Cazul Sorin Alexandrescu – nu intru pe fond, astept o decizie rapida si obiectiva a judecatorilor. Dar, pana acum, acest caz are toate datele unui abuz:
- Sorin Alexandrescu a fost ridicat de pe strada fara sa fi fost citat regulamentar.
- Este anchetat de o institutie care nu are competenta in acest caz (Sorin Alexandrescu nu are o calitate care sa atraga competenta DNA, iar in cauza nu s-a produs niciun prejudiciu material).
- Conform avocatilor, i s-au incalcat drepturile fundamentale la aparare. NU I S-A PREZENTAT NICIO PROBA SI NU A FOST LASAT SA DECLARE CE STIE, DESI A SOLICITAT ACEST LUCRU.
Asadar unui om, nu conteaza numele sau functia, I S-AU INGRADIT LIBERTATEA SI DREPTURILE CIVILE FARA A I SE COMUNICA MOTIVUL CONCRET, fara a i se prezenta fapta pentru care a fost ridicat de pe strada. Fetita lui a aflat de la televizor ca tatal sau a fost retinut. Acesta este statul de drept? Este acesta un demers european si democratic?
Sunt convins ca Sorin Alexandrescu are taria de a depasi acest moment, indiferent de solutia justitiei. Ma tem insa ca presa din Romania, obsedata de rivalitati, consumata de mize financiare si politice, rateaza un moment decisiv pentru garantarea propriei libertati.
Cei care folosesc cazul Alexandrescu pentru maruntele rafuieli de presa, sunt instrumentele naive ale unui sistem de presiune care a dovedit deja ca poate incalca vointa liber exprimata a 87% dintre romani. Intr-un asemenea sistem, drepturile civile ale fiecarui cetatean pot fi oricand incalcate. Chiar si drepturile celor care astazi isi continua miop razboiul personal cu Voiculescu. Eu sunt mereu aici, se pot rafui cu mine mereu, dar, de data aceasta, nu este vorba despre mine ci, mai degraba, despre ei.
Cei care astazi aleg sa ignore datele obiective ale acestui abuz sustin un precedent periculos pentru intreaga societate romaneasca. Daca directorul unei televiziuni este “umflat” de pe strada, cu incalcarea unor drepturi fundamentale, consacrate de legislatia interna si internationala, ce garantii civile mai are un medic, un profesor, un politist?
Repet, nu ma pot pronunta pe fond. Acesta este rolul justitiei. Si am incredere intr-o decizie corecta, bazata pe probe, nu pe presiuni.
JUSTITIA TREBUIE RESPECTATA, ABUZUL TREBUIE COMBATUT.
Nu cumva antenele cu toate slugile de acolo se isterizeaza cam tare cu privire la arestarea unui obscur director ? Cine dracu e tipul asta, ca nu auzisem de el, sau cine auzise ? Cred ca firul e mult mai lung, ca nu se apuca Alexandrescu ala sa faca matrapazlacuri de capul lui in beneficiul trustului, nici macar personal.
Domnule Voiculescu, nu sunt chiar toti prosti in tara asta, iar articolul de mai sus este exact oglindirea zicalei, „chelul isi pune mana in cap”.
PS. Ah am uitat, Basescu e cauza. Da, da…
Justitia in Romania functioneaza exact ca in gandirea populara conform careia: „femeia trebuie batuta ca stie ea de ce”!!!. Acelasi lucru cred ca se intampla si cu marii bogatasi ai tarii: trebuie sa intre la pucarie ca sigur au incalcat legea facand averi atat de mari intr-un timp atat de scurt. Si atunci procurorii stiu unde trebuie sa ajunga si pregatesc dosarele. Foarte simplu!! Cu siguranta ordinele nu vin din Romania! Abuzuri!? Oare la Sadam s-au gasit arme de distrugere in masa!?dar….pa!!!!
Faceţi nişte afirmaţii pe care nu le argumentaţi.
