Astazi Camera Deputatilor si Senatul se reunesc in sedinte extraordinare dedicate adoptarii Regulamentului parlamentarilor, bugetului fiecarei Camere si altor probleme organizatorice. Cu acest prilej, voi depune juramantul in plenul Senatului – o procedura normala, amanata de un examen medical si transformata artificial in miza politica de propaganda arondata domnului Basescu.
La preluarea mandatului, mi-am fixat si trei prioritati legislative pentru prima sesiune a noului Parlament:
- TVA redus la alimentele de baza (o masura pe care am sustinut-o constant si care va deveni, in scurt timp, realitate, incepand cu diminuarea la 9% a TVA pentru paine).
- Dublarea pedepselor pentru evaziunea fiscala – din reducerea evaziunii putem atrage la bugetul public pana la 5 miliarde de euro anual.
- Instituirea unui regim sanctionator sever pentru infractiunile cu grad ridicat de pericol social (pedeapsa cu inchisoarea pe viata pentru criminali, pedofili si violatori).
Sunt, consider eu, masuri esentiale pentru Romania si le voi sustine pana vor deveni realitate.
Pe langa acestea, ce alte initiative economice si sociale credeti ca ar mai trebui incluse pe agenda noului Parlament pentru a imbunatati concret calitatea vietii in Romania?
Voi analiza cu interes orice propuneri utile si serios argumentate.
N.B. In ziua in care imi preiau mandatul de senator, vreau sa salut si pe Monica, Traian si intreaga lor echipa de propagandisti care, in ultima luna, au inventat “conspiratii”, demonstrand ca sufera, nu de drum lung, ci de grija obsesiva a mandatului meu.
Domnule Dan Voiculescu, as avea si eu cateva idei. Referitor la domeniul economic, ati putea ajuta oamenii care detin o Intreprindere Individuala (I.I.), prin scaderea impozitului la 9%. De ce ar fi buna o astfel de masura ?
1. Ar creste baza de impozitare.
2. Atragerea de bani la buget.
3. Incurajarea deschiderii unor I.I.-uri.
4. Intrarea in legalitate a oamenilor care detin in acest moment I.I.-uri si nu platesc impozit.
Cred ca aceste motive sunt suficiente pentru a implementa aceasta masura. Multumesc. Astept un raspuns.
Masurile Dumneavoastra sunt demne de toata lauda si ar fi bine sa gasiti si sprijin din partea celorlalti din USL, pentru a fi aplicate cat mai rapid posibil, acestea constituind un real ajutor pentru cei multi si napastuiti, ce-si duc viata de pe o zi pe alta.
In mintea mea sugubeata, visam ca Democratia inseamna ca cei din guvern (indiferent de partid) sa-si uneasca fortele pentru binele populatiei si nicidecum a se certa precum precupetele in piata, cand isi vind morcovii si leusteanul, mai clar, o colaborare constructiva si nu, distructiva – care mai de care sa traga foloase pe “turta lui”.
Mi-a lasat un gust amar, cand am aflat ca adevarul despre “democratia romaneasca” este cu totul altul. Imi imaginam, ca fiecare reprezentant al partidelor isi expune punctul de vedere onorabil si nu, “balacarindu-se” ca la usa cortului, uitand de bunele maniere si de faptul ca au fost investiti de electorat pentru a-i reprezenta cu mandrie, fara a-i determina pe cetateni sa se uite la cer si sa-si puna intrebarea “of Doamne, de ce l-am votat eu pe acesta ?”.
Cel mai benefic pentru noi toti, ar fi sa lase “mahalagismele” si sa porneasca cu dreptul in acest mandat, pentru ca Tara Romaneasca s-a “cocosat” de probleme stringente care trebuiesc musai rezolvate. Daca avem chef de aceste “tatisme”, ne ducem in piata o ora –doua si gata. Daca o “lalaiesc” cu un comportament inadecvat functiilor pe care le ocupa, cam pe cand (in ce cincinal) se vor solutiona deficitele in care ne-au aruncat portocalii-inverziti ? Nu mai este timp de pierdut, cum spune o vorba “pe cai haiducii mei” !
