Ipocrizia este una dintre cele mai respingătoare trăsături de caracter. Pentru a obține un avantaj, iopcritul este în stare de orice: mimează decența, deși ființa lui este îmbibată de josnicie; se arată amabil, deși e fundamental grobian; prietenos, deși urăște obsesiv.
Pe bună dreptate, oamenii cinstiți sunt revoltați de acest contrast uriaș între aparență și esență.
Ipocritul cumulează o serie de însușiri negative.
E laș, își ascunde adevăratele intenții în fața celor putenici.
E fals, minte cum respiră.
E meschin, obsedat de avantaje foarte mărunte.
E ridicol, nu înțelege că, la un moment dat, toate lumea îi vede adevăratul caracter.
E rău, înșală cu intenție, comite abuzuri fără să clipească.
Sigur am întâlnit toți astfel de personaje. Dintre cei pe care i-am cunoscut eu, cel mai detestabil rămâne Băsescu Traian, individul care a venit “cu căciula în mână” la Grivco, să-mi cerșească sprijinul, în timp ce se pregătea să dezlănțuie furia întregului său regim abuziv asupra mea. Ce l-a determinat să facă așa ceva? Setea obsesivă de putere. Disperarea de a anihila un adversar politic. Obsesia de a cenzura grupul de presă pe care l-am fondat.
Și încă un motiv: cu toate defectele mele, am fost întotdeauna incompatibil cu ipocrizia. Eu nu m-am dus niciodată să solicit favoruri. În schimb, i-am cerut public demisia lui Băsescu când era președinte, chiar la Cotroceni! Ipocritul urăște obsesiv curajul!
Dintre președinții și șefii de Guvern din ultimii 35 de ani, care ar fi un top trei al ipocriziei?
Ipocrizia e, într-adevăr, una dintre cele mai perverse forme de trădare. Pentru că nu te lovește direct, ca o insultă sau o înjurătură, ci se insinuează, te amăgește, te lasă să crezi că ești respectat, sprijinit, valorizat… până în clipa în care masca cade. E o trăsătură a celor slabi, dar și a celor foarte calculați, care își construiesc cariera pe disimulare. Și în politică, din păcate, tocmai asta pare să fie cheia succesului.
Ipocritul e periculos tocmai pentru că nu vine cu răul la vedere. Nu e un tiran clasic, pe care-l poți confrunta direct. E zâmbitor, corect, poate chiar spiritual. Dar pe la spate îți toarnă gaz în rucsac și zice că-i apă sfințită. Și, așa cum ați spus, urăște instinctiv curajul pentru că îl dezbracă, îl expune, îl obligă să reacționeze fără mască. Acolo e marea lui vulnerabilitate.
Băsescu e un exemplu de manual. A pozat în băiatul simplu, direct, „marinarul sincer”, dar în realitate a fost poate cel mai abil manipulator din politica românească post-decembristă. A știut să mintă cu zâmbetul pe buze, să ceară sprijin în privat și să lovească în public fără remușcări. Iar mulți l-au crezut sincer tocmai pentru că ipocrizia lui era camuflată în „autenticitate”.
Ipocrizia e o formă de trădare pe termen lung. Pentru că, în timp, produce dezamăgire, suspiciune generalizată și pierderea încrederii în oameni și instituții. De asta e atât de toxică: nu doar că rănește relațiile individuale, dar erodează și țesutul social. O societate plină de ipocriți e una în care nimeni nu mai crede în nimeni.
Ipocrizia chiar e o plagă socială! Oamenii ipocriți sunt greu de demascat la început, dar odată ce-i vezi, nu mai poți „vedea altceva”. Foarte bine punctat!
Foarte tare ideea cu top 3! La mine ar fi: 1. Băsescu, 2. Iohannis, 3. Boc. Ipocrizia e o constantă în politică, din păcate.
Ipocriții reușesc adesea pentru că mulți aleg să-i ignore. Din comoditate sau teamă. Dar exact cum spui, la un moment dat, toți îi vedem.
Frumos articol! M-a făcut să mă gândesc la câțiva „prieteni” care păreau altceva decât sunt. Ipocrizia nu e doar în politică…
Pasajul despre Băsescu e direct și curajos. Mulți au uitat episodul Grivco. E bine că-l readuceți în discuție. Să își aducă aminte lumea ce mizerie am avut ca președinte.
