Acesta este costul celor patru rânduri de alegeri. Promit să vin cu o propunere detaliată.

Acum, vă rog să facem alegerile locale în aceeași zi cu cele europarlamentare și cele parlamentare în aceeași zi cu cele prezidențiale.

Să ne lumineze bunul Dumnezeu, Amin!

101 COMENTARII

  1. Chiar și fără alte detalii e de la sine înțeles că trebuie comasate localele cu europarlamentarele și parlamentarele cu prezidențialele.

  2. Chiar așa, de ce să cheltuim aiurea o groază de bani? Și totuși, sunt aproape sigur că exact asta se va întâmpla și că cele 4 miliarde vor fi 8 miliarde de fapt. Pentru că nu le pasă de binele cetățenilor, ci doar de propriile lor interese, asta e.

  3. Sunt total de acord cu ideea dumneavoastră și tare aș vrea ca guvernanții să dea dovadă de înțelepciune de data asta și să vă asculte. Din nefericire, experiența de până acum nu mă face să fiu prea optimist.

  4. Dacă se vor ține patru rânduri de alegeri (de fapt 5, cu probabilul tur 2 la prezidențiale), rata absenteismului va fi uriașă, iar rezultatele alegerilor total nereprezentative. Consider salutară ideea comasării alegerilor.

  5. Banii sunt importanți, dar nu e vorba numai de economia de la buget în cazul de față. Participarea la 4 rânduri diferite de alegeri, unele dintre acestea poate cu două tururi, este extrem de obositoare pentru oricine. Multă lume o să stea pur și simplu acasă, sătulă de atâta politică, iar rezultatele vor fi pe măsură, vor vota doar partizanii, cei foarte implicați în viața unui partid sau altul.

  6. Dacă acest plan ar reduce costurile și ar face alegerile mai eficiente, sunt total de acord! Cu așa sume cheltuite, orice economie este binevenită

  7. Ideea de a avea alegerile în aceeași zi pare logică, dar detalii sunt cheia. Sper să avem o soluție viabilă și bine pusă la punct.

  8. Susțin propunerea dumneavoastră. Aș adăuga că ar fi bine să organizăm alegerile locale la un interval mai mare de timp, ceea ce ar elimina necesitatea de a actualiza listele electorale de patru ori pe an. Ar fi o economie semnificativă și o modalitate de a crește participarea la vot. Oamenii ar fi mai dispuși să voteze dacă ar trebui să meargă la vot o singură dată.

  9. O problemă majoră cu multiplele rânduri de alegeri este că cetățenii ar putea să se simtă copleșiți și să se retragă din procesul electoral. Acest an trebuie gândit foarte bine din punct de vedere logistic.

  10. Ideea propusă de dumneavoastgră este susținută de multe organizații internaționale care se ocupă de democrație.

  11. Pur și simplu nu ne putem permite luxul atâtor ture de alegeri într-un singur an. Trebuie făcut ceva neapărat, comasare, amânare, nu știu, ceva

  12. Sincronizarea alegerilor ar putea simplifica lucrurile și ar putea face procesul electoral mai accesibil cetățenilor. Cu siguranță, propunerea merită analizată în detaliu.

  13. Cheltuielile pentru alegeri sunt exorbitante! Avem nevoie de transparență și eficiență maximă în utilizarea resurselor financiare, mai ales în perioada asta grea dpdv economic.

  14. E prea târziu ca ideea dumneavoastră să fie transformată într-o inițiativă parlamentară pentru a-i da mai multă greutate?

  15. O soluție realistă de pe urma căreia am avea doar de câștigat. Aștept propunerea detaliată și vă urez mult succes cu inițiativa.

  16. Cheltuielile ridicate nu sunt singura problemă; trebuie să ne gândim și la participarea cetățenilor. Cu atâtea rânduri de alegeri, există riscul unei scăderi semnificative a interesului și a implicării publicului

  17. Aveți dreptate, este o sumă uriașă de bani. Ar fi mult mai eficient să le organizăm pe toate în aceeași zi. Sau măcar cum ați propus locale + europarlamentare și parlamentare + prezidențiale.

  18. O abordare inteligentă pentru economisirea banilor publici. Sper că propunerea va fi analizată și implementată de cei în măsură să o facă.

  19. eu sunt de parere ca este o suma enorma si in acest moment romania nu-si permite sa arunce cu acesti bani doar pentru niste alegeri de aceea sunt de acord ca fie comasate.

  20. sunt total de acord cu dumneavoastra pentru ca suma de bani este una foarte mare si romania nu isi permite acum cheltuirea ei.

  21. mai multa intelepciune si iubire de tara in randul guvernului nu ar strica.sustin aceasta propunere si sper sa se intample.

  22. atata timp cat romania nu o duce bine deloc din punct de vedere economic nu trebuie sa risipim banii bugetului de stat.

  23. anul 2024 este unul electoral in care vor fi mobilizate multe resurse financiare insa trebuie o moderatie in acest fel.

  24. romania are nevoie de oameni ca dumneavoastra,va sustin si sunt de acord cu aceasta idee de a comasa alegerile si de a face economie la bugetul de stat.

  25. aceasta idee reprezinta o mare gura de oxigen de care romania are urgenta nevoie in aceste momente,felicitarile mele.

  26. alegerile din acest an sunt unele hotaratoare dar asta nu inseamna slabirea economiei statale ci imbunatatirea si dezvoltarea ei.

  27. dupa parerea mea resursele de capital pentru aceste alegeri sunt unele foarte mari de aceea aceasta idee este una foarte buna de a le comasa.

  28. acesti bani sunt mai folositori la bugetul de stat si la investitii decat sa fie bagati in alegerile electorale.

  29. cetatenii romani nu isi doresc asa ceva sa se consume banii pe alegeri ei vor imbunatatirea nivelului de trai.

  30. comasarea alegerilor mi se pare cea mai buna varianta pentru tara noastra si asa secatuita de o inflatie galopanta.

  31. banii acestia pot foarte bine merge in alt sector economic si sa reflecte in bunul trai al romanilor,nu in alegeri electorale.

  32. În 20 ianuarie ați lansat ideea comasării alegerilor locale-europarlamentare, prezidențiale-parlamentare. Suntem în 6 februarie, după 17 zile, cele două mari partide au batut palma pentru aceste comasări. Nici o vorbă despre paternitatea ideii! Felicitări!aSTA ÎNSEAMNĂ VIZIUNE DUBLATĂ CU MODESTIE!

Comentariile sunt închise.