Multa bafta in noul mandat.
„ce alte initiative economice si sociale credeti ca ar mai trebui incluse pe agenda noului Parlament pentru a imbunatati concret calitatea vietii in Romania? ”
…………………………………………………………………………………………….
Să se amâne, măcar până ne plătim datoriile, vânzarea de terenuri din România, productive sau nu, către cetăţenii străini. Ungaria a făcut-o, deja.
Agricultura va rămâne mult timp de aici înainte principala pârghie care poate genera suficienţă şi dezvoltare.
În sărăcia lucie a vremurilor ce le trăim, o prioritate ce trebuie asigurată este siguranţa 24 din 24 a cetăţeanului. Oriunde se produce o violare corporală sau de domiciliu, şeful de poliţie din zona arondată lui, să fie măcar destituit.
Bună serara, domnule senator! Vă mărturisesc că eu îmi pun mari speranţe în dumneavoastră, cred că este foarte bine ceea ce veţi susţine în parlament, însă cred că românii mai au nevoie să simtă că măcar un parlamentar le face dreptate! Am câteva propuneri:
1. Procurorii (inclusiv DNA, Parchet, etc) TREBUIE SĂ RĂSPUNDĂ PENTRU ERORILE JUDICIARE COMISE, indiferent de funcţia pe care o deţin!!! Nu se poate să fie pedepsiţi doar cei mulţi, pentru te miri ce, iar cei care au distrus vieţi să ne râdă în nas! Chiar dacă sunt mari şi tari prin CSM!
2. Jandarmii şi „securiştii” care au lovit manifestanţii anul trecuttrebuie daţi în vileag şi închişi!
Pentru că sunt profesor, trebuie să spun şi ceea ce mă doare! Pe lângă alte umilinţe la care suntem supuşi profesorii, dar şi elevii şi părinţii, în ziua de azi un cadru didactic sau doi, trei trebuie să răspundă „cu capul” dacă unor elevi li se întâ mplă ceva, chiar dacă el a avut grijă de alţi elevi, în altă parte a şcolii! Poate că ar fi bine ca pe lângă „serviciul pe şcoală” pe care îl exercităm noi ar fi bine să ni se asigure de către stat, într-un mod sau altul, protecţie! De multe ori NOI suntem cei atacaţi, dar întotdeauna acuzaţi! Nu este corect ca într-o instituţie de stat un OM să răspundă pentru câteva sute de elevi! Trebui să aibă şi ajutor autorizat!
Vrem radiourle de net de la ROMANTIC INAPOI!!!!!
Ati vazut cate comentarii contra deciziei pe care au luat-o cei de la ROMANTIC sunt pe site si facebook? Va rog, luati masuri!!!
CU OCHII PE DUMNEAVOASTRĂ
Aţi jurat, v-aţi făcut cruce, aţi semnat, nervos,
Coborând într-un fotoliu, de orchestră, tacticos.
Trei priorităţi de seamă vânturară-ţi chiar pe blog ;
Sigur v-aţi propus respectul celui sacru decalog.
Poate că le veţi uita, excelenţă, azi sau mâine,
Dar, vă rog, nu ignoraţi : vrem dreptate, şi pe pâine.
Să mă simt în siguranţă, respectat şi stăpân pe ţară,
Să n-aud potăi hulind la Bruxel, sau când ies afară.
Vă felicit ! Să trăiţi !
Nu uitaţi să ne iubiţi.
Foarte buna strategia de a depune juramantul dupa ce a fost aprobat Statul parlamentarilor. Felicitari si la cat mai multe reusite de acest gen!
