In timpul campaniei privind referendumul pentru demiterea Presedintelui Romaniei, domnul Traian Basescu mi-a atribuit sistematic o afirmatie care nu-mi apartine (“Nu avem toata puterea pana nu luam si justitia.”). Am avertizat de atunci ca domnul Basescu incearca sa atraga justitia in dispute politice.
Declaratia mentionata este un fals citat pe care mi l-a atribuit ziarul Evenimentul zilei in data de 26 iunie 2012. De altfel, stiind ca declaratia nu imi apartine, publicatia respectiva a avut prudenta de a nu folosi ghilimelele in momentul in care a mentionat-o.
Desi a fost avertizat asupra caracterului fals al acestei informatii, presedintele Traian Basescu a comunicat-o sistematic, invocand-o inclusiv de la tribuna Parlamentului, cu ocazia dezbaterii propunerii de suspendare, din iulie 2012.
De altfel, cu acel prilej, am semnalat public minciuna si chiar l-am dat in judecata pe Traian Basescu (actiunea civila nr. 16357/302/2012, Judecatoria Sectorului 5, Bucuresti).
In ciuda reactiei mele publice, minciuna a fost apoi repetata cu obstinatie de politicienii si jurnalistii care il sustin pe presedintele Basescu.
In data de 27 martie 2013, Judecatoria Bucuresti a decis ca fapta domnului Traian Basescu a fost ilicita.
In aceste conditii, reactia oricarei persoane de buna credinta ar fi sa-si asume public eroarea. Ar fi natural ca toti cei care, in ultimele 10 luni, au repetat minciuna, acum sa o retracteze public. Probabil ca nu o vor face.
Acestea sunt datele obiective. Cand decizia instantei a devenit publica, reactia oficiala a Presedintiei, exprimata la Televiziunea Romana (TVR1) in data de 16 aprilie 2013, a fost ca „este atacat statul de drept”. Din pacate, aceasta reactie confirma reflexul nociv al domnului Traian Basescu de a decredibiliza teme deosebit de importante, precum statul de drept, doar pentru a camufla erori personale, confirmate obiectiv de justitie.
Atasez certificatul Judecatoriei sector 5 Bucuresti.
Bravo domnule Voiculescu.
Noi, rumanii, suntem in spatele dumneavoastra si va sustinem !!!!
http://www.cotidianul.ro/voiculescu-mi-am-dat-seama-ca-vom-avea-un-presedinte-care-nu-va-face-bine-romaniei-si-romanilor-211465/
Ah… Doamne ! “Miasma portocalie” pentru a-şi intensifica mirosul pestilenţial, nu încetează a expectora “dejecţii” acuzatoare fără niciun fundament real. Întotdeauna hoţul va urla din toţi bojocii “săriţi hoţii”, pentru a-şi muşamaliza propriile acte reprobabile.
Acest specimen neuman crede cu ardoare în avatar, considerându-se reîncarnarea regelui Ludovic al XIV-lea, autorul cuvintelor “Statul sunt eu”, atâta timp cât afirmă că „este atacat statul de drept”. Intuieşte probabil că i se strânge “laţul în jurul gâtului” şi simţindu-se “incolţit” din toate părţile, continuă să acuze “în dreapta şi-n stânga”, doar-doar va scăpa iarăşi “basma curată”. Mi s-a făcut lehamite de el, de câte ori îl văd mă trece “Catharina cea iute”, mi se oripilează neuronii şi dacă continui să-l privesc, am impresia că faţa lui îmi cere musai nişte pumni zdraveni !
P.S. (germanii denumesc diareea “Catharina cea iute”).
Pai arata ma sentinta. Judecatoria Bucuresti :))).
