“Fac publicitate” unui ziar care nu este parte a Trustului media al fetelor mele. Dar cred că a venit timpul pentru o reconciliere națională.

Băsescu, timp de 10 ani, și Iohannis, încă zece ani, ne-au învrăjbit, ne-au scindat, ne-au făcut mult rău. Am pierdut 20 de ani ca națiune, ca popor.

Răul a fost făcut, dar haideți să încercăm să facem bine. Să începem cu evitarea celui mai mare risc: depopularea țării!

Consider că strategia privind creșterea demografică prin stimularea natalității trebuie să fie prioritatea viitoarei guvernării.

60 COMENTARII

  1. Mulțumim pentru transmiterea avertismentului ! Cred că suntem obligați, fiecare cu mijloacele noastre, să transmitem astfel de avertismente, temeinic documentate, mai departe, în spațiul public ! „Poezia” comunicării în spațiul public a distrus orice rațiune a receptării lor ! Da, fără punți create, fiecare va contribui la adâncirea crevaselor profesionale, sociale, culturale …, în care se află !

  2. Este un mesaj important și curajos. Împăcarea națională ar trebui să fie obiectivul nostru comun, mai ales că vedem cum ne afectează diviziunile. Creșterea natalității poate fi un prim pas, dar trebuie susținută de politici bine gândite

  3. Aveți dreptate, depopularea este un risc uriaș pentru viitorul țării. Mulți pleacă din cauza lipsei de oportunități, iar cei rămași sunt descurajați să facă copii. Este nevoie de măsuri urgente și eficiente!

  4. Mă bucur că aduceți în discuție reconcilierea. Dacă ne unim forțele, putem să lăsăm în urmă conflictele și să construim o Românie mai bună pentru generațiile viitoare.

  5. Din păcate, de prea mulți ani, natalitatea a fost tratată superficial. Este timpul să investim în familii, educație și sănătate pentru a crea un mediu unde oamenii vor să rămână și să își crească copiii.

  6. E trist că am pierdut atât de mult timp în conflicte inutile. Avem nevoie de lideri care să ne unească, nu să ne dezbine. Îți susțin apelul pentru o schimbare de direcție.

  7. Subiectul natalității și depopulării este rar discutat atât de direct. Fără soluții clare, riscăm să devenim o țară golită de oameni activi. Mulțumesc că atrageți atenția asupra acestui aspect.

  8. Împăcarea națională e un proces dificil, dar necesar. Dacă fiecare ar face un pas spre dialog și solidaritate, am putea începe să reparăm ceea ce s-a stricat în acești 20 de ani.

  9. Ați pus punctul pe i! Stimularea natalității este crucială, dar trebuie să începem și cu oferirea de oportunități pentru tineri. Dacă ei au un viitor aici, vor fi mai motivați să își întemeieze familii.

  10. După 20 de ani de conflicte, ar trebui să învățăm că ura și dezbinarea nu duc nicăieri. Avem nevoie de o viziune comună și de politici care să pună oamenii pe primul loc.

  11. Mi se pare admirabil că îți asumi să vorbești despre reconciliere. Este momentul să trecem peste luptele politice sterile și să ne concentrăm pe probleme reale, precum natalitatea și viitorul țării.

  12. din punctul meu de vedere motivul este unul simplu si anume nivelul de trai scazut pe care il are romania in acest moment.

  13. aveti perfecta dreptate domnule profesor,natalitatea in romania este una extrem de scazuta pentru ca tinerii refuza sa-si mai faca familii.

  14. Într-adevăr, e timpul să ne gândim la viitorul demografic al țării. Dar pentru asta avem nevoie de stabilitate economică și de un sistem medical performant.

  15. Da, salariile au mai crescut, dar tot mici sunt. Din acest punct de vedere, degeaba vorbim de natalitate cand salarile sunt asa cun sunt. Cine isi permite sa creasca copii in Romania?

  16. Dacă depopularea continuă în ritmul actual, țara noastră nu va mai avea șanse. Asta e o realitate cruntă, dar cred că puțini sunt dispuși să accepte

  17. Mi se pare foarte corect să începem cu o reconciliere. Fără un dialog național sincer și deschis, nu vom reuși să rezolvăm problema demografică sau oricare alta.