Domnule Voiculescu, vă rog să nu permiteţi regionalizarea ţării! Nu avem nevoie! Dacă tot este Băsescu prieten cu ungurii, n-are decât să plece la ei! Schimbaţi numele din „judeţe” în „regiuni” şi faceţi ca ele să ca ele să primească autoritatea pe care vor să o dea celor 8. Sau … lăsaţi lucrurile aşa cum sunt! Românii au suportat destule umilinţe şi trădări! E timpul pentru plată!!! VREM DREPTATE ŞI JUSTIŢIE REALĂ ŞI CORECTĂ!!!!!
Natie de lingai si jeguri ! Vad ca nu s-a schimbat nimic pe aici… „Fac ceva” pe toata clasa politica, inclusiv pe cei care i-au votat si pe „poporul roman care este”
Cata dreptate a avut Petre Tutea !
VARUJAN VOSGANIAN: “TREBUIE CA STATUL SA NU MAI JOACE NICI UN ROL ECONOMIC”: http://ascutirealupteideclasa.wordpress.com/2013/01/22/varujan-vosganian-trebuie-ca-statul-sa-nu-mai-joace-nici-un-rol-economic/.
DEZINTERES
În Parlament, n-au interese hoţii
Să renunţe aşa usor la şmecherie ,
Chiar de vor ca să plătim cu toţii
În mod egal, … impozit pe prostie .
ACROSTIH
V ierme din târfă
A m chef de bârfă.
L imbric din caca
I steţ ca vaca.
B ou din născare,
E şti o putoare.
R ahat de câine,
A stăzi şi mâine.
L epră la soare…
TVA redus la alimentele de baza ar trebui sa fie prioritatea nr 1, mai ales ca poate acum Guvernul Ponta va acorda mai multa atentie acestei initiative.
Reducerea tva-ului la alimentele de baza trebuie sa fie prioritatea zero pentru actualul mandat.
trei masuri necesare ca investitiile straine in economie!
macar e-ar accepta fmiuistii scaderea tva la paine pe tot lantul…
Toti acesti criminali, pedofili si violatori trebuie sa primeasca inchisoare pe viata.
Grăbiţi-vă să accesaţi. Bănuiţi că nu are legătură cu Guvernatorul şi coliba din Cotroceni care se va libera cât de curând.
http://www.sport.ro/virale/bbc-un-loc-din-romania-e-in-topul-celor-mai-bantuite-paduri-din-lume-cine-intra-acolo-nu-mai-iese-povestea.html
http://www.sport.ro/masini/francezii-au-facut-un-anunt-istoric-au-inventat-masina-care-merge-pe-aer-proiectul-care-revolutioneaza.html
Un fleac ! Guvernatorul a aruncat în aer o ţară..
„Guvernul îşi va angaja răspunderea, până în luna aprilie, pentru un proiect de lege privind regimul juridic al restituirii proprietăţilor”
Domnule Senator,
inainte de a restitui ce a ramas de restituit, guvernul trebuie sa verifice dosarele de revendicare.Mafia clujeana a lui Boc cu Ioan Rus in frunte si-au revendicat prin documente false o multime de proprietati din municipiu si din judet. Pe astia nimeni nu ii verifica? Le restituiti asa de-a oarba? Ponta stie exact ce face?
Aveti bani de recompensat mafiotii iar la amaresteni impuneti taxe si biruri?
Udrea si oranjgutanii mafioti au ramas putrezi de bogati in timp ce ce au bagat tara in datorii imense la FMI, la furnizorii de medicamente pana si din rezerva de benzina a armatei au luat masiv in timp ce poporul era supus unei austeritati crunte.
Acum USL vine sa ii dea in cap cu taxe si suprataxe. As intelege sa fiu taxat daca vad ca averea ilicita a lui Udrea ii este confiscata. Pe ea nu o „taxeaza” nimeni? Unde sunt acele audituri? Daca procurorii sunt surzi si orbi, amarastenii nu sunt! Sunt numai ochi si urechi la aceste audituri. Faceti-le publice. Sentimentul multora este ca actualul guvern vrea sa recupereze hotiile PDL de la populatie prin noi taxe si impozite. Un sat intreg va fi impozitat sa se recupereze banii cheltuiti pe un vuiton de-al coanei nutzy de Plescoi?
