Salut decizia DNA de a ma invita astazi, in sfarsit, la discutii despre cazul RCS&RDS. Dupa doua suspendari si o demitere, era si cazul sa fiu chemat la DNA.
Toata lumea stie cine este tinta reala in actualul dosar. De altfel, consider ca tot spectacolul din ultimele luni a fost exact pentru a determina aceasta vizita.
Daca cititi integral inregistrarile din dosar, veti vedea cum reprezentantul RCS&RDS, avand asupra sa tehnica de inregistrare, a insistat constant pentru a determina implicarea mea in acest caz. „Dar Voiculescu stie? Voiculescu ce zice?” intreba insistent acel domn. Daca aceste intrebari erau determinate sau sugerate de procurori, este evident ca avem de-a face cu o ancheta dirijata, adica o infractiune comisa de cei care dirijeaza ancheta. Va trebui sa lamurim acest aspect.
In rest, asa cum m-am obisnuit, sunt chemat intr-un caz in care nu exista nicio fapta penala. (Dupa cum stiti, in procesul ICA-Telepatia, din lipsa totala de probe, sunt acuzat, negru pe alb, de „influente telepatice”. Puteti verifica in rechizitoriul din dosarul ICA-Telepatia.)
Aparent, o revansa stridenta a Suspendatului la exact un an de la demiterea sa categorica de catre romani.
Am incercat in doua randuri sa postez comentariul de mai jos la editorialul cu „Ursul”site-ul se pare ca a fost blocat. Incer4c si de data aceasta:
Va spuneam ca Basescu s-a pus pe cosit. Iata, dupa „repetitia” cu Alexandrescu, a declansat ofensiva impotriva tintei sale predilecte – Antena 3, care inca mai este „aici”. Nu stiu cat de bine este aparat postul, dar stiu ca il puteti face inexpugnabil facand din el o adevarata „tribuna a celor multi” – pentru ca este nevoie de multi romani, ca sa faca un lant viu imprejurul Antenei 3. Revin asadar la sugestia mea din comentariul la postrea precedenta – aceea de a-i deschide usile Antenei 3 D-lui Constantin Cojocaru. Mentionez ca ma refer la doctorul in economie Constantin Cojocaru, nu la omul de afaceri Cojocaru care apare de cateva zile la Antena 3. Personal, nu va includ printre „mogulii” sau imbogatitii care ar avea motive sa se teama de Legea Cojocaru sau de Proiectul de revizuire a Constitutiei initiat de domnia sa in cadrul Miscarii pentru Constitutia Cetatenilor. E un model de stat pe care il regasim si in teoria fractala a Prof Florentin Colceag, dar mai ales in modelul de „stat organic” al marelui nostru ganditor Mihai Eminescu. De altfel, tari precum Cehia sau Polonia au pus deja in practica o buna parte din prevederile modelului Cojocaru. Fara o astfel de reforma Romania nu are viitor, ca stat. Asumati-va responsabilitatea si dati cale libera unui sir de dezbateri pe tema acestui model de rteforma, la Antena 3 si va garantez ca postul va dobori toate recordurile de audienta, facandu-si astfel acel zid inexpugnabil imprejurul sau.
[…] Toata lumea stie cine este tinta reala in actualul dosar. De altfel, consider ca tot spectacolul din ultimele luni a fost exact pentru a determina aceasta vizita“, a scris pe blog Dan Voiculescu. […]
Asa e. Aveti dreptate. Si noi va credem.
Pa pa!
Stimate domn. Eu, cu toata modestia, nu cred ca spectacolul din ultimele luni a fost pentru a determina vizita Dvs. la DNA. Eu zic ca punctul culminat al spectacolului (imi place cuvantul ales de Dvs.) va fi o sentinta executorie si definitiva de condamnare a Domniei Voastre la o pedeapsa privativa de libertate. Si Antena 3 sa se uite.
Ceea ce va doresc sincer.
Sanatate si la multi ani!
