M-am uitat în calendar – poate e o glumă de 1 aprilie. Pe urmă, m-am gandit – optimist - că-i vorba de o campanie prea socantă de responsabilitate socială. Din păcate, nu-i asa. Ca atare, fac ceea ce poate fi făcut în această fază: dau vestea pentru cei compatibili.
Mă gândesc de ceva timp la un proiect/concept (cu reguli clare, proceduri s.a.) pe baza căruia să putem judeca, la nivelul societătii civile, eficienta reală a unui parlamentar în 4 ani de mandat.
Si nu-i asa usor precum pare: pe de o parte, există metode prin care un deputat sau un senator pot puncta la capitolul ”palmares” fără să facă, de fapt, mai nimic; pe de altă parte, există o probabilitate solidă ca un parlamentar aflat în Opozitie să nu-si poată impune nici măcar o lege – oricât de utilă – în fata mecanismului de vot al Puterii. În sfârsit, există si criterii extra-legislative importante: unii parlamentari, care nu au vocatia legiferării (capacitate de sinteză), se pot dovedi foarte activi în comisii, la discutii aplicate pe text (capacitate de analiză); sau – de ce nu? – pot fi foarte implicati în comunitătile lor locale, uninominalul asigurându-le o legătură mult mai strânsă cu propriile colegii. Sunt convins că avem o sumedenie de parlamentari-trisori, preocupati de deplasări exotice si decontări generoase. Dar, cot la cot cu ei, lucrează si truditori autentici, multi dintre ei prea discreti, neobisnuiti cu ”televiziunile mogulilor”, care se căznesc să asigure decentă si coerentă legislativă României. Si poate că grâul ar trebui separat de neghină.
Îi provoc pe cei care ar trebui să se priceapă la asta - Codexpoliticus, Agentia de Rating Politic, Politburo, Coins, Despre politică, Politeia, dar si pe toti cei interesati de subiect – la sugestii privind criteriile si metodele de ”judecată”.
Guvernul din umbră este un demers riscant. Fiind o formulă mai curând simbolică, în cazul în care nu este foarte serios construit şi nu propune proiecte concrete, există o mare probabilitate să alunece în sfera ridicolului. Iar într-o ţară în care umorul gros este practicat de la vârful ierarhiei instituţionale, calitatea de ministru din umbră se poate transforma rapid într-o capcană.
Cu toate acestea, am susţinut, imediat după alegeri, necesitatea formării unui guvern din umbră unic al opoziţiei. Argumentele, pe care le consider perfect valabile şi acum, erau următoarele:
Au trecut două luni de la acest mesaj şi, din păcate, fiecare dintre argumente a fost deja validat. Parlamentul este strict controlat de Putere, dezertările politice au devenit o obişnuinţă, iar cele mai importante formaţiuni de opoziţie se întrec deja pentru poziţia platonică de „principal partid de opoziţie.” şi, fatalitate, vorbesc fiecare despre propriul guvern din umbră.
Le convine sau nu, PSD, PNL şi PC nu traversează cel mai fast episod politic. Înfrângerea la limită (sau dincolo de limită) de la alegerile prezidenţiale s-a transformat, în trei luni, într-un măcel. Majoritatea parlamentară PSD-PNL-PC a devenit, în trei luni, o minoritate hăituită.
Dincolo de argumentele şi specificul fiecăruia, în acest moment, PSD şi PNL nu pot rezista eficient tăvălugului portocaliu dacă acţionează separat. Mai mult, o rivalitate între ele ar constitui un demers sinucigaş. Nu vreau să îmi imaginez o opoziţie cu mai multe guverne din umbră şi eventuale polemici de tipul „care ministru din umbră este mai serios, mai competent şi mai vizibil”. O inflaţie de umbre va decredibiliza orice demers. Nu cred că ne permitem asemenea naivităţi.
În actualul context politic, opoziţia are doar două opţiuni: fie va continua să funcţioneze fragmentat, va rămâne vulnerabilă şi va asista neputincioasă la propria dezintegrare, fie va acţiona unitar. Dacă admitem că, pentru moment, o alianţă politică nu este oportună, unica soluţie rămâne un guvern din umbră unic (PSD-PNL-PC) cu un premier independent.
Aşa cum susţineam la început, Guvernul din umbră este un demers riscant. Însă, dacă va fi serios şi inteligent construit, un astfel de executiv poate reface echilibrul politic în România.
În opinia mea, Opoziţia are un singur glonţ. Fie îl trage, fie îl desface în două-trei bucăţi, atent măsurate în funcţie de ponderea fiecărui membru, şi dispare.
