Am citit în presă că s-au împlinit 3 ani de la moartea judecătorului Stan Mustață.
Pe lângă familiile celor 11 care au suferit ca și victime colaterale, se mai adaugă și familia judecătorului Stan Mustață.
Redau în continuare articolul apărut pe stiripesurse.ro:
“Elena. Vor să mă omoare. Nu mai pot să îmi țin capul. Nu pot să vorbesc cu tine” și i-am spus: “Du-te dacă nu mai poți să mergi. Du-te și liniștește-te”. Acestea sunt unele dintre ultimele cuvinte pe care judecătorul Stan Mustaţă i le-a spus soţiei sale, Elena, înainte să moară. Era anul 2018, iar Stan Mustaţă, grav bolnav, era plimbat de autorităţi între penitenciare şi nu beneficia de asistenţa medicală de care avea nevoie. Am putea spune, cinic, că în aceste condiţii moartea sa a survenit firesc.
Pe 8 august s-au împlinit trei ani de la moartea judecătorului Stan Mustaţă, condamnat la închisoare cu executare pentru luare de mită. Telespectatorii îşi mai aduc aminte de scenele în care acesta a fost ridicat de poliţişti şi procurori chiar de la Curtea de Apel Bucureşti.
Acuzaţiile împotriva sa erau „subţiri”, la fel cum au fost şi în dosarul privatizării ICA. Şi tocmai pentru că dovezile în acel dosar erau insuficiente pentru a-i condamna pe cei vizaţi, a fost nevoie de înlocuirea lui Stan Mustaţă cu un judecător obedient. Pentru că fuseseră deja făcute cărţile pentru ca Dan Voiculescu să fie condamnat în dosarul ICA, chiar dacă nu erau probe. Greşeala judecătorului Stan Mustaţă a fost că a spus public acest lucru, că nu poate condamna un om fără probe solide.
“A intrat nevinovat, a fost o luptă între doi coloși, iar el a fost o victimă colaterală. Nici măcar nu l-au lăsat, nu i-au dat șansa să vină vremea să se facă dreptate”, spunea, în 2018, Elena Mustaţă.
Când starea sa de sănătate s-a degradat şi mai mult şi, într-un final a ajuns în mâinile specialiştilor, era deja prea târziu pentru Stan Mustaţă. Eforturile medicilor au fost în zadar, iar judecătorul a murit în seara zilei de 8 august 2018, în Secţia ATI a Spitalului „Carol Davila”.
“Probabil că doctorii și-au dat tot interesul, dar fiind cateterele foarte proaste n-au mai suportat dializa și atunci l-au mutat la spitalul Carol Davila. Aici, la Carol Davila, a fost internat și stați să vedeți că l-au luat de acolo de la Sf. Ioan în loc să-l ducă direct la Carol Davila, l-au chinuit și l-au dus în penitenciar. Acolo în penitenciar săracul, având numai pansamente și la piciorul stâng și la piciorul drept, că era terfelițe făcut la picioare săracul de el. Nu a avut nici să se spele, nici să se îmbrace, și cu chiu cu vai dimineața s-a îmbrăcat și l-au dus din nou către Carol Davila. În mașină i s-a făcut rău. Când a ajuns acolo, eu eram deja venită de la 6 jumătate să vorbesc cu medicii. L-au luat, l-au monitorizat și la ora 16 l-au bagat în operație ca să îi pună un cateter de calitate. S-au chinuit, au pus cateterul și au început să îi facă dializa. La 2 ore de la dializă a făcut infarct și a cedat. S-a terminat cu viața lui Stan Mustață. Dar amintirea lui trebuie să rămână în sufletul tuturor că a fost un om care a luptat toata viața pentru dreptate. A fost așa un suflet bun și iubit și a făcut numai fapte bune pentru toți cei din jurul lui. Spuneam: ”Doamne! Trebuie să fie răsplatit și el acum în clipele grele. Să primească și el dreptatea de la Dumnezeu, căci oamenii de aici nu sunt în stare să i-o facă”, mai spunea Elena Mustaţă.
Mi-au rămas vii în minte cuvintele lui Traian Băsescu:
Interlocutor: Şi aveţi înregistrări cu toţi?
Traian Băsescu: Coldea, doamna Kovesi, judecătoarea Camelia Bogdan. Bă, da’ să vezi conversaţia când îmi spuneau că îl luăm pe Mustaţă din complet. Da? Hai băieţi să-l aruncăm în aer! Vreţi să-mi distrugeţi familia?
Interlocutor: Ce stat este ăsta, domnule preşedinte?
Traian Băsescu: Eu v-am spus de câteva ori, stat mafiot, na, eu ştiu ce spun.
Interlocutor: Probleme cu dosarul Voiculescu?