  18. Asa este, aveti dreptate! Dar cu ce sa stimulam natalitatea daca tinerii pleaca toti din tara? Mai intai sa le dam motive sa ramana aici.

  19. Îmi pare rău să o spun, dar totul este prea târziu. Copiii mei sunt deja în Spania și nu cred că se vor mai întoarce vreodată.

  20. Îmi amintesc și acum discursurile lui Băsescu care ne împărțeau în ‘băsiști’ și ‘anti-băsiști’. Ce vremuri triste pentru România.Rezultatul aceste învrăjbiri de care vorbiți s-a văzut și la votul de duminică , din păcate

  21. Reconcilerea națională e o idee frumoasă, dar grea de realizat. De prea mult timp ne urâm unii pe alții din cauza politicienilor, iar asta afectează și natalitatea, și viitorul țării.

  22. Despre scăderea accelerată a natalității tot auzim de ani de zile. În realitate, condițiile economice și sociale îi determină pe mulți tineri să plece din țară sau să amâne să facă copii.

  23. Am pierdut 20 de ani, da, dar important este ce facem acum. Nu avem timp să mai pierdem încă 20. Depopularea este doar una dintre problemele urgente.

  24. Ce mă îngrijorează cel mai mult este faptul că nu avem o strategie clară pentru viitor. În loc de dispute politice, trebuie să ne concentrăm pe soluții reale pentru stimularea natalității și susținerea familiilor

  25. Depopularea este o problemă gravă, dar nu cred că stimulentele pentru natalitate vor rezolva ceva. Trebuie să fie o schimbare de mentalitate și o infrastructură socială care să susțină familiile.

  26. Cred că suntem într-un punct în care trebuie să ne punem întrebări serioase despre viitorul nostru ca națiune. Subiectul depopulării nu e doar un „risc”, e deja o realitate în multe sate și orașe mici.

  27. Stim bine ca Băsescu și Iohannis au contribuit la această scindare, dar nu putem arunca întreaga vină pe ei. Fiecare guvern a avut contribuția sa la această situație tristă.

  28. Reconcilerea națională e o idee frumoasă, dar grea de realizat. De prea mult timp ne urâm unii pe alții din cauza politicienilor, iar asta afectează și natalitatea, și viitorul țării.

  29. natalitatea poate fi stimulata prin masuri legislative eficiente care sa vina in incurajarea populatiei de a face o familie.

  30. Bine punctat aspectul reconcilierii nationale. Trebuie sa depasim diviziunile si sa actionam ca o natiune unita. Mai ale acum, după rezultatul dezastruos de la campania pentru prezidențiale.

  31. Guvernanții noștri au alte priorități, din păcate. Nu văd pe nimeni preocupat cu adevărat de problema demografică.

  32. În sfârșit cineva care spune lucrurilor pe nume. Chiar mă întrebam când o să realizeze politicienii noștrii că depopularea e cea mai mare amenințare.

  33. Foarte bine punctat! Basescu si Iohannis chiar au facut mult rau tarii prin dezbinarea perpetua pe care au cultivat-o.

  34. Într-adevăr, natalitatea scăzută e o problemă serioasă. Dar trebuie să ne gândim și la calitatea vieții copiilor, nu doar la numărul lor.

  35. Adevărul e că am pierdut mult timp din cauza dezbinărilor politice. Trebuie să ne gândim mai mult la ce contează cu adevărat pentru viitorul nostru, iar depopularea chiar e un risc major.

  36. Am ajuns într-un punct de cotitură. Dacă nu facem ceva acum, va fi prea târziu. Sunt curios ce măsuri concrete vor lua următorii guvernanți în legătură cu natalitatea.

  37. De 20 de ani nu s-a făcut nimic concret pentru populația tânără. Trebuie să stimulăm natalitatea, dar și să oferim condiții mai bune tinerilor care își doresc să rămână în țară.

Comentariile sunt închise.