A luat-o-n mână infractorul demis de popor !
declaratiile marinarului tin deja de patologic….el e intrebat de o sentinta judecatoreasca si raspunde,prin intermediar,ca Voiculescu nu are nici o legatura cu democratia….hodoronc-tronc!!!bai nene,esti cu toti boii acasa??ce are s..a cu prefectura????
e deranjant ca acest personaj se mai afla inca in postura de a da declaratii…ar trebui sa se afle intr-o institutie cu gratii la ferestre care ingaduie vorbitor o data pe saptamana…
“Audienţe foarte slabe ale emisiunii Tonomatul lu’ Ciutacu
Venirea lui Ciutacu de la Antena 3 la RTV, anunţată ca un transfer de senzatie, asemănător celor din fotbalul mare, este departe de a satisface aşteptările patronului Sebastian Ghiţă, care credea ca a dat lovitura. Noii colegi ai „Tonomatului”, cum i se mai spune, au lansat un nou banc : „Ciutacu o are mică”! Este vorba despre audienţa minusculă a noii emisiuni , „Tonomatul lu’ Ciutacu”- scrie reportervirtual.ro.”
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET:http://www.realitatea.net/audiente-foarte-slabe-ale-emisiunii-tonomatul-lui-ciutacu_1161469.html#ixzz2Ql0555jD
ANALIZĂ: Dezindustrializarea Balcanilor
http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/analiza-dezindustrializarea-balcanilor-180833.html
Ţările balcanice trec printr-o adevărată dezindustrializare. Este acest proces inevitabil? Potrivit expertului economic de la Institutul pentru Studii Economice Internaţionale din Viena, Vladimir Gligorov, semnatarul analizei publicată de Osservatorio Balcani e Caucaso, el nu este inevitabil.
Excelenţă, la ce emoţii să se aştepte românii în următoarele 20 de luni ?
…………………………………………………………………………………………….
„Ce ne aşteaptă în următorii 40 de ani:
Alvin Toffler şi-a anunţat predicţiile
Alvin Toffler, născut în 1928, este una dintre cele mai influente voci din domeniul afacerilor şi din cel intelectual. Odată cu publicarea primei sale lucrări, „Şocul viitorului”, Toffler a creat o nouă disciplină, futurologia, bazată pe studiul schimbării şi pe impactul pe care aceasta îl are asupra afacerilor şi culturii. Graţie lui Toffler, futurologia este considerată în prezent ştiinţa care defineşte forţele şi tendinţele care modelează viitorul în economia actuală, bazată pe informaţii.
Printre celelalte volume publicate de Alvin Toffler, devenite bestseller la scurt timp după publicare, se numără „Al Treilea Val”, „Război şi antirăzboi”, „Puterea în mişcare” şi, recent, „Crearea unei noi civilizaţii”.
Pe parcursul următorilor 40 de ani, femeile vor dispune de o putere de decizie fără precedent, migraţia musulmană către Occident se va amplifica, iar mersul la birou nu va mai fi de actualitate, susţine scriitorul şi futurologul american Alvin Toffler.
Africa de Sud va beneficia de o creştere economică susţinută, în timp ce Orientul Apropiat va deveni „un amestec de religii, mişcări religioase şi etnii”, se afirmă în studiul realizat de Toffler Associates, un cabinet de consultanţă înfiinţat de scriitorul şi futurologul american de succes Alvin Toffler, autorul celebrului roman „Şocul viitorului”, publicat în 1970.
În acelaşi an, Alvin Toffler a declarat că ştiinţa şi tehnologia se vor dezvolta într-un ritm atât de rapid, încât cei mai mulţi oameni nu vor putea să „digere” acest aflux de informaţii şi vor fi tentaţi să se „deconecteze” de la acest ritm de viaţă mult prea trepidant.
Multe dintre previziunile sale, referitoare la rapiditatea transmiterii de informaţii, acceptarea mariajelor homosexuale şi accelerarea ritmului de producere a catastrofelor ecologice, s-au adeverit în anii care au urmat.
Pentru următoarele patru decenii, Alvin Toffler afirmă că un număr tot mai mare de oameni îşi vor cultiva propriile legume şi îşi vor produce singuri alimentele, pentru a depinde tot mai puţin de marii producători şi distribuitori din industria alimentară.
Internetul de mare viteză va deveni o veritabilă normă în domeniu, iar videoconferinţele, devenite deja o practică curentă în zilele noastre, le vor permite angajaţilor din viitor să nu mai meargă la birou şi să lucreze din orice colţ din lume.