De ce este un abuz faptul că a fost adus cu mandat şi nu citat? Nu este un abuz. S.A. avea calitatea de învinuit, adică împotriva lui se începuse urmărirea penală împotriva lui (vezi art 183 alin. 2 CPP) şi se putea dispune măsura aducerii cu mandat fără a fi citat anterior.
De ce nu este competent DNA? Competenţa DNA este dată de dispoziţiile legii 78/2000 (vezi art. 13 ind.1 şi art. 1).
Prezentarea probelor, aşa cum îi spuneţi, semnifică o prezentare a materialului de urmărire penală care nu se face decât după ce au fost efectuate toate actele de urmărire penală. Este o procedură care are loc spre finalul urmăririi penale, nu la început.
Nu există „nu a fost lăsat să declare ce ştie”, ci tocmai de-asta a fost adus. În schimb, există dreptul la tăcere al învinuitului. El a ales să tacă, nu l-au forţat anchetatorii să tacă. Dacă ar fi să vorbim despre abuzuri, dumneavoastră, aflat atâta timp în slujba Securităţii, ar trebui să ştiţi că anchetatorii îi „băgau la beci” pe făptuitori/suspecţi/învinuiţi/inculpaţi, spuneti-le cum vreţi, tocmai pentru ca aceştia să declare ceva, nu ca să tacă. Din fericire, vremurile acelea au apus, iar acum există dreptul la tăcere, iar anchetatorul chiar obligaţia de a aduce la cunoştinţă acest drept învinuitului/inculpatului înainte de a-l audia.
„Eu sunt mereu aici” – acu’ știu că fugiți de justiție ca dracu’ de tămâie – ba vreți în Parlament, ba nu mai vreți, tocmai pentru a plimba dosarul de la o instanță la alta, dar chiar nu vă gândiți că tot va fi soluționat la un moment dat?
Măcar să vă grăbiți un pic să fiți coleg cu Gigi Becali, că poate mai aveți subiecte comune de discuție.
D-le Voiculescu, in locul d-voastra, as tacea din gura. Ati furat destul Romania, ati facut destule lucruri urate, de unde aveti atata avere? Mai vorbiti de justitie? Asa ca.. Eu unul m-as bucura sa stiu ca ati fii bagat in inchisoare! Oricum Antenele induc in eroare telespectatorii!
Domnule Voiculescu, cine este „tata” in discutia asta ?
„omul care a primit primu’ plicul … e într-o oră aicea ”
Aceasta îi atrage atenţia să aibă grijă: „
Super OK! Adică super, mă rog, să vedem! Şi oricum tre’ să ai super grijă, te rog!? Ştii că … Acum mi-a dat şi mie tata grija aia. Să mă suni şi pe mine după aia.”
jos justitia din Romania.
Ma doare inima cand vad ce se intampla in Romania. Am ramas in tara sa ma lupt cu acest sistem nenorocit chiar daca puteam sa plec in America si sa duc o viata linistita.Imi pare rau sa vad ca unei persoane de genul lui Sorin Alexandrescu i se poate intampla asa ceva, dar vorba lui Mircea Badea: traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul!
Am lucrat la compania respectiva si nu ma mira faptul ca poate sa faca asa ceva. Mi-as fi dorit sa intru in mai multe detalii, dar cine stie ..poate ma ridica si pe mine dupa strada….
Referatul DNA se afla deja pe saitul B1 TV… cum a ajuns acolo nu se stie.
Din referat aflam ca acest Bendei o tine langa ca este ingrozit, timorat si sufera de o stare permanenta de teroare in fata santajistului ; asta cu toate ca el nu a facut niciodata nimic ilegal, imoral sau compromitator.
Sa-i atraga cineva atentia lui Bendei ca bolnavii mintal au nevoie de un tutore care sa-i reprezinte in instanta. Multa sanatate !
