Se apropie 2012: sondaje peste sondaje menite sa reduca lunar, parca la cota, intentia de vot USL; tentative voioase, avantate, caraghioase de a genera tensiuni si concurente copilaresti intre membrii USL (Divide et impera e un vechi proverb marinaresc :) ).
Sfatul meu: nu va mai pierdeti timpul. Nu veti reusi.
CONTRADICTII MOGULIENE LA SFARSIT DE AN !
„Relatia mea cu Dan Voiculescu este foarte departe de a fi buna” spune Ponta in
timp ce Dan Voiculescu ne face sa credem invers.
Mogulule lasa vrajeala politica
si da-o pe bune !
Râdem. Glumim. Dar între timp văd că se zbat să ajungă în Monitorul Oficial legi din ce în ce mai ciudăţele.
POFTIŢI ÎN VAGOANE
Mai ţine Doamne în semnal
Ăst an nenorocit
Până coboară un tâmpit –
Un Preşedinte criminal.
Apoi dă-i liber la cel Nou
Cu buni mecanici la comandă,
Fără Elena – ţaţă Mandă.
Mulţi Ani! cu repetat ecou.
E lumea în cumplit război.
Pe Iliescu şi Năstase
Lăsaţi-i la spălat de vase
Sau să rănească după boi.
Privatizaţi numai prostia
Prin pedele,udemre, pe mai nimic,
Făcându-i parte şi lui Boc cel mic;
Pe peştii mari vânaţi-i cu ostia.
D.V.te vrem pe tine „şef de tren”
Cu tricolor, şi doldora de bani;
Garant că nu ajung iar la şnapani.
Ultima strofă ia-o drept catren.
……………………………………………..
Comentatorilor, zic vouă La Mulţi Ani !
Cu sănătate gârlă şi cufărul cu bani!
AVIZ : PARE A FI URĂTURĂ DAR NU E !
O SCURTĂ ANALIZĂ
USL-ul sus răsare
Ca alternativă tare ;
USL-ul străluceşte ,
De când rugineşte ,
Şi ne tot prosteşte ,
Tăcând ca un peşte
Când Zeus ne beleşte ,
Şi de bani ne jefuieşte .
Vorba că-l suspendă
A cam devenit legendă .
Şi nu s-au făcut minuni ,
Nici la 12 moţiuni
Unde tot a încercat
Să-l pice pe Necurat ;
Mă refer aici la Boc
Care nu-i chiar dobitoc ,
Dacă a rămas pe loc ,
După atâta fum şi foc
Pe nări scoase de-alde Ponta
Ce s-ar vrea un fel de Conta ,
Dar căciula-i mult prea mare ,
Pentru capul său cel tare
Şi pe care-l recunosc
Doar atunci când face pleosc ,
După ce pică-n decor
Antrenându-se de zor ,
Să conducă naţiunea
Că-l stârneşte pasiunea .
Şi cu pumnu-şi bate pieptul ,
Până-şi dă cu stângu-n dreptul ,
Semănând numai prigoană ,
Când l-a mazilit pe Geoană
Pierzând şefia la Senat ,
Doar s-arate că-i bărbat ,
Deşi moaca-i de cucoană ,
Din cea care stă pe zoană
Şi-şi ridică poale-n cap
Ca iada coada, la ţap .
Greu să-l vezi dupa scrutin ,
Ca prim-ministru a lui Crin .
Nici cu ăsta nu-i ruşine ,
Căci vom trăi la fel de bine
Ca pe timpul lui Băsescu ,
Prieten bun cu Antonescu ,
De când şi-au zis DA în Alianţă
Pân-au pus ceva pe clanţă
Şi-a-nceput să pută aroma ,
C-a stârnit prostimii voma ;
Dar târziu îşi dete seama ,
Că s-a stors din ea şi zeama ,
Suportând diverse teste
Fără zgomot şi proteste ,
Sperând doar că într-o zi ,
Cei doi mânji se vor trezi
Şi vor fi mai serioşi
Izgonind pe ticăloşi
De la astă guvernare
Ce-a dat parcă în turbare .
