O declaratie depusă azi la Senat. Si o solutie pentru care – cu riscul de a părea putin prea constant :) – nu voi înceta să militez.

Scumpirea alimentelor este un fenomen global. Banca Mondiala avertizează constant asupra acestei situaţii, care ameninţă echilibrul social din peste jumătate din statele lumii.

În conditiile în care veniturile au scăzut constant în ultimii doi ani, ca efect al inflaţiei, creşterii TVA şi reducerilor salariale din sistemul bugetar, procurarea hranei reprezintă un obiectiv tot mai greu de îndeplinit pentru peste 80% dintre români.

Folosind standardele europene, 18 milioane de români se zbat la limita sărăciei. Pentru 18 milioane de români orice scumpire la pâine, lapte, zahăr sau ulei devine o povară financiară insuportabilă. România avea potenţialul de a rezista acestor influenţe globale. Dacă s-ar fi aplicat un regim fiscal diferenţiat pentru alimentele de bază şi dacă resursele agricole naţionale ar fi fost eficient exploatate, cetăţenii români nu ar fi fost vulnerabili la această criză alimentară planetară.

În anul 2006 am depus în Parlament primul proiect de reducere a TVA pentru alimentele de bază. De 5 ani explic diferitelor Guverne, care au condus România, că o asemenea măsura ar asigura atât menţinerea unor preţuri rezonabile pentru alimente, cât şi reducerea economiei subterane. Este o măsură liberală şi socială, pentru care voi continua să mă lupt până când va fi pusă în practică.

În acest moment, se estimează că peste 50% din piaţa uleiului şi a laptelui este nefiscalizată. La pâine, cifra este încă mai mare, tinde spre 70%.  Dacă am atrage această piaţă subterană în zona fiscalizată, veniturile în PIB ar putea creşte cu cel puţin 1 miliard de euro. Majoritatea statelor din Uniunea Europeana aplică TVA diferenţiat pentru alimente. Marea Britanie are TVA zero pentru alimentele de bază. Cehia 5,7%, iar Germania 7%. Toate aceste state au înţeles că alimentele trebuie să fie accesibile, au înţeles că o fiscalizare redusă asigură venituri bugetare semnificative.

Aşadar, reducerea TVA-ului la alimentele de bază pe întreg lanţul de produse nu este, în primul rând, o măsură de protecţie socială, ci o soluţie inteligentă şi extrem de necesară pentru reducerea economiei subterane şi pentru creşterea veniturilor la buget. Totodată, nu trebuie neglijat rolul psihologic al unei asemenea măsuri, care poate încuraja consumul şi poate reda încrederea românilor într-un viitor mai bun.

Adoptarea Legii privind reducerea TVA la alimentele de bază ar putea constitui o premisă pentru relansarea economică a României.

37 COMENTARII

  1. @ MOGULUL VOICULESCU
    Din punctul meu de vedere, implementarea unei asemenea masuri nu va face altceva decat sa scada veniturile la buget si sa creasca profitul comerciantilor.
    Sa ma explic.
    Reducerea TVA de la 19% la 5% va avea ca efect imediat o scadere a veniturilor la buget, in timp ce atat producatorii cat si comerciantii vor aduce tot felul de argumente pentru a justifica pastrarea preturilor la acelasi nivel sau, in cel mai bun caz, scaderea acestora cu procente nesemnificative. In Franta spre ex., guvernul a hotarat reducerea TVA de la 19.6% la 5.5% pentru serviciile prestate in restaurante insa preturile nu s-au miscat, patronii justificandu-si atitudinea prin cresterea preturilor materiilor prime. Sunt convins ca si la noi se va intampla la fel.In plus, cum ii poate controla guvernul roman pe producatori si comercianti pentru a vedea daca preturile au scazut pe masura reducerii TVA?

