Totodată, cred că este util să subliniez că acest tip de proiecte – care abordează integrat atât dezvoltarea firmelor românești, cât și asigurarea unui venit suplimentar pentru categoriile vulnerabile – reprezintă o rezolvare eficientă și pragmatică pentru necesitățile imediate ale României! Consider că fructificarea experienței profesioniștilor serioși și competenți poate asigura un progres rapid întregii societăți românești.

Este evident că prin creșterea veniturilor unor categorii sociale cu posibilități reduse se stimulează consumul și, implicit, producția agenților economici. Așadar, oportunitatea proiectului umanist este confirmată obiectiv, inclusiv din perspectiva economică.

În raport cu amenințările multiple – economice, sanitare, politice – este absolut necesar că fiecare națiune în parte și omenirea în ansamblu să depășească vechile conflicte și rivalități, pentru a asigura conservarea și dezvoltarea patrimoniului nostru comun.

De la membri anonimi ai societății până la cei mai înalți lideri politici și spirituali, oamenii se află în fața unei dileme cu repercusiuni planetare: fie încep să construiască împreună, echilibrat și solidar, garantând un viitor solid umanității, fie continuă să-și irosească energiile în mize partizane, demolându-se reciproc până când declinul civilizației noastre va deveni ireversibil.

Avem, așadar, o întrebare esențială la care trebuie să răspundem fiecare dintre noi: continuăm să ne confruntăm obsesiv, adâncind prăpastia în care ne putem pierde toți, sau ne susținem reciproc, depășind cu succes amenințările care vor continua să apară?

]]> https://danvoiculescu.net/blog/2020/06/un-prilej-de-mandrie-nationala-si-un-esential-exemplu-de-solidaritate/feed/ 0 https://danvoiculescu.net/blog/2020/06/pentru-cei-de-buna-credinta/ https://danvoiculescu.net/blog/2020/06/pentru-cei-de-buna-credinta/#comments Thu, 25 Jun 2020 11:29:20 +0000 https://danvoiculescu.net/blog/?p=10975 Recentele cooptări în rândul umaniștilor au determinat, oarecum previzibil, reacții ostile din partea celor incomodați de apariția unui nou curent politic relevant.

În acest context, vechii mei “prieteni” și-au reluat dezinformările. Nu pentru ei – pierduți iremediabil în frustrare, ură și alte deficiențe de caracter – ci pentru cei de bună credință, bombardați în aceste zile cu “partidul lui Voiculescu”, fac următoarele precizări:

1. Nu fac parte din conducerea executivă a PPUSL, formată din personalități recunoscute, care acționează conform propriilor valori și principii.
2. Din perspectiva unui observator detașat, consider că umaniștii ar trebui să se concentreze prioritar pe proiecte și soluții concrete. Cred că românii interesați de politică vor să afle, în primul rând, ce propune PPUSL pentru România, nu care este numărul de parlamentari sau de lideri centrali.
3. Apreciez că, pentru consolidarea curentului umanist, este necesară o promovare intensă și coerentă a soluțiilor sociale și economice, identificate în doctrina umanismului pragmatic.

Evident, actualii lideri umaniști vor hotărî dacă și în ce măsură vor da atenție acestor opinii. Direcția în care va acționa PPUSL este decizia și responsabilitatea actualei conduceri executive.

1. Folosirea justiției pentru a elimina adversarii politici este specifică tuturor regimurilor autoritare, care doar mimează democrația și transformă abuzul în politică de stat. Din păcate, în perioada 2005-2014, în mandatele de președinte ale suspendatului Băsescu Traian, și România a fost controlată de un astfel de regim.
2. Din fericire, atât rezistența întregii societăți românești (inclusiv a celor care și-au pierdut libertatea pentru îndrăzneala de a critica Puterea), cât și parteneriatele strategice cu Statele Unite și Uniunea Europeană, au salvat România de instalarea, pe termen nedefinit, a unui regim politic discreționar.

Cu toate greutățile și disfuncționalitățile inerente, România este astăzi de partea bună a istoriei, acolo unde arestările adversarilor politici nu mai pot fi decise de un președinte abuziv care își subordonează Justiția, cu presiuni și protocoale secrete.