Roberta
In decembrie 1989 am trait cea mai mare teapa data poporului roman, transmisa in direct la TVR. Pe langa faptul ca a fost o lovitura de stat in toata regula, nu revolutie cum a numit-o Ion Iliescu, a reusit sa scoata in evidenta caracterul mizerabil al protagonistiilor prin impuscarea fara mila, la ordinul lor, a numeroase persoane si in special copii. Acesti copii, zac de 24 de ani cu tarana in gura, uitati de istorie si de lumea lipsita de vlaga in care traim. Doar parintii lor, imbatraniti inainte de vreme, de durerea ce le-a lasat cearcane mari si trupuri aduse de spate,ii jelesc necontenit si Il intreaba cu voce tare pe Dumnezeu : ” PENTRU CE?! PENTRU CINE?! ” Pentru jigodii ordinare care si-au vandut tara si isi chinuiesc poporul? Practic,in decembrie ’89, nu a picat un sistem ci au picat doar Nicolae si Elena Ceausescu, pentru ei doar a fost organizat totul: capii stau in balcon sub lumina reflectoarelor si culmea, sunt impuscati cei din multime care stau linistiti si ii asculta. Tot capii striga : „Nu mai tregeti! ” RUSINE SA VA FIE, CRIMINALI NENOROCITI! Cine a fost protagonistul principal al acestei lovituri de stat? FMI-ul. Nu din mila fata de poporul chinuit de Ceausescu ci din ingrijorare ca Romania scapase de datoriile externe si avea chiar un excedent de cateva miliarde de $. Urma transformarea Leului in moneda convertibila si crearea de banci mixte, romano-arabe in special, care sa dea credite la alte tari cu dobanzi mai mici fata de FMI. Deja era constituita o astfel de banca cu capital mixt – „Banca romano-japoneza”. Acest fapt restrangea considerabil piata financiara mondiala si controlul economic al FMI asupra statelor pe care le impovara cu datorii, subjugandu-le.
Doada concludenta : POLITICA CONDUCATORILOR ROMANIEI ACTUALE = POLITICA FMI = POLITICA DE DISTRUGERE SI SUBJUGARE A ROMANIEI SI SARACIRE PERMANENTA A POPULATIEI. Practic, acel act din decembrie ’89, a insemnat trecerea de la dictatura comunista la neocomunism, care, pregateste actualmente asa numita „Miscare populara”. Culmea nesimtirii este ca fondatorul acesteia este tocmai cel care a spus: ” Cui nu-i convine, sa plece din tara!”, predintele Romaniei, Traian Basescu. In Romania actuala nu exista democratie nici pe departe. De ce?
– Interceptarea convorbiriilor telofonice
– Polita de submninare a economiei nationale prin inchiderea abuziva si transformarea in fier vechi a multor obiective economice
– Politica de saracire continua a populatiei prin desfiintarea locurilor de munca, marirea taxelor si impozitelor continuu si crearea altora noi, cresterea an de an a preturilor la utilitati.
– Politica criminala de subminare a securitatii statului roman prin :
* fractionarea si instrainarea unei parti insemnate din Rompetrol, cu zacaminte cu tot, ( in caz de e nevoie sa ne aparam tara, ne milogim de altii sa ne dea carburanti? )
* Vanzarea Romtelecom si macinarea continua a acestuia ( in caz de necesitate, pentru circulati informatiilor secret de stat, apelam la Vodafone, la Orange, etc. ?)
* Noi cu gaze naturale,noi fara. In caz de iarna lunga si grea ne paste peirea din cauza frigului si a cresterii irationale a pretului de cost a metrului cub.
* Incercarea de vanzare a SNCFR Marfa ( in caz de e noie sa ne aparam tara la frontiere, cu ce caram tancurile si tot echipamentul armatei,cu carca? Ne milogim si platim la altii?)
* Reducerea efectivului armatei romane ( cu cine aparam tara,cu bucatarii? )
* Distrugea voita a sistemului de sanatate
Va venii cat de curand vremea cand acest FMI va da socoteala in fata lumii pentru prejudiciile grave aduse statelor cu care au intrat in conctact. Toate la vremea lor!
