De la Mordechai:

”Ştirea poate fi rezumată astfel: Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a decis să dea afară peste 600 de oameni. Din muzeele ţării, Teatrul Naţional, operă. Explicaţia ministrului Kelemen Hunor este halucinantă:

“Economia ce se va realiza este mică, cu puţin peste 2 milioane de lei noi. După gustul meu nu se justifică dar aici este vorba şi despre solidaritate în Guvern. Oricum sunt reduceri la limită, mai mici decât în orice alt domeniu”

Asta e ca la nuntă. Dacă Stănică n-a venit la nuntă, dar a trimis darul de ţăşpe lei -n-a mâncat, n-a bauuut!- musai tre’ să dai şi tu cel puţin la fel.

Probabil am eu o problemă şi nu înţeleg conceptul de solidaritate. Eu, în îngustimea minţii mele, gândesc că ministrul ar trebui să fie solidar cu salariaţii ministerului; ca ministru al culturii ce se află ar trebui să fie solidar cu ceea ce are legătură cu tot ce ţine de cultura naţională. Mai cred că rostul ministrului e să se bată în guvern pentru instituţiile şi oamenii pe care-i reprezintă. Că grija lui trebuie să fie îndreptată spre bătrânul muzeograf, care a orbit cercetând la manuscrise şi nicidecum nu are de ce să-l străbată solidaritatea cu Boc, Funeriu şi Udrea.”

Da, si eu înteleg altfel solidaritatea. Si vreau s-o manifest practic, într-un sens opus celui cu care statul român ne-a obisnuit. Haideti să ne fixăm împreună, pentru început, o temă: să realizăm o listă o valorilor românesti în viată (oameni de cultură si artă, cercetători, profesori, medici, sportivi etc) care nu se bucură în acest moment, din partea statului român, de respectul cuvenit unor seniori ai performantei. A celor care ar trebui să fie astăzi onorati si celebrati pentru munca lor de-o viată dar, în schimb, sunt lăsati să ducă singuri lupta cinică cu grija zilei de mâine.

Ne luăm ca termen-limită săptămâna viitoare.

Sugestii?

55 COMENTARII

  1. As crede ca exista solidaritate daca ar trai si domnii ministri cu 6 milioane pe luna … Oricum, la mai rau nu e nimeni solidar cu nimeni … si aici nu e vorba doar de guvernanti ci de toata populatia romaneasca

  2. Buna ziua,

    Imi cer scuze ca nu comentez vizavi de postul dumneavoastra dar am inteles ca dumneavoastra ma puteti cumva ajuta in legatura cu abuzurile in ceea ce priveste ridicarile de masini.Daca ma puteti ajuta,indruma pentru a putea da in judecata aceste firme sau polita(precizez ca nu stiu de unde sa incep procedura) varog sa ma contactati la adresa de email

    Multumesc,
    Alexandra

  3. Sugestii: Andrei Plesu, Mircea Dinescu, Neagu Djuvara, Victor Rebengiuc … etc. Sunt din pacate din ce in ce mai putini. E adevarat ca si scara de valori se diminueaza vizibil in Romania.

    Propun in acelasi timp alcatuirea unei liste a non-valorilor din spatiul public, eventual celebrate a fi valori, pentru a putea da un reper celor mai tineri si fara experienta. Aici nu am sugestii, cred ca prima lista ar fi mai indreptatita in acest sens.

    Cat despre valorile romanesti

  4. Intr-o tara care-a fost, (de fapt este)/era mare cel mai prost! ARGHEZI.Indraznesc va rog ,nu va suparati ,fara Dinescu si Plesu prea s-au dat bine cu molima portocalie .

  5. Dan Iordachescu – unul dintre cei mai mari baritoni ai lumii si deasemenea unul dintre cei mai buni actori de opera. A cantat sub baghete ilustre – Tullio Serafin, Riccardo Muti, Mollinari – Pradelli, alaturi de Mario del Monaco, Placido Domingo, Mirella Freni, Renata Scotto, Beverly Sills si multi altii. Dan Iordachescu a intreprins peste 250 de turnee internationale in peste 60 de tari.

  6. Nadia Comăneci – (născută în 12 noiembrie 1961, Oneşti, judeţul Bacău) este o gimnastă română, prima gimnastă din lume care a primit nota zece într-un concurs olimpic de gimnastică. Este câştigătoare a cinci medalii olimpice de aur. Este considerată a fi una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX şi una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, din toate timpurile.

  7. SHAUL CARMEL – s-a nascut la 6 iulie 1937, in Stefanesti, judetul Botosani. Este scriitor si publicist, vicepresedinte al Uniunii Asociatiilor Scriitorilor din Israel, secretar al Asociatiei Scriitorilor Israelieni de limba romana. A publicat 12 volume de poezie si proza, din perioada ’56-’96. Poeziile sale au fost traduse in engleza, maghiara, olandeza, sarba, idis, are trei volume de antologie, traduse in ebraica, rusa si araba. Coautor al volumului de interviuri Pacea si-a ucis soldatul (Ed. „Du Style” si Ed. Stiintifica, 1996), consacrat memoriei fostului premier israelian Yitzhak Rabin.

  8. ALEXANDRE REVCOLEVSCHI. S-a nascut la 22 iulie, 1940, in Bucuresti. Studiile liceale – la Paris. A absolvit Scoala Nationala de Chimie din Paris, in 1963. Si-a dat doctoratul in 1969. A urmat un stagiu postdoctoral (1970-1972), la Massachusetts Institute of Technology. Din 1976, este profesor gradul I la Universitatea Paris XI. Din 1977, este director al Laboratorului de Chimie a Solidelor, devenit, ulterior, Laborator de Termodinamica si Fizico-Chimie a Materialelor. Este autorul unei noi metode de tratament termic al solidelor la cele mai inalte temperaturi, a dezvoltat o noua directie de cercetari privind dezintegrarea monocristalelor pana la structuri amorfe sau total dezorganizate. In acest domeniu a obtinut rezultate remarcabile, printre care mentionam sistemele binare pe baza de zicroniu. A initiat cercetari in sistemele metal-ceramice aplicate in industria aerospatiala si in domeniul oxizilor superconductori. A creat o scoala de cercetare interdisciplinara si a condus numeroase echipe de cercetatori reprezentativi din Franta, Japonia, Germania, S.U.A. Este autorul a peste 200 de lucrari publicate in prestigioase reviste de specialitate. Este membru in colegiul de redactie al revistei „Journal of Materials Science”. A acordat o mare atentie stabilirii de relatii stiintifice cu tara de origine. In 1993, a devenit membru de onoare al Academiei Romane si, in 1996, i s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii Bucuresti.