Reamintesc, în context, o dovadă obiectivă a “statului mafiot” care ne-a controlat destinele un întreg deceniu:

În ciuda nesfârșitelor reforme inițiate de (aproape) toți miniștrii de resort, în rândul părinților, al elevilor, al cadrelor didactice și, nu în ultimul rând, al angajatorilor, nemulțumirea se acumulează constant.

Părinții reproșează, pe bună dreptate, incapacitatea sistemului public de educație de a asigura un nivel de pregătire optim, fără a fi necesare “meditații” la cele mai multe materii!

Elevii sunt nemulțumiți, absolut îndreptățit, din cauza obligației de a învăța un volum semnificativ de informație teoretică, fără o relevanță practică rezonabilă și, mai ales, fără să se țină seama de vocația și înzestrările specifice ale fiecăruia. Copiii României sunt “ajustați” într-un tipar depășit, care, în loc să le dezvolte potențialul, de cele mai multe ori îl anulează.

Profesorii, invățătorii, educatorii sunt obligați să lucreze cu clase supraaglomerate, într-un ritm inadecvat nevoilor de învățare ale fiecărui elev, “alergând” să epuizeze programe școlare “rupte” de realitatea societății și a preocupărilor contemporane.

Iar angajatorii reproșează constant că majoritatea absolvenților români, cu studii medii sau superioare, sunt total nepregătiți pentru o integrare rapidă în piața muncii.

Cauzele acestei stări de fapt, cunoscută de întreaga societate românească, sunt multiple. Însă, sintetizând, principala problemă rămâne indiferența cronică a sistemului de educație la nevoile și așteptările concrete ale celor pe care, teoretic, îi educă.

Așa cum susțineam încă de la începutul anilor 90, când redactam primele texte dedicate doctrinei umanismului pragmatic, consider că este esențial să dezvoltăm un model de învățământ vocațional bazat pe trei etape distincte:

1. Identificarea și evaluarea potențialului specific al fiecărui copil! În viziunea umanismulului pragmatic, fiecare ființă poate avea un rol social util, în concordanță cu propriile înzestrări și aspirații. Lipsa de performanțe școlare se datorează, de cele mai multe ori, nu unor incapacități obiective de învățare, ci inadecvării metodelor și obiectivelor de educație. Copiii care își găsesc drumul potrivit devin maturi fericiți, împliniți, eficienți profesional, capabili să contribuie altruist la prosperitatea societății din care fac parte.
2. Dezvoltarea potențialului specific descoperit în prima etapă, astfel încât să se poată răspunde așteptărilor particulare ale fiecărui copil și nevoilor obiective ale societății. Umanismul pragmatic consideră că una dintre responsabilitățile fundamentale ale unui sistem de educație performant este cultivarea fiecărui talent, a fiecărei înzestrări specifice. Nu există copil neînzestrat, există însă foarte multe înzestrări irosite.
3. Adaptarea potențialului specific la necesitățile generale ale societății prin includerea în anii terminali de studii a unor stagii practice în domeniul de interes al elevului. Umanismul pragmatic susține necesitatea unui contact real și constant între viitorul absolvent și potențialii angajatori.

Doar asumând o astfel de abordare, sistemul de educație își va îndeplini real menirea. În caz contrar, devenind imun la nevoile tuturor celor în slujba cărora ar trebui să funcționeze, va rămâne o sursă constantă de nemulțumire pentru adulți și de stres pentru copii!

O ultimă observație: într-un sistem de învățământ umanist, care încurajează vocația individuală, examenul de Evaluare Națională ar fi o adevărată sărbătoare, nu o sursă uriașă de tensiune și frustrare!

Din punct de vedere economic, a devenit evident că se impune concentrarea pe investiții în agricultură și producția alimentară, în proiectele majore de infrastructură, precum și în cercetare, inovație și tehnologie.

Din punct de vedere social, este necesar să îi protejăm real pe cei vulnerabili pentru că am înțeles, în sfârșit – sau ar fi trebuit să o facem – că problemele nerezolvate ale unei categorii vor afecta, în cele din urmă, întreaga societate.