Doar câteva ţări vor mai fi considerate în viitor „state poliţieneşti” – în principal Coreea de Nord şi Iran.
China îşi va consolida statutul de putere economică majoră, se va alia cu Brazilia şi cu India pentru a influenţa ratele de schimb ale monedelor, dar şi cu Venezuela şi cu câteva state africane pentru a-şi asigura necesarul energetic.
Statele Unite ale Americii vor depinde de China pentru a se aproviziona cu şapte metale rare, indispensabile pentru fabricarea unor bunuri de larg consum, dar şi a unor dispozitive şi produse specifice, precum radarele, armamentul, instalaţiile eoliene şi automobilele hibride.
Dezvoltarea unor forme alternative de energie va creea „perdanţi într-o lume post-hidrocarburi”, precum Arabia Saudită, Iran, Irak, câteva state din zona Golfului Persic, dar şi Rusia şi Venezuela.
Creştinismul se va extinde în ţările din emisfera sudică, iar musulmanii vor emigra în număr mare către ţările din Occident.
Schimbările climatice vor genera o serie de conflicte, iar topirea gheţarilor va conduce la descoperirea unor noi zăcăminte minerale şi petroliere. Creşterea nivelului apelor mărilor şi oceanelor va provoca o deplasare masivă a populaţiei din zonele de coastă.
Fenomenul de îmbătrânire a populaţiei va conduce la creşterea de patru ori pe plan mondial a cheltuielilor totale cu pensiile şi cu îngrijirile acordate persoanelor în vârstă, iar sistemul american al asigurărilor de sănătate va înceta să existe în forma sa actuală.
La rândul lor, femeile vor ocupa tot mai multe posturi importante, procentul femeilor aflate în posturi de conducere urmând să atingă un nivel de neimaginat în urmă cu câţiva ani.
Rapiditatea cu care vor fi transmise informaţiile va determina omenirea să intre în era „petabyte-ului”, o unitate de măsură de stocare şi de putere informatică superioară deja mult uzitatului gigabyte; un HDD de 2000 PB permite stocarea culturii intregii omeniri de când există ea şi până azi.
Politica de cluster va continua şi se va impune, urmând ca în perioada următoare să existe grupuri de firme şi nu concerne mari ca în momentul de faţă.
Sursa de energie a viitorului va fi formată din:
– captarea şi înmagazinarea energiei solare;
– utilizarea fisiunii nucleare;
– utilizarea energiei libere;
– utilizarea energiei vidului;
– utilizarea energiei magneto-gravitaţionale;
şi va determina un nou tip de civilizaţie, cu alte caracteristici decât cea actuală, definită drept civilizaţia hidrocarburilor .”
M-am bucurat alaturi de dumneavoastra, Domnule Profesor. Si mi-am manifestat voiosia scriindu-le doua „mici” comentarii „amicilor” de la Evenimentul zilei.” Care , turbau de furiile neputintei. Am cinstea de a fi cel mai detestat personaj prezent pe forumurile Evenimentului. Ceeace desigur nu ma intristeaza. Dimpotriva , imi confera extazul necesar. Si inspiratia de care am nevoie , pentru a le deveni si mai detestat !!!. Si acum , articolul ::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
Ia lasati prostiile,Basisti!Ati aflat oare voi noutatile ?Daca nu , aflati. De la mine. Cel zis , de catre unii dintre voi Serban-avatar-de-varan : domnul profesor, „Varanul-de-aur” , care va calca pe voi in picioare(dar si pe capatzani) A CASTIGAT procesul cu Basescu , caiafa si infectul vostru. Porcul de Basescu l-a calomniat,ca un nesimtit de tatar navalitor si mincinos. Iar acum ,”Varanul” a trimis sentinta la UE si la toate ambasadele ! Il face de ras ca pe un gunoi scarbos. Ca pe un derbedeu calomniator. Ca pe un bishnitzar infect, din porturi si mai infecte.Aceasta va fi „imaginea” maretului vostru „sef de stat” : un nemernic , care calomniaza veninos oameni nevinovati.Numai-si-numai pentru ca acestia ii sunt adversari politici respectabili. Si oameni de onoare , nu lepre vandute Gitensteinilor.Buna,grasa figura. Ocara de nesters de pe mutra infectului ce zace cu obraznicie la cotroceni.De unde va fi scos curand. De catre noi, Poporul..
