În general, flora învie primăvara și se duce toamna, sunt plopii care trăiesc câteva luni și brazi care trăiesc zeci de ani.
Despre faună ce să mai vorbim. Sunt viețuitoare(adică care au viață) care mor când se nasc și unele care trăiesc sute de ani.
Ființele umane au evoluat de la speranța de viață de 30 de ani la 70 de ani. Vorbim de viata pe pământ! În univers încă nu știm, bâjbâim.
Întrebarea mea este simplă:
Dacă pomul se veștejește toamna, rămâne trunchiul și reînvie cu frunze primavara, o avea și omul mai multe vieți, precum copacul?
Dar la un moment dat și copacul moare, dar moare de la rădăcină.
Concluzie: de unde se formează rădăcina?
Viața omului pe pământ e una și a copacului, la fel. Însă „viața” omului după moarte există sub altă formă, una virtuală. Inteligența artificială a fost concepută pe modelul „vieții de după moarte”, o lume paralelă cu cea reală.
Părerea mea despre viață și moarte e asta: moartea o altă „viață” nematerializată. Ea există, o simțim, dar n-o vedem majoritatea dintre noi, iar cine o vede, ne poate confirma. O altă „viață”, tot virtuală, este aceea a visului din din timpul somnului, o preconfirmare că multe alte „tipuri” de vieți există.
Avem: viața reală (așa cum o numim noi), avem visul, avem moartea (viața dedincolo, nematerializată). Poate mai există și altele, nu știm.
De la viața în peșteră la cea în spațiu, omul a parcurs mult. Va mai parcurge, știința ne va da răspunsuri, însă pot trece sute sau chiar mii de ani.
Vom vedea sau nu, Dumnezeu știe, de-aici și vorba: Nihil sine Deo.
Mesaje de dincolo există, important e să le luăm în seamă și să știm să le descifrăm, dar mai ales: să ținem cont de ele.
O Duminică binecuvântată!
P.S. Când Biserica și Știința își vor da mâna, atunci vom afla răspunsul.
Rădăcina este de la Dumnezeu. Doar El poate ști dacă ne stingem din rădăcină sau vom fi binecuvântați cu ramuri verzi în veșnicie…
Cu siguranță există mai mult decât ce este la vedere, frunzele, trunchiul adevărat este dat doar prin credință și se va ivi la timpul potrivit.
O filosofie grea, fiecare om are opinia lui formată prin ce trăiește și ce simte, eu zic că nu are rost să mă gândesc la ce va fi, doar să fiu cea mai bună versiune a mea în timpul prezent.
Dumnezeu este rădăcina și tulpina și crengile. De la El vin toate și toate tind spre el.
Mari filosofi din toate timpurile s-au căznit să răspundă la întrebarea asta și nu cred că am ajuns încă la un consens majoritar acceptat. Rămâne să așteptăm finalul să fim siguri de răspuns.
Chiar dacă forma se schimbă, omul este nemuritor. Nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă.
dupa cum spune si proverbul ,, nimic nu moare totul se transforma,,.
universul este unul vast si cred mai sunt si alte forme de viata pe care inca nu le cunoastem.
daca ne pierdem radacinile ne pierdem si viata.
ati dat un exemplu foarte bun domnule profesor daca nu avem radacini puternice pierdem contactul cu realitatea.
credinta reprezinta radacinile care ne tin fermi si mandrii in fata obstacolelor intalnite.
este o speta foarte interesanta asta.
avem foarte multe de invatat de la natura pacat ca nu o respectam asa cum se cuvine.
civilizatia cred ca a evoluat precum un copac stramb.
inclusiv marii ganditori din antichitate si-au pus astfel de intrebari dar un raspuns plauzibil inca nu avem.
din cate putem constata totul ramane un mare mister inca nedeslusit.
imensitatea universului este atat de mare incat nu poate fi cuprinsa cu mintea umana.
viata pe pamant continua si va continua sub orice forma.
ciclul vietii isi are rostul sau iar noi suntem simplii trecatori
radacina este foarte importanta si pentru copac dar si pentru om.
viata pe pamant poate capata foarte multe forme de aceea ea va dainui vesnic pe planeta noastra.
dumnezeu a inzestrat cu viata toate vietuitoarele pamantului si ea va fi mereu prezenta aici
tind sa cred ca nu suntem singura civilizatie din galaxia noastra.
tind de milioane de ani viata a reusit sa fie pe pamant prin vietuitoare si prin umanitate.
stim foarte putin despre trecut si nu stim mai nimic despre viitor de aceea trebuie sa ne concentram pe prezent.
cred ca raspunsul se afla pe doua paliere si anume pe cel stiintific si cel religios aici trebuie sa se ajunga la un numitor comun si totul va fi foarte clar pentru noi toti.
acest subiect este unul foarte complex si plin de mister.
viata continua sub orice forma indiferent de vremurile care vor venii.
sunt de parere ca raspunsul nu-l vom afla niciodata.
Comparația cu ciclurile naturii mă face să mă gândesc la ideea conform căreia expunerea la stresuri mici poate întări organismul. Poate că secretul unei vieți lungi nu stă în evitarea completă a stresului, ci în expunerea calculată la provocări care ne ‘călesc’, asemenea copacilor care devin mai puternici în fața vânturilor.
Comparatia cu copacii ma duce cu gandul la importanta mediului inconjurator pentru longevitate. Asa cum un copac depinde de sol, apa si aer curat pentru a trai mult, poate ca si noi ar trebui sa ne concentram mai mult pe crearea unui ‘ecosistem’ sanatos pentru viata umana, in loc sa cautam solutii pur medicale pentru prelungirea vietii.
