ÎNTÂLNIRE CU DAN VOICULESCU

Pentru ce credeți că așteaptă persoanele din fotografie? Înainte de 1990 ar fi așteptat “la carne”. “La pâine”. La aproape orice. Ieri seară, 5 august 2026, această coadă, la care am "contribuit" împreună cu soția, s-a format în fața Ateneului Român. Care credeți că este motivul? Setea de cultură sau lipsa de organizare? E adevărat, intrarea s-a făcut printr-o singură ușă, nu prin 3-4. Iar accesul în sală putea fi permis într-un interval mai lung pentru a preveni aglomerarea. Dar, în egala măsură, a fost o bucurie să văd cum sute de bucureșteni vin la Ateneu, într-o anonimă seară de miercuri, în plină vară. România are resurse extraordinare. Ar ajuta să învățam să le punem în valoare eficient și responsabil.

Douăzeci de cvadrilioane de furnici trăiesc azi pe Pământ. Fiecare cântărește câteva miligrame, cât un grăunte de nisip. Și totuși, împreună, mută mai mult sol decât au mutat vreodatǎ oamenii, hrănesc numeroase specii de animale și echilibrează ecosisteme întregi, de peste 140 de milioane de ani. Nicio furnică nu se gândește dacă locul ei e prea mic sau prea mare. Face, pur și simplu, temeinic, ce are de făcut, azi, cu ce are la îndemână. Iar din migala asta, repetată la o scară aproape imposibil de imaginat, iese ceva mult mai mare decât ea. Smerenia nu înseamnă să te crezi neînsemnat, ci să accepți adevărul simplu că nu ești întotdeauna centrul lucrării, ci parte din ea. Scriptura spune același lucru altfel: „Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios și în cele mari”. Măsura nu stă în cât de vizibilă e fapta, ci în cât de temeinic e făcută. Poți munci cu toată seriozitatea, fără să te socotești nici prea mic, nici prea mare pentru sarcina pe care ai asumat-o. Deși știe că e doar o picătură într-un ocean, cel smerit lucrează ca și cum totul ar depinde de el, fără să cedeze nici orgoliului, nici descurajării.

Un tânăr crescut în credință și un tânăr crescut în îndoială metodică ajung, adesea, la aceeași frustrare: senzația că nu au voie să nu știe totul. Primul se simte vinovat când se îndoiește. Al doilea se simte suspect când admite că ceva din credință îl atrage. Amândoi trăiesc sub o presiune falsă: ideea că a crede înseamnă certitudine totală, iar a nu crede înseamnă respingere totală. În realitate, credința conține întrebarea, nu o exclude, la fel cum scepticismul onest conține căutarea sensului. Îndoiala și credința pot coexista. Mai mult, sunt reciproc necesare. România are nevoie, azi mai mult ca oricând, de tineri care își pun întrebări și care nu se grăbesc să aleagă răspunsuri categorice și tabere ireconciliabile.

Tânăra generație se confruntă astăzi cu o dublă provocare: lipsa resurselor și absența unor modele autentice. Pe de o parte, accesul inegal la educație de calitate, locuințe accesibile și locuri de muncă motivante și stabile creează o incertitudine profundă. Mulți tineri intră în viața adultă fără o bază materială solidă, ceea ce le întârzie deciziile importante: carieră, familie, locuință proprie. Pe de altă parte, criza de modele este la fel de gravă. Într-o lume saturată de imagini false, ale succesului câștigat peste noapte, tinerii nu sunt deloc susținuți să caute repere de succes temeinic, răbdare și muncă susținută. Lipsa unor mentori reali - părinți prezenți și implicați, profesori dedicați, profesioniști capabili să transmită experiență - lasă un gol pe care, cu certitudine, rețelele sociale nu îl pot umple. Aceste două nevoi sunt legate: fără resurse, tinerii nu au timpul și stabilitatea necesare pentru a construi ceva durabil; fără modele, nu știu spre ce să tindă, chiar și atunci când resursele există.

Pentru agnostic, absența unui semn clar, verificabil, poate fi motivul principal al îndoielii. “Dacă Dumnezeu există, de ce nu Se arată limpede, o dată pentru totdeauna, tuturor?” Tăcerea pare, la prima vedere, un argument împotriva existenței Lui. Dar tăcerea nu înseamnă absență. Un semn definitiv, care ar elimina orice îndoială, ar anula tocmai libertatea de a crede. Credința nu ar mai fi o alegere lăuntrică, ci o supunere forțată în fața evidenței. În Biblie, Dumnezeu alege o prezență discretă, nu una copleșitoare pentru om. Lui Toma, care cere dovadă palpabilă, Hristos îi răspunde: „Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut”. Această discreție nu e indiferență, ci respect pentru libertatea omului de a căuta. Cei care Îl caută cu sinceritate mărturisesc adesea că L-au „găsit" nu printr-o dovadă exterioară, ci printr-o transformare interioară – printr-o pace, o claritate morală, o direcție regăsită.