@ Dan Voiculescu
SOLUŢIA FALĂU
Prea mult îţi place să te-mbeţi cu apă rece-zău !
Cocodăcind ca o găină ce tocmai a făcut un ou ;
Te-aş sfătui ca la recurs, s-aplici “Soluţia Falău”
Altfel, javra ordinară nu va pica-n final, … de bou.
Pentru mai multe detalii vezi aici :
http://www.monitorulneamt.ro/stiri/?editia=20110408&pagina=1&articol=28592
EXIGENŢĂ
Năstase, dovedind că are încă sânge rece ,
I-a dat notă lui Ponta, de numai nouă plus ;
Nu s-ar fi-ndurat, de loc, să-i dea un zece ,
Deşi sunt mulţi cei care … i-ar fi dat-o sus .
…RETURUL
„Analfabetul viitorului nu va mai fi cel care nu știe să citească, ci acela care nu știe să înțeleagă.“ – Alvin Toffler (n. 03.10.1928)
Aseară, la Antena 3, Adrian Năstase şi-a început cursul de alfabetizare în masă a analfabeţilor viitorului.
“Pentru mine, Traian Băsescu nu mai există”, a repetat AN, lăsând în seama “justiţiei imanente”, ceea ce nu trebuie să-I fie dat omului a face.
Când Adrian Năstase s-a confesat că după mulţi ani a reluat “tenisul”, am înţeles cât este de puternic şi hotărât, că vor urma mingiile capodoperei sale “sportive”, care îi vor surprinde cu fundurile descoperite pe cei care au ignorat… returul.
SIMBOLUL COABITĂRII ANCESTRALE şi AURUL ROŞIEI MONTANE
http://www.evz.ro/detalii/stiri/scheletul-unui-creaturi-jumatate-om-jumatate-felina-descoperit-in-marea-piramida-1033416.html?utm_source=export&utm_medium=rss&utm_campaign=realitatea
„Scheletul unui creaturi jumătate om, jumătate felină – descoperit în Marea Piramidă
……………………………………………………………………………………
Atunci când sonda video s-a îndreptat direct spre mijlocul camerei, o imagine şi mai şocantă li s-a arătat oamenilor de ştiinţă: chiar în mijlocul încăperii de piatră se afla o sferă aurie, cu un diametru de cca 30 de centimetri, plutind în aer cam la 40 de centimetri de sol.”
UN CAZ PATOLOGIC
O fi EBA agramată ,
Dar ce să facă biata fată ,
De-i cu Syda măritată
Şi suferă şi de … prostată ?
(Ori cine o fi-nsărcinat-o
E din UE sau din NATO ? )
@ silviu stanciulescu : „intr-o institutie cu gratii la ferestre”
DA, dar si intr-o CAMASA DE FORTA ULTIMUL RACNET AL MODEI ! Ar fi mai sigura „cazarea” lui in acea institutie, ca liber se „evapora” mintenas !
In primul rand VA FELICIT !
Deci…. cum zicea un marinar betiv care intamplator ne este presedinte neales ci impus, V-ati aservit justitia… :)
Daca Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman atunci “dictatura parlamentara” de care se teme Elena Basescu – EBA, sotia lui Sida, insemna o dictatura a poporului prin reprezentantii sai, alesi in mod democratic prin vot.
Elena Basescu nu vrea “dictatura parlamentara” – Dictatura lui Basesecu era mai buna?
http://theodora0303.wordpress.com/2013/04/17/elena-basescu-nu-vrea-dictatura-parlamentara-dictatura-lui-basesecu-era-mai-buna/
CULMEA MIZERIEI
De la”javra ordinară” la “vulpea împuşcată”
E totuşi un progres pe care l-a făcut Băsescu ,
Căci puricii fugiţi de pe spinarea-i nespălată ,
Îl vor umple de păduchi pe … micul Titulescu .
S.O.S.