E fascinant cum ipocriții ajung adesea în funcții-cheie. Poate pentru că sunt maeștri în a livra ceea ce lumea vrea să audă, nu ceea ce e adevărat. Asta spune multe și despre noi, cei care-i susținem inconștient. Ipocrizia nu e doar un defect individual, e și rezultatul unui public care preferă iluzia în locul adevărului dur. De asta lichele precum Băsescu au ajuns în cele mai înalte funcții și nu au lucrat la REBU unde le era locul
Foarte inspirată ideea cu „ipocritul urăște obsesiv curajul”. E fix asta! Curajul îl dezarmează, îl provoacă, îl scoate din zona de confort. Ipocritul nu are argumente reale, ci doar scenarii de umbră. Când apare cineva care spune adevărul în față, fără ocolișuri, tot mecanismul lui de control se prăbușește. Asta îl sperie.
Nu știu dacă ipocrizia e cel mai detestabil defect, dar cu siguranță e cel mai periculos când apare la oameni cu putere.
Îmi place cum ați spus: „mimează decența”. E exact ce fac mulți lideri de opinie azi – imagine de vitrină, conținut dezastruos.
Topul ipocriziei politice e greu de făcut tocmai pentru că mulți concurează strâns. Dar dacă ne uităm la fapte, nu la vorbe, vedem cine a jucat dublu, cine a spus una și a făcut alta, cine a vorbit despre cinste și a semnat contracte păguboase. Ipocrizia e ușor de mascat, dar imposibil de ascuns în fața istoriei.
Articolul pune reflectorul pe un defect pe care mulți îl ignoră tocmai pentru că e discret. Ipocritul nu urlă, nu amenință, nu face scandal. Dar îți sapă temelia, îți fură încrederea, îți ia energia. Și, paradoxal, în multe locuri e apreciat pentru „echilibru” sau „stil”. De asta trebuie spus clar: ipocrizia nu e stil, e corupție morală
Băsescu a fost maestrul manipulării. A făcut din minciună o artă, dar istoria l-a judecat deja și i-a asigurat un loc permanent la groapa de gunoi.
Băsescu e genul de mincinos de calibru greu, genul care se crede pe el însuși când minte. Cred că ăsta e și motivul pentru care, o vreme, a avut atât de mult succes. Nu am nicio îndoială că este capabil să păcălească orice detector de minciuni
Ipocrizia e boala vremurilor noastre! Toata lumea vrea sa para ceva ce nu este. Sinceritatea a ajuns o raritate
Pentru mine, cel mai ipocrit personaj din toată politica românească este Daniel Constantin. Ipocrizia lui e egalată doar de caracterul lui de traseist, de atârnător și de trădător. Și, nu în ultimul rând, este și extrem de antipatic.
Pentru mine Top 3 arată astfel: 1. Băsescu, 2. Udrea, 3. Ponta
Faptul că ipocriții au ajuns să fie lideri de top spune multe despre cine îi votează. Băsescu nu e un caz izolat, doar că el a fost mai abil în a-și ascunde intențiile.
Cred ca locul 1 il ocupa basescu….este un mare ipocrit care ne-a condus timp de 10 ani.
Aveti dreptate domnule profesor,basescu este un caz de ipocrizie de manual.
Numai cand imi aduc aminte de acea perioada a lui basescu ma trec fiori reci..a fost ceva groaznic pentru romania.
Prefacatoria este la ordinea zilei mai ales in politica.
Abilitatile unui ipocrit sunt unele nemasurate,iar basescu a dovedit asta.
Omul se poate preface pana isi atinge scopul lui marsav,asta a facut si basescu.
Cred ca romania timp de 10 ani a avut un dictator la conducere ei.
Basescu reprezinta definitia ipocrizie dusa la rangul de mare arta.
Cu totii stim perioada neagra din istoria romaniei cand basescu conducea ca un despot aceasta tara.
Asa este,trebuie sa ne aducem aminte prin ceea ce am trecut sa nu mai repetam greselile trecutului.
Este foarte dificil de inteles astfel de oameni sunt foarte alunecosi si imprevizibili.
Trebuie sa stam departe de asa oameni daca vrem sa mergem inainte atat ca si tara cat si individual.
Din pacate este pamantul plin de oameni care poarta masti si care se prefac.
Ipocrizia intra in caracterizarea multor persoane unele chiar publice.
Un alt ipocrit la fel de mare este Daniel Constantin…….ii calca pe urme lui basescu.
Ipocritul este lipsit total de personalitate el se adapteaza la orice doar pentru a ajunge la telul propus de el.
Un alt ipocrit este si Victor Ponta care incearca sa se adapteze la vremurile actuale.
Cu totii stim ca in politica din romania gasim foarte multi ipocriti care se dau ceea ce nu sunt.
Ipocrizia unora depaseste orice limita,insa asta este realitatea trista.