Lucrarea ,,Uniunea Social Liberala – ideea care l-a ingenuncheat pe Basescu Traian” a fost lansata  la sfarsitul lunii martie 2014 si, din marturiile publice, am tras concluzia ca  s-a bucurat de atentie, a provocat numeroase reactii, multe dintre ele avand substanta analizei atente. Volumul s-a epuizat si am considerat ca este un gest normal, de respect pentru public, sa dau curs cererii pentru o suplimentare de tiraj care va fi difuzat impreuna cu Jurnalul National. De altfel, ingemanarea celor doua produse intelectuale nu este intamplatoare:  cred ca ele se completeaza si se potenteaza reciproc, ziarul pe care l-am infiintat in urma cu doua decenii fiind  promotorul si sustinatorul multor idei care sunt dezvoltate in lucrarea de fata.

Reeditarea acestui volum este justificata si de faptul ca, dupa o jumatate de an de la startul lui spre public, ideile pe care le-am prezentat si sustinut sunt pe deplin actuale.

Referindu-se la carte, actualul Presedinte al Senatului si probabil viitorul Prim–ministru vorbeste despre USL ca o istorie care merita sa fie aflata, mai ales ca acest proiect politic nu si-a indeplinit cu totul misiunea.

Regimul Basescu, aflat in agonie, in ultimele luni de mandat, se comporta ca o fiara turbata. El reuseste sa faca victime, ultimele inscrise pe lista lui de adversari. Faptul ca a reusit sa obtina o condamnare impotriva mea, nu inseamna ca m-a si infrant. Dimpotriva, regimul lui este ingenuncheat si infrant in fata istoriei.

Din postura de detinut pentru delict de constiinta, adaug cateva reflectii menite sa deschida si mai larg interesul pentru proiectul politic cel mai cuprinzator la care am participat ca initiator si caruia i-am devenit si cronicar.

In opinia mea, totul a pornit de la o discutie pe care Basescu a avut-o cu doamna Lia Roberts, o romanca cu cetatenie americana, sefa republicanilor din statul Nevada si consulul onorific al României la acea vreme, care si-a anuntat in 2004 intentia de a candida la alegerile prezidentiale, în calitate de independent.

Am stat indelung de vorba cu doamna Roberts, iar concluzia acestor discutii a fost ca Romania avea nevoie de o schimbare, recunoscand totodata ca sarcina nu este deloc una usoara.

In perioada respectiva, 2003 – 2004, Basescu a aflat cum intentiona doamna Roberts sa procedeze daca nu si-ar fi retras candidatura, daca proiectul sau ar fi reusit.

Conform Constitutiei, Presedintele Romaniei nu avea prea multe parghii la indemana pentru a schimba lucrurile. Dar avea totusi in putere nominalizari importante la institutii de mare impact.

In principal, in zona informatiilor (serviciile secrete) si in zona deciziilor finale judecatoresti (prin numirile magistratilor).

Pentru traseul de punere in practica a gasit categoria procurorilor. Astfel a transformat tara intr-o tara a procurorilor.

Problema nu era conceptul, constructia sistemului, ci scopul folosirii lui.

Daca acest sistem ar fi fost folosit pentru asanarea societatii romanesti (de care era si mai este inca mare nevoie), planul ar fi putut sa schimbe Romania in bine.

Din pacate, cel mai slab presedinte pe care l-a avut vreodata aceasta tara a construit si a folosit sistemul pentru controlul discretionar al societatii romanesti, impotriva propriului popor pe care l-a umilit transmitandu-i explicit ca traieste intr-o tara de mana a doua si l-a invitat sa-si caute prosperitatea peste granita, l-a izolat arbitrar la limita spatiului Schengen, l-a sufocat de saracie, de grijile zilei de astazi si de maine.

A functionat perfect gandirea dictatoriala a celui care nu-si asuma incompetenta economica, politica, a celui care foloseste pe toata lumea, dupa care ii arunca si distruge tot ce nu poate controla.