La cutremurul din 4 martie 1977 când aveaţi 4 ani, v-a salvat Cel de Sus, acum ca Prim-Ministru sunteţi obligat, ca cel mai de sus, să dispuneţi măsuri preventive temeinice, în timp util, la nivelul Bucureştului şi zonelor vizate, domnule Victor-Viorel Ponta.
………………………………………………………………………………………………..
“…frecvenţa cutremurelor mici, de sub 3 grade pe scara Richter, şi lipsa celor moderate le dau de bănuit seismologilor un singur lucru: că românii s-ar putea confrunta CURÂND cu un adevărat CATACLISM. „Zona Vrancea a înregistrat în ultimele trei luni foarte multe cutremure slabe, ceea ce nu e neapărat bine”, arată Mircea Radulian, directorul Institutului de Fizica Pămîntului.”
http://www.evz.ro/detalii/stiri/cutremure-devastatoare-in-romania-1033503.html?utm_source=export&utm_medium=rss&utm_campaign=realitatea
Buna ziua domnule profesor,mi-as fi dorit foarte mult sa am posibilitatea de a va povesti personal problemele cu care ma confrunt in urma actiunii mele, in care am decis sa nu dau spaga 900 euro pentru a mi se falicita obtinerea examenului auto (traseu).Povestea mea am avut ocazia sa o descriu si in emisiunea doamnei Dana Grecu, care este un om cu suflet mare si dornic de a se face lumina in Romania, prin eradicarea coruptiei din Romania.Ce mi-as dori foarte mult sa stiti si dvs. este ca in urma actiunii mele in colaborare cu procuror Tanase Paula (Parchetul de pe langa Tribunalul Galati) si un fost coleg de liceu ce lucreaza la SIPI Galati, am reusit sa descoperim o adevarata filiera de corupti, din care fac parte judecatori, procurori, politisti, politicieni, ofiteri SRI, ofiteri DGIPI, si nu in ultimul rand clanuri de interlopi. Am fost surprins sa constat ca dupa ce DNA-Central a dat imediat NUP celor surprinsi in interceptari si unul din acei ofiteri SIPI a beneficiat de relatiile pe care le are si a devenit ofiter SPP. La flagrantul in care acel intermediar a fost arestat, in portbagajul masinii s-a gasit si un dosar oficial ce apartinea Parhetului de pe langa Tribunalul Tecuci, dosarul datand cu anul 2009, iar flagrantul se efectua in anul 2012…Acelasi prim procuror numit chiar de Kovesi la conducere, este cel care in stenograme cere „doua verze” inculpatului si acesta ii raspunde cu „-da tata” Am cautat sa aduc la cunostinta si domnului Morar aceste aspecte, dar de fiecare data PG ma trimitea „spre competenta solutionare” tot la Galati, acolo unde mafia este descoperita.Am luat decizia sa-l abordez pe Morar chiar in fata CSM acolo unde urma sa se aleaga procurorii parchetelor si in fata camerelor acesta a lasat impresia ca e interesat dar…nimic. DNA- Central tace in continuare si nimeni nu doreste sa ia act de cele relatate. Am adus la cunostinta si politicienilor din opozitie si de la guvernare, dar deasemenea…nimic.( MONICA MACOVEI, MIRCEA TOADER, PAPAHAGI,),(VICTOR PONTA, RADU STROE,CATALIN IVAN) .Mai mult in solicitarile mele de a face lumina cu ajutorul institutiilor statului, am descoperit si alte legaturi deosebit de periculoase pentru Romania si anume: Gelu Oltean (sef DGIPI), Popa Gheorghe (DGIPI), Marius Muntean (SRI), Chirvasuta (senator PSD), si multe alte nume mari ce vi le pot shematiza daca imi acordati sansa de a va povesti detaliat personal ce se intampla in aceste servicii si legaturile acestora.
Domnule profesor, nu-i niciun secret ca acest indivit profund nociv, culmea, singurul presedinte al unei tari UE, care a fost demnitar al unui guvern comunist in anno domini 1989, pe numele sau Basescu Traian, si-a facut o „tinta” predilecta din dumneavoastra.
Pentru a-si ascunde puricii, multi si ingrasati de cata nesimtire au supt din pielea sa de securist imputit!