  2. @ Ciprian
    Dupa ce am creiat SCANDALUL ICR NEW YORK prin chemarea politiei americane la expozitia dementa Patapievici,
    am fost caracterizat in toate felurile…..Nationalist roman, sovin ungur, antisemit, semit, aparator a lui Antonescu , mancator de sarmale, mancatori de romani etc.
    Sau scris articole profunde ca cel al lui Statuia badaranului Roman la New York
    semnat T. Ungureanu. …Dupa cererea mea de a se reintroduce limbii romane la centrul anti roman de la NY,,,,, T. Morar a scris articolul Un papagal maghiar bruiaza arta romana la New York !!!
    Dumneavoastra domnule Ciprian vreti sa fiti original dar,,,,, ziarul Hunedorean a scris in avans articolul AGENTUL 077 DEVA PREGATESTE NOI ATACURI ANTI BASESCU LA NEW YORK !
    Se pare ca nu sunt luat in serios decat de semi domnul Basescu care a ardonat spargerea studioului meu si a incercat arestarea mea la penultima zi nationala.
    Interesul lui a crescut simtitor odata cu remiterea catre FBI a DOSARULUI CRIMINAL SI DE TERORISM BASESCU. Acest dosar are 62 de pagini. Lungimea nu trebue atribuita ci faptelor mai mult sau mai putun criminale ale actualului presedinte.
    Nu am mai nimic cu sobolanul rosu urat si urat mirositor Vladimir Tismaneanu.
    Atentia mea este indreptata impotriva zoaiei portuare care conduce tara.
    In cursul acestei saptamani in premiera Consulul Romaniei Parjol ma va vizita la studioul meu de film probabil cu un mesaj din partea batausului. Va voi tine la curent cu continutul lui. Nu sunt convins ca atentia dumneavoastra ma onoreaza.

  3. corectat
    @ Ciprian
    Dupa ce am creiat SCANDALUL ICR NEW YORK prin chemarea politiei americane la expozitia dementa Patapievici,
    am fost caracterizat in toate felurile…..Nationalist roman, sovin ungur, antisemit, semit, aparator a lui Antonescu , mancator de sarmale, mancatori de romani etc.
    Sau scris articole profunde ca cel al lui Statuia badaranului Roman la New York
    semnat T. Ungureanu. …Dupa cererea mea de a se reintroduce limbii romane la centrul anti roman de la NY,,,,, T. Morar a scris articolul Un papagal maghiar bruiaza arta romana la New York !!!
    Dumneavoastra domnule Ciprian vreti sa fiti original dar,,,,, ziarul Hunedorean a scris in avans articolul AGENTUL 077 DEVA PREGATESTE NOI ATACURI ANTI BASESCU LA NEW YORK !
    Se pare ca nu sunt luat in serios decat de semi domnul Basescu care a ardonat spargerea studioului meu si a incercat arestarea mea la penultima zi nationala.
    Interesul lui a crescut simtitor odata cu remiterea catre FBI a DOSARULUI CRIMINAL SI DE TERORISM BASESCU. Acest dosar are 62 de pagini. Lungimea nu trebue atribuita mie ci faptelor mai mult sau mai putun criminale ale actualului presedinte.
    Nu am mai nimic cu sobolanul rosu urat si urat mirositor Vladimir Tismaneanu.
    Atentia mea este indreptata impotriva zoaiei portuare care conduce tara.
    In cursul acestei saptamani in premiera Consulul Romaniei Parjol ma va vizita la studioul meu de film probabil cu un mesaj din partea batausului. Va voi tine la curent cu continutul lui. Nu sunt convins ca atentia dumneavoastra ma onoreaza.

  4. cred ca e deja lipsa de idei pentru blog daca se repeta acelasi subiect de 3 ori in 3 saptamani fara nici un rezultat

  5. Va admir din simplul motiv ca militati si nu va lasati in fata tiranului traian basescu. Asta spune multe despre dvs, asta spune mai exact ca avem nevoie de politicieni ca dvs….competenti si dedicati romanilor!

  6. Va trebui sa fiti perseverent avand in vedere faptul ca a mai fost votata o data, ce-i drept din greseala, si s-au grabit destul de repede sa anuleze votul.

  7. Stiu ca va luptati din anul 2006 cu aceast proiect. Sper ca aceasta initiativa legislativa sa treaca cat mai repede in parlament.

  8. Nu vor dl. profesor .
    Acum statul , trebuie sa supravietuiasca nu cetatenii, fiindca ei , cei din urma sunt definiti de stat si nu invers , mai nou .

    Cateodata ce-i drept , staul se confunda cu Base , Udrea , Videanu etc .

  9. Ar fi, probabil, singura lege coerenta din ultimii ani. Sper tiotusi ca unii dintre parlamentarii puterii vor avea decenta sa o voteze.

