4,5 miliarde de euro din Programul Operational Sectorial Mediu (POSMEDIU) si 3.7 miliarde de euro din Programul Operational Regional (POR), suspendate in prezent de Comisia Europeana, vor redeveni accesibile in perioada imediat urmatoare.
Aceasta deblocare a fondurilor are o importanta fundamentala atat pentru miile de firme care asteapta rambursarile de la Uniunea Europeana (si care asigura sute de mii de locuri de munca), cat si pentru economia noastra in ansamblu, care are acuta nevoie de infuzii de capital.
Astfel, in acest an, Romania are posibilitatea sa creasca rata de absorbtie la peste 10% din totalul fondurilor alocate, un nivel inca modest, dar totusi de aproape 3 ori mai mare decat a reusit regimul Basescu in 5 ani (putin peste 3% intre 2007 si 2011).
Banii europeni nerambursabili, investiti corect si eficient, sunt cheia dezvoltarii Romaniei in urmatorii 10 ani, iar vestea deblocarii celor 8 miliarde de euro reprezinta un semnal pozitiv extrem de necesar.
Si, totusi, stirea referitoare la iminenta deblocare a fondurilor de la POSMEDIU si POR, devenita publica in urma cu cateva zile, a trecut relativ neobservata, fiind “eclipsata” de exercitiile de imagine ale domnului Traian Basescu. Cred ca ar fi timpul sa acordam mult mai multa atentie economiei si sa ignoram demersurile electorale ale unui presedinte preocupat exclusiv de propria supravietuire politica.
(De altfel, “umbra de la Cotroceni”, foarte preocupata de problemele europene, a uitat sa mentioneze, in cele trei conferinte de presa consecutive, “detaliul” celor 8 miliarde de euro ce vor fi deblocate prin implicarea guvernului Ponta. Nu m-ar mira sa se intoarca de la Consiliul European, incapabil sa fi protejat interesele Romaniei, si sa ne anunte ca, in schimb, a aranjat sa putem accesa cele 8 miliarde de euro. N-ar fi nici prima, nici ultima data cand ar incerca sa manipuleze flagrant intreaga natiune, asumandu-si merite care nu ii apartin.)
DECIZIE POLITICĂ
Izolarea spaţială a Guvernatorului este contraproductivă în raport cu interesul naţional, pentru care înalţii strategi UE-SUA i-au sugerat să-şi vopsească acoperişul gâtului în culorile tricolorului, pe speculaţia că românii nu cutează a-şi ataca simbolul.
Zis şi făcut. Numai că rigoarea sentimentalismului mioritic cere, musai, să se facă şi gaura din steagul loviluţiei…
TURBO EURO JAVRA
De frica lui Băsescu, se ascund sub masă ,
(Deşi mai ieri l-au apărat cu toţii în haită)
Că-s speriati de Ponta – ce “a dat din casă“
Toţi boşii de la U.E, că Javra … e turbată .
Domnule Voiculescu , Romania ar putea sa aibe o putere de absorbtie a fondurilor de 90 % , nu doar de …putin peste 10% ,cu o singura conditie. Daca in functiile de conducere ar fi oameni capabili , nu neaparat corecti , dar capabili. Romania nu se confrunta doar cu hoti in functii importante , ci la fel de grav cu INCOMPETENTI.
O sa dau un exemplu cat se poate de evident. A inceput batalia politica a inceput si asfaltarea strazii pe care eu locuiesc. Se refac chiar si trotuarele , cu borduri si tot tacamul. Sunt constient ca e doar o forma de a prostii oamenii in campanie ,dar cel putin se face acum si o sa ii astept peste alti 4 ani. Ceea ce ma deranjeaza e modul in care se face aceasta lucrare.
Dupa ce ca sunt banii mei , ca doar nu se asfalteaza din banii adusi la sacosi de deputati ,senatori sau primar …problema e ca lucrarile sunt GROAZNICE .
Cel care a facut proiectul ( probabil un arhitect sau macar un proiectant ) , nu a venit la fata locului sa isi faca o idee asupra lucrarilor ce trebuiesc facute si uite asa am ajuns in …situatia urmatoare.
-Au ridicat trotuarele , au pus borduri si au DAT PANTA DE INCLINARE SPRE SCARILE BLOCULUI,
-Au astupat cu asfalt GURILE DE AERISIRE , de la subsoluri.
-Au pus borduri mai inalte pe partea mai inalta a soselei , astfel apa care se strangea acum pe sosea in fata scarii mele , acum o sa se stranga IN SCARA.
Acesta e doar un exemplu pe care il pod dovedii prin fotografii si filmari. Dar toata lumea stie astfel de exemple probabil.
Concluzia domnule Voiculescu e ca ….ne trebuie oameni capabili , competenti.Problema e ca acesti oameni nu pot ocupa astfel de pozitii din cauza spagarilor si a pilelor.
1. AR TREBUI SĂ NE GRĂBIM
Deci, acum costul libertăţii unui sclav ar fi 98000000000 €/20000000 sclavi=4900 €/ sclav din care 1ooo €/sclav numai scaunul din 2009 al actualului Guvernator !!! Sper să le-o plătesc, la toţi, cu vârf, dar musai îndesat. Eu am răbdare. Guvernatorul o mai avea zile ?
Şi dacă prevestirea mayaşă e posibilă, n-ar trebui să ne grăbim ? Aşa ca să încheiem socotelile înainte…
Notă : Este în impas « gândirea preventivă » a Guvernatorului pentru plata datoriei externe.
