30 de ani, un interval considerabil în viața unui om, reprezintă doar o clipă în evoluția sinuoasă a unei doctrine politice dinspre tratatele teoreticienilor spre realitatea practică.

La începutul anilor 90 ai secolului trecut, când publicam prima lucrare dedicată Umanismului pragmatic, stiam că drumul de la idee la impact social real, avea să fie foarte lung. Considerăm că această doctrină va fi, mai curând, o moștenire pentru nepoții mei și colegii lor de generatie. Însă, între timp, ritmul evoluției generale s-a accelerat semnificativ și a făcut ca Umanismul, acest Făt Frumos doctrinar, să crească în 30 de ani, cât alte doctrine în 300. Nu e basm.

Astăzi, 8 iunie 2019, la Congresul Umaniștilor, sute de tineri vorbeau “limba umanistă”. Gândeau în logica umanistă. Rosteau esența principiilor umaniste: omul – cu atributele sale esențiale, libertate, creativitate, demnitate, onoare și curaj – este valoarea socială supremă. Umanismul nu mai este, în 2019, doar o idee generoasă, ci și o modalitate foarte concretă de implicare civică și politică.

Chiar dacă rămâne încă foarte tânără, cred că doctrina umanistă a depășit faza căutărilor teoretice. Este independentă, dinamică și poate fi răspunsul la așteptările unei întregi generații care nu mai acceptă vechile idei și obiceiuri politice și își dorește să-i fie recunoscute creativitatea, libertatea, demnitatea și forța de a schimba lumea – exact valorile promovate de umanismul pragmatic.

Chiar dacă astăzi nu am putut ajunge la Congres, privesc cu încredere spre tinerii umaniști. E timpul lor.

33 COMENTARII

  1. Teoria este f simplu de pervertit, iar tineretul de astazi este f slab si usor manevrabil. Directia este cu totul alta, una anuntata de f mult timp, si despre care tineretul nu are habar. Invatamintul modern nu educa ci dreseaza. Cine stie ce trebuie despre psihologia educationala, dezvoltata in vest, inca din anul 1898, intelege f simplu ce se intimpla si consecintele. Printre altii, Zbigniew Brzezinski a explicat ce urmeaza in carti si interviuri, iar aceste lucruri se vad. Unul este faptul ca statele nationale trebuie sa dispara, deoarece si-au pierdut utilitatea. Drumul pe care a apucat-o umanitatea duce intr-o directie opusa umanismului si nu mai poate fi oprit, deoarece distrugerile sint mult prea mari pt a mai fi reversibile.

  2. Trebuie să arătăm că pentru noi unanistii este important fiecare om. Azi contează prea puțin stânga sau dteapta politică. Contează Omul, în ansamblu său.

  3. Suntem datori să fim lângă oameni atunci când au nevoie. România are nevoie de grijă și atenție, nu de ură, invrajbire și gogoși ieftine. În România avem probleme reale care necesită rezolvare imediată. Suntem datori să venim cu soluții fezabile. Acum avem nevoie, mai mult ca oricând de acel îndemn cald,, Să fii Om, copilul meu ”

  4. cred cu toata convingerea mea ca doctrina umanista este cea care va face lumina in tara asta iar tinerii trebuie sa o adopte si sa o foloseasca ca pe o ultima solutie de izbanda

  5. uniti vom fi invincibili asta trebuie sa constientizeze cei care ne conduc iar doctrina umanista trebuie sa fie piatra de temelie a politicii romanesti de acum inainte

  6. eu cred ca acum este momentul ca romania sa demonstreze in primul rand ei insisi si dupa aceea celor de la uniunea europeana ca este o tara capabila sa infrunte cele mai grele prerioade si sa treaca cu brio prin asta

  7. timp de 30 de ani romania a avut mai multe regimuri sa le numesc asa insa niciunul nu se ridica la nivelul asteptarilor romanilor si cred ca umanismul este cel mai potrivit pentru noi doresc mult succes pe mai departe si sunt alaturi de ei

  8. viitorul unei natiuni sta in tinerii ei in pregatirea lor si educatia lor de aceea mentionez faptul ca umanismul sau doctrina umanista este cea mai pliabila pe scheletul tineretului din ziua de azi