Iar pentru regimul sau politic, eu am avut intotdeauna un mare defect: nu au avut cum sa ma controleze, sa ma sperie sau sa ma intimideze. Poate de aceea s-a si ajuns, in final, la dosarul ICA. Dosar redeschis, printr-o coincidenta, in 2007, anul in care am fost presedintele comisiei care l-a suspendat pentru prima data pe Basescu Traian.

26 COMENTARII

  1. Nu trebuie musai sa fiu academician ca sa imi cada fisa ca dosarul Telepatia in care este implicata I.C.A. este una dintre manevrele mârșave ale „prietenului” Dumneavoastra. Marea majoritate a cetatenilor si-au dat seama de ura pe care v-o poarta Basescu, cei care mai hamaie pe ici pe colo sunt in numar insignifiant. Chiar daca ieri am fost „ciufulita” pe facebook de o admiratoare a Monicai Macovei care imi reprosa ca „strang semnaturi pentru penalii Voiculescu si Mencinicopschi”, tot am avut curajul sa o contrazic in ziarul Gândul, spunandu-i acestei individe, citez „cei pe care ii calomniezi sunt cei care mi-au salvat viata…”

  2. Dosarele lui Voiculescu sunt dosare fabricate in laboratoarele pedeliste. Toate acuzatiile aduse familiei Voiculescu si trustului Intact sunt nefondate si neintemeiate.

  3. Buna ziua Domnule Dan Voiculescu.

    Numele meu e Cristian Moldoveanu. Am incercat sa iau legatura cu dvs. la penitenciarul Rahova, dar am inteles ca nu se pot primi apeluri din afara pentru detinuti.
    Am facut acest demers pentru a obtine posibilitatea unei vizite la penitenciar. Cum regulile nu permit vizitele de la persoane care nu sunt inrudite cu persoana incarcerata fara acceptul acesteia, am incercat sa va contactez telefonic pentru a primi permisiunea dvs.
    Scopul vizitei mele este de o oarecare importanta pentru viitorul tarii.
    Daca ati avea bunavointa sa ma contactati in vederea unei scurte discutii, v-as fi recunoscator.
    Multumesc anticipat.

  4. PASAJUL ĂSTA E ATÂT DE SUCULENT ŞI PERFECT FORMULAT…

    „Din pacate, cel mai slab presedinte pe care l-a avut vreodata aceasta tara a construit si a folosit sistemul pentru controlul discretionar al societatii romanesti, impotriva propriului popor pe care l-a umilit transmitandu-i explicit ca traieste intr-o tara de mana a doua si l-a invitat sa-si caute prosperitatea peste granita, l-a izolat arbitrar la limita spatiului Schengen, l-a sufocat de saracie, de grijile zilei de astazi si de maine.

    A functionat perfect gandirea dictatoriala a celui care nu-si asuma incompetenta economica, politica, a celui care foloseste pe toata lumea, dupa care ii arunca si distruge tot ce nu poate controla.”

  5. Ca să nu vă împlântez cuţitul în spate ca alţii, am să postez pe facebook aceste două scrisori deschise numai cu acordul Dumneavoastră, din respect pentru ajutorul pe care mi l-aţi dat în 2010 şi nu m-aţi lăsat să mor de foame, de boală, de frig şi de deznădejde.