Dară Victor cât şi Crin
Parcă-s fraţi cu Constantin
Ce nu joacă, stând în poartă ,
De parcă ar fi o piesă moartă ,
Plângând, mai ceva ca o fetiţă
Când trag golanii, de a ei rochiţă ;
Lui Crin, geanta de-i mai cară ,
Îl va unge secretară ;
Că-i modest şi-ascultător ,
Ca un bun conservator ;
Şi nici nu este prea fudul ,
Fiind pus chiar de mogul
Să mai latre câteodată
Ca o păpuşă acrobată
De aminte aducător ,
Că mai e partid conservator
Care încă-i viu şi e stabil ,
Precum tata lui … Emil .
(va urma)
Abia va ajuta in campanie.
FĂRĂ COMENTARII
IMAS şi Adevărul
„La voi e putred mărul”.
Băsescu şi Patriciu
Au pactizat cu Piciu’
Acum bărbat în fire,
„italian subţire…”
prin trocul cu tirani :
o palmă contra bani.
Cât îl priveşte pe Victor,
Politic n-are viitor ;
Poate, zic, de nu-i e frică
Un mariaj cu „fata mică”.
Speranţe într-un Crin istoric
Când se dezlănţuie isteric,
Ar fi ceva, dar cu-ndoială ;
Sincer, cred că e o spoială.
Eliberând un adevăr banal
Plătim „un lucru manual” :
Ştampila când s-a pus pe Jon*;
Ce scump a fost un bou plocon !
De nu ieşim cu pietre şi fecale,
Români, va fi mai jale decât jale.
Să câştigăm un cap de pod,
Şefi ‘om găsi, în marea de norod.
Lasand la o parte orice gluma, tiranu’ chiar merita suspendat.
Nu stiu pe cine anume intereseaza aceste sondaje ale puterii.
Teama tiranului ca ar putea pierde puterea in 2012 il determina sa apeleze la manipularea realitatii prin comentariile jurnalistilor slugarnici si cu ajutorul unor sondaje mincinoase.
Deocamdată să sperăm şi să urăm domnului 2012: La mulţi ani!
Ca si pana acum, „liderul informal al PDL” incearca sa duca o campanie impotriva „adversarilor” inchipuiti.
MARE LICITAŢIE MARE
Doamn Elena Udrea deconspirând că doreşte un copil, în fapt, a anunţat
o licitaţie către reproducători, pentru o selecţie spermatică, care să asigure,
în ordine, trăsăturile fundamentale : cioros, frumos, mintos şi vanitos.
La licitaţie a participat şi Jon* dar doamna a înghiţit mostra.
Din probele reproducătorilor pdl, udmr şi unpr s-a făcut un cupaj pentru
ameliorarea rasei porcine.
CÂŞTIGĂTOOOR detaşat d-l Cioroianu Adrian fost la externe.
Fecundarea cu seringă de unică folosinţă, cu 9 luni înaintea alegerilor din 2o12, va fi publică, toate partidele la putere având permisiunea să dea din fund pe săturate.
Cel ce „va vedea numai o dată puţa finului” stă-n umbra votului…
Alternativa ramane USL, oricate piedici va pune actuala putere.
atata pot catavencii astia sau mai bine zis academia ca nu mai stii care-s unii care-s altii
cel mai de treaba Mos!!!!!!!!!!!
am venit cu mos varanu ca sa suspendam tiranu :)))) imi place rima . vreau sa remarc faptul ca in fiecare zi puterea face cate un mic pas spre a recupera decalajul . cate un pic pic pic s-ar putea sa aveti o ditamai surpriza la final . USP sau USL ?, a mai fugit un parlamentar , mai o mita inainte de alegeri . app aveti in vedere ca raportul este de 1/4 ce dati voi cu ce dau ei .e stabilita treaba, , mai un dosar de securitate bine pus la punct de acum …. iar USL doarme in front. e praf si pulbere la organizare iar de mijloace si metode contrateroriste sa le zic asa nici vorba . un an mai bun sa speram. cine pleaca ultimul stinge lumina :))
fara Voiculescu azi ne punea basescu sa jucam capra!
SOLUTIE PENTRU ROMANIA : DAN VOICULESCU CANDIDAT INDEPENDENT LA PRESEDINTIA ROMANIEI !