  9. Ionut Caragea este un scriitor roman – 35 ani – din diaspora. Din 2003 traieste in Montréal, Canada. Este supranumit drept Poetul nascut pe Google. In proza de fictiune foloseste pseudonimul Snowdon King [4]. Este cofondator si vicepresedinte al Asociatiei Scriitorilor de Limba Romana din Québec.

  10. Lucretia Ciobanu ( 85 ani ) este o interpreta romana de muzica populara, cunoscuta in special pentru promovarea timp de mai multe decenii a folclorului sibian. Laureata a Festivalului Mondial al Tineretului in anul 1953, romanii au numit-o Doamna Muntilor,datorita repertoriului pastoresc pe care l-a abordat. A dus cantecele din Marginimea Sibiului pana departe in America si Canada. Presedintele Romaniei a decorat-o anul acesta cu ordinul „Meritul Cultural” in grad de mare ofiter. „O mare calitate a unei mari artiste este sa reusesti sa fi iubit de toata lumea: atat de colegi, cat si de marele public. Poarta in privire licarul simplitatii, al profunzimii si al intelepciunii oamenilor de la munte, toate transpuse in doinele si jienele Marginimii Sibiului.”

  11. Liviu Ciulei – 78 ani – activitatea sa creatoare remarcabila de peste 50 de ani a marcat atit arta scenica romaneasca prin spectacole de anvergura nationala si internationala, dar si lumea filmului romanesc si international.
    A studiat arhitectura, apoi teatrul la Conservatorul Regal de Muzica si Teatru din Bucuresti. A debutat ca actor in 1946, jucand rolul lui Puck in Visul unei nopti de vara la Teatrul Odeon; ulterior s-a alaturat echipei Teatrului Municipal din Bucuresti, (mai tarziu numit Teatrul Bulandra), unde a debutat ca regizor in 1957, punand in scena Omul care aduce ploaia de Richard Nash. In 1961 a devenit celebru pentru o punere in scena total originala a piesei Cum va place a lui Shakespeare. In anul (1965), Liviu Ciulei a primit Premiul pentru regie, la Festivalul de la Cannes, pentru filmul – Padurea spanzuratilor.
    A fost peste 10 ani director artistic al Teatrului Bulandra. A lucrat in multe tari din Europa, precum si in Statele Unite ale Americii, Canada si Australia.
    A parasit Romania in anul 1980 si a fost director artistic al teatrului Tyrone Guthrie din Minneapolis, Minnesota (Statele Unite), iar din 1986, profesor de teatru la Columbia University si New York University in New York City. S-a intors in tara dupa 1989, regizand o serie de piese celebre. A fost numit Director de Onoare al Teatrului Bulandra ca un semn de recunoastere al meritelor sale extraordinare aduse scenei si ecranului romanesc.
    Ca arhitect, in afara scenografiilor majoritatii pieselor regizate de el, Liviu Ciulei a contribuit la reconstructia auditoriului Teatrului Bulandra, precum si a altor teatre. In 1996 UNITER i-a acordat Premiul sau anual pentru intreaga sa activitate.
    Filmografie
    In sat la noi (1951), Nepotii gornistului (1953), Alarma in munti (1955), Valurile Dunarii (1959), Soldati fara uniforma (1960), Cerul n-are gratii (1962), Padurea spanzuratilor (1964), ecranizare dupa romanul Padurea spanzuratilor al scriitorului Liviu Rebreanu, Facerea lumii (1971), Decolarea (1971), Dragostea incepe vineri (1972), Dimitrie Cantemir (1973), Ceata (1973), Mastodontul (1975), Falansterul (1979)

  12. Elena Moșuc ( născută în 18 ianuarie 1964 la Iași ) este o renumită soprană româncă.
    Elena Moșuc s-a născut la Iași, a făcut studii muzicale în orașul natal, mai întâi la Școala Populară de Artă, apoi la Conservatorul “George Enescu”. Înainte de terminarea studiilor universitare, i s-a dat ocazia binemeritată de a apărea pe scena Operei ieșene în roluri complexe și solicitante precum Regina Nopții, Lucia, Gilda și Violetta. În 1990 (anul în care a fost admisă la Conservator), ea a câștigat Premiul I la exigentul concurs muzical internațional ARD organizat la München, iar în anul următor a triumfat și în competiția de la Monte Carlo.
    La începutul carierei, Elena Moșuc a fost foarte atașată Operei din Zürich, unde și-a dat întreaga măsură a talentului și a dăruirii către scenă în roluri diverse, de la Regina Nopții, Konstanze, Donna Anna, Lucia di Lammermoor, Linda di Chamounix, Gilda, Elvira, Violetta Valéry, Luisa Miller, Sophie, Zerbinetta, până la Aminta/Timidia, Musetta, Antonida, Micaëla, Olympia, Antonia ori Giulietta, sub conducerea muzicală a unor personalități de primă mărime precum Nikolaus Harnoncourt, Franz Welser-Moest, Christoph von Dohnányi, Placido Domingo, Vladimir Fedoseyev, Ralf Weikert, Adam Fischer, Marc Minkowski, Marco Armiliato, Paolo Carignani, Michel Plasson, Patrick Fournillier, Nello Santi, Marcello Viotti.
    În ultimii ani, Elena Moșuc s-a dovedit a fi o soprană de excepție, una dintre cele mai versatile și mai expresive din lume. Prestații de senzație în rolul Reginei Nopții la Amsterdam, Berlin, Londra, Paris, Roma, Tokio și Shanghai au fost urmate de succese răsunătoare la Opera Bavareză de Stat din München cu rolurile titulare din Lucia di Lammermoor, La Traviata, Răpirea din Serai. În mod cu totul special se cuvine să fie evidențiat debutul său strălucitor, încununat de un succes de mari proporții în rolul Violetta Valéry, la pretențiosul și faimosul Teatro alla Scala din Milano.
    Printre numeroasele apariții la televiziune ale Elenei Moșuc, se distinge participarea ei la luxurianta gală centenară FIFA din 2004 desfășurată sub bagheta lui Valery Gergiev, care a fost difuzată live în peste 120 de țări din întreaga lume, precum și la cea din 2006 sub bagheta lui Vladimir Fedoseyev. În sfîrșit, dar deloc în cele din urmă, trebuie amintită prima ei prestație într-un film de televiziune – The Genius of Mozart, realizat de BBC.

  13. Pentru aceasta lista avem nevoie de situatia absolventilor de Institute teatrale din ultimii… 60 de ani.Cine mai e in viata si mai e in Romania, eu consider ca merita tot respectul.Iar daca nu au o activitate in plus pe langa teatru/film desigur ca sunt dedicati doar artei de dragul culturii neexcluzandu-i pe cei care au si mici afaceri in…timpul liber sau au devenit oameni politici…tot in timpul liber.