Din punct de vedere politic – și mă voi referi, cu precădere, la politica internă – s-au creat premisele unei reașezări structurale, asumând trei repere obiective:

1. Interesele strategice ale națiunii române nu au culoare politică, nu sunt nici exclusiv de stânga, nici de dreapta! Într-un moment de criză majoră toate forțele politice și-au depășit rivalitățile și au acționat în aceeași direcție. Investirea unui guvern liberal cu votul social-democraților va rămâne un eveniment istoric excepțional!
2. Cele trei mari orientări doctrinare ale prezentului – liberalismul, social-democrația și umanismul pragmatic (social-liberal) – nu se exclud reciproc, fiecare dintre ele oferind soluții necesare întregii societăți.
3. Tendința de coagulare a unor mari structuri politice – accelerată și de apropierea alegerilor – reprezintă o adaptare firească a clasei politice la necesitățile societății noastre. Preluând modelul american, România își poate concentra resursele politice în două mari orientări concurente, capabile să propună și să implementeze un Proiect de țară consistent.

Pe scurt, în noul context național și internațional, avem șansa istorică a unui nou început construit lucid, responsabil și transparent.

Dacă nu o vom fructifica, ne vom pierde, încă o dată, în mize minore și răfuieli personale, ajungând, inevitabil, la noi dezastre economice, sociale și politice.

N.B. Un scurt comentariu referitor la reacțiile tendențioase generate de consolidarea reprezentării parlamentare a umaniștilor: doar marionetele își imaginează că toți ceilalți acționează la ordin; trebuie să ai propria libertate de conștiință pentru a o recunoaște și la alții.

De fapt, analizându-i prestațiile din întreaga sa carieră, dominată exclusiv de interesul personal, este evident că, în acest moment, Suspendatul are două preocupări majore:

1. Îngroparea dezastrelor provocate în trecut sub o agitație ridicolă pe orice temă de pe agendă publică prezentă. Indiferent de oră sau de canalul de comunicare, Băsescu Traian este mereu gata să-și strige inepțiile, pe post de divertisment gros pentru un strop de audiență în plus.
2. Protejarea privilegiilor pe care și le-a procurat de-a lungul timpului prin impostură! Probabil că singura pensie de care îi pasă în mod real este cea primită pe propriul nume, după două mandate de președinte în care a ridicat abuzul la rang de politică de stat.

Din fericire, România nu mai are răbdare cu lacrimile ipocrite ale acestui personaj. Nimeni nu a uitat cum, în 2010, Suspendatul se ascundea, în spatele jandarmilor, de pensionarii care își revendicau drepturile constitutionale în fața Palatului Cotroceni.

Încet, dar sigur, răul făcut de Băsescu Traian propriei națiuni începe să fie recunoscut, inclusiv la nivelul instanțelor de judecată.

În mesajul de astăzi al președintelui Iohannis s-au regăsit două dintre temele a căror oportunitate o susțin constant în ultima perioadă:

1. Necesitatea de a aloca fondurile europene primite în contextul pandemiei, cu precădere, către autostrăzi, căi ferate, infrastructură în general, precum și în educație, în stimularea inteligenței și creativității națiunii române.
2. Imperativul de a negocia inteligent fondurile ce ne sunt alocate, încercând să le suplimentăm până la finalizarea deciziilor la nivelul Uniunii Europene. Da, trebuie să încercăm să obținem încă 3-5 miliarde de euro, pe lângă suma deja prognozată.

Mai bine mai târziu decât niciodată, clasa politică din România poate învăța să separe inevitabilele dispute interne de obiectivele naționale majore!

Am încredere că, în acest moment, Președintele, Premierul și liderii principalelor partide înțeleg că trebuie să acționeze constructiv în aceeași direcție, astfel încât România să poată obține o finanțare europeană cât mai consistentă, pe care să o investească responsabil în infrastructură, agricultură și inteligență (educație, cercetare, inovație).

Acesta poate fi, foarte succint, Proiectul de țară al României. Restul e doar politică internă.

Astfel, necesitatea SOLIDARITĂȚII marilor agenți economici cu societatea în care își obțin prosperitatea este confirmată inclusiv de strategiile oficiale ale Uniunii Europene.

În acest context, susțin crearea cât mai rapidă a Fondului Național de Solidaritate! Pensionarii și societatea românească în ansamblu au nevoie de măsuri concrete imediate.

În mod evident, suma menționată – care, repet, printr-o negociere inteligentă și bine pregătită poate fi suplimentată cu 3-5 miliarde de euro – NU trebuie folosită pentru a acoperi găuri bugetare, ci pentru a genera prosperitate și dezvoltare durabilă.