– Lipsa dreptului de exprimare a opiniei cetateanului roman fata de modul cum conduce si administreaza statul roman puterea actuala. Exemplu concret este chiar situatia mea personala de moment la servici. Sunt salariat la S.C. Nova Force SRL Giurgiu, B-dul Constantin Brancoveanu, Nr 3. Profilul firmei: paza si protectie. Beneficiari : Rompetrol, Apa Nova Bucuresti, Spitalul Judetean Giurgiu, Consiliul Judetean Giurgiu. Nume si prenume: PETRESCU NICOLAE,DATA NASTERII: 23.XI.1955,PUCIOASA,DOMICILIUL ACTUAL: JUDET DAMBOVITA,BRANESTI,STRADA SIPOTULUI, NR 25. FUNCTIA : AGENT DE PAZA SI ORDINE. OBIECTIV : TOOLMAN,ANINOASA (ROMPETROL),DN 71.
Pe data de 19.07.2013, fiind de serviciu, in program 7/19, am fost nevoit sa parasec locul de munca datorita repetarii tentativei de otravire de catre colega mea, Epure Milea Violeta, pusa, asa cum a recunoscut in fata mea, de catre sefii firmei. De ce? Pentru convingerile mele democratice,pentru estomparea sclaviei moderne in Romania, pentru o lume mai buna si mai dreapta in amintirea si razbunarea intr’u credinta a copiilor ce zac cu tarana in gura si a cel cei crestem in tara sa ramana.
Modul de comportament al firmei : Sclavie moderna, in da cu o mana si iti ia cu 10, obligatii cat de multe, drepturi 0. Modul in care s-a incercat asasinarea mea ma face sa cred ca moartea fostului sef de obiectiv, Olteanu Ion, nu este intamplatoare. Nu am crezut in viata mea ca in Romania sec. 21 poate exista asa ceva. In momentul cand am intrebat-o pe colega mea cu ce i-am gresit eu si mai ales copilul meu ( mi-a lasat separat o sticluta de plastic de 1 litru, pe care o umpluse cu suc de culoarea cafelei, s-o duc la copil) nu a avut niciun sentiment de regret sau slabiciune materna. Asta denota o indoctrinare puternica. Acest lucru demonstreaza ca firma are un schelet deja cladit din agentii proprii de securitate, permanenti, pregatiti special, separat, pentru orice e posibil. Restul, implutura, se ruleaza prin reimprospatare continua cu alti si alti angajati. Cu cat sunt schimbati mai multi angajati, cu atat mai bine pentru firma. De ce? Foarte simplu. Rompetrol are sistem de supraveghere prin satelit. Nu are nevoie de paza, mai ales particulara. Deci, firma este bagata pe gat cu de-a sila Rompetrolului prin hotarare politica. Sunt in joc sume fabuloase de bani. Petrolistii muncesc in intemperii si politicienii isi bat joc de munca lor. Rularea restului de agenti de paza cu angajati noi inseamna de fapt si inscrierea de noi membrii in partid fara ca acestia sa aiba habar, asa cum a fost si in cazul meu, dandu-mi seama abia acum prin intuitie.De ce? Firma Nova Force ( Noua Forta ) este numele noului partid in care se va transforma miscarea populara creata de Basescu unde vor adera majoritatea partidelor. Dupa modul de comportament cu angajatii, deocamdata, firma Nova Force, denota faptul ca in Romania se pregateste o alta mare povara si ultima pentru popor – FASCISMUl. De aici si politica de saracire continua a populatiei ; manat de saracie, omul se inscrie in partid crezand ca va fii mai bine si ii va si vota. Nova Force, fiind in partid unic de orientare fascista, relatia cu poporul dupa alegeri va fii cea cu pistolul la brau : ti-ai cerut dreptul, ai primit glontul ( ex: Adrian Nastase detinator de arma de foc si cartuse reale in cantitate mare.) Faptul ca sefii si acolitii firmei ai incercat sa-mi otraveasca si copilul = firma