  14. Adrian Păunescu (n. Adrian Păun, 20 iulie 1943, Copăceni, județul Bălți, Basarabia, astăzi Republica Moldova) este un poet, publicist și om politic român. Păunescu este cunoscut mai ales ca poet și ca organizator al Cenaclului Flacăra. Este unul din cei mai prolifici poeți români contemporani.
    Cuvintele spun totul:

    Adrian Paunescu – Tarziu

    Cand v-am rugat sa-i ocrotim,
    Cand v-am rugat a nu-i uita,
    N-ati auzit si mi-ati raspuns
    Ca-i o problema foarte grea.

    Si-am fost ridicol staruind
    Si-am incercat sa va mai spun
    Si noi m-ati invinovatit
    Si m-ati considerat nebun.

    Si eu v-am zis ca nu e timp,
    Ca suntem niste pasageri,
    Si voi ati construit minciuni,
    Mai multe astazi decat ieri.

    Si-acum de ce va bucurati
    De arta celor ce-au murit,
    Cand voi i-ati condamnat pe ei
    La trai pe muchie de cutit?

    O locuinta v-am cerut,
    S-o dam artistilor pribegi,
    Si jaful vostru mi-a raspuns
    Cu literele unei legi.

    Acum, e gata casa lor
    Si v-ati putea si voi mandri
    Ca dati o casa celor morti,
    Desi ei v-au cerut-o, vii.

    Tarziu raspuns si ipocrit,
    Artistii au ajuns pamant,
    E gata casa vietii lor,
    Dar locatarii nu mai sunt.

    Adrian Paunescu

  15. Angela Gheorghiu ( născută în 7 septembrie 1965 la Adjud, județul Vrancea ) este o soprană română, una dintre cele mai renumite cântărețe de operă din lume.
    Debutează în 1992 la Royal Opera House din Londra cu rolul Zerlina, în Don Giovanni, urmată de Mimì din Boema de Giacomo Puccini, apoi în Adina la Opera de Stat din Viena și la Opera din Hamburg. În 1993 debutează la Metropolitan Opera în Boema. La Royal Opera House (Covent Garden) a triumfat în mult aplaudata Traviata, dirijată de Sir Georg Solti, în 1994, spectacol pentru care, ca să poată fi transmis în direct, au fost anulate programele de la BBC. Spectacolul a fost înregistrat de casa de discuri Decca.
    Interpretează rolul protagonistei în filmul „Romeo și Julietta” publicat de EMI Classics. În anul 2001 interpretează Floria Tosca alături de soțul ei, tenorul francez Roberto Alagna, în rolul Cavaradossi în filmul-operă Tosca de Jacquot, film prezentat în afara concursului la Festivalul de Cinema de la Veneția.
    Vocea ei este considerată de către critica internațională drept o combinație între vocile a doua celebre cântarețe de operă, Maria Callas și Renata Tebaldi.
    În anul 2002 participă cu spectacolul „Proms at the Palace” la celebrarea Jubileului Reginei Elisabeta II. Este premiată cu “La Medaille Vermeille de la Ville de Paris” și devine “Officier de l’Ordre des Arts et Lettres”.
    Cu compania Metropolitan Opera a cântat deja în peste 70 de reprezentații, dintre cântărețele românce fiind depășită doar de marea solistă clujeancă Stella Roman care a cântat 126 de spectacole, între anii 1941 – 1951.

  16. Domnul Eugen Munteanu din Petrosani, profesor de muzica, talentat, pasionat de meserie, este un maestru in a descoperi talente in rindul elevilor, mici cintareti care obtin de fiecare data premii la concursurile unde participa. Un om modest si cu mult suflet, care doreste doar sa le transmita elevilor arta de a cinta in mod profesional.UN OM DE VALOARE PENTRU COMUNITATE.
    Isi desfasoara activitatea intr-o incapere mica de la Casa de cultura a Studentilor din Petrosani si de multe ori sprijina personal elevii sa participe la concursuri. La ultimul concurs de la Craiova , au participat 10 elevi ai domnului pofesorului Eugen Munteanu si toti 10 au luat premii, dar si MARELE TROFEU. Elevi exceptionali, profesor extraordinar, este apreciat si incurajat, stimat de cetatenii orasului, dar putini oameni pot sprijini financiar activitatea acestei clase de muzica.
    Cred ca un asemenea om de valoare ar trebui apreciat de reprezentatii Guvernului Boc, dar ei apreciaza doar muzica de manele, s-a vazut in campanie, nu profesionisti care lucreaza cu sufletul pentru viitorul muzicii, pentru calitatea muzicii in tara noastra. profesor ce transmite dragostea pentru muzica adevarata.
    Dorim sa ajutam colectivul de elevi de la clasa profesorului Eugen Munteanu sa participe la FESTIVALUL DE LA SAN REMO JUNIOR din luna aprilie 2011. Aceasta este surpriza noastra pentru aceasta echipa miraculoasa. Poate vom reusi, poate cei de la Ministerul Culturii vor aloca fonduri pentru tinerii talentati, pentru deplasarile elevilor la concursurile internationale. Poate anul viitor domnul Boc va fi solidar cu acesti tineri si va renunta dumenalui la vizitele din America, iar fondurile aferente sa fie donate acestor elevi.

  17. DE GUSTIBUS NON DISCUTANDO

    Solidaritate-n gust
    Indiscutabil că e just.
    Horor Hunor de jale
    Acolo-i vorba de fecale…

  18. Fara arta ?
    de Marius Adrian Porojnicu

    Sa creezi o lume noua,
    Insa ,……fara creatori !
    Iata: timpul imposturii
    Si jafului de valori !

    Oare, ce minte pribeaga,
    Ce impostor,ce oroare,
    Vrea sa’nchida tarii poarta ?
    Arta-i poarta tarii tale !

    Imnul tarii, stema,steagul,
    Faurite-s de artisti !
    Dragostea si ura: dragul,
    Bucuria ca existi !

    Haina ta, sau limba tarii,
    Pixul care-l ti in mana:
    {Sa nu mai vorbim de casa,
    De mobila sau masina !}

    Toate-s forme faurite
    De artisti,doar pentru tine:
    Designeri al carui scop
    Este chiar „Sa traiesti bine !”

    Proza,muzica si teatru’,
    Poezia de valoare !
    Iti alimenteaza visul:
    Da valoare vietii tale !

    Fara oameni valorosi,
    Tara ta-fi sigur!-moare :
    Nu exista’n lume tara,
    Fara oameni de valoare !