  10. Observ ca dumneavoastra va zbate-ti k la produsele de baza sa se reduca TVA-ul Va Multumim mult pentru ceia ce faceti si pupincuristi de la TVR si RTV mai au tupeul sa strige dupa dumneavoastra SECURISTUL nu le-ar fi RUSINI nenorocitii, handicati de jurnalisti lu peste prajit (sa-l citez pe M Badea) Cu Basescu vom muri de foame si vom duce tot mai greu cat va mai ramane la guvernare si au inca tupeu sa va critice TVR si RTV sa va spuna securist! Domnului Basescu si Emil Boc ii doare in cot de Romania si de tot, el si familia sa traiasca bine restul sa se duca dracului…Dar raman cu speranta ca acesti baieti nu o vor sfarsi bine din punct de vedere politic sau daca nu personal…

  11. @RH

    Domnule RH , din pacate gandirea si scrierea mecanizata alaturi de exprimarea prin portavoce , mie personal imi atrag atentia .
    Posturile dvs. urla efectiv continutul in care printre cuvinte inoata nenumaratele dvs. calitati .

  12. @ Dan Voiculescu

    Redau textual cateva afirmatii facute de dv.de-a lungul timpului pe acest blog referitoare la lista alimentelor de baza pentru care s-a propus reducerea TVA -ului la cota de 5% :

    1. ANTI-CRIZA – 07 IULIE 2009

    Aş vrea să vă cer părerea asupra câtorva idei din planul în 24 de puncte propus ieri de Alianţa PSD+PC pentru contracararea recesiunii. Unele sunt idei pentru care mă lupt de ani buni.
    Merită?
    ……………………………………………………………………………………………

    21) Reducerea TVA pentru pâine, carne de pui neprelucrată şi lapte.
    • Măsura are ca scop asigurarea protecţiei sociale a celor mai săraci români şi va fi dublată de un mecanism de control prin care micşorarea TVA să se regăsească în reducerea preţurilor şi nu în creşterea profiturilor comercianţilor. Nivelul cotei reduse TVA va fi stabilit după calcularea de către Ministerul de Finanţe a impactului bugetar pe care îl va avea această măsură.
    (Din Alianţa PSD+PC – ”Plan de Acţiune. 24 de măsuri pentru ieşirea din criză”)

    2. ALTERNATIVA – 11 MAI 2010

    Câteva precizări pe tema emisiunii de ieri
    …………………………………………………………………………………………………
    2. TVA diferentiat
    a. Reducerea de la 19% la 5% pentru alimentele de baza – pâine, lactate, carne.
    Rezultatul va fi, pe lângă ieftinirea produselor, cresterea veniturilor colectate la bugetul de stat prin atragerea în zona legală a activitatilor din zona economiei subterane – în acest moment se estimează că sunt nefiscalizate 60% din piata cărnii, 75% din piata pâinii si 40% din piata lactatelor.

    3. ALTERNATIVA – 05 iunie 2010

    AMENDAMENTE
    la Proiectul de LEGE privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar
    Iniţiator: senator Dan Voiculescu

    Text propus
    …………………………………………………………………………………………….
    d. Eliminarea taxei pe valoarea adăugată la produsele alimentare de bază – pâine, lapte, ulei, orez, zahăr

    4. SA NE INTOARCEM LA SOLUTII.SOLUTII REALE – 25 IUNIE 2010

    Iată, în rezumat, unele posibile măsuri de optimizare macro-economică care ar trebui să ia locul ”solutiei Băsescu” de hăcuire a pensiilor si impozitelor:
    ………………………………………………………………………………………………….
    2. TVA diferentiat
    a. Reducerea de la 19% la 5% pentru alimentele de baza – pâine, lactate, carne.
    Rezultatul va fi, pe lângă ieftinirea produselor, cresterea veniturilor colectate la bugetul de stat prin atragerea în zona legală a activitatilor din zona economiei subterane – în acest moment se estimează că sunt nefiscalizate 60% din piata cărnii, 75% din piata pâinii si 40% din piata lactatelor.

    5.PROPUNERI PENTRU TRAIAN BASESCU-29 IUNIE 2010

    Măsuri pe termen mediu: septembrie 2010 – septembrie 2011
    ………………………………………………………………………………………………

    6. Reducerea la 5% a TVA pentru produsele alimentare de bază – pâine, lapte, ulei de floarea soarelui, orez, zahăr.
    ……………………………………………………………………………………………..