Stiti cat de efemere sunt cele 67% de locuri in Parlament? Pana la primele proteste de amploare iar drama este ca amarasteanul nu mai are alta varianta pentru ca opozitia nu e o solutie. Puterea s-a „contopit” in opozitie si viceversa. USL=PDL= haos!
Sa nu ma intelegeti gresit. Taxele au rostul lor dar numai atunci cand amarasteanul vede ca cotizeaza la bunastarea colectiva, nu la bunastarea lui Udrea, Blaga si Ioan Rus.
DE LA SUFLET LA SUFLET
Aproape de ora 24:oo, la Sinteza Zilei din 23.01 2013, Draga Olteanu Matei, a scos pieptul afară – şi ce mai piept – într-o explozie sufletească care să ne găsească îmbrăţişaţi de ziua de azi a Unirii Principatelor, un simţământ-factor comun pentru toţi românii, ce ne înăbuşe, faţă de cel care a distrus România, *JON, alias Traian Băsescu : „ Am simţit în el omul rău, omul periculos, lacom, zgârcit, incult, care urăşte cultura, urăşte inteligenţa…”
Hai la Cotroceni cu toţii.
De mânuţă cu nepoţii
Astăzi de Ziua Unirii;
Să întindem horă mare,
Să zgornim acea putoare
De Guvernator impus,
Să-l punem cu josu-n sus.
Cred ca in primul rand ar trebui dispus un audit serios al activitatii fostei guvernari, asa cum se intampla in marile corporatii., si desigur tragerea la raspundere a celor ce au condus tara pana in prezent. Ca sa nu se inteleaga ca s-a ajuns la pace cu ei – asa cum s-a intamplata de fiecare data in ultimii 20 de ani.
-De propus analiza serioasa a performantei fiecarui minister la finele fiecarui an – rezultate sub cele planificate – acasa.
– Elaborarea unui plan national de dezvoltare cultural -educativ, mai ales in zone rurale.
– Propuneri legislative de dezvoltare demografica. – avem o populatie imbatranita, in descrestere. Elaborarea unui sistem de Vaucer demografic – valoarea vaucerului sa fie diferit in functie de numarul copilului in familie.
Acesti „bani” sa fie utilizati doar in scopuri educative, de sanatate sau imbunatatirea conditiilor de trai.
– Sustinerea infiintarii noilor IMM-uri – intrucat majoritatea au fost falimentate de fostii „conducatori – oameni de stat”.
-Dezvoltarea unui sistem vast de irigatii si baterii de rachete antigrindina (momentan suntem specialisti doar in rachete militare).
– sa se solicite fiecarui deputat/senator din partid sa vina cu minim 5-6 proiecte serioase,durabile – pentru care sa nu aiba somn pana nu se voteaza.
Domnule Voiculescu ,
A-ti putea comasa punctele 2 si 3 ?
In rest toata sustinerea, cu observatia ca la viol ar trebui puse niste circumstante atenuante (cred ca se cheama) cand „cadana” se plimba in „tanga” si/sau nu se intelege la „Pretul corect ” cu „investitorul” :-)
PS.In alta ordine de idei , Ponta vrea sa se sinucida, cred : el crede ca are printre atributii demisia (sau nu ) a alesilor poporului. Inca mai sper ca a fost la bascalie. Daca crede ca va mai castiga vreodata , dupa ce ne-a tradat la huni cu intelegeri subtile : se inseala amarnic !
Cum spune regretatul J.R.Ewing zambind catre secretara sa :
politica mea este uita si iarta , nu-i asa Sly ?
Buna ziua domnule senator Dan Voiculescu.