  19. pe primul loc l-as trece pe Octavian Paler, dar din pacate, pentru natiunea romana, nu mai e printre noi. Il admiram pe vrea emisiunilor Stirea zilei, dar de curand am inceput sa-l studiez mai atent. pe locul doi Neagu Djuvara. as mentiona-o si pe doamna profesoara Cristiana Anghel care da dovada de un caracter puternic si moralitate la superlativ. sunt convins ca sunt sute, mii de oameni care ar trebui onorati pentru munca lor, si sunt de asemenea convins ca sunt inca multi oameni care vor binele acestei tari, dar stau in umbra. trebuie sa ne facem curaj sa cerem ce ni se cuvine, sa nu ne mai lasam calcati in picioare. sunt plin de tristete, a devenit pentru mine un fel de a ma comporta. dar sper sa „rasara” soarele si in tara noastra. sunt sigur ca o sa se intalpe asta, dar sper sa fie cat mai repede. Spre studiu „Avem timp” de Octavian Paler.

    numai bine

  20. Nu e nevoie de nume neaparat, sunt sute daca nu mii de artisti in toate domeniile care nu sunt bagati in seama si nici promovati pentru ca vand cultura pe care nu o mai vrea nimeni. Acum se cauta scandalul, intrigile, incat un specatocol de teatru nu mai intereseaza pe nimeni. Pai cand la teatru se organizeaza targuri de haine, cand in muzee nu exista suficienti ghizi care sa-ti explice si sa te indrume, expozitiile de pictura sunt prea putin mediatizate si vizitate..Si altadata eram un popor cu un gust pentru frumos atat de bine dezvoltat. Vina este impartita, este si a noastra, dar este si a celor care ar trebui sa aiba grija de patrimoniul national si sa instige la cultura. Problema este ca fiind condusi de niste oameni care abia leaga doua cuvinte si merg la opera si vernisaje doar de complezenta, ma astept ca lumea valorilor romanesti sa fie in colaps, intr-un permanent declin.

  21. @alexandra – gresesti; sunt imens de multe cereri pentru cultura de calitate. Si nu ma refer aici la snobii care au drept Biblie ”Levantul”…

  22. Grandioasa si impunatoare, marea actrita Olga Tudorache, in varsta de 80 de ani, este o personalitate incontestabila a teatrului si filmului romanesc. Iubeste ceea ce face si are o impresionanta cariera in teatru, fiind pe scena de peste 50 de ani. Iar pentru cei care inca nu i-au cunoscut valoarea, este suficient sa vada piesa „Regina Mama”

  23. Ion Barladeanu artist al colajelor cu numeroase expozitii la paris unde a si cunoscut-o pe Angelina Jolie, traieste intr-o ghena pe mosilor in timp ce filmu sau este premiat, iar opere sale sunt vandute cu mii de euro. E un exemplu de om care ar trebui ajutat sa-si expuna lucrarile si la noi in tara in loc sa fie exploatat de oameni fara scrupule.

  24. Marius Manole actor al teatrului din Bucuresti care traieste cu 10 lei pe zi si nu numai el. Cum sa poata acest om sa te binedispuna interpretand un rol intr-o comedie cand el nu se gandeste decat la ce va pune pe masa diseara. Este insa mult prea mandru si cu o demnitate mult prea mare ca sa lase acest lucru sa-i afecteze cariera de actor pe care o face cu aceasi daruire inca din prima zi.

  25. scuzati-ma dar cand le dai ungurilor ministerul culturii, la ce te potzi astepta? kelemen hunor i-ar da pe toti afara, ne-ar da si pe noi dc ar fi dupa el. inapoi in desertul gobi mai hunor si magor.

  26. @cambises – asta ca sa vezi cat de putin e ”pretaluita” cultura in spatiul bidimensional al politicii portocalii.

  27. Nu stiu cat sunt de cunoscuti, dar fiind o pasionata a baletului nu pot sa nu-i amintesc pe marii maestrii Vitalie Poclitaru si Sofia Poclitaru-Nedremscaia, care au inspirat atatea generatii si au incantat ochii spectatorului. Spectacolele de balet raman la fel de fermecatoare odata cu trecerea timpului datorita acestor oameni care isi dedica tot timpul pentru realizarea unui lucru aproape de perfectiune.

  28. Poetii, scriitorii contemporani sunt lasati din ce in ce mai mult in anonimat. Oameni ca Dumitru Matcovschi sau Nechita Danilov apar asa cand si cand la tvr cultural, singurul post tv care stiu ca exista.

  29. Stiti care este lucrul cel mai grav, ca artisti de aur ai timpurilor trecute primesc publicitate si reapar in lumina reflectoarelor dupa ce mor. Nu inteleg de ce trebuie sa se ajunga la un astfel de deznodamant ca sa primeasca atentie. Bineinteles ca ma gandesc la cazul madalinei manole care a fost refuzata de nu stiu cate posturi pentru ca in perioada imediat urmatoare mortii ei sa fie mediatizata cat pentru toata viata. Rusine celor care profita in urma unui astfel de caz

  30. @alexandra stanciu – reprezint Asociatia Soferilor si a Drepturilor acestora din Romania (ASDR) si va invit sa ne contactati pentru a discuta despre cazul dvs. Departamentul nostru juridic va poate acorda asistenta juridica de care aveti nevoie (contestatie, reprezentare in instanta etc)

  31. Radu Deac – este considerat cel mai important chirurg cardiac al ultimelor doua decenii (din Romania). Este membru titular al Academiei de Stiinte Medicale. Are cel puțin trei brevete americane pentru valve cardiace artificiale și o serie de brevete românești (printre care a doua valve artificiale, care îi poartă numele)
    Pe lângă o vastă activitate în România (printre care, inițiator al celor 7 Institute de Boli Cardiovasculare – IBCvT), Radu Deac are și o bogată activitatea în străinătate: Univ Leeds, Univ Harvard

  32. Mihai Botez – cel mai in varsta practicant de judo din lume (nascut in 1922). Detine centura neagra cu 8 dan la judo si centura neagra cu 8 dan la Jiu-Jitsu. Practica judo din 1946, a facut in paralel si gimnastica. A invatat judo de la ofiterii japonezi din lagarul de la Chalon (apropiere de Paris). In 1956 a infiintat primul club de judo din Romania – Vagonul Arad. In 1974 a fost primul roman care a obtinut titlul de Antrenor Emerit in judo.
    Ion Balu – critic si istoric literar, biograf, profesor de literatura romana. Sub semnătura sa au apărut numeroase cărți care tratează opera și viața unor scriitori români renumiți cum au fost Nicolae Labiș, Cezar Petrescu, Marin Preda sau Ion Creangă. A scris un volum biografic extrem de documentat despre viața lui George Călinescu și o Viață a lui Lucian Blaga, în patru volume. În colaborare cu fiica poetului și filozofului Lucian Blaga, Dorli Blaga, a publicat un volum de non fiction.
    Valeriu Moisescu – unul dintre cei mai importanti regizori si pedagogi de teatru. A realizat peste 120 de spectacole, multe dintre acestea fiind astazi repere ale spectacologiei romanesti

  33. Iata cateva personalitati care mi-au trecut prin minte si care merita toata admiratia:
    Mircea Roman – este o personalitate marcanta a artei plastice romanesti si europene. Este singurul sculptor roman, care a castigat Premiul pentru Sculptura al Trienalei de la Osaka, cel mai mare premiu de acest fel din lume.
    Traian Bradean – pictor si desenator, profesor universitar la Universitatea Nationala de Arte Bucuresti, unul dintre maestrii artei contemporane romanesti. A ilustrat peste 20 de carti de literatura, printre care poezii de Eminescu. Lucrarile sale se afla in muzee si colectii particulare din intreaga lume: SUA, Suedia, Italia, Rusia, Germania, Franta
    Solomon Marcus – matematician, membru titular al Academiei Romane. A publicat numeroase carti si articole pe diferite subiecte culturale, din poetica, lingvistica, semiotica, filosofie. Cartile sale au fost traduse in numeroase tari. A publicat peste 50 de volume in Romania si care au fost traduse in mai multe limbi din Europa si aproximativ 400 de articole in reviste stiintifice sau de specialitate.