Nova Force este bastionul crimei din ’89. Este un mare semnal de alarma pentru Romania. Pentru faptul ca au incercat sa-mi otraveasca si copilul ( nu are nici 17 ani impliniti) nu ii iert pentru ca Dumnezeu atotputernic nu ii iarta. Atata timp cat Il iubesc si cred in Dumnezeu nu mi-e frica de nimic si de nimeni, mai ales ca vreau sa infaptuiesc un lucru bun in Romania, acela de a fii cetatenii Romaniei,cetateni responsabili. Frati romani ( adevaratii romani) acolo unde locuiti, daca cunoasteti asemenea mizerii ale societatii romanesti anuntati politia,procuratura = justitia romana si ei sunt copiii si fratii nostrii si ei la randul lor copii si se gandesc la viitorul lor. De ce? Un parinte nu se poate considera implinit decat atunci cand copilul sau are un viitor sigur in Romania. Avem de partea noastra oameni minunati, ai caror inaintasi au facut istorie : petrolistii si ceferistii, care au inrosit cu sangele lor zapada in februarie 1933,minerii cu piepturile ciuruite de gloante la marea greva de la Lupeni din ’29, securitatea de stat a Romaniei ( datorita ei mai existam ca stat ) , armata Romaniei, cadre didactice, personalul medical etc. Dumnezeu ne-a acordat a 2-a sansa dupa ’89 sa indreptam lucrurile in Romania folosind mila. Daca nu intelegem acest lucru, atunci va folosi a 2-a varianta : praful si pulberea se va alege de acest popor nevrednic a mai trai in raiul ce i l-a lasat. Cu credinta in Dumnezeu si in noi insine se poate face orice. FITI CETATENI RESPONSABILI!
FRATIE! DOAMNE AJUTA!
MESAJ DE LA PETRESCU NICOLAE, ALIAS DRACULA.
o zi frumoasa ,Domnule Profesor
Aflati va rog opinia mea :
Oricat s-ar stradui acesti gestapovisti de prokurori prea-arvuniti trădarului Basescu.
Oricate ilegalitati murdare vor cloci acestia impotriva celui cu mandrie denumit „varanul” ( de aur , asa cum s-a mai spus…)
Ori cate rele-or face acesti sinistri securisti mascati balțat in „magistrati”,
Ei , bine totul , TOTUL de pomana…
asta deoarece noi , poporul , UNA SI BUNA STIM :
stim cine-s astia : niste maflări ! niste pasmarghioli . niste trădari, aflati in slujba-cea-mai-jalnică: cea băseskară .
Si pentru aceasta noi poporul ii vom rasplati cum se cuvine.
Si asta se va intampla curand.
Mult mai curand decat se banuieste.
respect , S E R B A N .
Pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti. De aceea suspendarea trebuia sa mearga pana la capat si de asemenea tradatorul Ponta nu trebuia s-o numeasca pe Kovesi la conducerea DNA. O Kovesi care acum ii face pofta ce-o pofti Basinescu de a inchide Antena3 cu toate ca aceasta este incompatibila in acest caz deoarece sotul ei a fost angajatul santajistului de la firma de cabluri. Si faptul ca nici aceasta informatie nu e folosita de cei chemati sa dea cu subsemnatul la DNA este iar o slabiciune nepermisa in lupta cu parchetului. Era asa de greu ca astazi pe treptele DNA in fata reproterilor tv sa fii aratat copia dupa declaratia de avere din 2006 a familiei Kovesi si sa fi spus ca si acesta e in motivul pentru care sunteti anchetat?
Traian Basescu trebuie acuzat si judecat in regim de urgenta pentru Inalta Tradare si Luare de Mita din partea Statului Maghiar !
T.Basescu a fost MITUIT prin sustinerea pe care Victor Orban, PM al Ungariei, a ordonat-o UDMR-ului si electoratului de etnie maghiara din Romania pentru a nu participa la Referendumul de Demitere a fostului Presedinte al Romaniei T.Basescu !