Mogulul poate fi castigator doar in afara USL. El trage partidul dupa el si nu invers.
Indiferent de nume la conducere trebue sa vina un cunoscator in economie si un bun menager.
USL este pe moarte dupa cum pe moarte sunt toate partidele din Romania prezenta. Indiferent de orice, nu poti face o structura, o adunatura de oameni egoisti si individualisti, care nu au nimic in comun, care nu sunt animati de principrii comune, de un program unic sa functioneze la nesfarsit.
Acuma nu mai merge, in tara nu mai este ce fura si nu este de ajuns sa ajungi la putere mai trebuie sa si faci ceva, iar ei nu stiu ce, nici macar nu au idee, de asta nici nu pot convinge electoratul.
Cenzurarea acestor randuri nu va putea ascunde un adevar stiut de toata lumea……..
MOGULUL LA ORA DESTINULUI !
Sa numim anul ce vine anul Voiculescu. Revin cu o propunere mai veche care devine zilnic mai fezabila. Romania are nevoie de directie sau macar de speranta. Va garantez ca randurile lele vor aduce groaza in randurile galbene si va pune pe ganduri pe cei multi. Voiculescu Presedinte sau Prim Ministru este singura solutie……La multi ani !
APEL CATRE TOTI CETATENII ROMANIEI DUBLUL VOICULESCU -TIRIAC LA CONDUCEREA TARII !
Am fost convins ca romanii nu se pot conduce singuri. Emisiunea Antena 3 m-a convins de contrariu. Cuplul Voiculescu Tiriac are toate calitatii inclusiv experienta si recunoastere externa. ION TIRIAC PRESEDINTELE ROMANIEI In SUA sunt de exemplu un milion de romani si va garantez ca toata lumea a auzit si va vota pe fostul maestru al tenisului si actualul mogul Tiriac. Este cunoscut in toata Germania nu numai ca Tennis’s Count Dracula ci si prin reclamele de televiziune. El este un erou al nemtilor prin descoperirea lui Boris Becker. Prin partidele de vanatoare ( pe care le urasc de moarte ) are conectii cu toate marile nume ale lumii. Tiriac este un antrepenor global unic cu un diamant de facut bani in cap. La Antena 3 a spus modest ca a auzit de cancelarii Germaniei . Fals . Ai cunoaste personal iar cu cancelarul Kohl era chiar amic. Tiriac cunoaste ce este foamea si pe omul simplu. Tatal sau a murit la 11 ani iar mama lui a fost casnica. Intr-un interviu in celebra revista americana People Tiriac declara „I could probably be President,” si sper sa se tina de cuvant. DAN VOICULESCU PRIM MINISTRU Fara sa-l simpatizez mau deloc….. ai recunosc geniul financiar. El cunoaste mai bine decat oricine economia romaneasca. Este un profesor la propriu cat si la figurat. Este singurul politician care cunoaste economia si problemele ei. ” He taught the “Competition and Competitiveness” course for 7 years at the Academy of Economic Studies in Bucharest, within the Faculty of International Relations.” Iata dece Voiculescu este singura sansa pentru Romania.
PROBLEMA MAJORA A ROMANIEI ESTE LIPSA DE COMPETENTA SI CREATIVITATE. CUPLUL VOICULESCU TIRIAC ESTE SINGURA SANSA A ROMANIEI DE A SCOATE TARA DIN PRAPASTIE SI A INPINGE ROMANIA SPRE CIVILIZATIA EUROPEANA.
Robert Horvath Deva Cineast New York
astia nici sa dezbine nu msi pot!!!
caraghioslacuri babesti….aaaa, pardon, basesti!
astfel de fitile nu pot influenta o alianta trainika
Printr-un comunicat de presă, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ne informează că Preşedintele este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu
NEÎNCREDERE
Spun unii cârcotaşi dispuşi de a bârfi ,
Că iubindu-şi ţara lui în mod profund ,
Oricât de sănătos, zic doctorii c-ar fi ,
Pe Zeus, de popor, tot îl doare-n fund .
Fara legatura cu vreun articol de pe blog, dar in directa si stricta legatura cu dumneavoastra personal:
– sunteti un tip destept, bogat, puternic (despre trecut nu ma pronunt, nu stiu ce sa cred!)