    SCRISOARE DESCHISĂ PENTRU DAN VOICULESCU

    Domnule Profesor sunt profund îndurerată că pâinea pe care mi-aţi pus-o Dumneavoastră pe masă în 2010, va mai sta la mine în casă doar 6 zile, după care, una dintre persoanele dvs. dragi mi-o va lua şi odată cu aceasta îmi va lua şi speranţa de-a trăi.
    Nu ! Nu sunt gândurile unei sinucigaşe, ci sunt cuvinte care redau realitatea în care trăiesc.
    Am 50 de ani şi sunt suferindă de: Lombosciază de efort; Degenerescenţă maculară şi vitreană; Miopie fortissimă operată (-26 dioptrii).
    În 2009 am făcut un accident vascular cerebral urmat de pierderea parţială a vederii.
    Cel care mi-a salvat vederea a fost domnul Menci, dumnealui „pompând” în mine multe suplimente alimentare.
    Cred că vă daţi seama că având acest „bagaj” cu probleme de sănătate şi datorită vârstei nu prea am şanse să mă mai angajez în altă parte.
    În jurul meu sunt două tabere: „una” îmi spune „stai liniştită că s-a rezolvat problema”, „cealaltă” îmi spune zâmbind „din păcate nu s-a putut face nimic”. În schimb, am fost silită să-mi semnez condamnarea la moarte prin inaniţie – DEMISIA, sub motivul să aşa trebuie, repetând la nesfârşit „semnaţi, semnaţi, semnaţi, semnaţi …”, îmbătându-mă cu vorbe meşteşugite că se va încerca din răsputeri găsirea unui locşor şi atunci această „DEMISIE” se va rupe.
    Din 11 Septembrie până în prezent, se putea rupe de „N” ori. De câte ori am întrebat, mi s-au repetat aceleaşi cuvinte, ca un laitmotiv: „din păcate nu s-a putut face nimic… din păcate nu s-a putut face nimic…din păcate nu s-a putut face nimic”.
    Această situaţie de ambiguitate totală m-a determinat să scriu aceste două scrisori deschise care sper că vor avea un ecou pozitiv şi nu vor dispărea în neantul uitării şi odată cu acestea şi existenţa mea pe acest pământ …

    Cu respect,
    Dragomir Carmen-Crina

    SCRISOARE DESCHISĂ PENTRU CAMELIA VOICULESCU

    Dragă Camelia Voiculescu, în jurul meu sunt două tabere: „una” îmi spune „stai liniştită că s-a rezolvat problema”, „cealaltă” îmi spune zâmbind „din păcate nu s-a putut face nimic”. În schimb, am fost silită să-mi semnez condamnarea la moarte prin inaniţie – DEMISIA, sub motivul să aşa trebuie, repetând la nesfârşit „semnaţi, semnaţi, semnaţi, semnaţi …”, îmbătându-mă cu vorbe meşteşugite că se va încerca din răsputeri găsirea unui locşor şi atunci această „DEMISIE” se va rupe. Din 11 Septembrie până în prezent, se putea rupe de „N” ori. De câte ori am întrebat, mi s-au repetat aceleaşi cuvinte, ca un laitmotiv: „din păcate nu s-a putut face nimic… din păcate nu s-a putut face nimic…din păcate nu s-a putut face nimic”.
    Din această cauză simt cum mi se strânge lanţul în jurul gâtului şi la capătul celălalt sunt mâinile Dumneavoastră.
    Pâinea pe care tatăl Dvs. mi-a pus-o pe masă în 2010, mi-o veţi lua cu această decizie.
    Odată cu pierderea acestei pâini, îmi voi pierde şi speranţa de-a trăi !
    Nu ! Nu este biletul de adio al unei sinucigaşe, ci sunt cuvintele care redau realitatea cruntă în care mă voi zbate.
    Am 50 de ani şi în 10 Ianuarie 2015 aş fi putut împlini 51 de ani dacă mi-aţi fi dat un răspuns favorabil.
    Sufăr de Lombosciază de efort; Degenerescenţă maculară şi vitreană; Miopie fortissimă operată (-26 dioptrii).
    În 2009 am făcut un accident vascular cerebral urmat de pierderea parţială a vederii. Cel care mi-a salvat vederea a fost domnul Menci, dumnealui „pompând” în mine multe suplimente alimentare.
    După cum vedeţi, ironia sorţii, tatăl Dumneavoastră şi dl Menci îmi salvează viaţa, iar Dumneavoastră mă sufocaţi cu indiferenţa cu care priviţi cazul meu.
    Dragă Camelia Voiculescu, mi-am deschis sufletul ca să înţelegeţi zbuciumul meu şi să vă daţi seama că viaţa mea se află în mâinile Dumneavoastră.
    Dragă Camelia Voiculescu, sper ca în aceste ultime zile care au mai rămas până la sfârşitul lunii Septembrie, Dumnezeu să vă lumineze sufletul şi să vă întoarceţi faţa şi înspre mine !