În urmă cu doar câteva decenii, România avea 23 de milioane de locuitori. Conform prognozei INS publicate pe 11 iulie 2026, populația României ar urma să scadă la 15 milioane în următoarele decenii! Această tendință alarmantă este influențată direct de lipsa unei strategii naționale dedicate susținerii familiei, creșterii natalității și reîntregirii neamului. Ungaria a introdus scutiri fiscale pentru mame, credite locative pentru familii tinere și fertilizare in vitro gratuită. Franța a asigurat alocații generoase pentru copii, concedii parentale lungi, creșe subvenționate masiv și astfel a menținut cea mai mare rată a natalității din UE decenii la rând. România are nevoie de un proiect național coerent, susținut pe termen lung care să conțină: Credite ipotecare subvenționate sau garantate de stat pentru familiile tinere cu copii. Concediu parental plătit la un nivel apropiat de salariu, cu flexibilitate pentru ambii părinți. Extinderea rapidă a creșelor și grădinițelor gratuite, mai ales în rural și orașele mici. Stimulente fiscale, reduceri de impozit progresive în funcție de numărul de copii, alocații indexate real cu inflația. Fără o strategie coerentă, aplicată consecvent în următorii 20 de ani, declinul demografic reprezintă un pericol existențial pentru România.

Cele mai recente date INS subliniază o realitate dură, asupra căreia am avertizat constant: România este afectată de o scădere alarmantă a nivelului de trai, categoriile sociale vulnerabile trăiesc în condiții critice! În 2025, peste 5,2 milioane de români au fost în risc de sărăcie sau excluziune socială. Aproape 20% au ajuns sub pragul sărăciei. Cei mai afectați sunt copiii, bătrânii, familiile cu mulți copii, locuitorii din mediul rural. Conform datelor disponibile, un copil din patru trăiește în sărăcie! Ținând seama de deprecierea economică și socială din 2026, realitatea imediată este mai gravă decât statistica INS! Sărăcia este un fenomen extrem de nociv și foarte complex care nu afectează doar starea materială, ci și nivelul de educație, încrederea în propriile forțe și în mecanismele democratice. Cei care sunt astăzi părăsiți în sărăcie vor respinge, la rândul lor, societatea care le refuză dreptul la un trai demn. Combaterea sărăciei trebuie să devină prioritate națională. Nu un slogan, nu demagogie revărsată în campanii electorale. Orice guvern, indiferent de culoarea politică, trebuie să asume combaterea sărăciei ca prioritate absolută.

Un ateu, un agnostic și un credincios se așează la aceeași masă. Primul obstacol nu e diferența de opinii. E diferența de limbaj si de valori. „Dumnezeu", „dovadă" sau „sens" au semnificații diferite pentru fiecare. Foarte frecvent, oamenii se contrazic fără să observe că nu vorbesc despre același lucru. O conversație onestă cere o concesie greu de făcut: să asumi că niciun om nu deține certitudinea absolută. Credinciosul știe această realitate în momentele sale de îndoială. Ateul o recunoaște dacă e sincer cu privire la limitele rațiunii. Agnosticul trăiește permanent cu îndoiala ca instrument al cunoașterii. Problema nu e cine are dreptate. Problema e cum acceptăm că celălalt poate avea o opinie diferită, fără să-l disprețuim, fără să ne devină adversar. Dialogul devine posibil când întrebările înlocuiesc afirmațiile. Nu „Dumnezeu există" versus „Dumnezeu nu există". Ci: „Cum ai ajuns sa crezi in Dumnezeu?" sau „Ce ai pierde dacă perspectiva ta nu ar fi singura corectă ?" Societățile care nu știu să poarte conversații între tabere ce par ireconciliabile devin fragile. Incapabile să se adapteze, să evolueze, să se apere de amenințări externe. Atât între creștini, atei și agnostici, cât si in politică și în societate, România are nevoie de construcție prin dialog, nu de distrugere din intoleranță, din convingerea trufașă că o tabără deține adevărul absolut.