– faceti o multime de lucruri bune (gradinita aceea, copiii pe care-i sustineti material si-i promovati, adulti cu rezultate deosebite pe care-i popularizati si premiati, burse, sponsorizari de proiecte si multe altele)
– va implicati material, psihic si fizic in toate aceste activitati consumatoare de timp, materie cenusie si bani
Intrebarea mea este de ce permiteti ca angajatii dumneavoastra sa faca atat de multe emisiuni idioate?
De ce nu promovati toate valorile pe care le descoperiti la televiziune, la ore de maxima audienta, copiii talentati pe care-i sponsorizati, oamenii de stiinta pe care-i apreciati??
Exista in tara asta atat de multi oameni care muncesc anonim si eficient, asistentele care trateaza copiii, care iau sange din venutele acelea minuscule, chirurgii care opereaza pe creier sau inima, sau orice alt fel de chirurg, invatatoare care inrauresc destine, profesori care-si pun amprenta pe dezvoltarea, in bine, a copiilor, psihologi care trateaza copiii sau mamele abuzate, politisti si pompieri care-si pun viata in pericol pentru salvarea semenilor, soferii de autobuze in mainile carora sunt permanent atatea vieti si multi multi altii.
Daca e televiziunea dumneavoastra, de ce nu promovati oamenii buni ai acestei tari, oameni pe care am credinta ca ii vedeti si ii apreciati?
Ce rost au toate emisiunile in care diversi caraghiosi isi dau cu parerea despre Columbeni, Zavoranca, Boc, Elodia, orice si oricine din tara asta?
Daca as avea puterea dumneavoastra, as interzice difuzarea pe post a unor indivizi (ca sa ma exprim eufemistic, am tot cautat un cuvant inofensiv!) ca Tatoiu, Vadim, Zavoranca, Andronescu, Stan, Mazare, Becali, Nastase, Flutur, Iliescu, maneslisti, ghicitoare si lista ar putea continua.
Vreti sa spuneti ca asta “cere publicul”? Care public?
Puteti fi formatori de opinie si mentalitati, de ce preferati sa fiti doar papagali?
De ce nu faceti reclama micilor intreprinzatori care se zbat sa nu dea faliment, fabricilor romanesti care mai produc lenjerie de bumbac, pantofi de piele, jucarii de lemn, hainute de bumbac si lana pentru copii, medicamente?
De ce nu angajati reporteti care sa faca niste reportaje extraordinare, despre viata oamenilor din anumite comunitati, despre flora si fauna Romaniei, despre copii defavorizati sau supradotati?
Ce rost si sens au toate talk-show-urile, toate povestile sterile si interminabile pe teme arzatoare sau de doi bani?
Asta e televiziunea?
Atata puteti?
Atata doriti sa ne oferiti?
Asta meritam?
umorul acestei Academii s-a stins demult……..
@zelea ai intuit exact care este miezul problemei
Se impune un alt mod de opoziţie.
GLUMA ZILEI
Frumoşilor care mai credeţi în de/moc/raţie,
veţi avea parte numai DE / MOC /şi RAŢIE,
cât de curând, dacă nu vă mutaţi imediat
( în Casa Poporului, adică a voastră)
de la tinereţe pân’ la bătrâneţe, la anu şi
LA MULŢI ANI !
Prea multi securisti la Antene! Domnule Senator,
Oare Dan Puric, confesat informator al Securitatii, este ce au nevoie romanii sa vada la televizor de Anul Nou?
Oare un interviu video cu Paul Goma nu facea audienta mai mare Antenelor?
Cat despre procentele in scadere ale USL, e bine sa „keep the spirit up” si sa nu ne deprime asa vesti… dar oare nu ne imbatam cu apa rece?
Ma pun in locul unui votant PSD (nu am votat niciodata cu ei si sper sa nu ajung sa o fac) care se intreaba:
„Am votat cu PSdul si votul meu i-a ajutat sa castige sefia senatului dar in loc sa o foloseasca sa dea jos tiranu portocaliu, ei au facut troc cu el sa il salveze pe Nastase de la condamnare tocmai cu „cadoul” de la mine.