    Cu respect,
    Dragomir Carmen-Crina

  6. PUŞCULIŢA LUI TRAIAN BĂSESCU

    Elena Udrea este puşculiţa lui Traian Băsescu prin care a albit o parte din furăciunile prezidenţiale realizate în cele două mandate, ce explică şi protecţia pe care i-a asigurat-o. Elena Udrea trebuie băgată la vătalele unei justiţii responsabile imediat după alegerile prezidenţile. Concomitent serviciile trebuie să se implice în vânătoarea conturilor mitei şi furăciunilor lui Traian Băsescu, cu el arestat preventiv, evident.

  7. Cartea Dv. este o reala oglinda a vietii politice romanesti contemporane cu suisurile si coborasurile ei. Mai mult de atat este parte a biografiei Dv. si a framantarilor Dv. pentru binele tarii noastre. Se citeste pe nerasuflate desi subiectul princial e politica. Mie mi-a placut si chiar simt nevoia sa o recitesc uneori.

    Am ajuns in situatia descrisa de Dv. aici si datorita faptului ca atitudinea si comportamentul jmekeresc al lui t.basescu a invitat romanii sa scoata la suprafata ce e mai rau in caracterul uman : smecheria, obraznicia, necinstea, minciuna, sarlatanismul, gandirea duplicitara, indiferenta la durerea aproapelui. Din pacate. :(

    Supusii lui au prins din zbor toate dorintele de razbunare ale acestuia si le-au dus la indeplinire, fara a tine cont de discriminarea si lipsa de obiectivitate de care au dat dovada. Parca nu se mai rationeaza in limitele legii. Chiar trebuie sa se apeleze la C.E.D.O. pentru ca justitia romana sa redevina normala, dreapta, justa ?!…Si statul roman, adica noi, cetatenii, trebuie sa platim defectele aparatului judiciar ?

  8. D-le felix , daca va socotiti nedreptatt de sentinta justitiei aveti dreptul sa faceti plangere la CEDO . Eu insa , pe pariu va spun ca va respinge cererea .

  9. Nu sunt deloc convins ca mesajul asta va fii postat si cu atat mai putin sunt convins ca va ajunge la dumneavoastra… am stat mult sa ma gandesc inainte de a-l posta… Dupa parerea mea, Basescu Traian nu este decat un tradator al intereselor nationale ale Romaniei… tradator aflat in solda Finantei Mondiale….cum a ajuns in situatia asta nu mai conteaza. Dumneavoastra sunteti victima nu numai acestui ins labil psihic (obsesia lui sexuala pentru Elena Udrea este relevanta) ci si a grupurilor de interese externe pe care el le reprezinta….americanii fac de fapt justitia in Romania si asta cred si sper ca ati realizat-o deja….un roman bogat, iubitor de tara, cu influenta, asa ca dumneavostra, NU putea fii acceptat de asasinii economici in slujba carora este Basescu…sunt convins ca au incercat sa va corupa …cand nu au reusit au dat ordin secaturii sa va bage in puscarie… Romania si oamenii ei valorosi au mai trecut in istorie prin asa perioada dar au supravietuit…. sper ca se va intampla asta inca o data… Multa sanatate si Putere va doresc!! Sper sa realizati ca NU SUNTETI SINGUR!! ( Nu am resurse deosebite in domeniul IT, dar astea pe care le am, imi arata ca blogul dumneavoastra este supravegheat…)