  34. Toti mesterii si artistii populari, in majoritatea lor anonimi, dar care pastreaza autenticul şi scot la lumină tradiţiile şi valorile populare. Pentru ca, asa cum spunea si Papa Ioan Paul al II-lea, „Progresul fara continuitate si traditie, nu e progres”

  35. Sa nu uitam de:
    Ion Lucian – unul dintre cei mai importanti actori romani de comedie in teatru si film, epigramist, director al teatrului Excelsior, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, membru al Societatii Autorilor si Compozitorilor Dramatici de la Paris. Pentru meritele sale deosebite ca actor, maestrul Ion Lucian a primit numeroase dinstinctii nationale si internationale: Ofiter al Legiunii de Onoare (Franta), societar de Onoare al Teatrului National, premiul national UNITER pentru intreaga activitate etc.
    Constantin Daradici – este unul dintre cei mai mari pictori romani contemporani. A absolvit Institutul de Arte Plastice ” Nicolae Grigorescu” din Bucuresti, avand ca proesori pe Alex Cumpata, Corneliu Baba, Gh. Saru si C.Craciun. Este membru al Uniunii Artistilor Plastici . Incepand cu anul 1979 a participat la Saloanele municipale si republicane, precum si la mai multe expozitii de grup : la Bankcoop (1992) ; la Fundatia Sf.Vineri (1992); la Galeria ” Simeza” (1994,1998). Intre anii 1983 -1997 a deschis un numar de 10 expozitii personale. A luat parte la taberele de creatie de la Garana, Tescani, Gura Vaii. Lucrari ale sale se afla in colectii din Romania, Austria, Elvetia, Israel, Japonia, Coreea de Sud, Canada, Olanda, Spania, Suedia, Australia, S.U.A si Turcia.
    Ioan Nemtoi – este unul dintre cei mai prestigioşi artişti români contemporani. A devenit celebru datorită mânuirii sticlei într-un mod unic. Operele sale se vând în toată lumea. Lucrarile sale sunt expuse si la sediul McLaren Technology.

  36. Nicolae Breban (n.1 februarie 1934) este un cunoscut scriitor, romancier, eseist, dramaturg și om de cultură român contemporan. Nicolae Breban se impune în lumea literară, ocupând funcții importante în conducerea unor publicații și în Uniunea Scriitorilor. Cel mai cunoscut roman al sau „Animale Bolnave” (1968)

  37. Sa incep cu cei mai importanti: Arsenie Papacioc (n. 15 august 1914, satul Misleanu, comuna Perieți, județul Ialomița) este un duhovnic ortodox român. Din anul 1976, este duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. Părintele Papacioc a trecut prin pușcăriile comuniste unde a pătimit alături de Părintele Iustin Parvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu și alții.
    Dan Puric (n. 12 februarie 1959) este un actor și regizor român care a jucat atât în teatru, cât și în film. Spectacolele sale – Toujours l’amour, Made in Romania, Costumele, Don Quijote – au fost reprezentate în mai multe țări. În film, a jucat rolul principal în coproducția româno-sârbă Broken Youth, iar spectacolele sale de pantomimă au fost transmise de televiziunile BBC Belfast Royal College, 3SAT Frankfurt și RTL Luxemburg. A mai jucat în filme pentru televiziunea publică din Lausanne, Elveția. # Premiul UNITER pentru teatru nonverbal, 2003
    Marele Premiu UNESCO pentru dezvoltare culturală – pentru promovarea artei scenice românești în străinătate (modalități de exprimare scenică)
    Marele Premiu al Fundației „Anastasia”, 2002
    Ordinul Național Steaua României în grad de cavaler – pentru servicii excepționale în cultură, 2000
    Premiul UNITER acordat de Secția Română a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru pentru spectacolul Toujours l’amour, 1999
    Premiul pentru Teatru de Pantomimă acordat de secția română a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru – Fundația Teatrul XXI, 1997
    Radu Beligan (n. 14 decembrie 1918, Galbeni (Filipești), Bacău) este un actor român, cu o bogată activitate în teatru, film, televiziune și radio.

  38. Basarab Eftimie Nicolescu (n. 25 martie 1942) este un fizician și filosof franco-român din Franța. Fizician teoretician la Centre National de la Recherche Scientifique (CNRS), Universitatea Paris VI. Actualmente este profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
    Corin Braga (n. 12 ianuarie 1961, Baia Mare, Maramureș) este un profesor de literatură comparată, un romancier și un critic literar român contemporan. A semnat circa 200 de studii, eseuri, cronici literare, publicate in revistele Apostrof, Art-Panorama, Cahiers roumains d’études littéraires, Caietele Echinox, Clouds Magazine, Contrafort, Contrapunct, Conversatia, Cuvantul, Discobolul, Echinox, Euphorion, Familia, Journal for the Studies of Religions and Ideologies, Jurnalul literar, Metabasis, Minerva, Observator cultural, Poesis, Philologia Jassyensia, Poesis, Psihanaliza, Revista de istorie si teorie literara, Romania literara, Rostirea româneasca, Steaua, Studia Universitatis Babes-Bolyai, Synergies, Transilvania, Transylvanian Review, Tribuna, Viata Româneasca.
    Andrei Marga (n. 22 mai 1946, București) este un om de cultură român, profesor universitar doctor în filosofie și rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, laureat al premiului Herder în anul 2005. Andrei Marga este autorul a numeroase cărți având ca subiect istoria filosofiei moderne și contemporane, filosofia politică și filosofia religiei. Activitatea sa academică este recunoscută pe plan internațional. A fost ministru al Educației Naționale între 5 decembrie 1997 și 28 decembrie 2000, în cabinetele Ciorbea, Vasile și Isărescu, din partea PNȚCD. După eșecul acestui partid la alegerile din 2000 a deținut pentru scurt timp funcția de președinte al PNȚCD.