CITEZ: „Ma tem insa ca presa din Romania, obsedata de rivalitati, consumata de mize financiare si politice, rateaza un moment decisiv pentru garantarea propriei libertati.” Exact acest lucru face presa condusa de Dvs, stimate „colaborator”. Manipulare, instigare, denigrare, folosire in interes personal al puterii directe si indirecte date de detinerea direct sau indirect unui trust media cu acoperire nationala. Infinite sunt momentele in care ati aruncat cu noroi si voma in stanga și-n dreapta doar , doar mai influentati un amarat sau doi pentru a va aservi interesele. Sa intelegem ca directorasul Dvs este un alt „Nastase” , nevinovat si pur ca lacrima aruncat in beciuri de nomenclatura postdecembrista. In sparanta publicarii, numai bine si wd. placut
JUSTIŢIA ROMÂNĂ
Şi dacă n-ai vreo vină, legea te condamnă
Când ţara-i guvernată de-un fost procuror
Ce-a numit la DNA, pe o distinsă doamnă ,
Justiţia-i oarbă, iar şeful ei suprem … e chior .
( Sentinţele sunt drepte: Ponta nu-i plagiator ! )
Acum ca dezvaluirile „santajistului” sunt publice putem sa intrebam: care sunt consecintele catastrofale si infioratoare de care se temea Bendei ?
Ce a patit el, ce s-a intamplat cu copii lui, ce s-a intamplat cu mama lui operata pe creier de 9 ori ? Cum a fost compromisa familia Bendei de aparitia acesor informatii ?
Constrângerea trebuie sa fie „ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare , compromiţătoare pentru persoana ameninţată”.
Ori aici faptele incriminate sunt reale dar nu sunt compromitatoare, Bendei nu a facut nimic ilegal si nimic reprobabil, si nu are nimic de suferit in urma dezvaluirilor.
Domnule Voiculescu asta nu mai e un abuz de justitie, este o sfidare fatisa a insasi ideii de justitie, si tinta finala a acestor banditi esti chiar dumneata, In acest moment familia Voiculescu chiar are de ce sa se teama, acest santaj mizerabil este facut de statul roman, stat de drept, constitutional bla-bla-bla.. !
Domnule Voiculescu, eu nu tin partea nici unei partile implicate , stiu din proprie experienta cate abuzuri face rds&rcs si nimeni nu ia nici-o masura .
Intrebarea mea este daca d-voastra cu antenele si directorii sunte-ti asa de cinstiti de ce nu ati dat in vileag pe posturile pe care le detinet situatia , de ce ati sunat la director ca sa il avertizati? Daca aveati toate dovezile trebuia sa mergeti cu ele la procuratura nu sa va pune-ti directorul sa sune si sa vorbeasca in dodi e clar ca dorea-ti ceva de la el, e clar ca stiati ca e posibil sa nu raspunda la provocare si dovada e convorbirea cu o droaie de hmmmm .Fum fara foc nu iese.
Toata tara s-a dus de rapa cu toti cei ca d-voastra , care striga hotul si toate dezvaluielie tin ca minunile 3 zile si dupa se uita. Va umpleti buzunarele pe spinarea prostiei omenesti. BRAVO voua , nu sunteti cu nimic mai bun sau mai rau ca Basescu sau alde guvernul sau parlamentul !
Tot ce conteaza e ca unul sa nu isi umple buzunarul mai mult ca altul , sa va pazeasca Dumnezeu cand va veni sa dati socoteala cu toti .
Sincer nu este de mirare ce se intampla la Intact Media si cred ca sunt si alti gen. Dan Voiculescu care nu iar simti nimeni lipsa daca ar intra la inchisoare. Eu i-as baga pe toti „capii” astia mari de la Intact si aruncati in puscari
doar pct 3 sta in picioare
dupa ce a fost condus cu 1-0 la pauza (vezi procesul pierdut in fata lui voiculescu) base egaleaza prin autogol antena group si spera sa castige in prelungiri cu ajutorul arbitrului
pacat profesore ai avut painea si cutitul in mana in vara trecuta si ai jucat prost . aste e acum …
Na c-am găsit și un slogan:
Mai bine băsist
Decât șantajist!
Eu zic că se potrivește, nu?
Domnule Voiculescu,
veti invinge pentru ca aveti „puterea”.
Puterea e legatura cu poporul roman.