Doresc, in primul rand, sa va felicit ca sunteti singurul politician, din cate stiu, care este interesat de situatia dezastruoasa a tinerilor absolventi de studii superioare si nu numai, care nu au, in prezent, posibilitatea de a se angaja, pretentiile fiind foarte mari, chiar imposibile, din partea angajatorilor privati, iar din partea institutiilor statului nici nu poate fi vorba cat timp se fac disponibilizari sau ne confruntam cu posturi blocate sau, chiar daca sunt libere, sunt rezervate persoanelor influente.
Fac parte din aceasta mare categorie de tineri, care este pusa in fata unei situatii aproape imposibila de a se incadra in campul muncii, indiferent daca oricare dintre acesti tineri opteaza pentru meseria pentru care este calificat sau pentru o meserie care este total adiacenta pregatirii sale de baza.
Va rog sa imi acordati putina atentie mesajului meu, multumindu-ma doar cu o confirmare de citire din partea dumneavostra. Am sa va dau un exemplu clar si verificabil aproape la orice administratie locala din tara:
Toate Primariile si Consiliile Judetene au in organigrama un Arhitect Sef si o Directie sau macar un Serviciu de Urbanism. Marea surpriza esta ca majoritatea Primariilor din tara nu au angajate, pe aceste posturi, persoane calificate conform legii 350/06.07.2001 actualizata, mai precis arhitecti cu studii de lunga durata. Sunt o multime de ingineri care, in unele cazuri, nici macar nu au pregatire in domeniul constructiilor civile sau industriale, dar sunt inradacinati de foarte mult timp pe aceste posturi, fiind sustinuti, la randul lor, de diferite interese ale unor persoane cu interese. Din acest motiv orasele mari sau mici nu au o armonie urbana, care sa respecte cu strictete regulamentele locale urbane. In cele mai multe cazuri, nici aceste Regulamente Locale Urbane nu exista, pentru ca un RLU este impus de existenta unui Plan Urbanistic General reactualizat. Puteti verifica cat de multe Adminstratii Locale nu au aceste PUG-uri aprobate, care chiar daca nu sunt reactualizate, elibereaza autorizatii de construire intr-un mod haotic si chiar ilegal, as spune, in baza PUG-urilor foarte vechi, in unele cazuri chiar din anii 60-70. De aceea, acesti ingineri angajati pe posturile de “arhitecti sefi” sunt dezinteresati de a revitaliza un oras si, cu atat mai mult, de a-i reda interesul pentru localnici pentru a-i determina sa nu paraseasca aceste orase “moarte” din punct de vedere economic sau cultural, supraaglomerand astfel marile orase, in principal Bucurestiul. Implicit investitorii nu vor fi niciodata interesati de un oras mort, in paragina. O revitalizare/regenerare urbana nu inseamna doar o simpla anvelopare a blocurilor (si aceasta blocata in prezent in majoritatea localitatilor), ci inseamna trezirea sau marirea interesului populatiei pentru cultura si minimizarea conceptului de ocupare a timpului liber cu shoppingul sau cu mall-urile, unde este cazul. In locul multelor mall-uri care nu promoveaza altceva decat comertul sau alimentatiile publice, se poate aproba ridicarea cat mai multor centre culturale moderne, care sa contina bibiloteci, sali de spectacole, sali de expozitii, sali de organizare a unor diferite tipuri de cursuri, precum arte plastice, muzica, dansuri, limbi straine, foto-video-media, sali de conferinte. Refuz sa cred ca aceste cladiri, pe care noi arhitectii le mai numim, in unele cazuri, si mediateci, nu vor inlocui pe viitor mall-urile cu succes, odata trezit interesul pentru cultura, cu efect garantat mai ales in randul noii generatii, care este in pericol de a se degrada precum o buna parte din cea actuala.
Chiar daca actualizarea legii 350/2001 a prevazut ca in ultimii 2 ani sa ii oblige pe acesti ingineri sa faca studii de specialitate (master) in domeniul urbanismului, termenul a expirat la sfarsitul anului trecut, insa inginerii au inca radacini adanci, iar noi, tinerii arhitecti, cu viziuni foarte ambitioase si poate chiar ieftine, nu avem posibilitatea de a ne afirma, invocandu-ne lipsa de experienta sau de relatii pentru aceste posturi cheie. Si mai grav este faptul ca nici macar un post in cadrul Serviciilor de Urbanism nu mai gasim, acestea fiind ocupate de persoane fara calificare in domeniu, precum a sefului lor.