  39. Claudiu Bleonț (n. 27 august 1959, București) este un actor român de film și teatru. Premiul presei „Coup de Coeur de la presse” la Festivalul de la Avignon 2007, secţiunea Off, pentru spectacolul Himnus de Gyorgy Schwajda, în regia lui Radu Dinulescu, Teatrul Fani Tardini din Galaţi
    Premiul pentru cel mai bun actor, Festivalul de Comedie, Galaţi, pentru „Caii la fereastră” de Matei Vişniec, regia Radu Dinulescu, 2006
    Nominalizare UNITER pentru cel mai bun actor pentru rolul Mercutio din „Romeo şi Julieta” de William Shakespeare, regia Beatrice Bleonţ, 1994 – 1995
    Nominalizare UNITER pentru cel mai bun actor pentru rolul Ion Nebunul din „Năpasta” de I.L. Caragiale, regia Radu Dinulescu, 1992 – 1993
    Premiu pentru cel mai bun actor pentru rolul Tasso în „Torquato Tasso” de Johann Wolfgang van Goethe, regia Anca Ovanez Doroşenco, TNB
    Premiul pentru cel mai bun actor în filmul „Pas în doi”, regia Dan Piţa, Costineşti 1985
    Premiul pentru cel mai bun actor în filmul „Concurs”, regia Dan Piţa, Costineşti, 1983
    Premiul pentru cel mai bun actor pentru rolul El din piesa „Un bărbat şi mai multe femei”, Teatrul Petroşani, regia proprie.
    Alexandru Surdu (n. 24 februarie 1938, Brașov) este un filosof român, profesor de filosofie și membru al Academiei Române.1975 Premiul „Vasile Conta” al Academiei Romane
    2000 Medalia „150 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu” pentru contribuția adusă la editarea operei eminesciene
    2004 Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de cavaler.
    Ioan Eugen Simion (n. 25 mai 1933, Chiojdeanca, Prahova) este un critic literar, editor, eseist, filolog, profesor universitar român, membru al Academiei Române și președinte al acestui for din 1998 până în aprilie 2006.
    Nicolae Manolescu, născut Nicolae Apolzan, (n. 27 noiembrie 1939, Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea) este un critic și istoric literar român, cronicar literar și profesor universitar, membru corespondent al Academiei Române (din 1997). A activat și ca politician după Revoluția din 1989. Ambasador al României la UNESCO și președintele Uniunii Scriitorilor din România (pentru al doilea mandat). Este considerat în general ca unul dintre cei mai importanți critici literari români din ultimele decenii.[1] Una dintre cărțile sale fundamentale este Istoria critică a literaturii române, apărută în 2008 într-o ediție definitivă, respectând, în linii mari, formula călinesciană de abordare critică. Manolescu este, de asemenea, directorul revistei România literară.
    Șerban (Nicolae) Foarță n. 8 iulie 1942, la Turnu Severin este un poet român contemporan. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1970); membru ASPRO (din 2000). Beneficiar (între 15 octombrie 1991-15 ianuarie 1992) al unei burse de studii la Paris, oferită de Ministerul francez al Culturii.
    Livius Ciocârlie (n. 7 octombrie, 1935, Timișoara) este un critic literar, eseist, scriitor și memorialist român, profesor universitar. În 1958 este absolvent al Facultății de Filologie din București, iar în 1972 – 1973 devine doctor în Filologie, specialitatea Franceză (1975) Devine profesor la Catedra de literatură franceză a Universității din Timișoara din 1990 și profesor invitat la Universitatea „Michel de Montaigne” din Bordeaux. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor pe 2004.
    Matei Vișniec (n. 29 ianuarie 1956, Rădăuți) este un poet și dramaturg român, activ în acest moment în Franța, cunoscut în special pentru scrierile sale în limba franceză. A studiat istoria și filozofia la Universitatea din București și a fost membru al Cenaclului de Luni, coordonat de profesorul Nicolae Manolescu.

  40. domnule voiculescu am luat act de propunerea Dvs, asa ca am revenit pe blog cu cateva propuneri a unor oameni ce sunt valori autentice si merita mai multa recunoastere din partea noastra.
    1. PAUL GOMA – (n. 2 octombrie 1935 în satul Mana, comuna Vatici, județul Orhei, Basarabia) este un scriitor și militant anticomunist român, stabilit la Paris (Franța). Este probabil cel mai cunoscut disident din perioada comunist. A fost arestat, batut si inchis la Jilava.A făcut parte pentru opt zile din Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, din care a fost îndepărtat pe nedrept(in ciuda renumelui sau) de către șeful comisiei, Vladimir Tismăneanu.
    2. IUSTIN PARVU – (n. 10 februarie 1918, satul Poiana Largului, județul Neamț) este un renumit duhovnic și stareț al Mănăstirii Petru Vodă (jud. Neamț). Militant anticomunist a stat 16 ani in inchisori si lagare de munca. Este initiatorul unui proiect de mare anvergura, o manastire la Aiud dedicata martirilor din inchisorile comuniste.
    3. DINU C.GIURESCU – (n. 15 februarie 1927, București) este un istoric român, fiu al cunoscutului istoric Constantin C. Giurescu, membru al Academiei Române din 2002. A colaborat cu tatăl său la scrierea lucrării Istoria românilor.

  41. vad ca au raspuns multi chemarii domnului voiculescu asa ca am si eu cateva nume.
    ANDREI BLAIER : (n. 15 mai 1933, București) este un regizor și scenarist român. A regizat printre altele filmele „Prin cenusa imperiului” si „Ciresarii”
    JULIETA SZONYI cred ca nu ar trebui neglijata. (n. 13 mai 1949, Timișoara) este o actriță de teatru și film. Rolurile sale cele mai cunoscute sunt cel al Otiliei din filmul Felix și Otilia (1971) și al Adnanei din filmul Toate pânzele sus (1976). Din 1990 evoluează pe scena Teatrului Mic din București .
    ILEANA STANA IONESCU : (n. 14 septembrie 1936, Brad, județul Hunedoara) este o celebra actriță de teatru si film, aleasă ca deputat de municipiul București în legislatura 2000-2004, ca reprezentantă a minorității italienilor din România (actrița fiind italiancă după mamă). Dintre filmele in care a jucat amintesc Alo, aterizeaza strabunica sau Cuibul de viespi.

  42. Pe scurt, cateva nume mari. Vad ca cei dinaintea mea au scris cu majuscule, atunci asa o sa scriu si eu, ca sa fie vizibil.

    VIRGIL PERCEK – poate cel mai mare chimist roman la ora actuala. n.1946, Stabilit in SUA in 1982. Prof. univ. la Cleveland. Contributii in domeniul chimiei macromoleculare. Unul dintre cei mai cunoscuti specialisti din lume in domeniul sintezei polimerilor. Membru de onoare in Academia Romana.
    ION COJA – (n. 22 octombrie 1942, Constanța) este un lingvist român, publicist și scriitor, profesor universitar, militant politic ultranaționalist, Este profesor doctor la Facultatea de Litere de la Universitatea din București unde ține un curs de lingvisticǎ generală.