    6. TVA 5% – 30 IUNIE 2010

    Măsuri pe termen mediu: septembrie 2010 – septembrie 2011

    Reducerea la 5% a TVA pentru produsele alimentare de bază – pâine, lapte, ulei de floarea soarelui, orez, zahăr.

    7.DIN NOU DESPRE TVA LA ALIMENTELE DE BAZA -21 MART.2011

    Folosind standardele europene, 18 milioane de români se zbat la limita sărăciei. Pentru 18 milioane de români orice scumpire la pâine, lapte, zahăr sau ulei devine o povară financiară insuportabilă.
    ………………………………………………………………………………………………
    În acest moment, se estimează că peste 50% din piaţa uleiului şi a laptelui este nefiscalizată. La pâine, cifra este încă mai mare, tinde spre 70%. Dacă am atrage această piaţă subterană în zona fiscalizată, veniturile în PIB ar putea creşte cu cel puţin 1 miliard de euro.

    IN LOC DE CONCLUZIE

    DIETĂ

    De când cu USL, totul se cam subţiază
    Până şi meniul nostru – aşa mi-e crezul ;
    Căci din fosta listă a alimentelor de bază ,
    A zburat puiul de carne si a rămas orezul.
    (Dar întâi l-a ciugulit de tot precum chinezul)

    P.S. Aveti comentarii ?

  13. nu pot sa inteleg de ce nimeni nu asculta de astfel de initiative, normal cand ei au burtile pline ce sa le pese de bietii pensionari care nu stiu ce parizer sa aleaga ca salamul e deja prea scump

  14. cand vom intra oare in randul tarilor civilizate, cand oare vom putea merge la cumparaturi fara grija si vom putea cumpara tot ce ar trebui sa fie pe o masa normala fara a sacrifica diverse produse

  15. multe lucruri ar trebui schimbate nu doar tva-ul la mancare, sunt destule lucruri la preturi aberante inclusiv benzina si proprietatile imobiliare, cu pretul unui apartament in bucuresti iti poti cumpara casa prin alte parti ale europei

  16. MOGULULE
    ATACURILE JEGOASE volodiene LA ADRESA DUMNEAVOASTRA NU TREBUE SA RAMANA FARA RASPUNS .
    DOCUMENTE TRANSMISE SERVICIULUI DE INVESTIGATIE SUA SI CARE POT FI FOLOSITE DE ANTENA 3
    DODARUL DE SPIONAJ VLADIMIR TISMANEANU
    -Securitatea Ceausescu…( Unitatea 0617 din Directia 2 DDS spionaj )……….
    -Intalnire Ceausescu- Carillo Presedintele PC spaniol preda pasaportul fals pentru agentul Cain……….
    – Arhiva Departamentului International ….Ghizela Vass
    Deschiderea unui pasaport international pentru occident.
    – Arhiva Radio Pirinei care transmitea de la Bucuresti directive……..
    -Brigazile Rosii internationale controlate de KGB Doc spaniol
    – Arhiva Dep de sec Europa Libera……..
    – Arhiva serviciului secret francez – Respingerea cererii de azil politic .
    – Arhiva Serviciului de Emigratie SUA……
    -Arhivele KGB lista spionilor rusi din Cuba…….
    – Vizita lui V.T in Cuba…….
    – Document CIA Agentul Volodea infiltrat printre intelectualii romani…..
    – Certificat de casatorie si pasaport fals- intrarea frauduloasa in SUA
    si alte 16 DOCUMENTE CONFIDENTIALE
    Am transmis aceste documente in calitate de cetatean american si ziarist de investigatie.
    URMARITI IN COTIDIANUL UN ARTICOL DEOSEBIT DE IMPORTANT
    ” Curiozităţi americane privind emigrarea lui Vladimir Tismăneanu”
    Am postat cateva informatii despre sobolanul rosu.

