O știre publicată de Reuters în 30 martie, preluată ulterior și pe alte câteva site-uri, prezintă situația dramatică a bătrânilor din mediul rural, care nu se pot vaccina împotriva Covid-19 deși au dreptul și își doresc să o facă. În schimb, în cele câteva centre de vaccinare care funcționează în sate și comune, ajung tot locuitori ai marilor orașe, în majoritate tineri.
Indiferența față de seniori și ignorarea problemelor sociale, economice și sanitare din satele României sunt intolerabile. Reaminteam recent că aproximativ 40% dintre locuitorii țării noastre trăiesc în mediul rural, iar cei mai mulți dintre ei au ajuns la vârsta a treia.
Aceștia sunt părinții și bunicii națiunii noastre de care, se pare, nu mai interesează pe aproape nimeni! Suferințele, neputințele, nevoile lor sunt îngropate în nepăsare. Pentru că nu mai pot deranja, nu se mai luptă pentru propriile drepturi, sunt lăsați să supraviețuiască în condiții de ev mediu, fără utilități, fără acces real la asistență medicală, fără compasiune și speranță.
Analizând obiectiv proiectele guvernamentale din ultimii 30 de ani, este evident că măsurile consistente, dedicate satului românesc, lipsesc aproape cu desăvârșire. Progresele care s-au mai realizat punctual se datorează unor primari gospodari. În schimb autoritățile centrale – indiferent că au fost conduse de stânga, de centru sau de dreapta – au făcut extrem de puțin pentru mediul rural.
Înțelegând această realitate, consider că miza nu este să căutăm steril vinovați și să pasăm responsabilitatea de la unii la alții, ci să schimbăm profund raportarea la românii care trăiesc în sate și comune. Iar primul pas poate fi făcut imediat, în contextul campaniei de vaccinare.
Spre exemplu, în locul nesfârșitelor polemici politice, miniștrii de la Sănătate și de la Muncă și Protecție Socială, în colaborare cu autoritățile locale, și-ar putea asuma oficial obligația de a garanta fiecărui senior din mediul rural șansa reală de a se vaccina – fiind contactați individual și transportați, la cerere, către centrele de vaccinare – cel mai târziu până la 1 iunie.
Acționând eficient și transparent, în beneficiul propriilor cetățeni, Guvernul își poate consolida legitimitatea de a lua și măsuri mai puțin populare. Pentru a accepta inclusiv necesitatea anumitor restricții, românii au nevoie de exemple concrete de responsabilitate și solidaritate din partea celor care îi conduc.
la cate fake news au fost referitor la vaccinare o mare parte dintre romani refuza sa se vaccineze.
guvernul nu isi asuma nicio responsabilitate pentru popor
vaccinarea populatiei a fost un esec total din partea autoritatilor care nu stiu cum sa o gestioneze.
mediul rural din romania a avut mereu de suferit din mai toate puctele de vedere dar acum cu vaccinarea pe ei nu ii baga nimeni in seama.
batranii nostrii care au construit o tara intr-un regim totalitar acum sunt dati uitarii…este trist ceea ce se intampla.
parerile despre vaccinare sunt pro si contra optiunea intotdeauna este una de mijloc.
guvernele altor tari au ajutat populatia sa se vaccineze si au fost apropae de oameni insa nu acelasi lucru pot spune si de guvernul de la noi.
vaccinarea este un proces de durata care vine in sprijinul populatiei insa actualul guvern nu prea stie cum sa o gestioneze.
eu sunt de parere ca statul doar mimeaza asa zisa vaccinare nu ca ar si vrea sa ne vaccinam cu totii.
eu sunt de acord cu vaccinarea insa o foarte mare parte din populatie refuza sa il faca….nu stiu de ce, poate ca si din vina autoritatilor care nu au stiut sa comunice eficent aceasta campanie de vaccinare.
mediul rural este codas inclusiv la vaccinare dar asta pentru ca nu se vrea sa se puna accent masiv pe asa ceva.
procesul vaccinarii in masa in romania merge cu frana de mana trasa si asta este un lucru foarte trist.
oamenii din mediul rural sunt mult mai responsabili si mai verticali in astfel de momente.
am toata convingerea ca pana la urma o foarte mare parte din populatia romaniei se va vaccina inclusiv cei din mediul rural.
un prim pas in combaterea acestui virus este vaccinarea persoanelor care prezinta un grad de risc ridicat.
trebuie sa constientizam cu totii ca este singura solutie de a scapa de acest virus numai prin vaccinare.
antidotul principal impotriva acestui virus il constituie vaccinarea organizata atat in mediul urban cat si in mediul rural.
contrazicerile celor de la varful tarii au dat asa un sentiment de nesiguranta in randul populatiei in ceea ce priveste vaccinarea.
procesul vaccinarii in mediul rural este unul defectuos nu sunt persoane care sa il implementeze si asta doare cel mai tare.
din cate am vazut oamenii sunt foarte reticenti la vaccin,asta si datorita campaniei defectuoase dusa de catre autoritatile romane.
cu siguranta se vor gasii solutii si in mediul rural pentru ca vaccinarea sa decurga intr-un mod corect si normal.
Comentariile sunt închise.