    Nu puteau lipsi cateva nume din sport, vad ca doar Lavinia Milosovici a fost mentionata.

    EMERICH IENEI – 22 martie 1937 Devine celebru în România din 1986 când câștigă Cupa Campionilor Europeni cu echipa FC Steaua București. Cred ca alturi de el merita mentionata toata echipa. Medalii la gimnastica mai luam dar Cupa Campionilor niciodata.
    Iata lotul: Helmuth Duckadam, Ștefan Iovan, Miodrag Belodedici, Anton Weissenbacher, Dumitru Stângaciu, Ilie Bărbulescu, Adrian Bumbescu, Tudorel Stoica, Ladislau Bölöni, Mihail Majearu, Marius Lăcătuș, Constantin Pistol, Gavrilă Balint, Victor Pițurcă, Marin Radu II și Lucian Bălan.

    La data de 8 mai 1998, colonelul în retragere Emeric Jenei din Ministerul Apărării Naționale a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea).

  43. Referitor la nume din sport sa nu-l uitam pe marele „TZOP” VOINESCU. Iata ce gasim despre el pe wikipedia. Ion Voinescu (n. 18 aprilie 1929, Valea Dragului, Giurgiu) este un fotbalist român retras din activitate, considerat unul dintre cei mai buni portari / cel mai bun portar din istoria României. A fost cunoscut și sub porecla de Țop Voinescu. În 1952 a participat la Olimpiada de la Helsinki, prestație în urma căreia presa finlandeză l-a considerat „cel mai bun portar al lumii”!

    În 1956 a fost solicitat să joace la Arsenal Londra, iar în 1961, la echipa Vasco da Gama, campioana Braziliei de atunci, transferurile neputându-se concretiza din cauza interdicției impuse de Securitate.

    Pentru meritele sale sportive deosebite, i-au fost decernate Ordinul Muncii cl. a II-a și Steaua Republicii, fiind, până în prezent, singurul sportiv român al tuturor timpurilor onorat cu aceste distincții.

  44. 1. Viorel Mărginean (n. 12 decembrie 1933, satul Cenade, județul Alba) este un pictor român, care a fost ales ca membru de onoare al Academiei Române (2006).

    2. Johnny Răducanu (n. 1 decembrie 1931, Brăila) este un contrabasist, pianist, compozitor, aranjor și conducător de formație român.

    3. Beatrice Bednarik (n. 14 decembrie 1922, București) este o pictoriță, graficiană româncă, cercetător de istorie a artei al Muzeului Național de Artă.

    4. Mitică Popescu (n. 30 noiembrie 1936) este un actor român de teatru și film, în prezent la Teatrul Mic din București. A primit Premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER 2009.

    5. Fănuș Neagu (n. 5 aprilie 1932, Grădiștea-de-Sus, județul Brăila ), academician, director de teatru, dramaturg, povestitor, memorialist, nuvelist, romancier, scriitor român.

    6. Gheorghe Zamfir (n. 6 aprilie 1941, Găești, județul Dâmbovița) este un naist virtuoz și compozitor român.

    7. Constantin Bălăceanu-Stolnici (n. 6 iulie 1923, București) este un om de știință român, medic neurolog, pioner în domeniul neurociberneticii, profesor de Neuropsihologie și Anatomie a Sistemului nervos, membru de onoare al Academiei Române.

    8. Liviu Ciulei (n. 7 iulie 1923, București) este un regizor român. Personalitate importantă a teatrului și filmului, Liviu Ciulei este totodată actor, regizor, arhitect, scenograf, profesor. A marcat atît arta scenică românească prin spectacole de anvergură națională și internațională, dar și lumea filmului.

    9. Florin Constantiniu (n. 8 aprilie 1933, București) este un istoric român, membru titular al Academiei Române. Este unul dintre cei mai importanți istorici ai zilelor noastre. A publicat studii despre diferite perioade ale istoriei și a abordat diverse direcții de cercetare. Este cunoscut, în special, ca autor al cărții „O istorie sinceră a poporului român.”

    10. Nicolae Breban (n.1 februarie 1934) este un cunoscut scriitor, romancier, eseist, dramaturg și om de cultură român contemporan, membru al Academiei Romane. În 2001 o anchetă literară inițiată de revista Observator cultural (nr. 45-46, 3-15 ianuarie) plasează romanul sau Bunavestire între primele zece romane românești ale secolului XX.

  45. Fănuș Neagu (n. 5 aprilie 1932, Grădiștea-de-Sus, județul Brăila ), academician, director de teatru, dramaturg, povestitor, memorialist, nuvelist, romancier, scriitor român. Pentru vasta sa activitate in slujba literaturii. Chiar daca este contestat de unii, iubit de altii, nu merita ignoranta celor din jur, mai ales in lupta cu boala.