Am citit undeva că există un mecanism care se cheamă ‘moarte celulară programată’ sau cam așa ceva. În timp ce noi căutăm nemurirea, corpurile noastre au mecanisme încorporate de auto-distrugere la nivel celular. Mă întreb dacă înțelegerea și posibila manipulare a acestor procese ar putea fi cheia longevității extreme, sau dacă ar deschide o cutie a Pandorei cu consecințe neașteptate.
Textul m-a facut sa reflectez asupra modului in care percepem timpul. Pentru un copac, un an este doar o mica parte din existenta sa, in timp ce pentru unele insecte reprezinta intreaga viata. Ma intreb cum ar fi sa experimentam timpul diferit – ar schimba asta fundamental modul in care intelegem viata si moartea?
Interesantă analogia între ciclurile de viață ale plantelor și posibilitatea mai multor vieți pentru oameni!
Mă întreb dacă studiile despre longevitate ar putea beneficia de o perspectivă interdisciplinară, inclusiv botanica.
Mi-ar plăcea să aflu mai multe lucruri despre cum s-a mărit speranța de viață umană de-a lungul istoriei. Probabil că unele descoperiri din medicină, antibioticele, de exemplu, au avut un rol hotărâtor.
Ideea renașterii umane similare cu cea a copacilor mă face să mă gândesc la concepte de reîncarnare din diverse culturi.
Întrebarea despre originea vieții mă face să mă gândesc la teoriile abiogenezei și la experimentele care încearcă să recreeze condițiile primordiale ale Pământului. Oare vom reuși vreodată să înțelegem cu adevărat acest mister fundamental?
Ma fascineaza ideea ca am putea avea mai multe ‘vieti’ sau cicluri, asemenea copacilor. Ma intreb daca fenomene precum amnezia sau schimbarile radicale de personalitate ar putea fi interpretate ca un fel de ‘renastere’ in timpul vietii. Poate ca trebuie sa ne largim definitia a ceea ce inseamna o ‘viata’.
Comparația om-copac îmi pare nu doar poetică, ci și profund revelatoare. Ne amintește că suntem parte integrantă a naturii, supuși acelorași cicluri și legi. Poate că secretul nemuririi nu stă în prelungirea indefinită a vieții, ci în înțelegerea și acceptarea locului nostru în marele ciclu al existenței.
Reflecția asupra ‘rădăcinii’ vieții mă duce cu gândul la ADN și la modul în care această moleculă se perpetuează din generație în generație. Poate că ‘nemurirea’ pe care o căutăm există deja la nivel molecular.
E fascinant să ne gândim că purtăm în noi informație genetică ce datează de la începuturile vieții pe Pământ.
Cautarea nemuririi este o urmarire zadarnica a ceva ce deja avem. Prin urmasii nostri, prin ideile si actiunile noastre, nu continuam oare sa ‘traim’ mult dupa ce corpul fizic inceteaza sa mai functioneze?
Ideea ciclicitatii vietii umane imi aduce in minte filosofia orientala si conceptul de karma. Poate ca aceste traditii stravechi au intuit ceva despre natura ciclica a existentei pe care stiinta moderna abia acum incepe sa o descopere. Ar fi fascinant de explorat conexiunile dintre intelepciunea antica si descoperirile stiintifice recente
Perspectiva prezentată în text mă face să mă gândesc la conceptul de memorie celulară. Dacă celulele noastre se reînnoiesc constant, ce anume păstrează continuitatea identității noastre? Poate că, asemenea copacilor care ‘renasc’ primăvara, și noi trecem prin micro-renașteri la nivel celular, fără să ne dăm seama.
prin ceea ce lasam in urma noastra cred ca prin asta devenim nemuritori.
cred ca pentru intreaga omenire ,,nemurirea,, este inca un mare mister.
in acest univers infinit viata capata diverse si multiple valente.
cu totii avem aceasta tendinta de a imbratisa nemurirea insa dumnezeu a asezat altfel lucrurile pentru noi.
in acest univers vast viata exista si sub alte forme decat cele cunoscute de noi.
gandirea umana inca nu a cuprins si dimensiunea spirituala de a intelege nemurirea ca o forma de transformare a spiritului
aceasta chestiune a fost gandita si analizata inca din cele mai vechi timpuri si inca nu s-a ajuns la un numitor comun
nemurirea este ceva ce ne fascineaza pe noi toti insa in acelasi timp ne cam depaseste.
eu sunt de parere ca nimic nu moare ci totul se transforma si ia alta valenta.
dumnezeu a facut lucrurile in asa fel incat pe pamant sa exista viata continua.
sunt de parere ca mai exista si alte civilizatii in acest univers mare.
tot ceea ce exista pe pamant la un moment dat se va transforma.
creatia lui dumnezeu este una nemuritoare in orice forma a sa.
disparitia fizica nu inseamna neaparat iesirea din aceasta viata ci doar transformarea intr-o alta entitate.
este foarte interesanta aceasta speta care deschide o multime de ipoteze pline de mister.
Eu ma gandesc la implicatiile etice ale prelungirii vietii umane. Daca am reusi sa extindem dramatic durata de viata, cum ar afecta asta societatea, resursele planetei, si evolutia noastra ca specie? Ar fi o binecuvantare sau un blestem sa traim sute de ani?
Comparația cu copacii mă face să mă întreb despre rolul comunității în ‘nemurirea’ noastră. Așa cum copacii sunt interconectați prin rădăcini și micorize, poate că și noi suntem ‘nemuritori’ prin rețeaua socială și culturală în care existăm. Poate că adevărata ‘rădăcină’ a vieții noastre este de fapt colectivă, nu individuală.
Comentariile sunt închise.