În urma unei discuții purtate recent, am redescoperit, cu bucurie, că mai există interes și pentru realitatea de dincolo de clișee.
Adevărul, chiar și când este incomod, îi îmbogățește – măcar spiritual – pe cei care îl asumă. Îi aduce un plus concret. Îl mai urcă o treaptă. Când știe mai multe despre lumea în care traiește, omul vede mai departe. În schimb, minciuna și manipularea îl sărăcesc. Spiritual și nu numai. Fie pentru că îi îngustează perspectiva, atunci când acceptă minciuna. Fie pentru că în timpul consumat în lupta cu minciuna, multe alte adevăruri – importante, constructive – rămân nerostite.
Am decis să răspund mai rar manipulărilor, denigrărilor care mă vizează. Multă vreme am încercat să le demontez, gândindu-mă că oamenii care mă cunosc personal sau din auzite au dreptul să afle și perspectiva mea asupra realității. Și poate că, o vreme, a fost necesar să o fac.
Însă, cred că, până acum, toți cei care trec prin propriul filtru atât etichetele toxice, cât și subiectivismul implicit al oricărei opinii, și-au făcut deja propria părere asupra adevărului. Care, apropo de clișee, din când în când, nu e chiar la mijloc. O mie de minciuni nu fac un adevăr de o mie de ori mai mic.
Cred că fiecare dintre noi este mai fidel reprezentat de ceea ce a construit decât de ceea ce au încercat alții să dărâme.