Pentru a prosti prostii, din pacate multi, domnule profesor. Si multi, si prosti, cum e mai bine…
Pentru a deturna atentia opiniei publice de la nenorocirile facute de gasca portocalie, in frunte cu cioara vopsita Udrea, cu piticul utecist Boc, cu falci late Blaga (acum se reevaluaeaza si el), cu sinistrii Macovei, Kovesi, Morar, Zegrean, Aspazia& Co.
Pentru ca toate nemerniciile gastii trebuiau blurate cu ceva, s-a inventat tapul ispasitor.
Varanul Felix, mogulul mogulilor, securistul securistilor…
Domnule profesor, acum, facand haz de necaz, dumneavoastra, ca varan hidos, ca marele mogul care face si desface, ca „nomina odiosa”, totusi, si acum vorbesc serios, nu puteti face ceva pentru a nu se mai permite aparitia unor tone de dejectii, zilnic, la fiecare editorial din Jurnalul National? Poate ca sunt off topic, si-mi cer scuze, dar e absolut inacceptabila situatia asta. Nu stiu, trustul Intact Media trebuie sa aiba capacitatea tehnica de a bloca aceste mizerii. Este o rugaminte personala pe care v-o adresez, si sigur sunt in consonanta cu sutele de mii de cititori ai Jurnalului National. Nu se mai poate asa ceva domnule profesor, nu pot accepta ca in spatiul alocat comentariilor sa citesc dejectiile alea postate de activisti pusi sa faca asta! M-am convins, imediat cum postezi ceva decent, apar mizeriile. V-as fi foarte recunoscator daca ati intreprinde ceva in acest sens, pentru ca nu se mai poate! Publicatiile basiste nu accepta nici macar un amarat de comentariu decent, pe cand Jurnalul National e invadat efectiv de dejectiile unor dementi! Cu multa consideratie, Valentin.
REALIZAREA USL ?
CRIN (Preşedinte) şi VICTOR (Premier) VOR PATICIPA LA SFINŢIRE
………………………………………………………………………………………….
“Catedrala Mântuirii Neamului este realizată în prezent în proporţie de 50 la sută iar Patriarhia a investit, până la această oră, aproximativ 50 de milioane de euro în Catedrală, dintre care 8,4 milioane de euro din bani publici. Lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului au început în februarie 2011 iar construcţia se aşteptată să fie gata la sfârşitul anului 2014. Investiţia totală este evaluată la 100 de milioane de euro, iar edificiul va avea o înălţime de 120 de metri.”
http://www.realitatea.net/catedrala-mantuirii-neamului-prinde-contur-patriarhia-a-investit-pana-acum-50-de-milioane-de-euro_1163242.html#ixzz2QxNKcTIl
PESCĂRIŢA
De ziua ei, acum pe douăzeci şi patru ,
Am să-i fac cadou o undiţă şi-o lotcă ,
Şi-o s-o vedeţi pe EBA- serios, nu latru
În Oceanul Arctic, pescuind … la copcă .
RÂDE CIOB DE OALĂ SPARTĂ
………………………………………………
http://www.realitatea.net/raport-sua-romania-are-probleme-cu-coruptia-iar-justitia-este-vulnerabila-la-influente-politice_1163741.html
“Raport SUA: România are probleme cu corupţia, iar justiţia este vulnerabilă la influenţe politice
România continuă să fie afectată de corupţie instituţională, iar sistemul judiciar rămâne vulnerabil la influenţe politice, constată Departamentul de Stat, denunţând şi condiţiile din penitenciare, precum şi atingeri aduse libertăţii presei prin ingerinţe politice în activităţi editoriale.
Potrivit raportului pe anul 2012 intitulat „Practici în materie de drepturi ale omului”, elaborat de Departamentul de Stat al SUA, România continuă să fie afectată de corupţie instituţională, sistemul judiciar nu este în totalitate independent şi rămâne vulnerabil la influenţe politice. „Corupţia la nivelul instituţiilor rămâne un fenomen extins care afectează toate structurile societăţii”, precizează raportul. Raportul Departamentului de Stat denunţă şi condiţiile din penitenciare, precum şi atingeri aduse libertăţii presei prin ingerinţe politice în activităţi editoriale. Alte probleme în materie de drepturi ale omului înregistrate în România sunt acţiuni abuzive ale Poliţiei şi Jandarmeriei asupra deţinuţilor şi etnicilor romi, inclusiv cazul decesului a trei romi în care sunt implicaţi agenţi ai forţelor de ordine.
