„BBB minus”, acesta este ratingul României pe termen lung, confirmat ieri de Fitch Ratings.
Ce înseamnă acest rating? Scurt și simplu: înseamnă că economic, social și politic stăm foarte prost și dacă nu facem schimbări structurale, ne îndreptăm spre catastrofă.
Am avertizat constant asupra situației dramatice a deficitului bugetar (ajuns în 2024 la un nivel record de aproape 9%), a ritmului alarmant în care ne îndatorăm (ne îndreptăm vertiginos spre 60% până la sfârșitul anului), a stagnării economice (sub 1% în 2024, de patru ori mai puțin decât în 2022).
Dacă, într-un astfel de context, ar avea loc și o retragere semnificativă a investitorilor externi – sensibili la ratingul de țară – riscăm un veritabil cataclism.
Din păcate, criza din interior se suprapune cu schimbări structurale la nivel mondial. Se reașeazǎ alianțele globale, se modifică reperele geostrategice.
E greu de imaginat o situație mai vulnerabilă.
România pare un pacient uitat la terapie intensivă, conectat la aparate, în timp ce medicii sunt plecați la o conferință, asistenții se ceartă pentru biroul de șef, iar furnizorul local de energie se pregătește să taie curentul pentru neplată.
Dacă nu ne trezim la timp, nici aparatele nu ne mai ajută.
Se poate mai rău? Încă se poate!
Dar se poate și mult mai bine!
Urmeazǎ trei luni decisive pentru următorii zece ani. Cel puțin zece ani.
Romania risca sa devina o tara de evitat pentru marile companii straine.
Spuneti va rog solutia concreta de dezvoltare a Romaniei cum e mai bine. Toti spun ca nu facem bine dar sa indicam cum trebuie sa arate Romania.Mult mai plina de speranța.
Cu totii vedem ca romania nu o duce bine mai deloc.
Asa este credibilitatea romaniei a scazut foarte mult.
Romania are un rating foarte slab din partea agentiilor internationale ceea ce indica o incredere moderata a investitorilor straini fata de tara noastra.
cresterea economica in romania inca se lasa asteptata.
In aceasta perioada romania reflecta riscuri politice de aceea este asa evitata de investitorii straini.
Cu o asa inflatie mare nici nu ma mira ca ratingul de tara este unul slab.
cam toate sectoarele de activitate din romania au de suferit.
Romania este afectata si din cauza schimbarilor economice globale.
Creditorii straini cam evita romania si asta pentru ca nu mai prezinta o garantie pe termen lung.
Ați punctat foarte bine problemele economice și politice, dar mă întreb ce măsuri concrete am putea lua pe termen scurt pentru a opri această cădere liberă? Credeți că există voință politică reală pentru reforme?
Degeaba avem avertismente și semnale de alarmă dacă nu există lideri capabili să ia măsuri radicale. Poate că adevărata dramă a României nu este doar economică, ci și de viziune și curaj politic.
Chiar dacă tabloul economic pare sumbru, România a demonstrat în trecut că poate rezista crizelor mai bine decât alte țări. Poate că această criză va forța schimbarea pe care am tot amânat-o?
Dacă ajungem la o criză de încredere și investitorii străini își retrag capitalul, vom intra într-o spirală economică periculoasă. Cât de realist este acest scenariu și ce putem face să-l evităm?
Modelul bazat pe consum și îndatorare nu mai funcționează. Credeți că o reorientare spre stimularea producției și a inovației ar putea salva economia pe termen lung?
Îmi place comparația dvs cu pacientul uitat la terapie intensivă. Din păcate, cred că ne îndreptăm spre o criză și mai mare dacă „medicii” nu revin rapid să stabilizeze situația.
Spuneti va rog solutia concreta de dezvoltare a Romaniei cum e mai bine. Toti spun ca nu facem bine dar sa indicam cum trebuie sa arate Romania.Mult mai plina de speranța.
Solutia este simpla daca folosim logica; Oameni pot face un trai/bani in 3 feluri; 1) Munca productiva, 2) sa ia bani de la altii legal cum face guvernul si 3) sa ia bani de la altii ilegal cum fac hotii. Dora nr1 estw sustenabil si pozitiv si aduce prosperitate. Orice societate trebuie sa se concenteze pe productia de bunuri. Fundatia DVS face scoli peste tot in tara, dar va intreeb dace-i invatati pe copii sa produca valori materiale? daca nu, ce-i invatati ca nu exista decat sa fure lucrand in guvern sau ca hoti. Ma surprinde ca sunteti o fundatie de dezvoltare si v-am propus sa fabricat in Romania cel 16 inventii al mele si nu-mi dati atentie.
Aveți dreptate – următoarele luni vor decide direcția României pentru următorul deceniu. Întrebarea este: există vreo opțiune politică ce ar putea implementa schimbările necesare?
Mai rău decât o criză economică: criza de încredere.
Dacă cetățenii își pierd complet încrederea în instituții, guvern și economie, vom avea o problemă chiar mai mare decât cifrele economice.
Dacă măcar banii împrumutați ar fi folosiți pentru investiții productive, poate că situația nu ar fi atât de gravă. Dar vedem ceva concret construit cu acești bani?
Dacă aceste trei luni sunt decisive, atunci fiecare zi pierdută fără măsuri reale ne apropie de punctul fără întoarcere. Asta trebuie să înțeleagă toți cei care au pârghiile puterii.
Orice măsuri de reformă economică vor veni cu un cost. Suntem pregătiți să acceptăm austeritate pe termen scurt pentru a avea stabilitate pe termen lung?
O economie fragilă înseamnă și servicii publice mai slabe, un sistem medical mai precar și educație subfinanțată. Rețeta completă pentru dezastru.
Deficitul este doar efectul unor politici financiare incoerente. Ar trebui să ne uităm la cum sunt gestionate fondurile, la evaziunea fiscală și la ineficiența sistemului public.
Pe lângă problemele interne, suntem expuși și unor forțe externe. Reașezările geopolitice vor influența economia României în următorii ani mai mult decât ne dăm seama.
Următoarele trei luni sunt într-adevăr cruciale. Nu e doar o expresie alarmistă, ci o realitate matematică. Timpul chiar presează
Confirmarea ratingului BBB- de către Fitch nu e o surpriză, dar ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru toată lumea. Stăm pe un butoi cu pulbere și ne jucăm cu chibriturile. Fiecare zi de întârziere în luarea măsurilor necesare ne apropie de un scenariul sumbru
Metafora cu spitalul e perfect aleasă. Suntem ca un pacient în stare critică, iar „personalul medical” (clasa politică) se ceartă pe funcții în loc să se ocupe de „tratament”. Între timp, „factura la energie” (datoria publică) crește vertiginos.
Radiografia economiei României în 2024 e sumbră, dar realistă. Am trecut de la creștere la stagnare și din cauza unor factori externi, dar mai ales din cauza incompetenței și a lipsei de viziune.