  10. Domnule Profesor Dan Voiculescu,
    Cu prilejul aniversării zilei D-voastră de naștere , cu respect, vă transmit gândurile mele de bine, urări de sănătate, de putere morală și fizică,speranța că veți fi la fel de puternic cum v-am cunoscut.In acest moment greu, dar trecător, în care vă aflați calitatea D-voastră umană este vizibilă și prin solidaritatea prietenilor adevărați de care v-ați înconjurat în timp, dar iese în evidență și prin ”calitatea ” celor care vă dușmănesc,pentru că numai în pomul roditor sunt aruncate pietre de către neisprăviți.
    LA MULȚI ANI!
    Profesor Gheorghe Florescu, Mehedinți

  11. Imi doresc din tot sufletul sa se faca dreptate. Sa reveniti acolo unde va este locul, la munca dumneavoastra, la familia dumneavoastra , la bucuriile ce vi le ofera toti cei care va iubesc , va apreciaza si va respecta. Nu stiu daca veti reusi sa cititi toate mesajele . Gandurile oamenilor buni se indreapta catre dumneavoastra , va sunt alaturi si ar dori sa poata face ceva concret, sa va poata readuce in libertate , sa indrepte oribila nedreptate. La multi ani, sa fiti sanatos si puternic! Doamne ajuta sa se intample ceva ca o minune si usile sa se deschida larg pentru dumneavoastra.

  12. Astazi 25 septembrie am posibilitatea să fiu alături de cineva care cu mulți ani în urma mi-a întins o mână și mi-a fost sprijin ani de zile în momente foarte dificile. Noi românii deobicei pornim la drum cu cineva și la capătul drumului la fel ca în Miorița sosim mai puțini. Am auzit că s-a și inventat un cuvant nou pentru aceasta: delimitare. Personal cred ca acest cuvant este sinonim cu lipsa de caracter. Vă doresc multă sănătatea domnule profesor Dan Voiculescu, putere de a depași toate greutățile și nedreptațile pe care vi le-a oferit viața și vă rog să credeți că cei cărora dvs le-ați fost sprijin de-a lungul anilor, aceștia acum sunt alături de dumnevoastră.

  13. Buna ziua!
    Vreau doar sa va urez un sincer si calduros ‘La multi ani!’ si vreau sa va rog sa fi-ti puternic in continuare!
    Va doresc din suflet sa iesi-ti cat mai repede de acolo!
    Doamne Ajuta!

  14. La multi ani cu sanatate! Sfirsitul politic al basescului e aproape; sper si vreau sa cred ca satisfactia de a fi contribuit atit de consistent la debarcarea acestuia si a regimului sau sa compenseze cu virf si indesat clipele de restistre pe care le traversati acum. Va admir si va pretuiec!

  15. TELEGRAMĂ FULGER
    din 25.o9.2014 la 19:10
    Excelenţei sale Dan Voiculescu

    Profesore, suntem în clasă, la lecţia de viaţă.
    E primul an când absentezi, oprit de o paiaţă.
    Te aşteptăm, cu sănătate, vioi, cât mai curând
    Să şti că tare te iubim, şi asta-n primul rând !

  16. La multi ani cu multa sanatate! Va urez sa va gasiti dreptatea pe care cred ca o cautati. Va doresc sa va bucurati iarasi de tot ceea ce reprezinta in viata familia (si prietenii daca asa va spune inima)!

