Am studiat citit de curand cartea lui Daniel Alpert intitulata ”Era supraproductiei”.

Daca in ceea ce priveste raportul dintre cerere si oferta sunt perfect de acord cu Alpert, asupra cauzelor avem opinii diferite.

In acest sens, am facut si o interventie.

Cauza principala a supraproductiei este subconsumul, care la randul sau este datorat dezechilibrelor majore sociale.

Sustin ca ”revolutiile” de la sfarsitul anilor ’80, criza economica din 2008-2010 si perspectiva economica globala, toate sunt cauzate de faptul ca 1% din populatia globului detine o avere aproximativ egala cu aceea detinuta de 99% dintre cei care locuiesc pe Pamant.

ARTICOLE SIMILAREDE LA ACELAȘI AUTOR

2 COMENTARII

  1. Buna ziua,

    Pentru un tratat economic de o valoare imensa, va invit sa cititi „Capital in secolul 21” scrisa de economistul cercetator Thomas Piketty. Folosindu-se de date intabulate amanuntite din secolul 20 pentru tarile vest europene si SUA cat si de rate ale consumului pentru cetateni obisnuiti de la evolutia Industriala pana in epoca victoriana, Piketty trage concluzia ca venitul din capital intotdeauna intrece venitul din munca intr-o piata capitalista. Adica pe termen lung, este mult mai bine sa fii proprietar de terenuri(care iti aduc venituri din chirii) sau de mijloace de productie(fabrici) decat sa iti obtii acel venit prin crearea unui produs si fiind platit salariu. Astfel, inegalitatea dintre clasa marilor proprietari si a clasei muncitoare este mereu in crestere. In ultimii 200 de ani, acest parcurs a fost clar, inca din timpul lui Balzac cand avem disputa intre marii proprietari de pamant arabil si tanarul care vrea sa revolutioneze lumea prin sistemul de drept(Pere Goriot) si a unei lumi unde o femeie avea mai multe sanse sa aiba o viata respectabila prin casatoria potrivita, nu meseria potrivita(cartile lui Jane Austin).

    Doar doua momente au oprit aceasta evolutie a imbogatirii clasei improprietarite si a dus la redistribuirea averii: cele doua razboaie mondiale. Multe proprietati au fost distruse, mijloacele de productie au fost nationalizate de stat in interes de razboi si locuri de munca cumulate cu industrii noi au dus la o aproape disparitie a somajului. In sfarsit, munca de cercetator la facultate aducea mai multi bani si prestigiu in societate decat a celui care platea pentru o noua aripa a bibliotecii respective. In SUA, depresia economica nu a putut sa fie invinsa nici de masurile populiste, foarte liberale, chiar socialiste ale lui Roosevelt. Dar incepand din anii 50, era de aur a americanului alb de clasa mijlocie, inegalitatea si pretul traiului au crescut. Pana si tarile model ale lumii, tarile nordice, si-au intalnit punctul culminant in anii 80, de atunci inegalitatea este in crestere.

    Desi munca lui Piketty este impresionanta, avem un predecesor care a anticipat rezultatul final al capitalismului, Karl Marx. Din pacate, din cauza pogroamelor lui Stalin si a incompetentei economice a Uniunii Sovietice, critica lui foarte adepta la adresa capitalismului a fost uitata, iar orice referinta la volumele sale „Das Kapital” iti atrag apelativul de marxist/comunist. Dar el avea suta la suta dreptate, chiar exista o lupta de clasa, intre oligarhi si angajati, intre cei care au prea mult si cei care au prea putin.

    Intr-o era in care dezvoltarile tehnologice sunt facute intr-un pas alert, iar o persoana de 30 de ani ar fi incapabil sa mai foloseasca un dispozitiv folosit masiv la nasterea lui, munca angajatului este din ce in ce mai depreciata. Desi productivitatea noastra creste enorm, si numarul de ore muncit in medie creste la randul sau, locurile de munca scad, crescand numai in cercetare sau in sectorul de servicii, iar puterea de cumparare scade. De ce sa pierd bani hranind persoane biologice care se pot imbolnavi, au nevoie sa doarma, si au nevoie de odihna, cand ii pot inlocui cu masini? Astfel, venitul din capital, din investitii creste din nou, cel din salariu scade. O foarte buna analiza macroeconomica istorica este oferita in volumele lui Jeremy Rifkin: The end of Work si „Zero Marginal Cost Society”

    Acest sistem de supraproductie va duce in final la distrugerea completa a mediului care ne permite supravietuirea. Nu trebuie sa facem predictii, nu trebuie sa inventam scenarii, Multe alte civilizatii au patit-o inaintea noastra: Sumer acum aproape 4000 de ani din cauza suprasaturarii solului cu depozite de sare, romanii prin cresterea numarului de animale precum oile si caprele care distrug solul prin pastere agresiva, mayasii prin taierea padurilor tropicale, Cel mai celebru este exemplul unor micro-culturi insulare, stramosii islandezilor, vikingii care au distrus campiile slab fertile ale insulei prin aducere de oi si bastinasii insulei Pastelor care si-au distrus tot rezervorul de paduri si i-au lasat izolati in mijlocul Pacificului.

    Diferenta acum este ca facem un experiment mondial, daca ne autodistrugem nu mai exista o alta civilizatie care sa o ia de la capat. Este sfarsitul unui ciclu si probabil alte mii de oameni vor trece pana cand oamenii o sa-si reia pozitia de conducatori ai lantului trofic, daca vor supravietui. Pentru legatura stransa intre inegalitatea sociala/lacomia celor bogati si distrugerea catastrofala a mediului, va invit sa cititi cartile lui Jared Diamond: Collapse: How societies choose to Fail or Succeed si „Guns,Germs,Steel” cat si cartea mai recenta a lui Robin Wright: „A Short History of Progress”

    Habar nu am daca puteti citi comentariul meu avand in vedere situatia dumneavoastra. Oricum, va doresc sanatate si sper din suflet ca mecanismele de justitie nationala sau internationale sa se miste destul de repede ca sa fiti achitat si despagubit pentru procesul si tratamentul ilegal care v-a fost aplicat.

    Thate cele bune,
    Bogdan

Comentariile sunt închise.