pe care o capătă corpurile obişnuite. Unii, poate mai imaturi, râd pe seama ridicatului tău pe vârfuri la pozele oficiale. Badea, Gâdea, tipul cu barbă şi ochelari. Dar motivul ridicatului te-a păstrat nevătămat. N-au deci decât să râdă: sănătatea e mai importantă.
Emil,
Unii spun că nu vrei sa emiţi normele de aplicare la Legea Voiculescu pentru că aşa ţi-a cerut Traian Băsescu. Că-i o problemă de orgoliu între mine şi el – după ce Curtea Constituţională l-a silit răspicat să promulge legea. Că ăsta ar fi singurul motiv pentru care tu ai fi dispus să comiţi abuzuri în mai multe rânduri, depăşind cu trei luni termenul expres al emiterii normelor, comiţând fals în declaraţii şi expunându-te urmăririi penale. Eu însă nu cred asta. Eu cred ca eşti bosumflat pentru scena picajului. Ştiu că momentele ridicole din biografia unui bărbat au nevoie de un fals vinovat. Şi eu, pe la 12 ani, am căzut cu bicicleta în faţa unei fete pe care încercam s-o impresionez – şi am dat vina pe bicicletă. Problema e că, în cazul nostru, ranchiuna pe care mi-o porţi afectează logica statului de drept. Şi destinele unor oameni. Care aşteaptă de şase luni, cu legea în mână, publicarea unor norme nenorocite, pe care tu le amâni din raţiuni fictive: ”nu sunt bani” (minciună, Pogea te-a dat de gol), ”nu ştim ce înseamnă teren aferent construcţiei” (minciună, Ministerul Agriculturii te-a dat de gol), ”durează mult calculele” (minciună, Agenţia pentru Restituirea Proprietăţii te-a dat de gol).
Emil,
N-am fost eu vinovat. Nimeni n-a vrut sa râdă de tine. Uită totul. Publică normele.
Camelia,
Dând ascultare sfaturilor unui consilier entuziast (pe care mă gândesc să-l concediez), m-am nimerit în plină “blogosferă”. Am învăţat să-mi alcătuiesc un “blogroll”, să mă “autentific”, să verific comentariile… Am stabilit ca o dată la 3 zile să răspund la mesaje, ceea ce nu-i o misiune chiar uşoară atunci când – aşa cum am păţit eu – faci “trafic” şi beneficiezi de câteva mii de “vizitatori unici” pe zi.
Ca şi cum toate aceste lucruri nu erau de ajuns, eforturile mele de “blogger” au avut ca rezultat o mică revoluţie populară. Indiferent de subiectul pe care l-aş aborda, oamenii îmi răspund un singur lucru: “Aer condiţionat pentru Mircea Badea!”. Eu scriu despre adevăr – oamenii spun: “aer pentru Badea!”. Eu scriu despre trusturi – oamenii strigă: “aer pentru Badea!”. Dacă mâine anunţ desfiintarea PC mi se va răspunde sec: “Bine, bine, dar aerul lui Badea?”
De aici rezultă că problema în discuţie e una serioasă. Omului îi e cald. Iar eu am fost întotdeauna, ştii bine, un umanist… Aşa că nu-mi rămâne decât să mă alătur vocii populare, strigând la rândul meu, laolaltă cu telespectatorii: “Vrem aer pentru Badea!”.
Deh, treaba de mogul…
Problema e urmatoarea: pentru a-l racori pe Mircea Badea, trebuie sa sacrificam confortul termic al Gabrielei Vranceanu Firea. Pentru ca toata povestea nu pleaca de la lipsa unui sistem de ventilatie eficient (el exista) ci de la diferentele de ”gust” in materie de caldura dintre Gabi Firea si Mircea Badea. Gabi, mai friguroasa, vrea ca aparatul sa fie inchis cu o ora inaintea emisiunii ei – si pe toata durata emisiunii. Mircea, mai ”fierbinte”, vrea ca toata caldura acumulata pana atunci (inclusiv in timpul emisiunii lui Mihai Gadea, intotdeauna ”incinsa”) sa dispara pe loc.
Asadar, draga Camelia: cum procedam? Care e calea de mijloc intre un guturai pentru Gabi Firea si multumirea celor care vor aer pentru Badea?
Tata
„Dragă Dinu,
Nu putem fi toţi primii!
Cel mai citit cotidian de calitate din România este Jurnalul Naţional. Acesta este adevărul: Jurnalul Naţional este numărul 1. Să nu fim copii, nu pot exista doi câştigători. Iar locul 2 este absolut onorabil şi, presupun, are avantajele sale. De exemplu, nu eşti ţinta predilectă a tuturor concurenţilor, pentru că, aşa cum ştii, ne raportăm întotdeauna la performanţele campionului, nu la ale locului secund.
Statutul de lider al Jurnalului Naţional nu este conjunctural, este rezultatul unor strategii îndelung elaborate, al muncii unei echipe de profesionişti veritabili în frunte cu un reper al presei româneşti – mă refer, evident, la Marius Tucă, – al unor acumulări progresive.
Încrederea publicului nu se câştigă prin scandal sau mistificări flagrante. Acţionând aşa, poţi vinde un număr, două, dar nu poţi construi un ziar de calitate. Este, în termeni de business, situaţia oportunistului primitiv – denumit popular bişniţar - care poate da un tun dar, în timp, este eliminat de pe piaţă.
Din experienţa acumulată în media românească, te pot asigura că pocnitori media, în genul telenovelei Silaghi, instrumentată asiduu de cotidianul numărul 2, sfârşesc prin a descalifica ziarul care le promovează pentru că pot fi demontate extrem de uşor. Iată un exemplu pe cazul amintit:
1. Este un adevăr banal, cunoscut de toţi cei care aveau rude în străinătate: în regimul comunist trebuia să dai o declaraţie că nu ai ştiut nimic despre plecarea rudelor şi, ulterior, trebuia să-ţi dovedeşti buna credinţă specificând că te-ai străduit să afli circumstanţele plecării. Erau formalităţi obligatorii în acele vremuri.
2. În anul 2006, doamna Silaghi a recunoscut, printr-un act notarial, că în toată perioada nu au întâmpinat nicio greutate, că viaţa nu le-a fost în niciun fel afectată. Actul există, poate fi analizat.
3. Aşa cum au recunoscut public, soţii Silaghi au cunoscut declaraţiile la care se face acum referire încă din ianuarie 2008. Revolta familiei Silaghi în mai 2009, după ce a trecut aproximativ un an şi jumătate, în care, ca în familie, mi-au solicitat un împrumut, pe care, în final, l-au obţinut de la tatăl meu şi au refuzat să-l returneze, nu este nici spontană, nici autentică. Quod erat demonstrandum.
Îmi cer scuze că îţi comunic lucruri pe care le ştiai deja.
Aşadar, dragă Dinu, în loc să câştige în calitate, cotidianul nr.2 se tabloidizează. Dar, dacă asumaţi această cale, vă dau, pe surse, două noi bombe de presă: în 1963, când eram în clasa a XI-a, am copiat la extemporalul la chimie, iar în 1950, când eram în grupa mijlocie la grădiniţă, am tras de par un coleg pentru ca imi furase mingea.”
Cum spuneam, nu putem fi toţi primii.
Dan”