Pe aceasta cale si prin aceasta incitare la un act nedemocratic, acela de interzicere a dreptului la vot, un alt abuz si incalcare a legilor, urmarindu-se nerealizarea Cvorumului necesar si prevazut de lege pentru Validarea acelui Referendum !
O lege care la randul ei a fost nerespectata si incalcata pana la urma de catre Institutiile subordonate Sefului lor neoficial T. Basescu dintre care CCR este cea mai vinovata dar si cei responsabili cu intocmirea Listelor Electorale si a numarului exact si corect de persoane cu drept de vot !
Aceasta Protectie fiindu-i acordata fostului Presedinte Basescu Traian de catre Ungaria si UDMR, de catre cei care acum propun la intruniri antiromanesti care au loc pe Teritoriul Romaniei, realizarea unui PROTECTORAT din partea Ungariei pentru Transilvania !
Aceasta Protectie in stil Mafiot fiind acordata de catre un Stat vecin care incalca Suveranitatea Romaniei, de catre un Stat care comite un act de agresiune teritoriala si de amestec in afacerile Interne ale unui alt Stat membru NATO si al UE !!!
Aceasta Protectie fiind acordata de catre Institutiile Maghiare la solicitatarea unui Infractor Penal care se afla inca in libertate in Romania, numai si numai datorita Imunitatii Speciale pe care i-o confera functia de Presedinte al Romaniei !
Un Presedinte Penal care a comis si comite in continuare acte de Inalta Tradare fata de Romania !
Aceasta Protectie a asigurat ramanerea in continuare la Cotroceni a lui T.Basescu de unde acesta sa le poata fi in continuare util in demersurile si incercarile lor de a prelua controlul Tinutului Secuiesc si al intregii Transilvanii !
In schimbul acestei Protectii Mafiote la nivelul Institutiilor celor doua state, Basescu faciliteaza Cedarea de teritorii Romanesti in favoarea Ungariei si Ocuparea acestora de catre un Stat strain sau organizatii straine. T.Basescu blocheaza prin ordinul sau si CSAT, activitatea Institutiilor Romaniei care ar trebui sa interzica aceste activitati si infractiuni pe teritoriul nostru !
Asa ca T.Baseescu poate fi acuzat pentru LUARE DE MITA in conditii foarte agravante iar V.Orban si UDMR pentru DARE DE MITA !
Cineva, Guvernul Romaniei daca el mai exista intradevar si nu este doar o forma fara fond, ar trebui sa faca o Plangere Penala pentru a aduce pe acest Escroc, Hot de Flote, de Case, care pune in pericol Securitatea si Integritatea Statului Roman in fata Justitiei !
Justitia de asemenea va trebui sa fie obligata de catre Opinia Publica si de catre Partidele Politice din Parlamentul Romaniei sa-si faca Datoria asa cum prevad Legile si Constitutia Romaniei !
Cei din Institutiile Statului Roman, CCR, CSM, DNA, ICCJ, care nu-si vor face datoria conform Legilor Romaniei si al Constitutiei, dar al celei reale si nu al celei interpretate dupa ureche sau priviri de catre alde Zegrean&Co, de catre acesti Zegreni, Ceausesti, Morari, Haineli, Dinc i, Vasilici, Macovenisti sau Kovesisti, la fel si cei de la Serviciile de Paza si de Informatii, vor trebui la randul lor sa fie adusi si ei in fata Justitiei si acuzati de Complicitate la Inalta Tradare, pentru aderare la acest Grup Infractional de Crima Organizata impotriva Intereselor Romaniei si al Poporului Roman, condus de Traian Basaescu !
USL in funte cu Cei Trei Lideri Triumviri, daca mai vor sa conteze ceva in ochii celor 7,4 Milioane de cetateni responsabili ai Romaniei, daca mai vor sa conteze pe voturile lor, atunci vor trebui sa dovedeasca mai mult decat au dovedit pana acuma si sa-l trimita pe Basescu acolo unde ii este locul corespunzator faptelor sale adica la Puscarie si sa elibereze Romania si Cetatenii ei de sub ocupatia ilegala si ilegitima a acestui Dusman al nostru al tuturor, si al Coloanei a-V-a infiltrata in Institutiile Statului Roman pe care o comanda !