  17. MOGULUL IN PERICOL

    AM PRIMIT ACUM CATEVA MINUTE UN MESAJ SPECIAL. EL ESTE RELEVANT LA POSTARILE DESPRE VLADIMIR TISMANEANU . ROMANIA ESTE O DICTATURA CONDUSA DE UN CLAN MAFIOT. CADEREA PRESEDINTULUI VA ASIGURA DEPARATIZARE SOBOLANILOR . SPP IMPOTRIVA MOGULULUI
    Domnule Horvath
    Sunt un ofiter al serviciilor speciale. Urmaresc cu atentie postarile dumneavoastra pe blogul profesorului Voiculescu. Sunt cu totul de acord cu opiniile dumneavoastra. Dansul este singura persoana competenta care poate salva Romania. Mogulul dumneavoastra preferat este in pericol. In cadrul SPP sa infintat asa numitul grup ” antimoguli”. Servicul de Protecţie şi Pază a fost transformat rapid într-un serviciu de informaţii în beneficiul unei singure persoane: Traian Băsescu! Articolul 2, alin. 2 din Constituţia României prevede că “niciun grup şi nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”. Iar aici vorbim de suveranitate naţională încălcată de o persoană tocmai în nume propriu. Fie el şi preşedinte. Trebuie să lămurim lucrurile. Nu se mai poate aşa! Nu se poate ca în timp ce oameni valoroşi din SRI, SIE şi STS să fie daţi afară din sistem pentru că nu sunt obedienţi acestei persoane ci au slujit ţara, efectivele SPP să fie umflate, pe zi ce trece, cu ciracii lui Pahonţu şi Burian, la „recomandarea” lui Coldea! Aşadar, SPP a devenit un instrument periculos în mâna lui Traian Băsescu, prin care acesta îşi controlează adversarii politici, îşi pune în aplicare planurile diversioniste, exercită influenţă în beneficiul propriu si al Elenei Udrea. Generalul Alexandru Burian, locţiitorul directorului SPP, coordonează activitatea pe linie de informaţii si îl are ca principal executant pe colonelul Costin Nedelea, transferat de la SRI, la cererea adjunctului Florian Coldea.. Ordinul pentru SPP este clar” Mogulii trebue desfintati pana la Craciun. Filarea lui Voiculescu se face in special prin firma SC “Investigatii si Securitate Omega” SRL. Compania face parte din Serviciul de Infor*editat* privat al presedintelui Traian Basescu, despre care, în ultimul timp, se vorbeste în interiorul Serviciilor de Infor*editat* ale României, legal constituite. Prin dispozitiile date de gen. Alexandru Burian si col. Costin Nedelea, ofiterii aflati în subordinea lor îsi depasesc competentele, în sensul ca se preocupa si culeg infor*editat* despre anumite personalitati politice sau care detin functii în actualul guvern. Pentru a-si atinge scopul, au creat structuri conspirate, astfel ca organigrama unitatii informative a SPP a devenit foarte încarcata. Ofiterii conspirati ai SPP sînt infiltrati în cîteva partide politice, în mass-media, în aparatul administrativ al Palatului Parlamentului, al Guvernului si chiar în SPP. SPP a devenit la indicatiile lui Basesci o organizatie informationala de tip mafiot. Cei încadrati de gen. Alexandru Burian sînt întrebuintati pentru strîngerea de fonduri în scop personal mai au sarcina si de a identifica societatile comerciale prospere si de a culege infor*editat* privind cunoasterea actionarilor acestora. Avansarile în grad si promovarile în functie se fac dupa criterii arbitrare (pe baza de spaga, la recomandarea Palatului Cotroceni etc.), altele decît cele de performanta si pregatire profesionala. Generalul Alexandru Burian este unul dintre pilonii noii poliţii politice a lui Basescu. Ascensiunea în actuala funcţie a avut loc în cursul anului 2005, cînd, a început să lucreze pentru Băsescu, moment în care, la cererea ,,comandantului suprem”, o parte importantă a SPP- ului s-a transformat în ,,poliţie politică”. Din acest moment, Burian este coordonatorul activităţii de colectare a datelor necesare întocmirii rapoartelor către preşedinte -, rapoarte politice, economice şi de alcov. SPP ORGANIZATIE CRIMINALA DE CONTRABANDA DE ARME Generalul Burian Pe vremea cand a fost incadrat la Directia de Infor*editat* Militare, fiind implicat in urmarirea traficului cu arme, explozibili si substante periculoase, a stabilit relatii cu contrabandistii de uraniu, iar din functia pe care o are acum, contribuie din plin la traficarea fara probleme a uraniului, el este persoana care l-a conectat pe Băsescu cu Moghilovichi (celebrul traficant de uraniu pentru FARC) si tot el este cel care trimite trupe SPP in Afganistan si Sudan cu armanent vandut pe droguri, omul de bază al preşedintelui, Florian Coldea, SPP-ul a devenit instituţia cu ajutorul căreia Băsescu a aruncat în aer societatea românească şi vrea să transforme ţara într-o dictatură controlată chiar de acele grupuri de interese nelegitime pe care din gură le-a condamnat, dar practic le serveşte interesele. Toate acestea cum propuneti dumneavoastra Domnule Horvath ar trebui sa devina subiectul unei anchete la Antena 3 . Astazi este amenintat Dan Voiculecu maine vom amenintati toti. Voi continua sirul de infor*editat*. Va asigur ca multi oameni de bine din cadrul servicilor sunt de parerea dumneavoastra. Urmarim cu atentie postarile dumneavoastra. Sa auzim de bine.