Eu sunt un arhitect care am fost angajat in trecut intr-o primarie de municipiu si stiu exact cum functioneaza sistemul intr-o administratie locala, in domeniul urbanismului. Am fost nevoit sa plec de la locul respectiv de munca din cauza ca stiam prea multe. Oricum, la vremea respectiva nu eram foarte afectat ca am parasit locul de munca, deoarece mi-am recapatat dreptul de semnatura, care imi fusese blocat anterior de statutul de functionar public, pentru a se evita conflictul de interese. La vremea respectiva toti arhitectii fugeau de posturile publice, din cauza acestui motiv de blocare a dreptului de semnatura, care intr-un mod stupid, le bloca dreptul de a semna proiecte nu numai in localitatea in care activa respectivul arhitect, ci in toata tara. De la aceasta deficienta a legii, privind incompatibilitatea, s-a pornit angajarea acestor ingineri pe posturile care nu trebuiau ocupate decat de arhitecti, prin insasi denumirea functiei: Arhitect Sef. Asftel, s-a convenit ca in legea 50/1991 republicata, sa fie reglementata aceasta lipsa de personal calificat, respectiv de arhitecti, si sa se accepte pe aceste posturi chiar si ingineri. Marea greseala de aici a plecat. Inginerii nu au studii de specialitate in domeniul urbanismului sau al arhitecturii, ci doar in domeniul calculelor de rezistenta ale constructiilor. De aceea multe orase arata …. cum arata, fara nici o compozitie urbanistica.
In urma tragediei economice provocate de recesiune si implicit de criza imobiliara, majoritatea arhitectilor ne confruntam cu recalificari in domeniul IT sau in vanzari, unde suntem platiti cu salarii de mizerie, neavand calificari pentru aceste posturi. Astfel, suntem supusi unor umilinte fara precedent si suntem pusi in fata faptului sa constatam ca dupa cei 6 ani de facultate si dupa anii de stagiatura facuti cu greu, nu gasim nicaieri sa ne angajam pe meseria noastra. Chiar si cei putin peste 5000 de arhitecti cu drept de semnatura, care sunt inscrisi in Tabloul National al Arhitectilor, nu mai pot tine deschise birourilor lor individuale de arhitecti sau SRL-urile lor, clientii cu posibilitati de a construi in ziua de azi fiind extrem de putini.
Astfel, nu cred ca doar medicii trebuie sa fie compatimiti ca dupa cei 6 ani de studii si dupa rezidentiatul pe care l-au facut, se vad nevoiti sa paraseasca tara, ci si noi arhitectii am putea fi analizati sub acelasi aspect. Cel putin medicii, care sunt hotarati sa ramana in tara, pot supravietui cu spagile care insumeaza sute de milioane castigate lunar, pe langa salariile “modeste” cu care se afiseaza. Noi arhitectii, chiar daca suntem singurii care avem cel putin aceeasi durata de studii ca ei, nu vom avea niciodata aceasta posibilitate de a lua constant un salariu “mic”, cum spun ei, dar si o spaga imensa, pentru ca s-ar descoperi imediat. Ei chiar daca jupoaie fara mila orice om necajit, vor afisa intotdeauna acea imagine de dezavantajati, ascunzandu-se dupa paravanul amenintarii ca ne parasesc tara. Nu cred ca daca ar parasi Romania, alte tari ii vor tolera cu “metehnele” lor si ii vor face sa se multumesca doar cu salariul, ce-i drept decent, dar care este mult sub nivelul spagii lunare din spitalele romanesti. Dar ce sa facem, suntem la bisturilul lor si trebuie sa ii platim gras ca sa ne “taie”.