Restul sau orice altceva inseamna doar palavrageala goala si golaneala complice cu Uzurpatorul si Clica lui de la Cotroceni !!!
Daca Parlamentul nu reuseste sa faca acest lucru atunci tot el in Sedinta reunita a celor Doua Camere trebuie sa declare in fata opiniei publice interne si Internationale incetarea existentei Statului de Drept si Democrat in Romania si in acelasi timp sa declare existenta Romaniei ca Stat Totalitar, Politienesc si de Dictatura personala a lui T.Basescu, o Dictatura similara dar cu perspectiva si mai grave decat fosta Dictatura Ceausista !
CITITI SI DATI MAI DEPARTE !!!
https://fbcdn-sphotos-e-a.akamaihd.net/hphotos-ak-ash3/s261x260/557864_223814544438354_558929228_n.jpg
Cluj-Napoca la 29 Iulie 2013.
PROBATORIU
Complicitatea la şantaj şi traficul de influenţă
Ar fi faptele comise de Mogul – prin telepatie ;
Măcar de-ar recunoaşte procurorii, cu decenţă ,
Că probe n-au, ci doar dovezi de …”simpatie”.
Ati fos acuzat de „influente telepatice”? hahaha . Dar de ce nu v-au acuzat si ca ganditi? Eventual ca scrieti…
Daca e sa va spun parerea mea , totusi Antena 3 a cam exagerat cu mesajele politice, dar e un risc care se vede in audienta , nu-i asa?
@Roberta
„Eu zic ca punctul culminat al spectacolului (imi place cuvantul ales de Dvs.) va fi o sentinta executorie si definitiva de condamnare a Domniei Voastre la o pedeapsa privativa de libertate.”
Sentinta executorie nu e in „carti”, Roberta! Nu se va intampla.
Exista cineva, acolo sus care nu lasa raul sa invinga.
„Victoria” de azi a lui basescu are o menire: basescu il trage pe ponta dupa el. „Victoria” de azi arata ce a facut ponta cu cele 70% din voturile primite sa faca „dreptate pana la capat!”
ponta a furat Justitia de la liberali si acum impreuna cu basescu isi bate joc de jertfele facute de poporul roman pe altarul Democratiei.
Ce e azi nu e maine.
Domnule Voiculescu, veti invinge! Nu va lasati coplesit.
Bună ziua!
Avem o petiţie semnată până în prezent de 214 cetăţeni români, prin care solicităm ca parlamentarii să se reunească în Plenul Parlamentului şi să facă demersurile necesare apărării voturilor noastre de la referendum, prin revizuirea hotărârii CCR prin care Traian Băsescu a fost repus în funcţia de Preşedinte al României. Am trimis această petiţie către adresele de e-mail ale unor parlamentari, dar timpul este scurt, fiindcă solicitarea de revizuire a unei hotărâri definitive, se face în termen de o lună din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă. Rezultatele definitive ale recensământului din 2011, au fost comunicate la data de 4 iulie 2013 de către Institutului Naţional de Statistică (INS).
Preşedintele INS a spus că datele pe care le-a comunicat au fost stabilite pe baza informaţiilor primite de la mai multe instituţii, inclusiv a CNP-urilor, deci nu s-au bazat doar pe declaraţiile ce au fost completate pe propria răspundere de către cetăţeni. A precizat faptul că recensământul a fost finalizat doar acum, fiindcă a fost necesar să afle CNP-uri de la alte instituţii şi să facă verificări încrucişate pentru a nu fi înregistrată aceeaşi persoană de mai multe ori în evidenţele INS. Ideea de bază este că listele electorale permanente nu pot să cuprindă un număr mai mare de alegători decât populaţia care are vârsta de 18 ani împliniţi, mai ales că unele categorii de persoane majore sunt excluse dintre alegători (alienaţii, interzişii, etc.).