  17. 25 septembrie 2014

    Stimate Domnule Profesor,

    Pentru prima data vad detentia d-lui Adrian Nastase intr-o lumina mai buna. Nu cred ca as fi avut curaj sa va adresez aceste cuvinte, mai mult, nici sa intreprind ceva in viitor pe drumul capitalismului inceput de noi in 1989 si continuat cu optiunea NATO si UE, daca nu s-ar fi facut “deschiderea” cu el…
    Ati scris in 1990 cartea “Din privatizarea intreprinderilor cu capital de stat”, foarte utila mie ca fondator al Asociatiei Consultantilor de Investitii de pe Piata de Capital, careia ati acceptat sa-i fiti primul Presedinte de onoare. Am o datorie la dvs. ! In contractul nostru pe sase luni din anul 1998 aparea si contributia mea la scrierea unei carti despre umanism. Am solicitat uneia din directoarele dvs. plata serviciului ( nu-i mai scriu acum numele, veti intelege de ce…), considerand ca acea corespondenta a mea cu dvs. din acea perioada ar fi inclus si ideile necesare scrierii unei carti dar, acum, cred ca trebuie sa merg pana la capat. Va cer insa o RECTIFICARE a termenilor intelegerii noastre : Cartea pe care vi-o propun s-o scriem impreuna ( in doua etape 1. Va propun cuprinsul si schema logica 2. Va propun ideile in detaliu urmand ca apoi sa-I dam forma finala ) sa se numeasca : “ Din revenirea temporara in proprietate publica a intreprinderilor privatizate folosind modelele occidentale “.
    Va asigur de buna credinta a propunerii mele. Nu voi mai scrie pe blogul dvs. decat in preajma organizarilor bianuale a manifestarilor organizate de mine la Constanta. Anul acesta am organizat la 28 mai intalnirea publica : “ Interesul national in context european” ( invitatul principal a fost d-nul prof. Nicolae Dragulanescu pe care l-ati cunoscut la FORUMUL TEHNOCRAT organizat de noi in anul 1998 ), urmand ca in 29 noiembrie 2014 sa organizez conferinta, FORUMUL DEZVOLTARII, avand ca punct central RESTRUCTURAREA ECONOMIEI ROMANESTI prin implicarea comunitatilor locale pentru sustinerea investitiilor ( vizand locurile de munca si promovarea antreprenorilor ) si modernizarea infrastructurilor si utilitatilor urbane si rurale. Instrumentul principal va fi infiintarea unui fel de FPS-uri locale, 50 % cu capital public si 50 % cu capital privat.
    Un alt posibil colaborator la temele adiacente cartii sper ca va fi si Daniel Udrescu, consultantul financiar romano-american care a fost alaturi de mine la prezidiul acelui FORUM TEHNOCRAT organizat si cu sprijinul dvs. M-am bucurat cand l-am vazut recent intr-o seara la Antena 3. Din pacate, doar atunci.

    Va urez un sincer LA MULTI ANI cu ocazia zilei dvs. de nastere !

    Dezideriu Odet Dudas

    PS. – Va asigur ca nu sunt autist si vad ca partenerii dvs de la Antena 3 ( imi place formula lui M. Badea ref. la dvs. : “ este unul de-al nostru”…) nu pot gandi, cel putin deocamdata, in termenii in care vad eu viitorul. Sper sa-i convingeti dvs.. Ar fi nevoie de aportul lor mediatic pentru a promova o restructurare masiva a economiei romanesti. Cam in felul in care a reusit Antena 1 initial impotriva iuresului distrugerii traditiilor si valorilor promovate la inceputuri de catre Pro TV. Intre timp insa “s-a” ajuns in situatii imposibile… cand, parca nimeni nu mai intelege nimic. Am convingerea ca putem relua un drum pe care din pacate nu l-am inceput niciodata…
    Va dau un exemplu recent de sansa ratata de mass-media romaneasca in sprijinirea interesului public. AOAR – Asociatia Oamenilor de Afaceri, a avut in sfarsit curajul acum cca. 2 luni, sa faca o propunere asemanatoare pe axa diferentialului privatizare – revenirea in proprietate publica. Nimeni din mass-media nu a reactionat major si nu ma astept sa o faca cei care cred ca piata este acel loc unde pietarii trebuie controlati la sange sa nu fure la cantar….

Comentariile sunt închise.