Vorbeam aici , pe 2 iulie, despre un proiect menit să ofere ”un rezumat în 100 de nume pentru mai mult de două milenii de istorie”, solicitându-vă ajutorul pentru identificarea unor personalităti definitorii pentru istoria noastră. Cum munca s-a terminat si proiectul e în prag de lansare, mă grăbesc să vi-l prezint.
E vorba – simplu – de un parc destinat istoriei nationale. Un parc care va găzdui aproape 100 de busturi ale făuritorilor de istorie si cultură natională. Un loc din Bucuresti unde să ne scoatem copiii si nepotii pentru mai mult de-o Coca Cola si-o vată pe băt – pentru a-i ”cunoaste”, de exemplu, pe Iancu de Hunedoara, Corneliu Coposu, Andrei Saguna sau Ionel Brătianu. Sau unde să-i ducem pe oaspetii străini interesati de istoria României în zilele când e prea cald pentru Muzeul National de Istorie.
Planul arhitectural al parcului a fost realizat de Alina Huiung, în urma unui concurs lansat de Fundatia pentru Dezvoltarea României si destinat tinerilor talentanti.
În aceste zile, după cum puteti vedea în poze, lucrările sunt în plină desfăsurare, chiar dacă natura va mai avea nevoie de putin timp pentru a ”prinde rădăcini” solide în noua locatie.
Cât despre mine, tot ce-am găsit mai bun de făcut în vacanta de vară a fost să scriu un compediu menit să prezinte vizitatorilor viata si opera românilor ”esentiali” portretizati în parc. Pe care îl voi reproduce în curând si aici, pe o pagină specială.
Ei? Vă place ideea? Veniti la inaugurare?
Citind stirea de aici, care vorbeste despre aruncarea în stradă a Bibliotecii Pedagogice Nationale de către Ministerul Educatiei pe principiul “ia mai descurcati-vă si singuri”, mă gândesc că cel mai bun lucru pe care îl pot face este să sugerez o posibilă implicare personală în identificarea unui spatiu de depozitare (la drept vorbind, chiar am o idee, desi nu stiu încă volumul fondului de carte).
În felul ăsta, mă gândesc că ministrul Educatiei, care probabil e sincer convins că eu sunt un om rău-rău-rău, va fi ceva mai motivat să găsească o solutie institutională rapidă. Că doar nu veti lăsa opinia publică să creadă că a rezolvat omul acela rău-rău-rău o problemă pe care o putea rezolva Partidul Democrat Liberal (care e bun si la putere)?!
(Artificiul ăsta merge uns la Senat. E suficient să pregătesc o initiativă legislativă cu impact larg, că apare peste o săptămână un deputat obscur al Puterii cu o initiativă identică, care trece cu prioritate prin comisii si plen.)
Pe scurt: Bau-bau, domnule ministru!
Sunt fan al teatrului românesc. Îmi place teatrul, merg la teatru, încerc să dau o mână de ajutor în acest domeniu atunci când mi se cere. Iată de ce v-as întreba, peste week-end, când mai găsim dispozitie pentru o astfel de temă: care-s actorii vostri preferati din teatrul românesc contemporan? Poate ne stabilim câtiva ”eroi oficiali”, astfel încât să putem titra într-un colt: ”Blog înnebunit după Radu Beligan” sau ”Site care se dă în vânt după Mircea Albulescu”.
Propuneri?
Un articol actual si util aici despre istoria independentilor din Parlamentul României. Primul a fost – logic – Stefan Cazimir de la Partidul Liber-Schimbist.
Primeste un premiu intelectual surpriză – plus tot respectul meu pentru o minte răsărită sau atentă – cel care poate preciza cel mai limpede ce este acela un oximoron si care poate oferi un exemplu de oximoron din postarea anterioară (”Din Caragiale”).
Dacă valorile autentice sunt perene (asa am citit în toate cărtile bune), atunci si Caragiale e peren. Cu toată pleiada sa de personaje vii, savuroase, atât de românesti. Si-atunci merită să ne întrebăm: pe cine ar alege nenea Iancu – sosit azi cumva de la Berlin – pentru a-l portretiza cu prioritate în comediile sale? Ce politician, analist, politruc, divă s.a. ar merita un rol principal în opera bardului din Haimanale? O leapsă care pleacă tintit spre Lucia Verona (fată de care sunt dator pentru premiu si invitatie – stiu), Mihai Voicu (dacă e dispus să lase putin deoparte politica asta…), Mordechai, Constantin Gheorghe (curat socio-liberal) si Mana Ciutacu.
Amintiri din tinerete, preluate de D.C. sub egida ”Mogul agătând”: aici.
