Astazi are loc primul termen din actiunea in justitie pe care am intentat-o Paraschivei Silaghi pentru declaratiile defaimatoare pe care le-a facut in decursul procesului cu CNSAS.

Reamintesc ca atat Curtea de Apel Bucuresti, cat si Inalta Curte de Justitie si Casatie au respins toate acuzatiile emise de doamna Silaghi, decizia din acel proces invocand exclusiv o nota de serviciu despre un cetatean strain, adresata directorului intreprinderii de comert exterior unde eram angajat, demers care reprezenta, de fapt, o obligatie legala dupa orice intalnire cu strainii – si totusi judecatorul Albu, un fost coleg de guvern si de partid cu Traian Basescu, caruia i-a fost repartizat “absolut intamplator” dosarul Voiculescu, a decis ca indeplinirea unei formalitati legale, care nu a produs niciun prejudiciu, trebuie sanctionata – dar aceasta este o alta poveste asupra careia, mai devreme sau mai tarziu, in Romania sau la CEDO, tot se va face lumina.

Asadar, revenind la declaratiile defaimatoare ale doamnei Silaghi, am solicitat instantei sa o determine sa retracteze public toate acuzatiile, nimic mai mult. De altfel, i-am cerut avocatului sa renunte la orice pretentii financiare.

Este un proces pe care nu mi l-am dorit in mod special, care nu va mai putea anula raul deja facut, dar care reprezinta un necesar exercitiu de normalitate, avand si o functie educativa: cine greseste, plateste (chiar si simbolic, prin recunoasterea publica a greselii).

Nu voi mai reveni la acest subiect pana la decizia justitiei desi, foarte probabil, declaratiile defaimatoare, vanate de propaganda puterii, vor continua pana in ziua verdictului.

Din 2007, de cand l-am suspendat pe Traian Basescu, am fost atacat de atatea ori si in atatea moduri, incat am devenit imun la orice atac.

16 COMENTARII

  1. Unele rude nu au niciun hobby şi găsesc că forfecarea neamului, este mult mai interesantă, decât alte preocupări. Am o mătuşă şi nenumăraţi vecini, care sunt foarte „grijulii” în a face „săpături arheologice” în existenţa mea, împestriţându-mi viaţa cu „poveşti nemuritoare”. Cât i-am ajutat cu diverse obiecte, m-au pupat şi în albul ochiilor, iar când sacul a ajuns la fund, au schimbat foaia pentru că, de ….. terminaseră pagina de citit.

    Ceva vesel….. ştiaţi că, PDL-ul prin schimbarea culorii în verde, au demonstrat că este un partid perisabil, ca şi Parizerul ……

  2. @ Dan Voiculescu

    PRONOSTIC X

    Pariez că tu-n instanţă, o vei ierta pe Paraschiva ,
    Amintindu-ţi la proces, subit, c-a fost o vară bună ,
    Chit că te-a vorbit de rău, făcând-o pe-a parşiva ,
    Dar nicicând n-a vrut să zică, ci a vrut să … spună .

  3. Invidia, in mod special intre rude, este cel mai satanic sentiment.
    Cred ca sunteti fortificat in aceasta privinta. Si edificat.

    Va Doresc Succes pe toate planurile !

  4. probabil ca impactul acestei povesti nu mai este unul foarte mare. ce se intampla cu cuprumin e important

  5. @ Dan Voiculescu

    ECHIDISTANŢĂ

    Mi-ai spus păţania ta, de-a fir a păr
    Şi, evident, de verişoara ta, nu-mi place ,
    Dar prefer să mă abţin, ştiind un adevăr :
    Sângele nicicând … apă nu se face .

  6. PLUS TARD

    Apreciază mult electoratul nobilul tău gest ,
    De-a renunţa la banii Doamnei Paraschiva ;
    Când va realiza şi ea c-ai fost un om onest ,
    Cu siguranţă că îţi va orna, cu ei, … coliva .

  7. De multe ori un prieten bun e mai de incredere decat o ruda apropiata.
    Am intalnit atatea cazuri cand oamenii erau mintiti,tradati sau inselati material chiar de catre rude. Cu rudele omul sta cu garda jos.
    Deasemeni, se intampla sa ignoram prietenia sincera a unora.

Comentariile sunt închise.