România are o presă în general independentă, iar jurnaliştii şi cetăţenii pot critica autorităţile guvernamentale, inclusiv oficialii de rang înalt, se arată în raport. „Totuşi, unii jurnalişti şi membri ai ONG-urilor au primit ameninţări cu moartea şi alte tipuri de ameninţări din partea unor surse neidentificate, în timpul crizei politice asociată referendumului privind demiterea preşedintelui ţării”, continuă documentul, subliniind că „ameninţările la adresa jurnaliştilor subminează libertatea presei”.
„Deşi instituţiile media independente sunt active şi pot exprima puncte de vedere diverse fără restricţii evidente, politicieni şi persoane care au legături strânse cu politicieni şi grupuri politice deţin în proprietate sau controlează indirect numeroase companii media, la nivel naţional şi local. Materialele de informare şi tonul editorial al acestor instituţii media au reflectat în mod frecvent punctele de vedere ale proprietarilor”, subliniază raportul Departamentului de Stat. Documentul denunţă şi condiţiile din închisori. „Condiţiile din penitenciare rămân dure şi, uneori, nu sunt conforme cu standardele internaţionale”, notează experţii Departamentului de Stat. Raportul denunţă „lipsa independenţei şi imparţialităţii justiţiei”, precum şi „vulnerabilitatea sistemului judiciar la influenţele politice”.
„Restituirea proprietăţilor continuă să fie extrem de lentă, iar Guvernul a prelungit încă un an acordarea compensaţiilor. Guvernul României nu a reuşit să adopte măsuri concrete pentru restituirea bisericilor greco-catolice confiscate de fostul regim comunist”, subliniază Departamentul de Stat, denunţând şi unele acte de violenţă şi discriminare a femeilor, abuzuri asupra copiilor, acţiuni, declaraţii şi materiale de presă cu caracter antisemit. În plus, „puncte de vedere cu caracter antisemit, rasist, xenofob şi naţionalist continuă să fie enunţate prin Internet”, semnalează raportul.
„Agenţii guvernamentale nu au oferit asistenţa adecvată persoanelor cu dizabilităţi, care au fost neglijate şi în instituţii. A existat discriminare socială sistematică împotriva romilor”, continuă raportul, criticând şi discriminarea socială la adresa minorităţilor sexuale. Factorii decizionali au luat doar „măsuri ezitante pentru punerea sub acuzare şi pedepsirea oficialilor care au comis abuzuri”, adaugă raportul, luând act de condamnarea unui fost premier al României la detenţie cu executare pentru acte de corupţie. „Procesele privind abuzuri săvârşite de poliţie au fost amânate în mod repetat, iar multe dosare au fost finalizate prin achitare”, conform raportului.”
ALTERNATIVĂ
Decât s-aud c-ar fi lucrat Traian, cu suflet, bine ,
Dupa cum susţine un sforar – lingău, ca Hrebe ,
Vă mărturisesc pe şleau – nu mă mai pot abtine :
Prefer, s-avem în Parlamentul UE, … două Ebe .
Toporul – vestitul călău al pădurilor – executantul sentinţelor nu întotdeauna cerebrale, ascunde pe coada sa, bine dimensionată, un punct (centru de percuţie !?) care protejează mâinile – extensie a creierului – de vătămările ignoranţei. Aşa se face că experimentaţii tăietori ce montau o coadă nouă la un topor aruncau cu putere scula in sus, care miraculos se rotea în jurul unui punct situat spre extremitatea cozii, acela fiind locul astfel stabilit, de unde mâinile trebuiau să ţină trădătorul pădurii, pentru eficienţă şi protecţe maximă.
Securea politicii care decapitează
IA DE LA BĂSESCU
……………………………………………………………………………………………..