  18. MA NUMESC ROBERT HORVATH SI SUNT PENTRU MOGUL !
    Sunt cineast de meserie. Am absolvit facultatea de cinematografie IATC Bucuresti ( coleg de an cu Mircea Daneliuc ). Trimitand un material filmat despre Ceausescu vorbind unui grup de tovarasi printre altele, despre bomba atomica am intrat in ancheta securitatii. Viata mi-a fost salvata de o scrisoare a presedintelui Carter. Am ajuns in SUA printr-un \”schimb\” ,evident nu de studenti. Am inceput de la zero spalind vase si dormind in parcuri. Muncind noaptea si studiind ziua am absolvit a doua facultate FIAT New York. Am devenit peste noapte un cunoscut fotograf de moda. La cursuri am intanit-o pe Kiyoko actuala mea sotie. M-am mutat in Jponia. La ora actuala reprezint in SUA televiziuni si o agentie de presa Japoneza. Studioul meu de film si televiziune se afla in cartierul galeriilor de arta Chelsea. Sunt printre putinii care am facut cariera in occident. Sunt cunoscut ca pictor, designer, ilustrator , fotograf cineast etc Ultima mea expozitie numita \”DE LA DALI LA DEVA\” sa bucurat de succes, Deschideti *editat**editat*.devagallery*editat*/. Eu sunt artistul care prin chemarea politiei americane am deslantuit uriasul scandal ICR New York. In calitate de jurnalist de investigatii am deschis anchete despre mafia de armament Basescu, Crima din portul francez Rouen, Cazul spionului rus Vladimir Tismanetsky……etc. *editat*devanewyork.*editat**editat*/ Sunt in continua atentie a sevicilor de speciale romanesti studioul meu fiind spart de doua ori. Intentionez sa creiez pana la sfarsitul anului o emisiune de televiziune in limba romana transmisa prin internet de la New York. Sunt un dusman de nadejde al regimului mafiot. Pe blogul meu ROBERT HORVATH DEVA puteti gasi numeroase articole despre actiunile lui Basescu impotriva mogulului si a libertatii presei.
    Asigur ca am acces la surse la care nu au acces poate, jurnalistii si reprezentantii mediei din tara . Robert Horvath Deva Devartes Film International New York – Tokyo
    PS L-am denuntat pe Vladimir Tismaneanu atat FBI -ului cat si Serviciului de Emigratie. Anunt din surse credibile arestarea sa pana la sfarsitul anului.