  46. @casperschius – intr-adevar, minunata JULIETA SZONYI. Respectul meu pentru mentionarea minunatei Otilii. De aceea am sa mai adaug trei mari actrite romance: Joana Benedek (n. 21 ianuarie 1972, București) este o actriță română emigrată în Mexic. A plecat din țara natală pentru a-și găsi de lucru. S-a mutat mai întâi în Venezuela și abia după aceea în Mexic. În Caracas și-a continuat studiile, dar le-a abandonat pentru a lucra ca model. În 1997 a semnat un contract cu o prestigioasă companie cosmetică din New York. Cât a stat în oraș s-a hotărât să studieze actoria la Academia Susan Grace. A fost mai târziu descoperită de un producător mexican care a ajutat-o să își înceapă cariera în Mexic. Sirena, Amigas y Rivales, și Angela sunt doar câteva dintre serialele în care actrița a jucat. Actualmente, Joana Benedek lucrează pentru televiziunea mexicană Televisa.
    Maia Emilia Ninel Morgenstern[1] (n. 1 mai 1962, București) este o actriță română de teatru și film. Născută în București, într-o familie evreiască, Maia Morgenstern a studiat la Academia de teatru și film între 1981 și 1985, iar apoi a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț până în 1988. A apărut apoi pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din București, după care s-a alăturat trupei de la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale”. Printre rolurile notabile pe scena de teatru se numără Lola Lola, din Îngerul albastru (der Blaue Engel), sau Kathleen Hogan în Park Your Car in Harvard Yard. Ea este cunoscută publicului român mai ales pentru rolurile din filmele Balanța, Cel mai iubit dintre pământeni, Patimile lui Hristos.
    Valeria Seciu (n. 1 august 1939 în București) este o actriță de teatru, film, radio și televiziune din România. A debutat, în 1964, pe scena Teatrului Național din București, alături de Ion Caramitru, în piesa Eminescu de Mircea Ștefănescu, sub îndrumarea regizorului Sică Alexandrescu, întruchipând-o pe Veronica Micle. În același an și-a făcut, de asemenea, debutul în film, jucând în pelicula Casa neterminată, regizată de Andrei Blaier. După doi ani petrecuți la Cluj, unde a interpretat două roluri, în Androcle și leul de G.B. Shaw și Vlaicu Vodă de Alexandru Davila, a revenit în echipa Teatrului Național din București, pe care, cu excepția câtorva colaborări, nu a mai părăsit-o până în 1978, când s-a alăturat trupei Teatrului Mic. Aici, sub directoratul scriitorului Dinu Săraru, s-a produs deplina sa maturizare artistică, la contactul cu regizoarea Cătălina Buzoianu și în parteneriate legendare de scenă cu actorii Ștefan Iordache și Gheorghe Visu. Marile roluri din această etapă le-a creat în spectacole precum Să îmbrăcăm pe cei goi, Maestrul și Margareta, Niște țărani, Cerul înstelat deasupra noastră, Doamna cu camelii. La începutul anilor 1990 a înființat și condus Teatrul Levant, una dintre primele instituții independente de gen apărute după căderea regimului comunist, continuând însă să joace și la Teatrul Mic, cu realizări notabile: recitalul Arta iubirii sau rolul Arkadina, din Pescărușul de Cehov, ambele în regia Cătălinei Buzoianu. De numele Teatrului Levant este legată o altă colaborare inspirată a actriței cu regizoarea Cătălina Buzoianu, la spectacolul Pelicanul, după August Strindberg (1994), montat într-un spațiu neconvențional (un depozit al Sălii Dalles). Din 2000 până în prezent a urcat mai rar pe scenă, fiecare apariție reprezentând însă un succes de public și de critică, două dintre creațiile sale recente (Esme Allen în Cum gândește Amy de David Hare, regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Mic, 2006, și Gloucester în Lear, după W. Shakespeare, regia Andrei Șerban, Teatrul Bulandra, 2008) fiind răsplătite cu premii acordate de UNITER.
    Voi mai adauga doi uriasi regizori: Sergiu Florin Nicolaescu (n. 13 aprilie 1930, orașul Târgu Jiu) este un regizor, actor și politician român după 1989. A devenit cunoscut prin filme ca Dacii (1966), Mihai Viteazul(1970).
    Alexandru Tocilescu (n. 27 iulie 1946) este un regizor român de teatru și film.1999: Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol (O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, Teatrul Național București; 2002: Premiul UNITER pentru întreaga activitate; 2006: Premiul pentru „cea mai bună regie” cu piesa O zi din viața lui Nicolae Ceaușescu la Festivalului Comediei Romanesti – festCO. Si doi inca tineri scriitori cu un talent seniorial: Radu Aldescu, n. 29 iunie 1954 este un scriitor român contemporan. A debutat în 1993 la Editura Albatros, cu romanul „Sonată pentru acordeon”, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România. A scris scenariul filmului „Terminus Paradis” (regizat de Lucian Pintilie), care a obținut Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Veneția. În anul 2008 a fost distins cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române, pentru romanul „Mirii nemuririi”. În prezent, opera sa este publicată, ca serie de autor, la Editura Cartea Românească.
    Sebastian Grama;nascut in anul 1970, Bucuresti.Studii :1989 – 1994 – Facultatea de Filosofie, U. B.;1994 – 1995 – studii aprofundate (master) Facultatea de filosofie, U.B.(specializare : istoria filosofiei si filosofia culturii)1995 – 1996 – studii de specializare la C.R.D.H.M., Facultatea de Filosofie a Universitatii din Poitiers (Franta);Sebastian Grama1996 – 1998 – Studii doctorale la Bucuresti (sustinerea tezei: septembrie 1998).
    Si trei monstri sacri: Augustin Buzura (n. 22 septembrie 1938, Berința, Maramureș) este un prozator și eseist român contemporan. Urmează Liceul la Baia Mare. Absolvă Facultatea de Medicină și Farmacie din Cluj (1958-1964).Renunță la profesia de medic psihiatru și se dedică literaturii. Metodele psihiatrice de investigare a conștiinței umane se vor regăsi în romanele sale.Debutează cu volumul de nuvele Capul Bunei Speranțe în 1963.A fost redactor la revista Tribuna din Cluj. Din 1990 devine președintele Fundației Culturale Române, iar între 2003-2004 al Institutului Cultural Român. În prezent este directorul revistei Cultura.
    Cornel Mihai Ionescu (n. 11 februarie 1941 București) este un eseist și traducător român.Generația lui Neptun (1967) Palimpseste (1979)Lorrain (1983)Cercul lui Hermes (1998).
    Nicolae Breban (n.1 februarie 1934) este un cunoscut scriitor, romancier, eseist, dramaturg și om de cultură român contemporan. Nicolae Breban se impune în lumea literară, ocupând funcții importante în conducerea unor publicații și în Uniunea Scriitorilor.

  47. Un mare poet: Emil Brumaru. Fiul lui Grigore Brumaru, funcționar CFR, și al Elisabetei, învățătoare. Urmează Liceul Național (absolvit în 1955), Facultatea de Medicină din Iași (1963). Devine medic la Dolhasca (1963-1975), din 1975 renunță la medicină pentru a se dedica exclusiv scrisului.Apreciat în egală măsură atât de critica literară, cât și de publicul larg, reușește să impresioneze și prin personalitatea sa non-conformistă. Are rubrici în România literară, Ziarul de Iași și în Suplimentul de cultură, a scris în revista Plai cu boi, dă interviuri în revistele mondene, participă la discuții pe Internet.
    Si un mare critic: Dumitru Țepeneag (n. 14 februarie 1937, București) este un prozator român-francez contemporan stabilit la Paris.Este membru marcant al grupului oniric, teoretician al onirismului literar românesc. I s-a retras cetățenia română printr-un decret prezidențial, în 1975, după care s-a stabilit la Paris, unde, pentru câtva timp, a fost unul dintre animatorii exilului literar românesc. După 1990, face naveta între Paris și București, unde desfășoară o intensă activitate publicistică și editorială.Este unul dintre traducătorii cei mai importanți de limbă franceză în limba română și viceversa. A tradus romancieri ca Alain Robbe-Grillet, Pinget, eseiști ca Albert Béguin, filozofi ca Jacques Derrida, Alexandre Kojève etc. Din română în franceză a tradus din operele unor poeți contemporani, printre care Leonid Dimov, Daniel Turcea, Ion Mureșan, Marta Petreu, Emil Brumaru și Mircea Ivănescu. În Franța a publicat un roman, Pigeon vole, sub pseudonimul Ed Pastenague.

Comentariile sunt închise.