Recenta schimbare a raportului de forte din politica internă a determinat, cum era de așteptat, o serie de negocieri și de mișcări strategice.
PSD încearcă să se redreseze din mers, iar PNL și USR își declină reciproc invitațiile la guvernare. Miza electorală rămâne evidentă. Orice greșeală comisă în acest moment le poate afecta șansele la următoarele alegeri. Și, din păcate, ne așteaptă încă un an și jumătate de confruntări politice.
Înțelegând calculele fiecărui partid, atrag atenția că în timpul în care noi – la București, la Cluj sau la Iași – facem și desfacem alianțe, ne luptăm pentru funcții (v. goana după șefia Camerei Deputaților) și ne pregătim minuțios pașii pentru scrutinul prezidențial, lumea nu s-a oprit.
Întreprinzătorii români și investitorii străini au nevoie de parteneri instituționali eficienți și credibili. Economia în ansamblul său necesită stabilitate și predictibilitate. Într-o lume acut concurențială, România pierde teren cu fiecare zi de incertitudine.
În consecință, consider că este esențial să ne lămurim cât mai rapid cine guvernează, pe ce bază parlamentară și cu ce obiective concrete. România nu își permite frivolitatea unor jocuri politice „la trecerea timpului”. Problemele de fond nu se rezolvă cu soluții de formă.
„Vaccinul” facut de Baieti in Alegeri, prin manipulari ordinare, exagerate, este posibil, ca si in ultimele interventii artificiale ale Globalistilor (Macron), sa aiba un efect ADVERS. Ceva de genul acesta a fost si guvernarea Ciolos. Acum, USR a suferit un soc, deoarece nu e capabila sa guverneze, la fel cum demonstreaza, de 30 de ani, PNL. Isi vor rupe gatul ORICUM. Nu este momentul sa intre la guvernare. Daca fenteaza si nu intra, vor risipi increderea alegatorilor. Si asa e suspect milionul de pe listele speciale de la USR. Si Base a avut trecute voturile din sectiile speciale si cele nule, printr-o aplicatie a STS, folosind MONSAT.
Efectul de Domino european va incepe din Franta. Daca nationalistii polonezi nu erau bruiati, cum ca Salvini si Le Pen sunt simpatizanti ai lui Putin, puteau forma al doilea grup european, aproape la egalitate cu primii. Dar, daca Merkel este mai apropiata de Putin, nu se spune nimic ?
cred ca romania este guvernata in continuare din cate am vazut de cabinetul dancila,insa cei din opozitie vor ei sa guverneze este o lupta continua pentru putere si cred ca va fi foarte interesant cum se va termina
[…] În consecință, consider că este esențial să ne lămurim cât mai rapid cine guvernează, pe ce bază parlamentară și cu ce obiective concrete. România nu își permite frivolitatea unor jocuri politice „la trecerea timpului”. Problemele de fond nu se rezolvă cu soluții de formă”, a precizat omul de afaceri Dan Voiculescu pe blogul său personal. […]
chiar as fi foarte curioasa cum ar gestiona cei de la pnl guvernarea ca l-am auzit pe rares bogdan ca ei sunt pregatiti oricand sa preia puterea dar ma tem ca va fi o caciula mult prea mare pentru ei ca ei stiu numai sa injure si sa denigreze romania
romania ar trebui sa fie condusa de oameni competenti si care o iubesc fara niciun interes de asta are nevoie romania nu de mascarici cum sunt cei din usr sau pnl
obiectivele guvernarii indiferent de cine va venii la guvernare trebuie sa fie clare si pe intelesul poporului si sa fie realizabile si realizate altfel ne invartim tot in cerc ca si pana acum
toti romanii vor sa aiba un guvern in care sa aiba incredre ca nu ii minte si ca se implica in buna desfasurare a tarii si aici si la bruxelles traim vremuri de incertitudine politica si asta nu este bine pentru ca devenim vulnerabili si o prada usoara pentru cei ce ne doresc raul
cred cu toata convingerea mea ca situatia politica din romania este una dirijata din afara ca prea era o asa inversunare asupra unor persoane politice si prea multa ura cum nu am mai vazut in viata mea.inca o data s-a dovedit faptul ca suntem usor de manipulat si de influentat
dupa parerea mea romania pana acum a avut o guvernare buna care s-a implicat foarte mult in promovarea romaniei peste hotare de acum inainte sa vedem ce va fi
Dorim de la clasa politică responsabilitate, profesionalism și înțelepciune!
Pe plan local, Viceregele Klemm.
fiecare dintre noi ne dorim sa fim guvernati de cei pe car eii dorim insa nu se imtampla mereu asa iar acum rezultatul alegerilor europarlamentare ne arata ca incepe o schimbare in viata politica romaneasca cu totii suntem curiosi si asteptam sa vedem ce urmeaza sa se intample
la cum este scena politica azi in romania ai zice ca oricine poate guverna dar nu este chiar asa din cate vad nimeni nu vrea sa guverneze dintre cei care au castigat europarlamentarele
responsabilitate si devotament retiune si iubire asta ii trebuie la cel ce vrea sa conduca romania altfel nu vad cum ar putea sa fie pe lacul romanilor
95% dintre votantii USR au Internet (85%, Facebook). 45% dintre votantii PSD au Internet (35%, Facebook). PNL se situeaza (aproape simetric) intre aceste valori. USR isi cheama votantii, on-line. PSD isi cheama votantii prin focuri aprinse (pentru semnalizare) pe (de pe) dealuri (ca pe vremea lui Stefan cel Mare). Trebuie analizata si cealalta jumatate din cei cu drept de vot, care nu au votat. Jumatate sunt in tara, jumatate in „diaspora”. PSD, daca isi face o echipa pentru Internet, trebuie sa fure din electoratul adversarilor, iar metodele pot fi agresive sau de demontare a manipularilor. USR, PNL, daca vor sa ia din electoratul fara Internet, trebuie sa se ocupe de probleme sociale.