“Băsescu, secretar-general NATO. Decizia finală, în aprilie 2014
O informație care circula sub formă de scenariu a fost confirmată de surse din mediul diplomatic, pentru DeCe News. În ultimele luni, în cancelariile occidentale a fost luată în discuție candidatura președintelui Traian Băsescula funcția de secretar-general NATO. Mandatul actualului secretar-general, Anders Fogh Rasmussen, se termină în august 2014, iar nominalizarea succesorului se anunță, de regulă, cu trei-patru luni mai devreme. Din informațiile noastre, Traian Băsescu se bucură atât de susținerea SUA, cât și a unor importante capitale europene. Alt nume care se vehiculează, în acest moment, este cel al președintelui Turciei, Abdullah Gül, dar acesta este cunoscut drept un critic al Vestului și al Israelului. În ciuda poziției strategice a Turciei și a dimensiunii sale militaro-economice, islamismul asociat lui Gül îl face pe acesta greu de acceptat de unii membri NATO. Disputa țării sale cu Grecia este un alt handicap în competiția pentru cel mai important post din sistemul internațional de apărare.
În țară, pregătirea candidaturii lui Traian Băsescu explicăarmistițiul dintre Guvern și Palatul Victoria. Președintele nu mai are nevoie de conflicte interne și trebuie să demonstreze că poate coopera cu adversarii politici, că poate obține consens, prin mediere. Victor Ponta este obligat să se concentreze pe problemele economice și depinde de finanțarea externă. Un secretar-general NATO provenit din România ar fi un atu de imagine important pe plan extern, indiferent de guvernul în funcție.”
http://www.dcnews.ro/2013/04/basescu-secretar-general-nato-decizia-finala-in-aprilie-2014/
Sunt inca aici……pe meterezele cetatii sfaramate, ranit si sangerand, cu sabia franta si ciobita……..
Multamita “bravilor si vitejilor voievozi” de ne-au condus pana acuma, noi, talpa tarii, soldatii chemati sa aparam ceea ce-au risipit cei-nalti voievozi, nu reusiram sa pastram cetatea. Nu din rea vointa, sau lasitate, Doamne feri, ci pur si simplu din cauza tradarii, o tradare adanc inradacinata in sufletul si simtirea unor romani, ajutata un pic. e adevarat si de galbenii vrasmasului……
Iata ca amu in Anul Domnului 2013, la cateva milenii departare de cetatea Troiei, o alta cetate pelasga, numita Romania, cazu in maini vrasmase, cu acordul si incuviintarea mai sus mentionatilor “bravi si viteji voievozi”, care in loc sa se bata pe campul de bataie, preferara in schimb sa-si umple cuferele cu bani iara pamantul tarii sa-l instraineze pe nica toata……..
Apai noi rumanii ce facem amu?
Vrasmasu-n cetate si-n cramele noastre dadu navala, infruptandu-se cu ale neamului vinuri si bunataturi toate si facandu-si deja planul sa-si aduca frati, surori si nepoti sa danseze si sa serbeze cu totii la Parastasul Romaniei.
Unde esti tu Stefan Doamne, dar tu Voda Mircea, unde esti tu Tepes Voda si Viteazule Mihai ?
Sculati dara din morminte si porniti la batalia pentru tara, ca asti nepoti de azi se dovedira far de curaj si far de onoare la a tarii adunare de vineri si de sambata…
Sculati dara vrednici voievozi de odinioara sa vedeti ce curve va inlocuira la a Patriei carmire…..far de barba si far de mandrie, ei nu mai gandesc la a Patriei nemurire…….
Sa va dea Dumnezau la tati dupa inima voastra, ai de inca mai aveti asa ceva in piept…….de nu, prafu’ sa se aleaga de voi sa ramaneti tati in cracii goi……
Asa sa va ajute Dumnezau !!!!
AL PATRIEI EROU ÎNTRE EROI sau DESPRE PROSTIE: http://decablogulmuschetarilor.wordpress.com/2013/04/26/al-patriei-erou-intre-eroi-sau-despre-prostie-guestpost-iepurele-de-martie/.
Comentariile sunt închise.