Pai daca eu (si altii) as fi votat PDL si le-am fi dat lor sefia senatului, coruptul Nastase era condamnat… chiar si cu suspendare era OK. Am fii avut garantia ca nu mai era in politica omul care i-a dat lui basescu 2 ani in plus de mandat. Intram in anul 2012. Daca nastase cel hulpav nu schimba mandatul presedintelui la 5 ani, am fi avut alegeri prezidentiale in 2012 si am fi scapat mai repede de basescu… Ce am facut cu votul meu?
Coruptul si hulpavul Nastase e din nou „fata mare” pregatita sa-si creasca „zestrea prezidentiala” la 7 ani… si PDracii majoritari(cu voia PSDului) topaie veseli pe Constitutie si vietile celor multi si amarati.”
Aveti, opozitia, un razboi greu in fata. Basescu nu se da invins cu una cu doua si in nici un caz in fata unui oponent care isi da dreptate la fiecare pas.
Din toate procentele astea, unul il cred: procentul lui ponta. ponta nu este votabil. Este veriga slaba a opozitiei. Are multe „bube in cap” si moartea lui Cristian Panait e cea mai mare. Cum sa votam prim-ministru un individ suspect de moartea colegului lui? Dupa slugarnicul bok, sa avem la sefia guvernului un individ santajabil? Asta ne lipseste?
Sunt intrebari la care opozitia trebuie sa le dea un raspuns.
i
SPERANTA RENASTE IN INIMA ROMANILOR !!!
O raza de speranta a fost adusa de moarta dictatorului corean. Un lucru este cert Presedintele roman nu va putea sa planga ca de obicei sau sa verse o lacrima la propria sa inmormantare. Printre invitatii sai vom intalni pe, Nicolas Sarkozy, David Cameron, Bill şi Hillary Clinton………
Pe fondul sunetului clopotelor, romanii din toată ţara vor ţine un moment de reculegere la prânz, în cea de-a treia şi ultima zi de doliu naţional.
Ceremonia va fi urmată după-amiază de incinerarea corpului alcolizat la un crematoriu din Bucuresti Urna cu cenuşa sa va fi depusă în câteva zile în mormântul familial, situat într-un cimitir secretserviciului de informatii intern si extern. La inmormantarea sa nu a fost prezent Vaclav Havel un alt luptator anticomunist.
Moartea lui Kim Jong-IL, omagiată de natură: Furtuni de zăpadă pe un munte sacru și un cocor „cu capul plecat” i-au salutat memoria. Acelasi lucru se va intampla la moartea lui Traian Basescu dictatorul roman.
Ultimele cuvinte vor fi adresate de Elena Udrea o veche tovarase
„Încă nu îmi vine să cred. Cum poate să ne lase? Ce ne vom face?” se va intreba ea cu privirea pierduta „A făcut atât de multe pentru a ne face viaţa mai bună şi a plecat aşa?”,
Asta a fost voia lui Dumnezeu care ii ia pe cei mai buni dintre noi, din pacate mai timpuriu decat ar fi trebuit.
Lupta impotriva comunismului l-a doborat si l-a bagat in pamant.
Ne-am saturat de actuala guvernare portocalie incompetenta. In anul 2012 votam Uniunea Social Liberala.
@DV si toti comentatorii acestui blog (ocazionali/permanenti de buna sau rea credinta):
Va urez un AN NOU mai bun, sa aveti parte de sanatate – atat fizica cat si sufleteasca, sa aveti parte de noi realizari aducatoare de zambet si bunastare, de noi provocari.
Fericire, dragoste, si desigur mai putine vorbe si mai multe fapte! :)
Iar in Decembrie 2012 cand vom face bilantul anului – sa constatam cu totii ca nu a fost un an pierdut.
Iar ca o dorinta personala fata de gazda acestui BLOG in afara de cele enumerate mai sus- sa fie mai aproape de noi, sa interactioneze cu noi, oamenii de rand.
La Multi ANI!!!!!!
A.
cum poate cineva sa creada ca in timp ce reprezentantii puterii se faulteaza singuri ,opoziti scade in sondaje ?
Comentariile sunt închise.