Traian Băsescu: Să-i vezi când vorbeau a doua zi după condamnarea, care cum le-o spusese cu trei zile înainte, s-a împlinit. Cum îmi spunea mâine îl luăm pe Mustaţă şi intră Camelia Bogdan. Să-i vezi după o zi când spuneau am vorbit cu Camelia Bogdan şi a spus că dacă aveam codul penal îi dădea 20 de ani, a putut să-i dea doar zece. Pe urma trage concluziile Coldea, ştii. Să-l vezi ce spectaculos e Coldea când trage concluzii.
executia judecatorului mustata a fost comandata de la cotroceni.
la puscarie cu mafiotul traian basescu cel care recunostea ca este seful unui stat mafiot.
cei ce au facut asta sa plateasca,sa stea la inchisoare pe viata fara dreptul de a primii nici macar vizite.
cred ca ar trebui trasi la raspundere cei care au orchestrat asta.
cred ca in nici o tara europeana nu s-a mai intamplat asa ceva.
basescu a fost papusarul la tot raul care s-a intamplat.
timp de 10 ani de zile romania a fost condusa dupa principii mafioate in frunte cu marinarul de traian basescu.
raul trebuie taiat de la radacina,deci basescu ar trebui tras la raspundere si inchis la jilava.
judecatorul stan mustata a fost inchis nevinovat si a murit in puscarie.ar trebui sa se cerceteze faptele in amanunt.
in romania se poate intampla orice si este un lucru trist asta.
justitia din romania este oarba.
este de neconceput ce a putut sa faca regimul basescu in romania.
stau si ma intreb daca cei care au comandat asa ceva vor platii vreodata pentru abuzurile facute.
Acesta e un caz documentat în care autoritățile statului au ucis un om și totuși nu se întâmplă nimic, nu există niciun vinovat, niciun dosar, nimic.
daca acesta este stat de drept atunci romania este la ani lumina de corectitudinea apicarii legi.
Mă întreb dacă nu este posibilă o inițiativă cetățenească prin care să presăm autoritățile statului să investigheze cazul acestei crime oribile.
Făptașii sunt cunoscuți, cu nume și prenume. De ce nu îi întreabă nimeni de sănătate?
un dosar politic fabricat in laboratoarele cotrocenilor.
sper sa se faca dreptate in acest caz destul de complicat.
Dumnezeu să-l odihnească și să îi pedepsească pe ucigașii lui
Nu doar că l-au omorât cu zile, l-au și chinuit înainte. Adevărați torționari, în frunte cu Băsescu, autorul moral al acestei crime.
basescu are multe schelete in dulap si cred ca ar trebui tras de guler si luat la intrebari
un abuz cum nu s-a mai vazut in romania de dupa revolutie.
camarila lui basescu a instrumentat totul astfel incat sa-i faca pe plac marinarului.
in perioada cand basescu a fost presedintele romaniei s-au intamplat foarte multe abuzuri asupra cetatenilor inclusiv taieri de pensii si salarii
cand esti corect si respecti legea esti bagat la puscarie indiferent de statutul social.
in romania lui basescu totul era posibil inclusiv bagarea in puscarie nevinovat.acesta era statul mafiot condus de el.
un magistrat cinstit si onest care a avut de suferit de pe urma sistemului ticalosit si putred.
constatam ca dialogul cu basescu in care recunostea ca statul este unul mafiot ramane in picioare si astazi.
lipsa de umanitate si lacomia mult prea mare a dus la nasterea unor asemenea evenimente neplacute.
trebuie sa mai treaca ani multi peste acesta tara pentru a se purifica de veninul lasat in urma de traian basescu.
cei care i-au jucat in struna lui basescu sa plateasca impreuna cu el.
este de neconceput cum intr-o tra membra a uniunii europene sa se intample astfel de lucruri care nu tin de statul de drept.
ma intreb daca vor platii vreodata pentru nenorocirile facute basescu si gasca sa de mafioti.
romania este in continuare un stat mafiot numai ca s-au schimbat capii conducerii acum este iohannis cel care manevreaza lucrurile.
dupa parerea mea judecatorul a fost executat si este inuman sa existe asa proceduri in inchisorile din romania mai mult ca el era si nevinovat.
in romania nu exista justitie dreapta si independenta.
cred ca traian basescu are de dat niste explicatii mai amanuntite.
intr-un stat mafiot,asa cum zicea si basescu, legea este facuta doar pentru a fi incalcata.
cand sistemul vine ca un tavalug peste tine atunci nu se mai cont de fiinta umana.
Probabil asta e unul dintre multele abuzuri facute de Basescu! Dar posibil cel mai grav!
O crimă pe care nu avem dreptul să o uităm.
este inuman si in acelasi timp strigator la cer cum se comandau crime in regimul lui basescu.
nu trebuie uitata perioada neagra din istoria poporului roman cea de 10 ani ai marinarului care a condus tara asta ca un adevarat despot.
si acum ma cutremur cand imi aduc aminte de vorbele lui basescu in care recunostea cu nonsalanta ca este seful unui stat mafiot.
pana la urma adevarul va iesii la iveala si se va face cunoscut intregului popor.
din aceasta cauza justitia este punctul nostru slab in ochii uniunii europene.
imi este rusine de cei cre se dedau la asa ceva.aceia nu pot fi numiti oameni.
anii trec si este tendinta de a uita dar noi trebuie sa fim umani si sa nu uitam ceea ce am trait din greu.
cand esti un judecator sincer,cinstit si iti vezi de treaba ta ajungi in inchisoare,asta se intampla in romania lui basescu.
Bietul om, ți se rupe sufletul. Dumnezeu să îl odihnească.
Pur și simplu o crimă comisă cu sânge rece.
Mi-ar fi rușine să fiu magistrat după cazul Mustață.
acest caz a dat o palma magistraturii din romania.
dupa cele intamplate aceasta meserie de magistrat,odata mult stimata si laudata,a devenit una indoielnica.
sper ca pe viitor in romania sa nu mai existe astfel de evenimente care sa zdruncine din temelii societatea romaneasca.
Comentariile sunt închise.