CORPUS CRIMINI
Se vântură vorba cum că la « consorţiul » de frecat bastoane al domnului Traian Băsescu – Societatea Comercială Andeea Marta, ar fi apelet, în criză de FMI, şi 3 nebuni de pe tabla de şah a USL (Marian Oprişan, Rareş Mănescu şi Cristian Rizea). « Corpus crimini » la cei trei este de neexaminat, fiind ascuns în cazemata nădragilor politici, din care cauză verdictul justiţiei nu poate fi altul decât : şi ***** şi cu banii luaţi.
Datorita incompetentei ministilor PDL, Romania nu este capabila sa absoarba suficiente fonduri europene.
Aceasta informatie este una benefica pentru societatea romaneasca.
DUPĂ FAPTĂ ŞI RĂSPLATĂ
Cunoscut ca un veritabil pacifist, Traian Băsescu s-a hotărât să rezolve pe cale amiabilă conflictul Palestiniano – Israelian, invitînd toată populaţia statului evreu să locuiască pe meleagurile Daciei.
Apreciind gestul dezinteresat, UE – SUA au hotărât ca o contrapondere la votul unanim din 09.12.2012 să-i ofere, pe viaţă, scaunul lui Bucur şi…şiştarul.
era si timpul sa se rezolve ceva cu aceste fonduri europene ca nu stam prea bine la acest capitol
in sfarsit o veste buna pt guvernul ponta
ar fi minunat sa fie asa.
e ultima sansa a Tarii noastre pentru urmatorul deceniu.
Daca partenerii nostri europeni au deblocat 8 miliarde, sunt sigur ca executivul Ponta va accesa 9 miliarde. Am incredere deplina in domnul Ponta. Doamne ajuta!
in sfarsit o veste buna! sunteti un porumbel al UE :))
@Teo Lasa, ba, ironiile ieftine, basist tampit ce esti! In loc sa faci misto, mai bine… nici nu mai am cuvinte pentru tine
Gesturi diplomatice
SĂ VII CURÂT LA NOI
Aflat în maşina ambasadei SUA, excelenţer Gâgănştain, lăsând să se înţeleagă că o uşcheşte de p-aici, a fost primit de pietoni cu degetele arătătoare în vinci şi sincera urare din titlu…
DOTTORE „LĂ-NVAŢĂ” PE GUVERNATOR
unde-i cresc picioarele problemei, deoarece domnia-sa este curechi de Bruxelles, başca mandatul, pe scrise, cu antetul parlamentului, ce să spună, pe gură, de sub fusta babacăi Angela.
Când prostia-ţi prisoseşte,
Nea Traiane,
Stai acasă, boiereşte,
Bolovane !
E f. interesanta aceasta postare. Astept sa vad cum t.basescu se va… „bate pe burta” anuntand ca o reusita personala aceasta. Cu toata greata pe care o am cand il vad, voi face efortul de a-i urmari aparitiile.
Udrea ar trebui sa raspunda in fata legii pentru ca nu si-a facut treaba. A incasat miliarde de lei si nu a facut nimic pentru tara asta, Suntem ultimii in Europa si cei mai saraci. Incompetenta acestei individe ne-a adus in acest stadiu.
Absorbţia fondurilor europene se menţine foarte slabă şi sunt necesare măsuri mult mai hotărâte şi urgente de îmbunătăţire a capacităţii de absorbţie din partea guvernului.
SOLUŢII DECEMBRISTE
Guvernatorul are la-ndemână s-o ia în mână sau asasinatul politic (atenţie dottore !). Ar mai fi, o săritură de la trambulina Vilei-Lac 2 pe fundul albastru vopsit al bazinului fără apă…
Nu ştiu de ce, l-aş vrea electric scaunul prezidenţial, cu butonul roşu la popor.
Sesizaţi că prin această glumă politică încerc să creionez cadrul unui viitor roman poliţist.
problema fondurilor e una viotala pt romania
in sfarsit o veste mai buna.
Totusi, as vrea sa stiu de ce Polonia a fost in stare sa atraga fonduri in halul in care a facut-o si noi nu. Ar fi interesanta o analiza din acest punct de vedere, poate va faceti timp sa o scrieti
VIZIUNE
– Safto, ce e mai bine : să fci copii sau politică ?
– Depandă de cine-i sus, Nae.
fara indoiala romania trebuie sa absoaRBA mai mult din aceste fonduri care sunt nerambursabile!
Trebuie sa-i atragem prin programe coerente. Pentru asta, avem nevoie de resurse umane bine pregatite.
adrian romanoff @ „Trebuie sa-i atragem prin programe coerente. Pentru asta, avem nevoie de resurse umane bine pregatite” – si pentru a avea resurse umane bine pregatite, ce trebuie sa facem?.
Degeaba se deblocheaza daca nu stim sa-i atragem.
Sper ca fondurile sa se reflecte in proiecte STRONG.
Domnule Voiculescu, avem nevoie de un grup format din indivizi smart care sa ne puna vorbe bune la UE…Sofisticat, strategic, planificat. Si evident, in limitele legii.
DEMOCRAŢIA ŞANTAJULUI
De-ar fi şantajul mioritic să-l evoc
N-aş pregeta să-l văd biunivoc.
Pe Victor Ponta contra reverendum.
Rămâi Guvernator, dar nu oricum :
Tăcut, spălat pe dinţi cu multă sare,
Să nu-ţi duhnească fleanca a putoare,
Închis cu lacăt popular în carapace.
Acesta-i trocul bre TB şi n-ai ce face.
Ma intreb insa ce se va intampla cu POSDRU , pentru ca situatia este una limita, iar deblicarea fondurilor este inca incerta!!!!
Guvernul Ponta – un guvern care se implica si rezolvarea problemelor restante.
De ce nu scrieti nimic despre actuala problema arzatoare: alcatuirea bugetului european pentru 2014-2020? Ar fi interesant punctul dvs de vedere
mai multe fonduri pt agricultura ar ajuta romania este un lucru cert
Comentariile sunt închise.