Consiliul Concurenței a confirmat oficial la solicitarea Agerpres: băncile au încălcat flagrant regulile de concurență, naționale și europene, printr-un schimb de informații confidențiale privind nivelul ROBOR. Este o decizie instituțională clară, asumată, argumentată. Parlamentarii au reacționat. Un grup de senatori și deputați a inițiat o propunere legislativă cu termene clare și obligații concrete în sarcina băncilor pentru despăgubirea consumatorilor prejudiciați. Senatorul Daniel Zamfir merită recunoaștere pentru acest demers care apără drepturile românilor cu credite. Este exact ce ar fi trebuit să facă și BNR. Dar BNR tace. Nicio poziție clară. Nicio analiză temeinică. Doar poziții evazive și glumițe despre ROBOR care poate părea „simpatic sau antipatic". Dacă băncile „au încălcat regulile de concurență naționale și europene", BNR fie nu și-a îndeplinit obligația de a supraveghea sistemul, fie l-a supravegheat și nu a intervenit. Fiecare variantă este foarte gravă. Guvernatorul BNR nu poate rămâne în afara acestui subiect. Instituția pe care o conduce are obligația legală de a supraveghea piața bancară. Dacă această supraveghere a eșuat, trebuie asumat clar și dispuse măsurile necesare pentru a preveni alte abuzuri viitoare.

Raportările speculative („evoluția ROBOR pare coerentă”) și frivole („ROBOR ajunge să fie perceput simpatic sau antipatic”) ale unui membru al Consiliului de Administrație al BNR, care încearcă să relativizeze suspiciunile referitoare la manipularea ROBOR, sunt total inadecvate. Neprofesioniste și sfidătoare! Pentru clienții care, conform Consiliului Concurenței, au plătit dobânzi nejustificate, ratele nu sunt o speculație sau o glumă. Sunt o presiune uriașă. Pentru a plăti ratele, milioane de români renunță la alimente, la medicamente, la haine pentru copii! Atât de ruptă de realitate este conducerea BNR încât face „glumițe” pe acest subiect?! Tonul frivol demonstrează o distanță uriașă, inacceptabilă, față de cei afectați. Formulările vagi ale reprezentanților Băncii Centrale afectează grav inclusiv încrederea publicului în sistemul bancar. Este nevoie ca Guvernatorul BNR să facă ordine în instituția pe care o conduce. Dacă au existat nereguli, BNR trebuie să le găsească și să le asume. Să le corecteze, nu să le acopere.

Ungaria tocmai a tăiat salariile demnitarilor cu 40%. Ministrul Economiei și-a donat integral remunerația. Deciziile vecinilor noștri m-au determinat sa dezvolt public o temă pe care o analizez de multă vreme: ar putea parlamentarii români să lucreze fără salarii? Este un subiect care trebuie evaluat serios, obiectiv, fără abordări populiste. Calitatea de parlamentar, reprezentant al națiunii, nu trebuie să fie o formă de “realizare personală” de ordin material. Parlamentarul primeste încrederea celor care l-au votat. Încrederea este, în egală măsură, atât o responsabilitate, cât și o recompensă - mai importantă decât un salariu pentru cei care își doresc să-și reprezinte concetățenii. Ar trebui analizat dacă principiul acesta s-ar putea extinde pentru toate funcțiile alese. După opt decenii de viață, cu experiența acumulată și detașarea implicită de orice partizanate, consider că funcția de parlamentar ar trebuie să-l coste pe cel care o ocupă, nu pe cetățeanul care o finanțează din taxele și impozitele plătite. Într-o astfel de ipoteză, sunt convins că ar crește semnificativ încrederea națiunii noastre în Parlament și în instituțiile fundamentale ale democrației.

În dosarul ROBOR, în care Consiliul Concurenței a sancționat 10 bănci, este semnalată manipularea unui indice care a influențat direct costul creditelor pentru milioane de români. În ultimii ani, pentru foarte multe familii, ratele la bancă s-au mărit constant. La un credit ipotecar obișnuit, povara lunară a devenit, ca urmare a creșterii ROBOR, cu sute, uneori peste o mie de lei mai mare. În același timp, sistemul bancar a raportat profituri record. Doar în 2025, profiturile agregate s-au apropiat de 3 miliarde de euro. Într-un asemenea context, poziția BNR, care evită subiectul de fond și pune în discuție concluziile Consiliului Concurenței, ridică o problemă serioasă: în loc să clarifice dacă interesul public a fost afectat, banca centrală este preocupată să relativizeze procedural investigația?!  Dacă s-a comis un abuz pe piața pe care are obligația să o supravegheze, BNR ar trebui să fie direct interesată să descopere și să sancționeze acest abuz. Milioane de români au dreptul să afle dacă ratele le-au fost crescute abuziv! O astfel de temă nu poate fi îngropată prin poziționări discutabile ale unui purtător de cuvânt al BNR. Milioane de români cu rate la bănci, direct afectați de nivelul ROBOR, așteaptă o clarificare publică fermă și asumată direct de Guvernatorul BNR.