Băsescu are tupeul să apară în spațiul public și să se prezinte că o victimă a sistemului pe care, de fapt, chiar el l-a creat.

Prin șantaj mai controlează încă anumiți oficiali ai statului român motiv pentru care este încă nepedepsit pentru faptele sale.

Eu cred că Băsescu va face mulți ani de pușcărie atunci cand justiția independentă își va face datoria.

3 COMENTARII

  1. Când? Sunt 10-12 ani de când aştept clipa asta!
    Oare nu-i suficient această declaraţie a lui Băsescu?
    Îmi doresc din tot sufletul să faceţi dreptate în ţara asta!!!

    Discuţie Interlocutor – Traian Băsescu Şi aveţi înregistrări cu toţi? Coldea, doamna Kovesi, judecătoarea Camelia Bogdan. Bă, da’ să vezi conversaţia când îmi spuneau că îl luăm pe Mustaţă din complet. Da? Hai băieţi să-l aruncăm în aer! Vreţi să-mi distrugeţi familia? Ce stat este ăsta, domnule preşedinte? ✔️Băsescu: Eu v-am spus de câteva ori, ăsta e stat mafiot, na, eu ştiu ce spun. Probleme cu dosarul Voiculescu? Băsescu: Să-i vezi când vorbeau a doua zi după condamnarea, care cum le-o spusese cu trei zile înainte, s-a împlinit. Cum îmi spunea mâîne îl luăm pe Mustaţă şi intră Camelia Bogdan. Să-i vezi după o zi când spuneau am vorbit cu Camelia Bogdan şi a spus că dacă aveam codul penal îi dădea 20 de ani, a putut să-i dea doar zece. Pe urma trage concluziile Coldea, ştii. Să-l vezi ce spectaculos e Coldea când trage concluzii.

Comentariile sunt închise.