sper ca romania sa fie condusa de oameni competenti si care fac totul pentru aceasta tara
intotdeauna am crezut ca soarta romaniei este dirijata din afara si asta se si intampla din cate vad
din cauza ca romania tot timpul a fost o tara tampon intre marile puteri ale lumii si a fost terenul de batalie intre ei
usr si -au facut campanie pe facebook ei nici nu au sediu in bucuresti si mi se pare asa ceva ciudat cum un partid facut peste noapte a reusit sa fie pe locul trei
Eu cred ca batalia este intre gastile din servicii . A doua chestie , e foarte probabil sa fi fost fraudat votul ca sa ajunga USR la asa nivel. Strainezii asteapta sa vada cu care sa trateze …despre „democracy” , sanki.
In special tara lui Kelmm, sclavetele lu` Marele Blond ce fu prezident, e interesata sa mai ia contracte tip Bechtel,Microsoft, etc . Pe de alta parte aia e datorii Planetei ( https://www.usdebtclock.org/ ) lucru care „esplica” multe . Si daca tot suntem aici , era vorba , odata, ca cum ;-) noi punem la dispozitie terenul si amerilocii vin cu jucariile a ne apere , sanki si noi sa le zicem strategici …ca ei nu ne vor da nici vize macar .
PS. Basescu trebuie doborat cu pietre, tras pe roata iar apoi sa i se scoata ochii si sa fie ars in piata pe rug ; de ce ? Pai el a pus la cale o gramada de rele care au distrus familii si au generat atatea suferinte , inclusiv taume, ca emigrarea .
nici pnl nici usr nu isi asuma mai nimic cred ca au facut asa o campanie puternica doar pentru liviu dragnea sa il bage la inchisoare insa pe mai departe nu stiu ce sa faca si este jalnic
sunt toti o apa si un pamant de aceea tot cei de la psd vor guverna
as vrea ca rmania sa fie guvernata de oameni capabili care sa faca ceva pentru ea nu numai promisiuni
as vrea ca tara mea sa fie guvernata de oameni care nu au niciun interes financiar ci numai iubire de tara si de popor
cei ce au rams si se bat cu pumnul in piept ca au castigat alegerile sa guverneze insa cred ca nu sunt in stare sa faca asa ceva ca ei sunt obisnuiti doar sa injure si sa aduca cuvinte urate anumitor persoane de aceea zic ca romania nu cred ca va fi guvernata de alt partid in afara de psd
avem nevoie de oameni competenti in fruntea tarii nu de oameni ca si ciolos sau barna ca ei nu stiu de capul lor si se eschiveaza de la asi lua responsabilitati
sper ca romania sa fie guvernata de persoane care merita acest lucru ca ce am avut pana acum nu prea se incadra la o asa responsabilitate
cred ca romania este cel mai bine guvernata de oameni care nu fac din politica
romania pare o corabie in deriva si multi acum vor sa puna mana pe carma tarii insa nu este chiar asa in prezent romania are un guvern are un premier si ministrii care fac tot ceea ce pot pentru dezvoltarea tarii
in conducerea unei tari trebuie sa fie oameni de caracter in primul rand cu o anumita pregatire de preferat occidentala si cu viziune avem nevoie de un presedinte vizionar
romania este guvernata de guvernul dancila din cate stiu ca acum altii ar vrea sa guverneze….nimic de zis…insa cine?ca din cate vad pnl si usr se cam eschiveaza de la asa ceva….
o tara nu poate condusa sau guvernata de oricine de aceea zic ca ne trebuie oameni cu experienta pentru asa ceva iar ceea ce avem acum din cate se pare nu se incadreaza in tipare.
in ultimii 30 de ani romania a fost condusa de diverse guverne si diversi presedinti de stat toti au avut un singur tel sa tina tara unita si ferita de razboaie,acum romania pare sa nu mai aiba conducatori care sa o apare de pericolele care o asteapta dar eu cred ca inca mai avem persoane care sa o guverneze cu mana de fier si sa o faca o tara respectata in lume
daca ar fi sa luam dupa rezultatul alegerilor am spune ca pnl si usr sa guverneze dar ce sa faci cu neispravitii astia care nu stiu altceva decat sa injure si sa caute un tap ispasitor
multi din afara romaniei ar vrea sa o guverneze in mod direct dar nua u cum de parerea asta sunt eu si cred ca nu gresesc cand spun ca romania este foarte dorita ca si tara este o tara bogata are de toate si ar numai buna de condus de cei care au interese financiare aici.
sper ca scumpa mea sa fie guvernata de cei care merita sa o guverneze de cei pe care romanii ii voteaza si in care au mare incredere
romania are un potential imens de materie cenusie de aceea nu imi fac griji ca nu ar avea cine sa o guverneze numai sa se vrea ca astfel de oameni sa fie in varful tarii
am toata increderea ca romania va reusii sa treaca cu brio acesta perioada mai dificila si lucrurile se vor aseza insa ca acest lucru sa se intample este nevoie de implicarea noastra a tuturor
o tara ca romania nu poate fi condusa de oricine si nu oricine are competenta sa conduca o asa tara de aceea vreau sa spun ca cine va ajunge in fruntea tarii trebuie sa fie un om de fier din toate punctele de vedere
Comentariile sunt închise.