Dumneavoastra ce ma sfatuiti? Sa plec din tara sau sa ma reprofilez pe alta meserie, iar cu diploma de arhitect sa impachetez sandwich-urile copiilor mei intr-una din dimineti cand ii pregatesc pentru scoala? Nu este o simpla ironie, ci o revolta personala. In prezent eu caut de aproape 2 ani un seviciu compatibil cu meseria mea, iar sotia, care are aceeasi meserie cu a mea, este vanzatoare la un magazin de parfumuri, fiind sigurul angajator care a acceptat-o fara recalificare. Toate colegele ei rad de ea cand o intreaba ce meserie are si ce face ea de fapt. Din bun simt si in mod firesc, ea a renuntat sa mai primeasca ajutor financiar de la parintii pensionari, pentru ca acestia nici ei la randul lor nu ne mai puteau ajuta pana gaseam noi vreun serviciu pe meseriile noastre. Astfel, ea s-a hotarat mai devreme decat mine sa renunte la orgolii si la cautarile in zadar ale unui post de arhitect, copiii fiind motivul care ne-a presat. Chiar daca amandoi ne-am pus speranta ca macar eu sa aduc un venit mai bunicel in casa si sa mai insist sa caut un post de arhitect, cred ca si eu va trebui sa fac acelasi lucru in curand.
In concluzie, este tragic sa lasam niste persoane necalificate sa aprobe haotic orice autorizatie solicitata in urma unor favoruri incredibile, folosindu-se de niste posturi cheie pentru care noi arhitectii am avea dreptul, dar pentru care nu vom fi acceptati niciodata de sistemele locale. Orice primar, de orice culoare politica a fost in urma sau a fost ales in prezent, a pastrat vechea structura sub motivul ca acestia sunt vechi si ca sunt buni cunoscatori ai situatiilor locale. Nici nu vreau sa ma gandesc ce va fi in urma regionalizarii propuse de USL. Daca se vor pastra aceleasi structuri de varf incompetente, degeaba se va face efortul. Daca nu se vor corobora toate legile in constructii in mod realist, totul va fi un esec in mod sigur. Pentru o asemenea macro-organizare va trebui, obligatoriu, sa se revizuiasca totul incepand de la micile structurile locale. Sunt convins ca, de aceasta data, daca se vor aloca posturile de arhitecti din administratii strict pentru cei aprox. 5000 de arhitecti, fara a se pune prea multe piedici la angajare, acestia vor accepta cu siguranta posturile in majoritate, aflandu-se toti in aceeasi situatie grea. Pentru ingineri sunt posturi suficiente la Directiile Tehnice, de Investitii sau de Disciplina in Constructii din fiecare administratie locala. Daca si legea incompatibilitatii ar putea fi putin permisiva, in asa fel incat sa ii lase pe arhitectii sa proiecteze oriunde in afara de localitatea unde isi exercita functia publica, ati fi martor la o adevarata renastere a vechilor orase pierdute, cu traditiile si cultura lor locala. Populatia va deveni nostalgica dupa locurile natale si dupa rudele si apropiatii lor si vor parasi, astfel, aglomeratiile urbane.
Vreau sa va multumesc, in final, pentru initiativa dumenavoastra in privinta Fundatiei pentru Excelenta celor mici, care recruteaza din scoli micii scolari cu posibilitati intelectuale, de care beneficiaza si baiatul meu in domeniul matematicii.
Vaaai ce ghinion pe noi ! Toate propunerile astea marete se vor duce dracu, v-ati dat demisia intre timp.
Da stiu, v-ati pus la dispozitia justitiei, nu de frica.
Basescu e de vina.
Haideti sa trecem pe lista aia si anularea propunerii urmasului dvs. Dan Constantin de marire a impozitului pentru amaratii de tarani care au mai mult de 2 vaci si 2ha. V-ati putea in ochii lor sa le spuneti ca din cauza lor se pierd bani de la buget si ca sunt niste evazionisti?
Comentariile sunt închise.