PETIŢIA POATE FI SEMNATĂ ACCESÂND LINK-UL DE MAI JOS.
În urma publicării datelor recensământului din 2011 a reiesit că Referendumul din 2012 este valid. Deci SOLICITĂM DEMITEREA LUI BĂSESCU TRAIAN DIN FUNCŢIA DE PREŞEDINTE AL ROMÂNIEI!
După ce intraţi pe site şi daţi click pe „Semnează petiţia”, trebuie să intraţi pe e-mail şi să confirmaţi semnarea petiţiei!!! Este necesar să deschideţi mesajul pe care-l primiţi pe e-mail, ca să validaţi semnătura şi să fie menţionată pe site!!!
Sunt puţine semnături din cauză că lumea este dezamăgită şi mulţi au scris pe Facebook că nu semnează fiindcă nu au încredere că Parlamentul va ţine cont de solicitarea cuprinsă în petiţie.
Parlamentul nu a stabilit până acum, printr-o hotărâre, care este procedura de urmat după ce Curtea Constituţională a stabilit că nu au fost îndeplinite la referendum condiţiile de valabilitate stabilite de lege. Acum au apărut înscrisuri cu date ce erau valabile în octombrie 2011.
– În conformitate cu disp. art.3 din Hotărârea nr.34, PARLAMENTUL ARE ÎN ATRIBUŢII să hotărască ce operaţiuni juridice vor urma ÎN CAZUL ÎN CARE CCR CONSTATĂ CĂ REFERENDUMUL NU A FOST VALABIL.
-Cu privire la constituţionalitatea art.3 din Hotărârea Parlamentului nr.34 din 6 iulie 2012, CCR s-a pronunţat prin Decizia nr.734 din 24 iulie 2012, arătând că „respinge, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Hotărârea Parlamentului nr. 34 din 6 iulie 2012”.
– La punctul 12 din Decizia nr.734 din 24 iulie 2012, CCR a menţionat clar, că „hotărârile adoptate de Parlament după finalizarea referendumului pentru demiterea Preşedintelui României şi publicarea în Monitorul Oficial al României a rezultatelor acestuia pot face obiectul controlului de constituţionalitate în condiţiile legii.”
PENTRU MAI MULTE DETALII JURIDICE CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA REVIZUIRII HOTĂRÂRII CCR, VĂ ROG SĂ MĂ CONTACTAŢI PE E-MAIL.
Telepatia este un delict ?
In mod cert d-l Basescu are dreptate , s-a folosit si se foloseste telepati , in cadrul afacerilor desigur, de ce va mira, in Romania telepatia asistata de calculator nu este o noutate. S-a folosit abuziv, probabil si pe populatie, de multe ori la anumite programe vad numai stelutze , nu-l normal sa introduci pe subliminal tot felul de mesaje pentru ca am inteles asta fac posturile de televiziune.
Eu va cred pe cuvant domnule Voiculescu. Rusine lor ca au incercat sa va manipuleze pe nedrept.
Dle Voiculescu, manipulati cu buna stiinta oamenii si numai remarcand acest lucru, ma si gandesc ca nu sunteti atat de nevinovat precum afirmati. Textul original suna asa (iar dv l-ati trunchiat intentionat): „Analiza intregului mecanism (aici urmează o enumerare de fapte care au dus la fraudarea privatizarii ICA – n.r.) releva, de asemenea, faptul ca invinuitul si-a folosit influenta politica pentru a controla prin interpusi intregul proces de privatizare a societatii in conditii care sa-i faciliteze achizitia pachetului de actiuni la un pret derizoriu – o versiune contrara insemnand sa admitem ca toti cei implicati si-au incalcat atributiile de serviciu sau au actionat in interesul SC Grivco SA Bucuresti din considerente telepatice ori din necunoastere sau prostie”.
grupuri de interese folosesc telepatia asistata.
Comentariile sunt închise.