  19. VOLODEA DUSMANUL MOGULULUI IN VIZITA DE LUCRU IN ORASUL NEW YORK
    Corespondenta speciala.

    VIZITA DE LUCRU A SOBOLANULUI ! 21:56:07, 08 Oct 2010
    ROBERT HORVATH DEVA : LA ULTIMA CONFERINTA DE POMINA TINUTA DIN BANII PUBLICI ( BUGETUL ICR ) LA UNIVERSITATEA COLUMBIA VLADIMIR TISMANEANU A VENIT INSOTIT DE O DELEGATIE DE 20 ( DOUAZECI ) DE CHIBITI CULTURALI VENITI PENTRU CUMPARATURI LA NEW YORK. UNIVERSITATEA STANGISTA DUPA INVITAREA PRESEDINTELUI IRANULUI SI VENEZUELEI LA INVITAT PE REPREZENTANTUL STATULUI ROMAM. CONFERITA A AVUT SUCCESUL ASTEPTAT , IN PREZENTA UNEI SALI ABSOLUT GOALE. NICI GENIUL CARPATILOR NU A CUNOSCUT O ASEMENEA PRIMIRE SI NICI NU SA BUCURAT DE O SUITA ATAT DE ENTUZIASTA SI NUMEROASA, VIZITA TOVARASULUI VLADIMIR TISMANEANU IN SUA ! Vizita de lucru in judetul New York a prim-secretarului Partidului, tovarasul Vladimir Tismaneanu, cunoscutul geniu din Urali, eroul între eroi, cel mai iubit fiu al po porului rus, strateg si urechist neobosit, demn sugator de respect de la stanga la dreapta, perfectul acrobat în vremi de furtună dar si stejar de Scorniland, va fi acompaniata si de tovarasul prim al ICR al PCR Horia Roman Patapievici dar si de tovarasul vice Mircea Mihaiesi, care, de dragul amintirilor parintilor de la Hotel Lux, vor lasa de izbeliste didamai institutia culturala de la Bucuresti Tinand cond de vointa gazdelor, participantii nu vor ezita sa reflecte directivele „Raportului final” al victoriei onanismului asupra Romaniei si să exemplifice cu propriile experiente caracterul profund ştiinţific şi consecvent revo­luţionar al onaniei politice si stiintifice. Dupa cum este larg recunoscut si reflectat chiar si in tribuna Onania Zilei înaltul prestigiu şi larga recunoaştere in ter naţională a proe minentelor per sonalităţi cultural-social-politico-filosofico-ştiinţifico va demonstra ca Romania isi re în noieste angajamentul solemn de a face totul si de a nu precupeţi nici un efort pentru a condamna romanii pentru crimele facute de bolsevici si tovarasii lor de drum. La manifestarea artistico-culturala vor participa – pe baza de selectie atenta – toate categoriile profesionale de tovarasi: oameni ai muncii de la sate si orase, muncitori, ţărani, intelectuali dar si elevi, studenţi, pionieri sau şoimi ai patriei de toate naţio na lităţile, cum ar fi doi-trei români, dar mai ales maghiari, germani şi, evident, de alte naţionalităţi fara deosebire de gen adica si cu sex si fara sex, conform exemplului luminos de eminent om po litic si savant de largă recu noaştere in ter naţională care este el, tovarasul Volodea Tismaneanu, care, in ovatiile generale si aplauzele prelungite ale bravilor tovarasi participanti la Festival isi va lansa ultimul volum de memorii stiintifice multi-lateral involuate „Onanist pentru Eternitate”. Iata programul manifestarilor: As part of the Festival “Performing Revolution in Central and Eastern Europe”, the Harriman Institute at Columbia University, in association with the Polish Cultural Institute, Romanian Cultural Institute New York, and Austrian Cultural Forum invite you to the Symposium After Communism: Achievement and ………… Disillusionment since 1989 ( Iliescu, Constantinescu, Basescu ) | Columbia University The Romanian Cultural Institute in New York is pleased to invite you to this multi-day symposium that will bring together leading public intellectuals, scholars, politicians, dissidents and writers from both sides of the Atlantic to assess the global meaning of the 1989 bla-bla-bla revolutions in Central and Eastern Europe and the world. Raportat de Robert Horvath Deva Ziarist New York

  20. Masura reducerii TVA la alimente este eficienta, dar in conditiile in care statul ar avea un mecanism eficient de control al formarii preturilor.Daca umfla preturile cu toate ca le-a redus TVA-ul, comerciantii trebuie sanctionati. Ori in Romania de azi cunoastem cu totii ineficienta mecanismelor de control.

  21. O eventuala reduce a TVA-ului la alimente ar avea ca posibile efecte majorarea volumului de vanzari, reducerea preturilor , cat si disparitia pietei negre. dar dupa cum merg problemele in comert, reducerea TVA , ar fi numai pe hirtie, adica in buzunarul comerciantilor, en gros si en detail, pentru ca ar gasi alte componente de rectificare a pretului de ex;pretul energiei , transport,cresteri salariale, si altele.

  22. Sa vezi cand nu mai are omul ce manca, sa vezi atunci varsare de sange..si aici se va ajunge, iar „Ei” stiu asta .. de credeti ca intr-o tara de 21 de milioane de oameni, o tara care imbatraneste si care pierde oameni pe zi ce trece, a crescut numarul politiilor la 5 .. de ce se inarmeaza jandarmeria ? mai lagaruri de concentrare ne-ar trebui, si atunci imi dau demisia ..

Comentariile sunt închise.