Așa cum susțin constant, agricultura, marile lucrări de infrastructură și investiția în inteligența românească (invenții, inovații, cercetare) sunt destinațiile prioritare ale unor investiții strategice responsabile.

În aceste condiții, cea mai dificilă provocare pe agenda Guvernului, cu implicații sociale dramatice, rămâne rezolvarea situației pensionarilor. Este un subiect complex, care poate fi abordat, simultan, din două perspective:

Respectarea efectivă a dreptului fundamental al pensionarilor la un nivel de trai decent! După o viață de muncă, seniorii României sunt îndreptățiți la minim trei elemente esențiale:

• asistență medicală de calitate, inclusiv acces la cele mai eficiente tratamente farmaceutice;
• alimentație sănătoasă, echilibrată, permanent accesibilă (ca preț și modalități în care poate fi procurată);
• condiții de locuit decente, la standardele europene contemporane.

Din orice evaluare obiectivă, raportând nivelul pensiilor la costul real al traiului cotidian, devine evident că, în prezent, nici 10% din pensionarii României nu-și pot asigura, din resurse proprii, cele trei elemente esențiale menționate.

Identificarea soluțiilor de suplimentare a resurselor alocate eliminării dezechilibrelor din sistemul public de pensii, care, după aproape 30 de ani de subfinanțare și administrare ineficientă, au devenit cea mai mare amenințare la adresa stabilității financiare a României.

În situația actuală, în care populația activă a țării noastre scade constant, este evident că pensiile nu mai pot fi susținute doar din contribuțiile sociale și din suplimentările alocate de miniștri de finanțe mai mult sau mai puțin inspirați. Administrarea în regim de avarie, peticeală constantă cu împrumuturi și artificii fiscale sunt cel mai sigur drum către dezastru! Falimentul sistemului public de pensii ar reprezenta un cataclism național fără precedent.

Pentru a evita o astfel de consecință – evidentă pentru orice specialist serios – sunt necesare soluții practice, eficiente și imediat aplicabile. De-a lungul timpului, am propus mai multe măsuri pe această temă. Din păcate, rivalitățile politice, interesele de moment sau ignoranța unora, le-au întârziat. Poate că astăzi, în al doisprezecelea ceas, când orice întrebare despre creșterea punctului de pensie tulbură întregul Guvern, există mai multă receptivitate.

În acest sens, reiau, pe scurt, următoarea propunere: crearea Fondului Național de Solidaritate! Finanțat cu un procent din profitul obținut de agenții economici care au o cifră de afaceri de peste un million de euro, dedicat suplimentării fondurilor din sistemul public de pensii.

Concret, dacă o firmă înregistrează un profit de 100.000 de euro (10% din cifra de afaceri), 1000 de euro să fie alocate Fondului Național de Solidaritate destinat pensionarilor!

Am activat în economia reală 50 de ani, cunosc și calitățile și defectele antreprenorului român și sunt convins că peste 90% dintre cei care au o afacere prosperă vor susține real o astfel de măsură! Unii din responsabilitate, alții din orgoliu, dar, mai ales, din rațiuni pragmatice: dezvoltarea generală a societății în care traiesc se va regăsi și în evoluția propriilor afaceri.

Evident, se mai pot găsi încă multe alte surse pentru Fondul Național de Solidaritate. Necesitățile sistemului public de pensii nu pot fi acoperite dintr-o singură direcție. Însă este esențial să existe o astfel de abordare. Să se asume solidaritatea cu pensionarii, (transpusă în fapte nu promisiuni) ca prioritate guvernamentală.

Iar pentru cei care, poate, consideră că solidaritatea este un concept politic partizan, de stânga sau de orice altă direcție, subliniez că spiritul comunitar (consecința directă a solidarității) este esențial pentru democrație în general și pentru orice societate prosperă.

Europa Unită este construită, în primul rând, pe baza solidarității statelor membre.

Pentru a-și consolida inclusiv statutul european, România are nevoie de solidaritate.

N.B. Pentru că toți avem nevoie de fapte, nu doar de principii generoase, am vorbit cu fetele mele și toate trei sunt de acord ca 1% din profitul pe anul trecut să fie depus în acest Fond de Solidaritate. Mai este nevoie doar de voința Guvernului pentru ca Fondul să poată exista.