  9. se spune ca nu este bine sa faci comparatii insa aici cred ca este bine in a compara panta pe care a mers romania atatia ani si ceea ce se prevede pe viitor….din pacate nimeni nu poate citii viitorul dar ni-l putem face asa cum vrem noi adoptand o noua referinta in viata noastra si anume doctrina umanista

  10. spun asta cu toata convingerea cred ca noi tinerii putem sa facem ceva in bine sa schimbam ceva in tara asta prin aplicarea acestei doctrine umaniste in folosul si interesul nostru

  11. daca acum cativa ani imi spunea cineva ca si prin mine va venii schimbarea romaniei ii spuneam ca nu are dreptate insa acum vazand ca schimbarea vine din fiecare dintre noi mi-am schimbat modul de a gandii si este perfect valabila zicala ca ,,impreuna suntem de neinvins,,numai uniti vom reusii sa facem ceva pentru tara pentru noi pentru un viitor mai bun

  12. umanismul sa zic asa nu prezinta ceva nou pentru noi,el doar ne aminteste de niste valori pe care noi oamenii le-am cam uitat de foarte multa vreme si anume sa punem omul,factorul uman,in orice acum parca prea ne-am robotizat si ne-am indepartat unii de altii insa aceasta doctrina are menirea de a ne aduce cu picioarele pe pamant si ne facem sa intelgem ca noi singuri suntem artizanii propriilor noastre idealuri.

  13. multa sanatate sa va dea dumnezeu domnule profesor si va multumim ca va implicati foarte activ in viata sociala a tarii noastre va sustinem si va apreciem foarte multe mult.

  14. in tineretul romaniei ne punem toti sperantele noastre intr-un viitor stralucit in primul rand pentru ei ca noi cei mai in varsta mai devreme sau mai tarziu vom ,,inchide pravalia,, cum spune o vorba din popor

  15. un partid cu mari perspective pentru viitor le doresc succes in tot ceea ce vor sa faca imi place foarte mult de ei

  16. aveti mtri perspective de viitor umanistii sunt cei care ne vor scoate din conul de umbra in care ne aflam de ceva timp

  17. tinerii din ziua de azi trebuie sa constientizeze ca fara implicarea lor nu se poate face nimic romania trece printr-o perioada dificila

  18. inca din istorie daca ne uitam umanistii mereu au fost cu poporul mereu au dorit binele poporului si de aceea voi merge pe mana lor si le doresc mult succes

  19. am mare incredere in partidul umanist si am toata convingerea ca vor face lucruri bune pentru romania

  20. tineretul este mandria tarii si in ei trebuie sa avem incredere si de ce nu sa avem o presedinta in fruntea tarii?eu sunt dea acord cu asa ceva

  21. sa privim inspre viitor cu incredere si sa avem speranta ca lucrurile se vor aseza bine

  22. singura sansa pe care o avem noi ca si tara este sa adoptam ceea ce america are deja de foarte mult timp adica o doctrina care sa ne fie noua avantajoasa ca si popor

  23. mult succes va doresc in tot ceea ce vreti sa faceti pe viitor pentru noi ca si popor va stimam si va aprecim

  24. uniti vom fi invincibili si asa trebuie sa gandeasca orice tanar din romania care vrea o schimbare majora in politica

  25. fiecare roman vrea sa traiasca intr-o tara normala si care sa ii ofere posibilitati de dezvoltare si cred ca umanistii chiar asta fac

  26. in romania trebuie sa se schimbe ceva si aceasta schimbare vine cu partidul umanist vine cu o mentalitate noua care se va materializa prin proiectele de anvergura pe care le au eu le doresc mult succes

  27. cu totii ne dorim sa fim condusi de oameni competenti care sa le pese de noi de copii nostrii si de tara in care traim

  28. toti romani trebuie sa sustinem partidul umanist si sa avem incredere in el ca este singurul care ne mai poate salva

  29. partidul umanist este cel care vine in sprijinul romaniei este cel care va scoate tara la liman

Comentariile sunt închise.