Dumneavoastra si Crin Antonescu sunteti singurii lideri politici care nu si-au tradat suportul popular. Sunteti singurii care nu ati desconsiderat si umilit pe cei care v-au votat. ponta si basescu le-au intors spatele ca sa nu spun ca au „urinat” pe ei.
Detasati-va de tradatori! Nu pierdeti increderea populatiei.
Victoria e a celor curajosi. In definitiv, cei 50% de azi vara au ajuns la 30% iar Cotroceniul a ajuns sediu de partid!
eu cred ca ar trebui sa lasam justitia sa-si faca datoria,si mai cred ca in Romania functionarii din institutiile statului incep sa-si merite salariile,de asemenea cred ca Romania incepe sa isi revina din somul otravit al comunismului,ca,copiii de ieri adultii de azi, sunt adevaratul motor al acestei tari,si mai cred ca noi domnule Voiculescu,vechii slujbasi activi ai dulaului comunist,trebuie sa ne dam la o parte,am facut atat de rau acestei tari incat ar trebui sa ne bagam capul in nisip si sa nu-l mai scoatem de acolo niciodata.
Eu personal asta am facut.
http://valter-cojman.blogspot.ro/2013/05/la-adapostul-coabitarii-ponta-basescu.html
Basisti nemernici : „europenilor” , „gitensteinilor” , vandutilor !!
Noua ani ne-ati stors sufletele : Voi si pocitania voastra , Caiafa traian-Basista.
Noua ani din viata ne-ati mancat cu bestia voastra de tatar corcit , dusmanul poporului Traian Basescu. Ati fost fara mila cu noi , oamenii. Ati fost sadici si satrapi cu noi Romanii. Mai rai decat fiarele-fiarelor ; salbatice si hamesite…Dar : in acest ani nici noi n-am stat degeaba.
Am facut cate ceva : am „mesterit”. Niste custi. Multe custi. Cate una pentru fiecare din voi. Veti fi „introdusi” in ele. Dar , nu veti sta acolo chiar singuri. Vom avea grija de voi ,adica vom avea grija sa va bagam o naparca cu voi. Cate una in fiecare cusca.
Blestemati sa fiti, basisti. In veci nu va vom ierta , Basisti . Implineasca-se aceasta, Basisti. BASISTI !!!!!!!!!!!!!!!!!
Romani !! Priviti-va drept in ochi dusmanul , naparca-cea-basista !!
Cum mananca , cum bea , cum chefuie , cum va sfideaza !!
Cu 500 de securisti si securiste dupa el , platiti cu 7000 de Euro luna-de-luna. Securisti si sepepisti deghizati in oameni! Imbracati precum poporul .Ce farsor , ce zdreanta , ce papusar abject !
Acum se indoapa ! Dar voua v-a luat lefurile ! Acum bea bauturi fine si scumpe , de 200 de euro sticla ! Dar voua v-a luat pensiile ! Acum joaca de bucurie pentru relele ce v-a facut ! Dar voua v-a luat spitalele ! Si nu se va opri decat atunci cand va fi luat si inimile din voi !
Romani !! Cat veti mai rabda sa-l vedeti ?? Romani ! Cat veti mai rabda sa va sfideze cu nerusinare ? Romani ! Stramosii nostri n-ar fi rabdat aceasta ocara !! Romani ! Daca e lasata, bestia de mongoloid ne va lua si zilele si sufletul din noi ! Romani ! cat il mai rabdam fara sa-i platim pentru toate chinurile si nemerniciile-i tradatoare ??
Ar trebui introdus in regulamentul de ordine interioara si in atributiile celor care au ca sarcina ascultarea si raportarea celor ascultate -la convorbirilor telefonice vreau sa ma refer, evident- obligatia ca si aceste inregistrari ascultate sa fie ascultate cu PREZUMTIA DE NEVINOVATIE si nu cu vointa clara de a invinovati cu orice pret sau cu orice mijloace. Sunt penibili. Pacat de reputatiile distruse.
Comentariile sunt închise.